Actualizare 22 Mai 2018

Sper că ați trecut cu bine peste ultimele zile și că nu v-au răvășit prea mult, pentru că au fost zile extrem de puternice energetic. Cred că foarte mulți dintre noi și-au experimentat (pentru a câta oară, oare?) propria Grădină Ghetsimani și sper că ați trecut cu bine (nu chiar storși de toată vlaga din voi) de această experimentare.

Mulți dintre noi am avut ocazia, mai puțin plăcută, să experimentăm reveniri ale unor aspecte alte noastre, de care nu am fost/suntem foarte mândri. Le-am considerat demult vindecate și eliberate și iată, totuși, ele au revenit. Ce ocazie bună pentru mintea, ego-ul și personalitatea noastră să ne spună” ”Vezi, ți-am spus eu că acel trilu-lilu spiritual din mintea ta este o minciună. Nu m-ai crezut, iată dovada.”

Dacă însă nu v-ați ascultat acești tovarăși credincioși aflați, ca de obicei, la datorie și ați rămas calmi măcar într-o foarte mică măsură, dacă ați găsit în voi suficiente resurse ca să întrebați despre ce este vorba, răspunsul nu a întârziat să apară. De fapt, nu numai că răspunsul ne-a fost disponibil tot timpul, dar inclusiv această întâlnire – nedorită – ne-a fost vestită cu ceva vreme înainte, doar că am refuzat pur și simplu să ”citim” semnele și le-am alungat pentru că și numai amintirea acelor aspecte simțeam că ne bulversează sau le negam existența prin convingerea noastră că le-am vindecat și că ne-am eliberat de ele.

Atâta timp cât ele mai continuă să-și facă simțită prezența, înseamnă că nu ne-am despărțit de ele definitiv și că au mai rămas lucruri nespuse sau nefăcute și care au ajuns la scadență. Foarte mulți își neagă aceste aspecte și fug de ele sau le alungă refuzând să accepte că da, aceste aspecte ale lor încă există și vor continua să existe până când ele însele vor decide să încheie experiența pe care și-au ales-o.

Cea mai mare problemă în eliberarea aspectelor noastre, după cum am constatat, este identificarea. Ne identificăm cu aspectele noastre pentru că nu putem concepe că aspectele noastre există independent de noi, deși atunci când este vorba de Ființele de dincolo, nu avem nici o problemă să acceptăm acest lucru și cel mai clar exemplu este cel al lui Isus și al Maestrului Sananda care este un aspect mai înalt vibrațional al lui Isus.

Ei bine, aceste aspecte ale noastre sunt independente de noi, își au propria lor cale și experimentare și au dreptul să-și aleagă modul și momentul în care doresc să schimbe ceva la ele. Dacă un aspect al nostru nu dorește să ni se alăture pe calea aleasă de noi, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să-i dăm voie să-și aleagă singur evoluția.

Dacă ne încăpățânăm să facem altfel, stabilim sau menținem legături care nu sunt sănătoase nici pentru noi și nici pentru aspectul/aspectele care nu doresc încă să ni se alăture. Ele vor reveni să ceară ”dezlegarea” de noi ori de câte ori condițiile le vor oferi această posibilitate.

De această dată posibilitatea ne-a fost oferită de către Sinele noastre mai înalte pentru a ne ajuta ca din noul nivel de conștiință atins să facem alegeri mai înțelepte și să ne putem urma mai ușor calea pe care noi ne-am ales-o și să le dăm în același timp aspectelor noastre care nu doresc să ni se alăture, șansa de a-și urma propria lor cale.

Da, sunt bulversante vremurile în care trăim pentru că pe de-o parte ni se vorbește de recuperarea unor părți pierdute ale sufletului nostru, iar pe de altă parte ni se spune să dăm drumul aspectelor noastre care nu doresc să ni se alăture în călătoria noastră mai departe pe calea a ceea ce am numit ascensiunea noastră. Cum să poată mintea umană gestiona situații atât de contradictorii? Ori e albă, ori e neagră, măi frate! 😊

Atât recuperarea unor fragmente ale sufletului cât și plecarea unor aspecte vechi, dar și sosirea unor aspecte noi ale sufletului nostru, este un proces continuu care se desfășoară de cele mai multe ori fără ca noi să ne dăm seama că noi suntem cei/cele care le-am autorizat, pentru că aceste schimbări energetice și decizii la nivel de suflet nu intră în sfera minții umane.

Dar dacă ne putem stăpâni și monitoriza mintea în așa măsură încât să ne putem supraveghea fluxul gândurilor, vom descoperi că absolut totul ne este cunoscut în fiecare moment doar că unele fluxuri sunt la nivel conștient, de suprafață – și sunt singurele pe care le putem gestiona fără a folosi vreo tehnică sofisticată, altele la nivel subconștient – majoritatea dintre ele și scapă controlului nostru în majoritatea lor covârșitoare, în timp ce altele sunt la nivel supraconștient și nu ne sunt accesibile decât în anumite stări de conștiință pe care le putem atinge prin meditație sau contemplare.  

Ceea ce este important, și contrar multor convingeri personale, este că nici un gând nu intră și nici o experiență nu se desfășoară fără acordul nostru prealabil. Că nu ne aducem aminte ca noi să fim cei care au deschis poarta, este altceva, dar noi deschidem poarta chiar și manipulărilor la care suntem sau putem fi supuși de către entități mai puțin binevoitoare nouă.

