marți, 23 mai 2017

Actualizare 23 Mai 2017


Astăzi voi atrage atenția asupra unui subiect puțin mai spinos și delicat prin însăși natura lui: alegerile noastre. Este ceva destul de nou pentru unii să fie puși în situația de a alege pentru ei deoarece fie nu au mai făcut-o, fie nu pot să nu o mai facă pentru că împuternicirea și revendicarea puterii personale nu mai sunt simple concepte așternute pe hârtie și de bifat ca rezolvate.

Nu, nu pot fi atât de ușor bifate ca rezolvate nici la nivel personal și, prin urmare, nici la nivel colectiv. Ne aflăm într-un moment în care alegerile noastre, la TOATE nivele – și aici mă refer la nivel emoțional, relațional, al interacțiunilor cu ceilalți, etc. – sunt extrem de importante și de necesare. Importante pentru noi, pentru că ele ne vor determina calea mai departe și necesare pentru că nu ne putem urma calea mai departe fără să le luăm mai întâi.

Mulți dintre cei care nu au încă exercițiul de a decide pentru ei, de a alege ei pentru ei, se află în situația ingrată de fie a nu ști ce să aleagă și, prin urmare, să continue să-și dea puterea altora, fie se grăbesc să ia decizii bazate pe ”binele meu este singurul care contează”.

După cum spuneam, situația este extrem de delicată pentru cei care sunt forțați acum să ia decizii ei pentru ei, pentru că atunci când nu ai mai făcut-o și ai ajuns la o anumită vârstă, este destul de dificil să o faci. Este ca și cum te-ai întoarce la primele luni de viață și ai încerca să te ridici în picioare ținându-te de gratiile de la pătuț.

Vei cădea de multe ori în fund – așa cum vei face de multe ori și alegeri care în final nu se vor dovedi tocmai înțelepte – dar în cele din urmă vei reuși să te ții mândru și victorios de gratiile pătuțului stând pe propriile tale picioare și vei învăța să nu te grăbești să iei decizii până când nu vei avea o perspectivă mai largă asupra posibilelor rezultate ale alegerilor tale.

Un aspect foarte important pe care l-am observat în ultimele zile este că oamenii, mai ales cei care sunt la începutul alegerilor conștiente și înțelepte, se grăbesc să ia decizii pe baza situației de moment fără a încerca să vadă și rezultatele care decurg din alegerile lor. Motivația este ”așa cred că este bine pentru mine”.

Foarte bine, fă alegerea, pentru că orice alegere este mai bună decât lipsa ei pentru că o alegere dă posibilitate VIEȚII să se manifeste, să curgă, în timp ce lipsa ei nu va duce la oprirea curgerii, dar te va duce ca pe o frunză pe apă, acolo unde ea curge nu unde vrei tu să ajungi.

DAR, pentru că dar-urile există încă, așteaptă-te ca și ceilalți să facă același lucru, adică să ia și ei la rândul lor decizii care să fie pentru binele lor și care să aibă prea puțin de-a face cu binele tău sau noul tău bine. Dacă te aștepți ca ceilalți să-ți accepte și respecte alegerea, fii pregătit să o accepți și respecți și tu pe a lor. Nu se poate ca o schimbare să nu producă la rândul ei alte schimbări și alte schimbări, pentru că orice alegere care aduce schimbare declanșează o avalanșă de alte schimbări.

Dacă la final îți vine să spui ”Nu asta am vrut”, da, poate că nu ți-ai imaginat ce va ieși din ”asta”, dar asumă-ți că este alegerea ta și rezultatele au fost tot timpul posibile sau potențiale. Faptul că nu ai avut răbdarea de a-ți oferi o imagine de ansamblu nu este de blamat. Așa se câștigă experiența de a alege conștient și, foarte important, nu numai pentru binele tău personal, ci pentru binele tuturor celor implicați.

De cele mai multe ori pașii mici și constanți te duc mai departe decât salturile spectaculoase. Dar asta nu înseamnă că nu sunt necesari atât pașii mărunți cât și salturile spectaculoase. Totul ține de experiența care se câștigă prin practică. Practicați alegerea chiar dacă uneori nu faceți cele mai inspirate alegeri, în timp veți învăța cum să o faceți fără a crea tsunami-uri sau uragane în viața voastră. Veți învăța să alegeți conștient și pentru binele tuturor celor implicați, nu numai al vostru personal. Și acesta ESTE un salt imens în conștiință pentru toți care îl fac.

O zi minunată cu alegeri cât mai conștiente și pentru binele tuturor celor implicați vă doresc!


Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.