vineri, 4 august 2017

Dansând prin Viață


Isis prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni, dragi iubitori ai vieții, eu sunt Isis. Eu sunt pasărea care zboară liber în cer, bucurându-se atât de energiile Cerului cât și ale Pământului. Eu sunt înlăuntrul vostru, al tuturor, așa că într-o zi veți zbura liberi de acest corp și veți fi liberi ca pasărea cerului, călătorind oriunde prin Univers.

Oriunde mergeți, voi aveți aceste două energii în voi. Una este energia bucuriei, care vă face să continuați să mergeți înainte, să găsiți întotdeauna noi căi de a vă exprima pe voi înșivă, căutând întotdeauna viața și aventura. Energia bucuriei este lumina din interiorul vostru; este cu adevărat ceea din ce Creația este făcută. Atunci când simțiți energia bucuriei, simțiți-o cu adevărat și umpleți-vă cu ea, știind că nu există nimic în afara ei ce voi să căutați. Energia bucuriei este un scop în ea însăși. Este expresia vieții în cea mai liberă formă a ei și, prin urmare, nu o puteți captura – bucuria este esența vieții.
Da, după cum am spus, sunt două energii pe care le purtați în voi. Una dintre ele este energia bucuriei, iar cealaltă este energia întunericului sau a durerii. Acolo unde este întuneric sau durere, acolo nu este bucurie, numai absența ei. Aceasta este partea din voi care se simte blocată, separată și singură. Cu toate acestea, ea are un rol important de jucat în Creație. Energia bucuriei și energia întunericului sau a durerii sunt împreună într-un mod profund. În interiorul întunericului se află întotdeauna o sete de libertate, de viață. Întunericul tânjește să fie eliberat și când energia bucuriei îl îmbrățișează cu acceptare și luminozitate, întunericul nu poate rezista și se va deschide. Tot ceea ce este întunecat, atât în voi cât și în lume, tânjește după viață, tânjește după eliberare.

Vă cer să vă conectați acum cu propriul vostru întuneric și să nu-l priviți ca pe un dușman. El este o parte a Creației, își are propriul său rol. Pe măsură ce partea voastră bucuroasă își caută exprimarea de-a lungul multor vieți prin tot Universul, ea trece granițe și descoperă teritorii necunoscute. Această mișcare însăși va crea energiile fricii, nesiguranței și ignoranței, iar apoi vă veți confrunta cu durerea și suferința. Cu toate acestea, undeva în spatele suferinței se află energia bucuriei. În inima și în sufletul vostru există o asemenea sete de viață, încât la un nivel profund sunteți dispuși să vă angajați în suferință. Pentru că sunteți atât de plini de iubire, bucuria vă împuternicește să explorați profund viața și să treceți întotdeauna dincolo de limitări în noi aventuri.

Vă cer acum să vă conectați în interiorul corpului vostru cu zonele întunecate care vă fac necazuri sau în care simțiți o energie grea sau în care vă conectați cu o emoție care vă deranjează în mod continuu și pe care o considerați a fi negativă și că vă blochează. Imaginați-vă acum că vedeți această zonă sau emoție ca pe o energie care așteaptă să fie eliberată. Vă puteți gândi la ea în acest fel: această energie întunecată din interiorul vostru este un pionier al conștiinței; ea este acea parte din voi care trece dincolo de ceea ce voi considerați a fi sigur. Ea explorează ceva nou ce voi nu înțelegeți încă și, prin urmare, vă aduce confuzie și, probabil, tristețe sau luptă. Dar pentru că voi sunteți un spirit atât de aventuros, voi sunteți dispuși să acceptați întunericul și să îi faceți față.

Așa că vă cer să vă vedeți cea mai întunecată parte a voastră – partea care se luptă – ca pe cea mai revoluționară parte a voastră care descoperă un nou teritoriu de experimentat. Vă invit să vizualizați această parte – această emoție dificilă sau această problemă fizică – ca pe un războinic. Vizualizați această parte ca pe un războinic în orice fel vă place. Vedeți-l ca pe o prezență masculină și priviți focul din ochii lui. Este rănit, dar este în același timp o parte profund creatoare a voastră.

Acum imaginați-vă sau vizualizați partea voastră bucuroasă și vedeți-o sub forma unei figuri feminine, o femeie. Ea dansează, cântă, se simte liberă și luminoasă, dar ea dorește să se alăture războinicului. Ea are o dorință profundă să fie împreună cu el și să-l îmbrățișeze pentru că ea știe că el este aventurierul care va deschide noi teritorii de explorat. Ea îl va urma și îl va îmbrățișa cu puterile ei vindecătoare și cu spiritul ei plin de bucurie și de râs. Așa că imaginați-vi-i cum se alătură unul altuia: partea voastră rănită și vătămată cu partea voastră plină de bucurie și liberă. Imaginați-vă cum se îmbrățișează; puteți simți cât de profund se iubesc una pe cealaltă.

