luni, 8 mai 2017

Alinierea Avansată a Sufletului și Unimea


Logosul Universal, Lord Melchizedek, prin Natalie Glasson

În conștiința și adevărul unimii, eu, Melchizedek, vin să vă salut astăzi, trimițându-vă vibrația conștiinței ca să vă salute ca o briză caldă de lumină care să vă îmbrățișeze cu iubire. Unimea este un cuvânt și un concept care descrie o parte naturală a ființei mele, a ființei voastre și a fiecărui suflet de pe Pământ și din planurile interioare. Atunci când încercăm să contemplăm cuvântul unime și modul în care acesta s-ar materializa în realitățile noastre, ar putea fi o provocare să-l înțelegem, mai ales atunci când ne aflăm pe Pământ. În planurile interioare suntem obișnuiți ca energia sau materia aparentă să fuzioneze și să se integreze ca și cum ar dansa împreună la unison. Pe Pământ, un astfel de unison și integrare a energiilor poate fi experimentată, dar percepția separării rămâne evidentă, deoarece credința în separare este înrădăcinată în conștiința și programarea voastră. Deși dizolvarea credințelor în separare poate părea potrivită, ea acționează ca un suport în înțelegerea realității fizice și materiale de pe Pământ. Cheia este să cultivați credința existentă deja în unime și unitate sau integrare și fuzionare, dând astfel drumul atașamentului față de și focalizarea pe separarea tuturor formelor.

Pe Pământ unimea este schimbul dintre și comunicarea între toate formele de energie, schimbul de energie este cel care crează și cultivă existența unimii. Ființa voastră și fiecare suflet de pe Pământ și din planurile interioare au abilitatea naturală de a cultiva, crea, exista în și de a experimenta unimea, datorită abilității voastre naturale de a face schimburi și a comunica în formă energetică creând astfel o energie bogată în și în jurul ființei voastre. Energia tuturor formelor este Creatorul orice etichetă ați alege să-i atașați acestei surse veșnic prezente de viață, lumină și iubire. Fiecare persoană de pe Pământ exprimă, comunică și face schimb de energie în mod constant fără ca măcar să-și dea seama, în timp ce energia divină sacră pozitivă este mereu schimbată, fie că sunteți conștienți spiritual fie că nu, manifestarea schimbului depinde de focalizarea minții voastre, credințele voastre și conștiința deținută de corpul vostru emoțional. Deși energiile sacre sunt în mod continuu schimbate deoarece aceasta este natura și abilitatea naturală a ființei voastre, modul în care ele apar în realitatea voastră pe Pământ depinde de focalizarea pe personalitatea voastră. Unul dintre cele mai importante scopuri ale sufletului vostru este să continue să creeze și să dezvolte vibrația unității în propria sa realitate și între toate sursele și expresiile Creatorului. Dacă personalitatea în existența sa se agață de vibrațiile fricii, tristeții sau furiei, atunci sufletul și personalitatea nu sunt în mod necesar aliniate armonios. Unul dintre rolurile sufletului este să influențeze în mod divin, să susțină și să crească personalitatea, adică gândurile, credințele, acțiunile, alegerile la nivel fizic. Dacă există o nealiniere, sufletul poate, de fapt, să înceapă să crească focalizarea pe personalitate pentru că sufletul este o expresie a Creatorului și diferențierea între bine și rău, pozitiv și negativ nu ține de suflet. Deși sufletul acționează ca un amplificator, el deține în el conștiința planului divin în ceea ce privește existența pe Pământ. Planul divin deținut de către sufletul vostru este o grupare de nesfârșite oportunități frumoase care vă vor servi în împlinirea pe Pământ și la un nivel mai înalt a călătoriei sufletului vostru. Vibrația planului divin al sufletului vostru seamănă cu un magnet foarte puternic care trage fiecare aspect al ființei voastre în aliniere cu acesta. Având în vedere acest lucru, puteți fi siguri că întotdeauna veți dobândi și experimenta tot ceea ce este necesar datorită atracției magnetice a sufletului vostru. Putem împărtăși o mare apreciere cu toate sufletele care locuiesc corpuri fizice deoarece învățătura și explorarea lor este imensă, servind întregului univers.

