duminică, 21 mai 2017

Informații despre Chakra Zeal


De Eileen Brooks, din Mesagerii Spiritului

Punctul Zeal o Chakră nou trezită …

Aceasta este situată în partea din spatele gâtului la baza craniului, exact acolo unde există o spațiere. Această Chakră lucrează mai mult la Nivel Transpersonal, funcționează la Nivelul Sufletului cu Chakra Steaua Sufletului care este poziționată în afară, deasupra Chakrei Coroană (ea este clasificată ca o chakră exterioară corpului, din nou, majoritatea terapeuților nu lucrează la acest nivel al Chakrelor).
Culoarea asociată Chakrei Punctul Zeal este magenta infuzată cu lumina albă pură care provine din Chakra Steaua Sufletului.

Multe lucruri pot provoca dezechilibre la nivel energetic. Unele dintre aceste lucruri sunt trauma emoțională, pierderea unei persoane apropiate (doliul), ruperea unor relații, tiparele negative din perioada copilăriei sau a adolescenței, stresul, pentru a numi doar câteva. Oricare dintre situațiile de mai sus vor cauza probleme la nivel energetic și, în funcție de modul în care vom aborda aceste situații, vor guverna simptomele energetice sau fizice pe care le vom experimenta.

Dacă le împingem în spatele minții noastre, refuzând să ne uităm la orice situație ar putea fi, puteți garanta că vor încerca să iasă la suprafață în diferite momente din viața noastră. Ar putea să se manifeste ca furie sau oscilații emoționale severe; indiferent de forma sub care o vor face veți fi foarte conștienți de ele. Menținerea vechilor emoții negative provoacă dis-funcționalități atât în corpul energetic cât și în cel fizic.

Unele dintre simptomele de care oamenii pot suferi datorită unui blocaj energetic sau a unei energii stagnante pot fi: să se simtă lipsiți de energie, chiar și atunci când dorm bine, se simt împrăștiați sau neîmpământați, oscilații emoționale, o stimă de sine scăzută, stres mental și emoțional, crize depresive, o activitate hiperactivă sau hipoactivă a minții, corpului sau a emoțiilor.

Oamenii care fac abuz de substanțe cum ar fi drogurile, consumul de alimente peste necesarul corpului, fumatul și alcoolismul, pot suferi și ei de anumite probleme în sistemul energetic. Toate sentimentele, gândurile, emoțiile și acțiunile negative acționează mai întâi asupra sistemului vostru energetic și se filtrează apoi prin corpul fizic dacă nu sunt rezolvate.

Asemeni Chakrelor și Aura, Meridianele și Nadisurile fac toate parte din sistemul nostru energetic. Energia este trasă de la Forța de Viață Universală care înconjoară fiecare lucru din viața noastră. Această energie curge în și prin Chakre și Aură, hrănind Meridianele și Nadisurile. Această energie este forța noastră de viață, nu putem funcționa fără ea, așa că dacă această curgere a energiei este blocată sau stagnează undeva în sistemul nostru energetic, acest lucru înseamnă că vom avea probleme la un anumit nivel în corpul nostru fie emoțional fie mental sau fizic sau poate în toate trei.

Chakra Punctul Zeal – Exprimarea prin voce

Cuarțul de Stâncă … cu două vârfuri ajută în deschiderea și echilibrarea Chakrei Punctului Zeal, aflat în partea din spate a gâtului la baza craniului. Această zonă este numită și ”Gura lui Dumnezeu”, o rampă de lansare și un punct de intrare pentru o nouă spirală evolutivă. Cristalul ajută energia Kundalini să circule. Ea deschide următorul nivel de inițiere în armonia divină. Ea ajută și atunci când energia se adună în zona gâtului, Chakra Punctului Zeal ne ajută să ne spunem adevărul. Darul adus de deschiderea acestei chakre este o minte pe deplin conștientă pentru a exprima puterile spirituale prin voce. Este benefic să lucrați cu corpul în timp ce lucrați cu această chakră.

Nota G# pentru Chakra Zeal

Chakra Zeal mai este numită și Chakra Extazului sau Chakra Alta Major. Ea se află în vârful coloanei vertebrale și este la fel de importantă ca și Chakra care se află la baza coloanei vertebrale. Cunoscută și ca ”Fântâna Viselor” ea este în acest moment doar un vestigiu. Ea doar stă la baza craniului în partea din spate a gâtului. Când este pe deplin activat, acest centru va reglementa comunicarea telepatică multidimensională. Când Fântâna Viselor este pe deplin trezită vălul celei de-a treia dimensiuni se va dizolva și noi vom ascensiona în dimensiunile a 4-a și a 5-a.

