sâmbătă, 30 septembrie 2017

Actualizare 30 Septembrie 2017


Iată-ne în ultima zi a lunii septembrie și mulți speră că luna octombrie va fi o lună mai liniștită, mai calmă din punct de vedere energetic, dar mie, sincer, nu mi se pare defel să fie mai liniștită. De ce? În ultimele 3 luni am trecut prin tot felul de activări, integrări, am fost ”însămânțați” cu energii noi, coduri noi, activări noi care au început deja să încolțească.

Ce vor aduce noile noastre aspecte rezultate din această însămânțare și gestație nu prea avem cum ști, dar putem bănui că nu vor aduce ceva cunoscut minții noastre umane obișnuite, pentru că, altfel, ce rost ar fi avut toată această vânzoleală energetică, și nu numai, de la solstițiu încoace. De altfel, cei care au început să fie mai preocupați de interiorul lor decât de exterior, simt că ceva s-a schimbat.

Deși nu pot spune exact ce s-a schimbat, pentru că nu s-a schimbat doar un singur ceva, mulți simt că sunt alți oameni. Mulți se retrag tot mai mult din rumoarea și nebunia societății preferând solitudinea sau compania naturii și a animalelor în încercarea și dorința de a descoperi ce s-a schimbat în ei.

Mulți nu mai înțeleg lumea și încep să o vadă cu ochi noi întrebându-se ”Și eu am fost așa?”, iar când o voce micuță interioară spune ”Exact așa ai fost” se cutremură bucurându-se că au făcut, în sfârșit, ochi într-o lume în care pot vedea mai bine lucrurile așa cum sunt ele de fapt.

Dar apoi apare dilema, ”Și ce să fac acum? Ce am de făcut acum?”. Mare dilemă pentru că de cele mai multe ori rămâne fără răspuns. ”Bună dimineața, Creatorule! Ce ai dori să experimentezi astăzi?” se pare că aude dar gândurile obișnuite dau năvală și salutul matinal se pierde în ”ce trebuie să fac astăzi”.

Asta nu ar fi o problemă, dacă acel ”trebuie”, cu o nuanță accentuată de ”ce este nevoie să fac ca să”, este ceva ce noi decidem că este necesar să facem pentru îndeplinirea unor scopuri pe care NOI ni le-am stabilit. Toate întrebările pe care noi ni le punem nouă primesc răspuns, atunci când suntem deschiși la a accepta și alte răspunsuri în afara celor venite din minte și din ceea ce obișnuiam să facem ”pentru că așa se face/s-a făcut de când lumea”.

De asemenea, mulți dintre cei care o luaseră pe o cale spirituală se trezesc că nu mai rezonează cu acea cale, că ceva din ei îi trage în altă direcție, o direcție mult prea pământeană gândesc ei. Marea problemă cu care acești oameni se confruntă este că ni s-a inoculat ideea că lumea fizică este de vibrație joasă, iar lumea eterică este cea valoroasă, cu vibrații mai înalte.

Nu este vorba de forma de manifestare, fizică sau energetică/eterică, este vorba de densitate pur și simplu. Energiile pot fi manifestate, sau nu, fie că sunt de vibrație joasă, fie că sunt de vibrație mai înaltă. Asocierea fizicalității cu ”ceea ce este jos, rău, inferior, etc.” ne-a dus la proiectarea a tot ceea este bun și de râvnit asupra a ceea ce nu este format, nu are manifestare fizică.

Mulți au decis, la nivel conștient unii, la nivel inconștient alții, că lumea pământeană este rea și că doresc să evadeze cât mai rapid din ea. Acești dragi creatori, crează ceea ce ei gândesc și cred. Intenția puternică, credința puternică sunt creatoare. Cu cât mai mulți cred acest lucru, cu atât mai puternică va fi intenția, credința lor unificată.

Pe de altă parte, cei care au reușit să intre în interiorul lor, au descoperit o lume – mai multe – de care uitaseră și care acum își deschide larg porțile oferindu-le noi căi de explorare. Îi veți recunoaște cu ușurință pentru că au devenit retrași, tăcuți și totuși cu un zâmbet sau o seninătate blândă pe față. Îi veți simți ca și cum ei nu mai fac parte din această lume.

Într-un fel nici nu mai fac, dar ei sunt cei care vor aduce în lumea fizică frumusețea lumii lor interioare. Ei sunt cei care vor ancora și ancorează o nouă lume pe Pământ. Deși, aparent, sunt prinși în mrejele lumii fizice și în activitatea de zi cu zi ca și până acum, îi puteți simți că ei nu mai fac parte din vechea lume. Ei sunt ocupați cu crearea celei noi, care acum dospește în interiorul lor.

Ceea ce puteți simți în apropierea lor este un amestec ciudat de calm, pace, liniște dublate de un neastâmpăr creator care pare să izbucnească în fiecare moment, dar care încă mai mustește până când va erupe. Sunt alții în prezența cărora puteți simți o pace atât de profundă de parcă v-ați cufunda într-un ocean de pace și liniște.

Un alt semn ușor de recunoscut, al celor ”atinși” de noile vibrații, este nevoia de a face ordine în jurul lor, de a repara unele lucruri fizice, de a renova, de a transpune în fizic ceea ce se petrece în interiorul lor. Unii s-ar putea să nici nu conștientizeze acest lucru și să-i spună ”curățenia de toamnă” deși nu au mai făcut niciodată acest lucru.

Vorbeam zilele trecute de nevoia noastră de idealizare și care acum începe să se risipească. Tot mai mulți, în special tinerii, nu mai doresc să facă lucrurile așa cum le-au făcut părinții lor, ci încearcă să transpună în formă fizică propriile lor idei și concepții. Ceea ce este extrem de bine pentru că după cum este ușor de văzut, avem nevoie de ceva nou care să ne scoată, ca societate, din haosul în care ne zbatem.

Mulți nu știu încotro să o ia în aceste momente. Întrebați-vă de zeci de ori dacă este nevoie ”Pentru ce am venit eu pe Pământ?” și nu vă mai dați răspunsuri din minte, priviți în jurul vostru, dar priviți cu ochii sufletului vostru și veți ști de ce ați venit pe Pământ.

”Ce pot eu să fac pentru această lume?” răspunsul este foarte simplu: ceea ce știți cel mai bine să faceți și vă face plăcere să-l faceți, indiferent ce este acel lucru. Chiar dacă este vorba de-a face curățenie sau de mâncare. Iubirea este imprimată în tot ceea ce faceți din inimă și cu bucurie, indiferent de cât de mărunt s-ar putea să pară acel lucru.

Puneți deoparte toate acele reguli, tipare despre cum trebuie să fim pentru a fi vrednici, buni, bla, bla, bla… și fiți voi, pur și simplu așa cum simțiți voi să fiți pentru a aduce bucurie și iubire în sufletul vostru, în ființa voastră și în preajma voastră. Uneori nu le puteți exprima prin gesturi sau cuvinte pentru că știți că ați fi judecați sau puși la punct.

Lăsați-le ca pur și simplu să curgă din voi în câmpul de energie colectiv așa cum curge un firicel de apă izvorât din creierii munților care se unește cu alte nenumărate firicele de apă care fac același lucru până când ajung a fi marea cea mare.

O zi minunată, plină de magie și de o fericită anticipare vă doresc.

Munay,


Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.