Sufletul vostru este încarnat pe Pământ ca sinele vostru fizic, dar o mare parte din sinele vostru fizic poate funcționa în mod automat, chiar dacă este alimentat de către și este sufletul vostru. Cheia este să vă aliniați sufletul cu corpul vostru fizic și să-l exprimați mult mai deplin astfel încât acțiunile, gândurile și credințele automate sunt dizolvate pentru a fi înlocuite cu expresiile divine ale sufletului vostru. Atunci când totul este în aliniere cu sufletul, putem experimenta unimea, comunicarea și schimbul de energie în forma noastră completă, însemnând întreaga voastră ființă la toate nivelele fizice și energetice.

Dizolvarea fricii, a gândurilor, obiceiurilor și credințelor negative este un mod de aliniere cu sufletul vostru și de creare a unei unimi armonioase. Toate practicile voastre spirituale sunt destinate pentru a atinge această existență. Unimea este în mod natural cine voi sunteți la toate nivelele ființei voastre, dar la nivel fizic adeseori este necesară conștientizarea pentru a putea accesa ceea ce este în voi și să aduceți în manifestare. Conștientizarea este simpla recunoaștere și acceptare a tot ceea ce voi sunteți. Una dintre experiențele de pe Pământ este acceptarea, pentru că acceptarea poate aduce tot ceea ce voi sunteți în manifestare și experimenta pe Pământ.

Imaginați-vă cum ar fi să fiți aliniați cu Creatorul atât de complet încât fiecare moment al realității voastre să fie influențat de către Creator. Ce ați experimenta? Ce gânduri ați avea? Cum ați acționa și v-ați trăi viața de zi cu zi? Ce le-ați spune altora? Cum ar fi viața voastră?

Acestea sunt întrebări puternice pe care să vi le puneți, răspunsurile pot fi influențate într-o anumită măsură de limitările minții, dar vă veți da voie să experimentați un adevărat schimb de energie și comunicare între voi înșivă și Creator și voi înșivă în calitate de Creator. Și numai sentimentul dat de schimbul făcut, de libertate, poate fi tot ceea ce aveți nevoie pentru a vă inspira. Deși s-ar putea să vă implicați în experimentarea alinierii recunoscând-o ca pe o fantezie sau un experiment, acesta este de fapt adevărul vostru. Voi sunteți deja aliniați cu Creatorul și sunteți influențați și ghidați în fiecare moment, aceasta este realitatea voastră. Poate că v-ați imaginat-o ca pe o experiență cerească, dar este acum, este adevărul vostru, este abilitatea voastră naturală a unimii, de a fi conectați cu toate lucrurile și toată lumea.

S-ar putea să doriți să vă acordați timp pentru a contempla diferența dintre experimentarea alinierii cu Creatorul în realitatea voastră curentă și cea pe care v-ați imaginat-o atunci când v-ați gândit la a fi în aliniere cu Creatorul în acest moment. Apoi întrebați-vă ce este nevoie să modificați sau să schimbați pentru a accepta această ultimă experimentare a unimii și alinierii cu tot ceea ce sunteți.

Adeseori sufletul are nevoie să-i fie oferite posibilități pentru a vă programa ființa fizică, acțiunile și gândurile, iar acest lucru poate avea loc numai atunci când sunteți pregătiți să acceptați unimea sufletului și să vă schimbați acțiunile, etc., într-o vibrație mai înaltă a alinierii.

