vineri, 28 aprilie 2017

Actualizare 28 Aprilie 2017



În ultimele zile am observat că visele mele din cursul nopții îmi aduceau tot felul de conștientizări legate de anumite frici, cum ar fi frica de înălțime și care mi-a cam dat ceva de furcă să mă eliberez de ea. Sau au fost vise în care aveam o relație conflictuală cu cineva și mă trezeam destul de indispusă și de obosită.

Mi-am întrebat ghizii dacă este ceva normal sau indus, pentru că știm că visele noastre pot fi și induse de către cei interesați prin folosirea anumitor frecvențe, exact așa cum și în starea de trezie ne sunt induse gânduri de care ne mirăm de pe unde le-am cules.  

Răspunsul pe care l-am primit a fost că ambele variante sunt adevărate. Unele situații, experiențe, vin la încheiere în timpul somnului sub formă de vise, în timp ce alte vise (adeseori coșmaruri) sunt efectul folosirii unor aparate generatoare de unde de o frecvență joasă.

Foarte mulți dintre noi, majoritatea covârșitoare de fapt, nu știu cum să se protejeze în timpul somnului de efectul unor influențe nedorite și care nu vizează binele nostru cel mai înalt. Și nu știu să o facă pentru că nu ne-a învățat nimeni, iar această cunoaștere a fost închisă și interzisă omenirii în scopul manipulării ei.

O cale foarte bună este prin crearea unei ”capsule” energetice în care să ne imaginăm că am intra în timpul somnului și care nu permite nici o intruziune nedorită. Putem, de asemenea, cere îngerului păzitor și echipei noastre de îngeri păzitori să creeze un jurul nostru un câmp de protecție.

Apoi, la trezire, este extrem de important să luăm această stare de vibrație joasă și să o punem într-o sferă de Foc Violet și să cerem transmutarea ei în Lumină. Putem să ne imaginăm cum facem duș cu Foc Violet și acesta transmută toate vibrațiile joase pe care le-am ”cules” în timpul nopții, în Lumină.

Nu există o metodă unică, există pentru fiecare metoda care o simte potrivită pentru el/ea însuși/însăși. Ce este important este să conștientizăm starea de vibrație joasă pe care o avem la trezire, dacă o avem, și să nu ne începem ziua cu ea deoarece ne va influența întreaga zi.

În foarte multe culturi mai există încă practici de protecție pe timpul nopții pentru că aceasta este perioada în care câmpul nostru de energie este deschis și nu avem posibilitatea de a-l proteja așa cum am face-o în perioada de trezie. Aceste lucruri erau cunoscute de cei din vechime, dar treptat au fost ascunse și neîmpărtășite cu cei care trebuiau manipulați cumva (adică marea masă a omenirii).

Indiferent de motivul viselor noastre mai puțin plăcute din timpul nopții, important este să NU aducem energia lor și în viața noastră de trezie, să ne eliberăm de ele și influența lor chiar înainte de a ne ridica din pat. Altfel ne vom trezi că ne comportăm nu tocmai plăcut cu oameni care nu au nici o vină pentru ceea ce am visat noi noaptea în timp ce ei/ele  dormeau liniștiți în paturile lor.

O zi minunată vă doresc!

Namaste!


Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.