Cuvintele ”lumină” și ”întuneric” au ajuns să fie asociate cu bine și rău, cu judecata, dar aceste energii sunt cu mult mai jucăușe și mai cuprinzătoare decât ar permite un cadru atât de îngust. Ambele energii sunt pline de viață și ele împreună formează esența Creației. Așa că imaginați-vă aceste energii fuzionând și simțiți asta în inima și în pântecele vostru. Inima este sediul iubirii și al bucuriei, în timp ce pântecele este sediul pasiunii și, prin urmare, al durerii emoționale. Inima dorește să coboare și să îmbrățișeze energia din pântece și asta este adevărata vindecare: ca voi să îmbrățișați emoțiile și dorințele întunecate în voi înșivă și să le recunoașteți ca fiind partenerii voștri în Creație și nu ca pe o energie de care trebuie să scăpați, ci ca pe o parte esențială a voastră.

Întunericul joacă un rol vital în viețile voastre și explorarea acestui rol este motivul pentru care vă aflați aici, motivul pentru care v-ați încarnat în acest corp. Atunci când emoțiile – așa-numita voastră natură inferioară ca om – ajung să fie inspirate de către energia inimii, energia bucuriei și a neînfricării, atunci apare adevărata creativitate. Prin asta vreau să spun că veți experimenta o formă de creativitate în voi care este împământată și reală și că voi o puteți cu adevărat exprima în viața voastră de zi cu zi.

Unii oameni au foarte multă energie plină de iubire în inima lor și astfel sunt capabili să se conecteze cu energia bucuriei în acele momente în care se simt inspirați. Dar pentru că emoțiile din partea de jos a pântecelului lor se simt blocate și ei nu știu cum să se descurce cu aceste emoții, acești oameni nu sunt în stare să elibereze și să-și exprime pe deplin bucuria și inspirația în moduri practice. Încep să se simtă deconectați de această lume, de Pământ și de societatea umană.

Cheia depășirii acestei lipse de conectare este într-adevăr abordarea părților din voi care au nevoie de vindecare emoțională. Inspirația singură, nu este suficientă; este nevoie ca voi să recunoașteți întunericul din voi înșivă ca pe partenerul vostru și nu ca pe un blocaj care trebuie eliminat. Prin îmbrățișarea și lucratul cu propriul vostru întuneric are loc alchimia spirituală: adevărata transformare.

Adeseori când ”lucrați asupra voastră” – de exemplu în terapie sau diferite moduri de vindecare – voi vă luptați încă cu întunericul vostru pentru că sunteți foarte dornici să găsiți moduri de a vă scăpa de el. Dar în spatele acestei dorințe se află o lipsă de respect față de rolul vital pe care întunericul îl are în Univers. Voi nu vă jucați sau dansați cu aceste energii, voi mai degrabă vă luptați cu ele și, în cele din urmă, acest lucru vă poate epuiza deoarece aveți nevoie de o grămadă de energie ca să vă luptați cu voi înșivă.

Pentru a începe cu adevărat procesul de vindecare, este nevoie să eliberați noțiunea de luptă sau bătălie dintre lumină și întuneric în interiorul vostru: să vă respectați cu adevărat părțile voastre întunecate, până și părțile voastre violente, agresive nu sunt în mod intrinsec rele. Dacă abordați aceste părți cu compasiune și cu dorința sinceră de a ajunge în esența lor pentru a înțelege pe deplin ce sunt ele cu adevărat, ele vă vor asculta și vor veni la voi așa cum ar face-o un copil. Energia judecății și rezistența pe care o opuneți este cea care intensifică întunericul, în timp ce energia acceptării și bucuriei este cea care crează întotdeauna unificarea.

Acest proces dinamic este ceva ce se desfășoară nu numai la nivelul vieților voastre personale, îl puteți vedea desfășurându-se și în lumea în care trăiți. De-a lungul tradițiilor voastre religioase a existat o imensă frică de întuneric, pasiune, creativitate și exprimarea liberă de sine. Din cauza fricii s-a dezvoltat o nevoie de a controla spiritul uman. Lucrul trist care a rezultat din asta este că nu a fost numai o frică de întuneric, ci și o frică de bucurie. Energia bucuriei nu a fost binevenită în societățile umane pentru o perioadă foarte lungă de timp.

