sâmbătă, 8 aprilie 2017

Din Galaxia Andromeda: Ați trecut dincolo de contrarii


Prin Ute Possega-Rudel

Noi suntem din Tărâmul Focului și al Luminii, al tuturor Sufletelor și al Miezului Esenței Divine Sacre în Galaxia Andromeda.

Preaiubiți Frați și Surori!

Se pare că noi am veni de departe, dar, de fapt, noi suntem foarte aproape de voi pentru că noi suntem una în Inimă. Noi împărtășim Prezența Unului Care Este Adevărul a Tot Ceea Ce Este.

Ca prieteni ai voștri dorim să vă anunțăm că nu sunteți singuri în tulburările în creștere de pe planeta voastră care experimentează în prezent cea mai intensă bătălie între forțele opuse, forțele luminii și forțele întunericului. Dacă ne permiteți, noi suntem aici pentru a vă asigura un spațiu al inimii plin de seninătate și libertate interioară făcând astfel să vă fie mai ușor să găsiți acel spațiu, dacă alegeți să vă bucurați de prietenia noastră.

Pentru voi este important să înțelegeți că această bătălie este creată de o minte mai jos dimensională, o minte căreia îi lipsește înțelegerea Unității Anterioare, Unitate din care ați venit și voi inițial. O minte care poate gândi numai prin luptă și contrarii, cald și rece, lumină și întuneric, bine și rău pentru că nu este conectată la Inima Divină atotcunoscătoare, care simte Unitatea și este Una cu toate ființele și lucrurile.

Chiar dacă contrariile par a fi în război una cu cealaltă, acest lucru nu trebuie să vă tulbure în miezul vostru, pe cei care sunteți pe calea evoluției. Nu este nevoie să vă deruteze, voi aveți înțelegerea că puteți aduce aceste contrarii și lupta în Inima voastră Infinită unde ele încetează să mai existe.

Și astfel aduceți pace și unitate, iubire și bucurie unei lumi care pare a se fi pierdut în conflicte imposibile. Mintea voastră este cea care crează conflictele prin faptul că le dă crezare. Gândiți-vă la asta! Voi vă puteți alege experiența, chiar și în cele mai dificile situații, dacă refuzați să acceptați ideea separării de Marea Radiantă a Existenței.

Puteți astfel întâmpina chiar și problemele personale cu o minte calmă și o inimă deschisă prin faptul de a nu le dramatiza, a nu intra în ele, a nu juca rolul victimei, alegând să nu suferiți, ci să vă mențineți Fericirea voastră înnăscută!

Fericirea este cea care găsește Unitatea, Adevărul în care toate ființele și lucrurile apar.

Acordați-vă posibilitatea de a face un mare salt înainte în călătoria voastră evolutivă prin transcenderea în Spațiul Inimii voastre a ceea ce pare a fi lipsit de armonie în lumea exterioară.

Aceste lucruri nu sunt decât aparențe care nu au în realitate nimic de-a face cu Inima Ființei voastre.

Și astfel nu permiteți să fiți rupți de ceea ce nu aparține Adevăratei voastre Vieți.

Luați în considerare faptul că, deși această întreagă bătaie de cap pare a fi reală, doar acordul vostru este cel care îi permite să pară așa. Dacă vă schimbați punctul de vedere, ieșiți din derutantul joc al înșelăciunii și ajungeți să simțiți adevărul, Adevărul Vostru care este real și care este întotdeauna mai înalt decât irealul care încearcă să vă tragă în jos.

Esența Ființei voastre este cea care are nevoie să se nască acum pentru a sărbători victoria adevăratei omeniri într-un război care este cu totul nedemn de voi și în care nu este nevoie ca voi să credeți. Încrederea în Spațiul Inimii voastre este cea care crează o schimbare în experiența voastră.

Stați pe această platformă, platforma Păcii Neperturbate, a Liniștii în care puteți întâlni toate dificultățile și contradicțiile aparente ale unei lumi tulburate, știind că ea nu vă poate atinge cu adevărat, pentru că ea NU este voi, ci doar o aparență. VOI sunteți deasupra ei. Să știți acest lucru. Cu compasiune.

Pe măsură ce valurile haotice se vor calma în jurul vostru, vă veți schimba lumea, cu puterea înțelegerii a cine sunteți cu adevărat. O ființă spirituală, un dumnezeu creator, un înger, o emanație de Iubire-Lumină. Fiți asta. Știți Cine Sunteți. Vă aducem acest mesaj pentru a vă reaminti Acest lucru!


Noi suntem Ființele de Lumină din Galaxia Andromeda!


Traducere Monica Poka 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.