Chakra Punctului Zeal, Chakra ascensiunii se deschide. Această chakră localizată în spatele gâtului la baza craniului (medulla oblongata) mai este numită și Gura lui Dumnezeu. Energia Kundalini este ajutată și este blândă și grațioasă. Este bine să aveți această chakră activată atunci când părăsiți Pământul.

Atunci când Chakra Zeal se deschide, se deschid și anumite abilități spirituale. Câte abilități se trezesc și în ce măsură, diferă de la individ la individ. Clarvederea, călătoriile în afara corpului, capacitățile avansate de amintire a viselor, darurile de vindecare, telepatia, chiar și empatia, sunt toate abilități de care acest centru este răspunzător în ceea ce privește activarea lor. În mod natural, programarea pentru aceste informații se află în centrul coroană. Dacă este o problemă cu una dintre aceste abilități, dar nu și cu celelalte, s-ar putea să trebuiască să vă uitați la chakra coroană pentru a-i găsi cauza. Cu toate acestea, rețineți că atunci când centrul Zeal al unei persoane începe să se deschidă, aceasta ar putea să vadă doar o sclipire a acestor abilități. S-ar putea să nu se activeze pe deplin până când Chakrele Transpersonale și Steaua Sufletului nu sunt deschise. Cu alte cuvinte, atunci când Chakra Zeal individuală se trezește, persoana doar experimentează aceste abilități, dar nu are nici un control asupra lor, iar manifestarea lor poate fi sporadică în cel mai bun caz. Intențiile și decretele voastre vor face un salt cosmic înainte atunci când veți înțelege pe deplin că ceea ce vă așteptați să apară ca manifestare în lumea exterioară nu este decât o reflexie a ceea ce voi creați în lumea voastră interioară. Ceea ce voi creați în lumea voastră interioară se bazează pe toate acele tipare mentale, emoționale și pe alte tipare multidimensionale pe care le urmați și alegeți în fiecare moment. Aceste alegeri pot fi conștiente sau inconștiente. Dorința voastră de a face alegeri care vă servesc în orice moment se bazează pe cât de multă iubire de sine și acceptare vă oferiți propriei voastre ființe. Acest lucru este ușor de făcut atunci când ajungeți la înțelegerea că iubirea vine din spirit și că voi sunteți acel spirit. Ea vine din voi. Voi pur și simplu vă oferiți acea iubire, meritare și înțelegere că până acum, le-ați căutat în lumea din afara voastră. Dar, amintiți-vă, lumea exterioară nu este nimic altceva decât o reflexie a lumii voastre interioare. Deci, în procesul co-creării realității, mai întâi trebuie să vă oferiți vouă înșivă acea realitate. Înseamnă să înțelegeți cu adevărat că aveți deja acel ”ceva” în voi sub forma iubirii de sine și a merituozității voastre. Există în voi. Îl aveți deja energetic în conștientizarea voastră. Ce este nevoie să-i dăruiți sinelui vostru? V-ați iertat pe voi înșivă pentru alegerile pe care le-ați făcut în trecut? Dacă nu, atunci intrați în prezent și acceptați prezentul prezenței. În acest fel, realitatea pe care căutați să o vedeți împlinită există deja în voi ca o realitate pre-trimisă (în text pre-sent). Așa că co-crearea nu are prea mult de-a face cu primirea (care implică ceva exterior), ci cu oferirea. (Oferirea implică ceva ce vine din voi, din sinele vostru, din spirit).

Se spune că această Chakră, numită Chakra Punctului Zeal sau Gura lui Dumnezeu, este binecuvântată de către Buddha. Ea retrezește visătorul în noi toți și este originea viselor profetice și a viziunilor. În mod obișnuit este activată numai în visătorii și clarvăzătorii profetici, dar se activează în tot mai mulți dintre noi în aceste momente. Atunci când este pe deplin energizată, ea va reglementa comunicare telepatică multidimensională. Prin această chakră, cei care sunt în stare pot privi în trecut sau în viitor.

O tensiune la nivelul gâtului și în umeri poate fi semnul unei deschideri a acestei chakre. Dacă vă aflați într-o astfel de situație, fiți atenți la viziuni, noi intuiții și folosiți-vă această abilitate în mod responsabil.

Calitățile acestei chakre sunt puterea, protecția, blândețea și grația. Această chakră rezonează la culoarea magenta. Cristalele care rezonează cu Fântâna Viselor sunt cuarțul de stâncă și turmalina roz.    


Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.