Poate părea ciudat să spunem acest lucru, pentru că toată lumea de pe Pământ este de acord că toate ființele umane doresc să fie fericite, dar noțiunile voastre legate de fericire au devenit atât de restrânse, de înguste, încât nu lasă loc pentru energia bucuriei. Bucuria este mereu curgătoare, ea nu poate trăi în interiorul ierarhiilor și structurilor rigide sau să se supună unor false autorități, bucuria este cu adevărat o energie revoluționară. Bucuria a fost adeseori exprimată în arte: în literatură, poezie și muzică, iar cei mai mulți oameni care s-au predat curgerii bucuriei în viața lor vor deveni spectatori. Ei vor simți că sunt diferiți și că nu se potrivesc cu conștiința de masă.

În societatea voastră există unele definiții ale fericirii, dar cel mai multe dintre ele sunt într-o oarecare măsură controlate. De exemplu, câștigarea banilor se presupune că ar trebui să vă facă fericiți, faptul de a avea o carieră de succes se presupune că ar trebui să vă facă fericiți, să vă căsătoriți și să aveți o familie este un obiectiv pe care mulți dintre voi îl urmăresc, dar după cum cu toții știți și observați și în jurul vostru, toate aceste lucruri nu vă garantează fericirea. Puteți găsi fericirea în toate aceste lucruri, dar partea esențială a acelei fericiri este ceva ce se află în interiorul vostru. Nimic din afara voastră nu o poate determina. Adevărata fericire înseamnă să simțiți că întrupați spiritul bucuriei; că v-ați împrietenit cu părțile voastre întunecate și că sunteți liberi să explorați viața.

Tema adunării noastre, acum și aici, este întoarcerea lui Isis, iar eu aștept ca voi să vă deschideți spiritului meu și să găsiți acea fântână de bucurie din inima voastră și ca, în același timp, să vă îmbrățișați întunericul interior. Asta este, de fapt, o singură mișcare, o singură curgere. Dansați cu viața; dansați cu orice este ceea ce viața vă aduce. Încercați să nu judecați, să nu etichetați ca bun sau rău ceea ce viața vă aduce; viața este cu mult prea bogată și misterioasă pentru a fi abordată în acest fel. Vă eliberați cu adevărat dacă încetați să faceți acest lucru.

Foarte pe scurt, sunt două moduri de a vă deschide energiei lui Isis și asta este ceea ce se întâmplă acum peste tot în lume. Fie că decideți să vă deschideți în mod conștient și liber acestei energii, fie sunteți atât de prinși în crize și suferință încât treceți printr-o perioadă foarte dificilă sau vă îmbolnăviți, și atunci va trebui să vă deschideți spiritului vieții, fie în această viață fie în alta.

În acest moment pe Pământ, lucrurile se intensifică. Există o imensă nevoie de eliberare, de eliberarea energiilor dense din interiorul oamenilor. Energiile se mișcă întotdeauna, ele sunt dinamice și există o atât de mare acumulare de durere și suferință în omenire încât această energie trebuie să iasă la suprafață și să se exprime. Este ca ceva exploziv: la un moment dat are nevoie să se exprime. Cu cât mai conștienți devin oamenii, cu atât mai echilibrat se poate realiza acest proces vindecător de eliberare. Cu cât abordați întunericul cu o înțelegere mai profundă, cu atât mai blândă va fi exprimarea lui. Dar acest lucru nu va fi posibil peste tot în lume. Vor exista exprimări ale profundei dureri și agresivități care pot fi chiar vătămătoare pentru alții.

Vă cer ca, chiar și în fața manifestărilor foarte violente ale durerii, să rămâneți în compasiune. Compasiunea nu judecă, ea pur și simplu observă. S-ar putea să vă întristați din cauza lipsei de conștientizare în lume, a prezenței fricii și a lipsei de înțelegere și comunicare, dar vă cer: dacă doriți să-mi păstrați spiritul, dacă doriți să-l transmiteți și altora, nu judecați întunericul; rămâneți calmi și păstrați deschis spațiul din inima voastră.

Ceea ce vă ține laolaltă ca ființe vii este umanitatea voastră. Voi toți sunteți făcuți din lumină și întuneric, din bucurie și durere. Atunci când înțelegem în mod profund acest lucru unul despre celălalt, și îndrăznim să comunicăm liber despre el unul cu celălalt, atunci adevărata vindecare va apărea. Este inevitabil pentru că lucrurile nu pot rămâne așa cum sunt.

Vă rog să călătoriți cu ușurință, nu vă agățați de poverile trecutului. Sunteți un explorator al noului, sunteți un aventurier. Lucrați împreună cu războinicul din voi. Este un războinic rănit, dar este unul curajos, și îi este dor de îmbrățișarea mea, îmbrățișarea bucuriei și a luminii și a râsului. Eu sunt Isis, eu sunt înlăuntrul vostru.



© Pamela Kribbe


Traducere  Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.