Meditații

miercuri, 17 mai 2017

Actualizare 17 Mai 2017


Astăzi aș vrea să vă atrag atenția asupra relativității adevărului, un aspect care a pus de multe ori omenirea pe picior de război și a adus imense daune atât omenirii cât și întregii planete. În primul rând, adevărul, într-o lume și realitate duală nu poate fi altfel decât relativ, dual.

Într-o matrice a dualității și separării și adevărul urmează aceleași legi ale separării și dualității, nu se poate sustrage lor. Acest adevăr ne duce la următoarea constatare: nu poți porni dintr-o premisă duală și să ajungi la un adevăr absolut, pentru că așa cum soarele nu poate fi văzut atunci când cerul este plin de nori, nici adevărul absolut nu poate fi văzut din cauza credințelor și conceptelor relative/duale legate de el.

Pe de altă parte, în sens foarte restrâns, adevărul este legat de câteva concepte universale de bază, dar care în dualitate, nici ele nu pot fi percepute decât tot dual. Căutarea adevărului într-o matrice duală seamănă cu căutarea acului în carul cu fân.

O minte duală nu va putea niciodată găsi/accepta în ea un adevăr absolut. Din momentul în care acceptă un adevăr considerat absolut, el devine dual. De ce? Pentru că mintea noastră umană nu poate fi altfel și nu poate opera cu noțiuni absolute pentru că nu este construită pentru așa ceva.

Adevărul, în dualitate, nu este decât o altă himeră care ne îndepărtează în mare măsură de scopul vieții noastre pe Pământ: experimentarea a cât mai multor aspecte ale vieții în sine fără nevoia de a le clasifica ca adevărate, neadevărate, bune, rele și așa mai departe.

Unii dintre noi trăiesc efectiv experiențe care pentru noi sunt atât de reale și de adevărate, în timp ce pentru cei care nu le trăiesc, ele sunt doar vise, imaginații, nebunii, etc. Adevărul a ceea ce trăiesc eu nu este același cu adevărul pe care îl trăiește un alt-cineva. Poate avea puncte comune, dar nu este același nici măcar ca și percepție, darmite ca și concept.

Nevoia oamenilor de a-și alinia adevărurile duce la tensiuni foarte mari și după cum am spus, este principala cauză a tuturor războaielor de pe Pământ. Atâta timp cât nu putem accepta că fiecare își are propriul adevăr, sămânța de război va germina în fiecare situație, interacțiune și chiar în noi înșine, pentru că cele mai multe războaie de acest gen se duc în noi înșine de fiecare dată când ne ”lovim” de adevărul altora și care este diferit de al nostru.

Nu eliminarea diferitelor nuanțe ale adevărului va duce la concilierea omenirii cu ea însăși, ci acceptarea lor. De ce m-aș simți eu în nesiguranță sau greșeală dacă pentru mine culoarea roșie este roșie și pentru altcineva este verde sau galben? Da, este mai comod să discut cu oameni care au acceptat același cod de comunicare, dar dacă pot să-mi amintesc că roșul meu este verdele lui/ei, s-ar putea să descopăr multe lucruri pe care eu nu le văd și și reciproca este adevărată.

Până când nu putem accepta să privim și dincolo de adevărul nostru ”absolut” nu ne vom accepta unii pe alții, nu vom putea accepta relativitatea adevărului într-o lume duală și separată și vom continua să ne dăm în cap unii altora ”este roșu!”, ”ba nu, este verde!” și amândoi au dreptate. În dualitate nu există adevăr absolut, doar iluzia lui.

Viața este frumoasă și nu are nevoie de adevăruri, are nevoie doar să fie lăsată să curgă și să nu fie blocată cu concepte, credințe și convingeri care să-i limiteze curgerea. Nimic nu este bătut în cuie, nimic nu este blocat, singura constantă a universului este schimbarea. Așa că, până și unele adevăruri universale sunt în schimbare, doar că schimbarea lor este cu mult mai lentă decât poate o minte umană limitată și de timp și de frecvență să perceapă.

În momentul în care vom învăța să acceptăm adevărul ca pe ceva ce pentru noi se schimbă, evoluează odată cu noi și este extrem de relativ, vom putea să ne bucurăm de mult mai multe aspecte ale vieții. Asta nu înseamnă să nu avem un adevăr al nostru, nici nu putem funcționa fără el, înseamnă doar să fim mai indulgenți cu și receptivi la adevărul altora. Ne vom elibera în primul rând pe noi înșine de o luptă complet inutilă și vom face mai mult loc păcii și calmului în propriul nostru câmp de energie.


Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.