Actualizare 12 Iulie 2017

Astăzi am să vă atrag atenția, dacă mai este cazul, asupra modificărilor evidente care au apărut în modul în care răspundem situațiilor sau în comportamentul nostru în general. Aceste observații ale mele se bazează, ca de obicei, pe ceea ce observ și conștientizez la mine, așa că nu este obligatoriu ca ele să fie valabile pentru toată lumea, sau le observ la ceilalți.

O întrebare bună pe care mi-am pus-o de multe ori este unde se termină observarea și unde începe judecata. Din fericire, această întrebare pe care mi-am setat-o mă ajută să văd/conștientizez diferența dintre cele două și să revin în echilibru, pentru că tendința minții/ego-ului uman este de cele mai multe ori nu să interpreteze, ci să judece.

Și aici este, de asemenea, o mare diferență. Când interpretezi ceva o faci pornind din convingerile tale, din sistemul tău de credință, raportând unele date din mediul tău la cele pe care mintea/intelectul tău le deține fără nevoia de a le clasifica în mod neapărat ca bune sau rele. De exemplu, privești pe geam, vezi că cerul este înnorat, că se aud tunete și interpretezi aceste semne ca prevestitoare de ploaie bazându-te pe ceea ce cunoști deja.

Când judeci, o faci pornind la fel, dar rezultatul va fi întotdeauna o clasificare de tipul bine/rău, corect/incorect, pozitiv/negativ, etc. pentru că într-o judecată folosești comparația a ceva cu altceva. Dacă această comparație este una de tipul ”ce este cel mai bine pentru mine”, este o comparație de bun simț, dar dacă comparația este de tipul ”cum să fiu mai bun decât celălalt”, atunci comparația este făcută de ego.

Dar să revin, ceea ce am observat este că în mod pronunțat se manifestă o stare de tot mai mare detașare de ceea cu ce nu mai rezonăm, chiar dacă este vorba de lucruri, obiceiuri, situații, locuri, oameni, chiar prieteni apropiați. De asemenea, ceea ce altădată ne putea scoate din sărite ne dă doar o stare de oboseală de care ne putem detașa chiar foarte repede pentru că alegem să nu ne mai implicăm în așa ceva.

”Mă lași?” este întrebarea care ne apare în conștientizare după care alegem să ne deconectăm de la acea situație. Și descoperim că deconectarea este efectivă și aproape instantanee. Nu mai acordăm atât de mult timp și nici interes lucrurilor care altădată păreau să ne pasioneze, dar acum ne par serbede și lipsite de importanță. În plus, simțim că ne seacă pur și simplu de energie.

Deși acum ceva vreme căutam febrili răspunsuri, informații, să fim la curent cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru, acum toate acestea parcă și-au pierdut din importanță și singurul lucru care ne mai trezește interesul este să descoperim ce, sau cine, este acel ceva din noi pe care îl simțim dar încă nu-l putem descifra în totalitate.

Dacă până acum ne mai interesau cei din jurul nostru și dramele lor, acum simțim că dorim să ne îndepărtăm de astfel de situații, că acestea nu sunt, și n-au fost niciodată, treaba noastră și să-i lăsăm să se descurce cu ele pentru că asta este chiar problema lor. Am înțeles la un alt nivel că nu putem face pentru cineva ceva ce nu este dispus să facă el/ea pentru el/ea însuși/însăși.

Și descoperim că fie se îndepărtează căutând alt sac în care să-și deșerte frustrările și neacceptările, fie sunt dispuși să asculte și să schimbe ceva la ei/ele. În acest de-al doilea caz, mare atenție la tiparul victimă-agresor-salvator pentru că dacă acest tipar mai este și foarte puțin activ în noi, el se poate declanșa.

Observați-vă tot timpul comportamentul pentru că foarte mulți dintre noi ne aflăm în ”sesiunea de examene” de dinaintea Valului și Portalurilor aduse de luna august. Foarte mulți simțiți în adâncul vostru că ați intrat pe ultima sută de metri și ȘTIȚI că asta este suta VOASTRĂ de metri, a nimănui altcuiva.

Gândurile de genul ”ce se vor face fără mine” nu vă mai preocupă atât de mult, pentru că simțiți, știți, că există ceva mult mai înalt care are grijă de tot și de toate. Da, acolo unde sunt implicați copii, lucrurile pot părea mai complicate, dar și aici știți că întotdeauna lucrurile se întâmplă în și cu Voia Divină și că oricum noi nu putem schimba nimic în asta.

Mulți simțiți că un ”eu”, sau mai mulți, al vostru își pregătește bocceluța, în timp ce un alt ”eu”, sau mai mulți”, așteaptă cu o fericită anticipare întâlnirea cu voi. Da, poate semăna cu o moarte, dar noi știm că nu este.  Suntem pregătiți pentru ea și această acceptare și conștientizare ne aduce pace și liniște în suflet împreună cu o nerăbdare de a vedea ce este dincolo de fereastra care pare tot mai bine conturată.

Foarte mulți simțiți să vă întoarceți către lucrurile simple, către natură, către tot ceea ce vă aduce bucurie chiar dacă este vorba doar de privitul norilor, a păsărilor în zbor sau a florilor care ne încântă privirea cu coloritul și diversitatea lor. Mulți constatați că puteți chiar comunica cu ele, deși mintea conștientă nu recunoaște aceste ”conversații”, dar este ceva în voi care o face și de acest lucru sunteți tot mai conștienți.

Viața, așa cum o știam acum o lună sau chiar o săptămână, nu mai are sens pentru noi, devine străină și simțim să ne îndepărtăm de ea, deși nu simțim să rupem în totalitate legătura cu ea. Petrecem timp și în lumea din jurul nostru, dar tindem să petrecem tot mai mult timp în lumea noastră, a ceea ce noi simțim a fi lumea noastră.

Și așa am ajuns ca efectiv să trăim multidimensionalitatea și să fim călători între dimensiuni, deși mulți nu-și dau seama că tocmai asta este ceea ce fac. Ascensiunea nu vine cu surle și trâmbițe, ea vine picătură cu picătură, pe măsură ce îi deschidem ușa și o lăsăm să intre, pentru că ascensiunea nu este o ”mutare” de aici acolo, este un proces care se desfășoară asemeni unui dans, doi pași înainte, unul înapoi și câte o pauză pe ici pe colo.

O zi minunată vă doresc, un dans al ascensiunii delicat și o fericită anticipare a ceea ce va să vină!

Munay!

Monica Poka