vineri, 14 iulie 2017

Actualizare 14 Iulie 2017 - Manipularea



Una dintre cele mai mari frici actuale este frica de manipulare. Acum 20-30 de ani această frică nu deținea absolut deloc o pondere semnificativă în fricile cu care ne confruntam atunci. Pe vremea societății noastre socialiste multilateral dezvoltate frica care deținea cea mai mare pondere a fost supraviețuirea: să avem ce mânca în primul rând, iar în al doilea rând era frica de cei de la doi și-un sfert.

După pseudo-revoluția noastră fricile și-au schimbat pe rând poziția în clasament, supraviețuirea cedând de multe ori locul unei frici care s-a făcut tot mai mult simțită: manipularea. Tind să cred că în acest moment frica de manipulare deține primul loc în societatea românească. Într-un fel nici nu avem de ce ne mira.

Odată cu ieșirea din minunata noastră societate socialistă, din care am ieșit majoritatea asemenea unor copii de clasa a patra, așii manipulării mondiale au putut să-și pună în aplicare planurile nefiind cine să le țină piept sau măcar să se prindă despre ce este vorba. Cei care știau, au fost pur și simplu în imposibilitatea de a deschide ochii celorlalți pentru că poporul român neînvățat cu astfel de practici, i-a pus la zid.

În plus, în timp au apărut multe informații de natură spirituală care au deschis multora mintea și ochii asupra unor adevăruri mai înalte în care manipularea ocupă un loc principal, mai ales atunci când vorbim de originile omenirii și de istoria ei și a planetei noastre.

Așa că, pe nesimțite, dând din coate, frica de manipulare a detronat frica de supraviețuire și se lăfăie acum pe primul loc în topul fricilor. După cum bine știm că de ce te temi nu scapi, mai știm și că orice frică are doar acea putere pe care noi i-o dăm. Că este așa vă puteți dovedi singuri gândindu-vă la fricile de care v-ați eliberat în ultimii ani: frica de apă, frica de înălțime ... și multe altele.

Acum, manipularea este ceva ce face parte atât de mult din viața noastră încât nici nu o mai recunoaștem drept manipulare decât atunci când este în mod cras evidentă. Este atât de prezentă încât nici măcar nu ne dăm seama că ne auto-manipulăm singuri de fiecare dată când acceptăm ceva ce nu este în aliniere cu noi înșine.

De fiecare dată când ne supunem unui sistem de credințe care nu mai este în aliniere cu noi, ne auto-manipulăm. De fiecare dată când folosim afirmațiile pentru a ne schimba modul de a privi lucrurile, ne auto-manipulăm, de fiecare dată când ne schimbăm sistemul de credință și o facem în mod conștient, ne auto-manipulăm.

De fiecare dată când ne educăm copiii așa cum credem noi că este bine pentru ei, îi manipulăm; de fiecare dată când acționăm în așa fel încât să ne atingem scopurile noastre, manipulăm; de fiecare dată când prezentăm situațiile experimentate strict din punctul nostru de vedere romanțat, manipulăm; de fiecare dată când vrem să ascundem ceva, manipulăm. Ne manipulăm inclusiv corpul fizic atunci când dorim să arate altfel decât arată.

Nu vorbesc aici de manipulare pozitivă sau negativă, manipularea tot manipulare este, faptul de a fi pozitivă sau negativă este interpretarea dată în funcție de rezultatele ei, iar această interpretare va fi întotdeauna diferită în funcție de poziția deținută: manipulator sau manipulat.

Frica de manipulare s-a insinuat pe tăcute în toți, dar nu o vedem în noi înșine. De ce? Pentru că am fost atât de preocupați să ne luptăm cu cea din exteriorul nostru încât nu am observat că ea se află în fiecare dintre noi. Politica ”usturoi n-am mâncat, gura nu-mi miroase” a dat din nou rezultate. Suntem atenți și alerți să nu ne lăsăm manipulați de alții, în timp ce calul troian se află chiar în noi.

Ca orice frică, și frica de manipulare știe să se deghizeze extrem de bine pentru a-și menține poziția și a se hrăni cu energia noastră. Ce am observat este că atunci când nu-mi mai este frică de manipulare, o pot recunoaște mult mai ușor; atât în exteriorul cât și în interiorul meu. Dacă frica de manipulare dispare, manipularea este expusă asemeni regelui care umblă gol.

Asta nu înseamnă nici că nu voi mai fi manipulată și nici că nu voi mai manipula la rândul meu; înseamnă doar că o văd drept ceea ce este și pot alege dacă să mă prind în jocul ei, acceptând-o, sau nu. Dar pentru a o putea observa mai trebuie să mă cunosc atât de bine încât să știu ce este al meu și ce nu, ce este pentru binele meu și ce nu, ce este în aliniere cu mine ca posibil rezultat al manipulării și ce nu.