Și-acum am să vă exemplific ceea ce am susținut până aici prin experiența prin care am trecut eu în aceste zile, experiență care s-a soldat cu un divorț amiabil de unul dintre aspectele mele. Ca orice ființă umană de pe acest Pământ, îmi am și eu aspecte pe care le agreez mai puțin decât pe altele. Asta este, dualitatea înseamnă opusuri și contradicții, lumină și întuneric, bine și rău, judecată și acceptare, și așa mai departe.

În noaptea de duminică spre luni pe la ora 3, am fost trezită și aveam o stare de parcă s-ar fi prăbușit tot Universul în capul meu. În fața mea stătea – nu fizic 😊 – un aspect al meu pe care îl credeam de foarte multă vreme vindecat și eliberat și care mi-a arătat acum că a fost doar o scurtă despărțire. Ei da, în acel moment chiar mi s-a prăbușit Universul în cap făcându-mi praf tot eșafodajul concepțiilor mele umane despre mine.

O liniște mormântală, o prăbușire într-un abis fără fund s-a instalat în ființa mea umană. Preț de câteva ore gândirea mi-a fost pur și simplu paralizată și am intrat pe pilot automat. Nu reușeam să mă adun, în timp ce funcționam totuși la nivel uman și aparent eram acasă, în corpul fizic, deși eu numai acolo nu eram.

Am reușit să accesez acea parte a conștiinței care nu este legată de timp, dar care ne este disponibilă, și să fac unele investigații. Ei bine, am putut vedea clar momentul în care acel aspect al meu mi-a dat de știre că dorește să intre în spațiul meu energetic. Am văzut și zâmbetul meu nostalgic care i-a deschis poarta. Am putut urmări modul în care s-a ”strecurat” înăuntru.

L-am întrebat de ce a venit, i-am spus că nu doresc să-i ofer spațiu în câmpurile mele decât dacă a venit să treacă prin transformările prin care trec eu. Mi-a spus că nu este pregătit încă, dar că va lua în calcul această posibilitate. M-am întrebat ce am de făcut în această situație pentru că simțeam cum abisul din mine crește cu fiecare clipă.

”Iubește-l și dă-i drumul” am auzit. Am simțit pentru o clipă că-mi este foarte greu să-l iubesc în timp ce prin fața ochilor îmi treceau amintiri despre momentele pe care le-am petrecut împreună. ”Dacă nu tu, atunci cine?” am auzit din nou. Da, este un aspect al meu, dacă EU nu-l iubesc, nu-l pot iubi, atunci CINE?

Unde sunt toate acele bla-bla-uri cu iubirea de sine, ce valoare mai au ele, dacă atunci când este nevoie de ele spui ”nu pot să o fac!” Și am început să-mi iubesc acel aspect. Timid la început, lui – pentru că era/este un aspect masculin – nu-i venea să creadă și a opus rezistență la început, dar apoi s-a deschis și i-a permis iubirii să intre în spațiul lui energetic.

Lacrimi grele curgeau pe fețele noastre pentru că știam că este o despărțire, dar a fost una care ne-a adus amândurora un plus și un impuls pe calea noastră. Apoi, treptat câmpurile noastre energetice s-au delimitat și ne-am luat rămas bun urmând să ne întâlnim din nou când drumurile noastre se vor mai intersecta. Când? Timpul nu există.

După această despărțire liniștea și pacea au revenit în sufletul meu, deși corpul fizic era răvășit și cu dureri și semne ciudate peste tot. Pe degetul mijlociu de la mâna dreaptă mi-a apărut o pată vineție deși nu făcusem absolut nimic care să o justifice și mi s-au inflamat amigdalele încât aproape nu puteam vorbi aseară.

Mi-am înfășurat gâtul în Flacăra Violet, la fel și corpul și am cerut transmutarea tuturor energiilor sau reziduurilor energetice rămase în câmpurile mele în energii înalt vibraționale și după multe nopți dormite prost, a fost prima noapte în care am dormit neîntoarsă. Pata de pe deget de-abia se mai vede și gâtul meu este în regulă acum.

Ce aș vrea să vă mai spun este că atunci când astfel de lucruri se întâmplă, apare o stare de nesiguranță pentru că nu știm dacă este a noastră sau ne-am căptușit de undeva cu acea energie (deși mulți pot face această distincție deja), ce dorește, ce urmărește și ce avem de făcut pentru a lămuri situația și a ne elibera de ceea ce nu dorim în câmpurile noastre.

În primul rând, cred că nici măcar nu mai contează dacă este a noastră sau nu, pentru că dacă a venit la noi, noi suntem cei care putem oferi o încheiere. Cei care sunteți suficient de siguri pe voi, tratați această energie, aspect, ca și cum ar fi al vostru – și poate fi dintr-o viață anterioară sau poate face parte din planul de viață pe care voi l-ați ales – și învăluiți-l în iubire. Asigurați-l că este iubit, este prețuit și este divin și că se află într-o minunată călătorie către Adevăratul său Sine.

Orice ați face sau spune, aveți grijă ca măcar să nu înrăutățiți și mai mult situația, dacă decideți că nu puteți face acest lucru, rămâneți măcar neutri. Este un serviciu imens pe care îl puteți aduce acestor aspecte ale divinului care își caută calea spre Acasă. Și toți facem același lucru, indiferent de forma pe care ne-am ales-o.

Nu uitați că oricare ar fi întrebarea, răspunsul este întotdeauna IUBIREA!

O zi minunată, plină de IUBIRE și de o fericită anticipare vă doresc!

Munay,

Monica Poka