Arhanghelul Metatron a vorbit adeseori despre vibrația unimii și a unității mai ales în preajma lui 2012. Arhanghelul Metatron vă aduce acum un sistem de susținere pentru sufletele de pe Pământ pentru a încuraja exprimarea sufletelor la nivel de corp fizic cu o mai mare intensitate. Arhanghelul Metatron încurajează mulți ghizi, Maeștri Ascensionați, Îngeri, Arhangheli, Ființe de Lumină și chiar Razele de Lumină să pășească în roluri de promovare, intensificare și instruire în ceea ce privește unimea. Asta înseamnă că aceste ființe pășesc în roluri în care să ajute la îmbunătățirea comunicării și a schimbului de energie între sufletul vostru și manifestarea voastră fizică. Aceste ființe au fost de acord să facă acest serviciu. Sufletul vostru este conștient de tot ceea ce se întâmplă în planurile interioare și cheamă trei mentori sau ființe care să vă ajute. Acești trei susținători acționează ca exemple și amplificatori ai calităților propriului vostru suflet. Sufletul vostru înțelege care sunt calitățile care trebuie amplificate în sursa sa de energie și să o transmită în manifestarea voastră fizică pe Pământ. Sufletul vostru a chemat trei susținători care reprezintă și dețin acele energii pe care sufletul vostru dorește să le amplifice și să le transmită. Este ca și cum acești susținători sunt chemați să acționeze ca niște oglinzi astfel încât sufletul vostru să poată recunoaște calitățile pe care le-a ales mai deplin și să le transmită în întreaga voastră ființă. Acesta este singurul rol al susținătorilor, ca să acționeze ca un exemplu pentru energiile pe care sufletul vostru dorește să le experimenteze la nivel fizic și să vă ajute sufletul să facă acest lucru. Sufletul vostru se aliniază cu acești trei susținători în planurile interioare astfel încât are loc o comunicare și un schimb de energie care vă alimentează sufletul.

De exemplu, s-ar putea să descoperiți că sufletul vostru i-a chemat ca susținători pe Quan Yin, Saint Germain și Maria Magdalena. Este posibil ca Quan Yin să dețină acea vibrație a păcii pe care sufletul vostru dorește să o amplifice. Saint Germain s-ar putea să dețină acea încredere în sine pe care sufletul vostru dorește să o amplifice în realitatea sa fizică, iar Maria Magdalena deține vibrația armoniei vindecătoare pe care sufletul vostru dorește să o entuziasmeze prin ființa sa fizică. Sufletul vostru se va focaliza apoi asupra acestor trei susținători și trei energii pe care dorește să le sporească și se va forma o aliniere constantă și o unitate până când aceasta nu mai este necesară. Aceste trei energii se vor construi în sufletul vostru, iar voi veți observa manifestarea și crearea lor mult mai deplin în ființa voastră și în realitatea voastră fizică, astfel încât sufletul vostru este într-o mai mare exprimare, aliniere și unime.

Puteți susține această perioadă de creștere a sufletului vostru prin conștientizarea voastră. Poate doriți să stați în meditație și să-i cereți sufletului vostru să-și cheme cei trei susținători pe care și i-a ales, aducându-le prezența și calitatea care vă atrage sufletul în conștientizarea voastră. Sufletul vostru s-ar putea să vă răspundă instantaneu sau după o perioadă de timp, dar permiteți-vă să manifestați răbdare și mulțumire cu tot ceea ce sufletul vostru dorește să împărtășească cu voi. Să știți că calitățile vă pot părea lumești sau neimportante, dar ele sunt ca un medicament și o susținere pentru sufletul vostru. După ce ați primit informațiile s-ar putea să doriți să practicați această afirmație completând spațiile în mod corespunzător.

Pentru a susține exprimarea sufletului meu în întreaga mea ființă, mă aliniez în unime cu (Primul Susținător) și calitatea sa … , mă aliniez în unime cu (al doilea Susținător) și calitatea sa … și mă aliniez în unime cu (al treilea Susținător) și calitatea sa … Vă mulțumesc.

Asta este tot ceea ce este nevoie; practicarea acestei simple invocări vă va permite să fiți conștienți de aceleași energii care se integrează în realitatea voastră fizică, oferindu-vă astfel dovada și încrederea în prezența și exprimarea sufletului vostru.

Cu veșnică ghidare iubitoare,


Melchizedek


Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.