În momentul în care acceptăm că toți suntem sub o formă sau alta manipulatori, vom putea fi mai sinceri cu noi înșine și cu ceilalți. În momentul în care acceptăm că manipularea există și că este de multe ori inconștientă, vom putea decide ce din ea acceptăm și ce nu.

Uitați-vă la copiii mici cum își manipulează părinții pentru a obține ceea ce vor ei. I-a învățat cineva să fie așa? Pe un copil de câteva luni, care plânge că el vrea în brațe la ora 2:00 noaptea? Nu vrea mâncare, nu este ud să fie schimbat, nu, el vrea în brațe! Cred că mulți părinți ați experimentat asta și îi luăm în brațe ”ca să nu-i trezească pe vecini”. Și așa micul manipulator a învățat din fașă cum să manipuleze.

În momentul în care ne eliberăm de frica de manipulare, devenim mult mai siguri pe noi, mai toleranți și cu noi și cu ceilalți pentru că abia atunci avem posibilitatea de a alege dacă să participăm sau nu la ea. Am refuzat, și putem să o facem deși mulți cred că nu pot să o facă, sau am acceptat și atunci ne asumăm consecințele alegerii noastre.

Nu este nici bine și nici rău să o facem pe oricare dintre ele atâta timp cât o facem conștient. În definitiv și la urma urmei, am venit pe Pământ să experimentăm pentru că perfecți suntem deja din fabricație. A, că forma pe care o avem pe această planetă a fost, și este, manipulată este cu totul și cu totul altceva, dar să știți că TOATE formele din Univers sunt manipulate pentru că nimic nu este bătut în cuie și nici constant, în afară de continua schimbare 😊

Ne bucurăm cu toții de noile energii care vin și care sunt mai înalte și care duc la activarea ADN-ului nostru și la deschiderea noastră către noi abilități și cunoaștere, ce credeți că fac aceste energii, dragilor? Nu-i așa că ne manipulează? Aparent putem alege să acceptăm sau nu, dar câți nu ați experimentat ce înseamnă să nu acceptați și apoi v-ați revizuit atitudinea? V-a părut rău că ați făcut-o? Nu cred, deși au fost momente în care ați făcut-o.

Din momentul în care am acceptat manipularea ca pe ceva făcând parte din viața mea de zi cu zi, monstrul de sub pat, sau din dulap, a ieșit la lumină și acum pot să-l văd de departe și să-l recunosc. Uneori ne doar salutăm, alteori facem echipă pentru că de fiecare dată când îți exprimi părerea și știi că ea nu este identică cu a celorlalți, ești suspect de manipulare.

Marea și adevărata manipulare nu se face în stradă, ea se face în fiecare clipă prin ceea ce mâncați, ceea ce beți, ceea ce nu mâncați și ceea ce nu beți din cauza unui anumit sistem de credință nu a ceea ce simțiți voi că este benefic pentru voi, adevărata manipulare se face în școli și biserici, la televizor și prin toate informațiile care vă sunt servite zilnic. Aceste manipulări continue sunt cele care vă scot în stradă, nu chemarea cuiva de tipul ”jos x și sus y”. Dacă nu ar exista cele tăcute și zilnice și ar veni cineva să vă strige așa ceva v-ați întreba ”ce vor ăștia de la noi?”

Când înțelegem că nu putem fugi de manipulare pentru că ea este în noi, ne putem relaxa și o putem vedea cu o mult mai mare ușurință și recunoaște drept ceea ce ea este: forma sub care Universul evoluează și se schimbă în mod continuu. Orice modificare adusă la ceva ce există deja, este o manipulare. Doar că nouă ne este mai ușor să o numim evoluție, dezvoltare, știință chiar, dar manipularea este cea care deschide orizonturi noi întregii Creații și este forma sub care Creația se manifestă.

Ca orice, modul în care manipularea este folosită poate avea rezultate diferite, unele considerate pozitive, iar altele considerate negative. Totul este în funcție de percepția noastră și de care parte a baricadei alegem să ne situăm. Dar, de oricare parte am fi, manipularea este prezentă.

Acum, nu doresc să vă aduc în acceptare nimic, este treaba fiecăruia ceea ce alege să creadă, ceea ce eu știu este că în momentul în care am acceptat manipularea ca formă de interacțiune, suma fricilor mele s-a redus extrem de mult, iar încrederea mea în mine a crescut cu mult mai mult decât mi-aș fi imaginat.

Sunt manipulări cărora ne putem sustrage, dar sunt și manipulări cărora nu ne putem sustrage (de exemplu transformările prin care trecem atât ca planetă cât și ca Univers). Să nu uităm că ceea ce nu acceptăm și cu ce ne războim este ceea ce ne reține atenția și ne consumă energia. Este mult mai util să vedem CUM putem să rezolvăm aceste situații fără să ne angajăm într-o luptă cu ele.

O zi minunată și plină de o fericită anticipare vă doresc!

Munay!


Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.