duminică, 5 martie 2017

Amintirea SINELUI Vostru Sursă


Arcturienii prin Suzanne Lie

Aceia care s-au oferit voluntari să-și ia un Vehicul Pământesc fizic 3D pentru a ajuta la Ascensiunea lui Gaia, au ales să-și ia un vehicul pământesc care era trei dimensional, cu o aură patru dimensională și un Corp de Lumină cinci dimensional, care a fost ascuns în interiorul și protejat de miezul coloanei lui vertebrale.

Uneori, sau de multe ori, dificultățile vieții lor trei dimensionale i-au făcut pe voluntari să uite temporar conexiunea dintre viața lor fizică trei dimensională, viața lor astrală patru dimensională și au uitat în special viața Corpului lor Lumină cinci dimensional.

Adeseori, odată ce și-au uitat viața lor în dimensiunile mai înalte, au ajuns să fie deprimați, furioși, frustrați și confuzi. Ceva lipsea sau poate UN cineva? Oricum, ei nu au putut determina ce lipsea. Prin urmare, nu au putut găsi ce lipsea.

De aceea, ei au ajuns să se deconecteze de la familia lor patru și cinci dimensională.

Chiar dacă această familie a intrat adeseori în visele lor, și chiar în gândurile lor de zi cu zi, ei nu au putut crede că aceste ”ființe imaginare” care le vorbeau în visele și meditațiile lor ar putea să fie, de fapt, membrii ai propriei lor familii galactice, angelice și mai înalt dimensionale.

Pentru că nu-și puteau aminti cum să comunice cu aceste ființe mai înalt dimensionale, adeseori au devenit triști și deprimați. Nu știau de ce erau triști și deprimați, dar știau că le lipsea contactul constant cu o realitate care era mai blândă, mai prietenoasă și mult mai creativă decât realitatea trei dimensională la care era restricționată conștiința lor.

Din fericire, ei sunt cei care și-au amintit că ei sunt cei care și-au luat un vehicul pământesc în scopul de a o ajuta pe Gaia cu ascensiunea ei planetară. Din nefericire, cei mai mulți dintre ei au fost în imposibilitatea de a găsi mai mulți oameni cu care să-și poată discuta sentimentele, astfel încât să-și poată pe deplin aminti de ce și-au luat un vehicul pământesc și cum ar putea ajuta la găsirea, sau a fost crearea, realității pe care, într-un fel, o simțeau în interiorul lor.

Cei care și-au aminti cine sunt și de ce și-au luat un vehicul pământesc, au învățat de foarte tineri că cel mai bine era să păstreze această ”cunoaștere” pentru ei înșiși. După câteva priviri negative, rânjete și răspunsuri ”despre ce vorbești?” și-au dat seama că ei erau foarte diferiți de ceilalți care căutau doar ceea ce putea fi dobândit în lumea fizică.

Celor cărora și-au amintit nu le păsa prea mult de ”faima în lumea fizică”. Ei știau că sunt mult prea diferiți pentru ca masele să-i înțeleagă. Prin urmare, adeseori ei au devenit artiști, scriitori, muzicieni și oameni de știință. În acest fel ei și-au putut alege o cale în care să poată căuta răspuns la necunoscutul pe care îl vedeau, simțeau și auzeau. Una dintre ”necunoscutele” pe care le-au experimentat a fost că puteau ”simți schimbările lui Gaia”.

Cu toate acestea, doar un mic procent dintre cei care s-au născut treziți și-au aminti că ar putea fuziona și comunica cu Planeta lor Mamă, Gaia. Poate că această incapacitate de a crede că ar putea comunica cu Gaia s-a datorat faptului că au observat că cei mai mulți oameni priveau planeta ca pe un ”loc” mai degrabă decât ca pe o ”ființă”.

Fie că Gaia era un loc sau o ființă, ea călătorea în mod constant prin diferite ”locuri” în rotațiile Ei în jurul Soarelui. Deoarece și Soarele la rândul lui călătorea prin diferite locuri în rotațiile sale în jurul Marelui Soare Central, a existat întotdeauna o nouă versiune a realității pentru cei care au ales să caute dincolo de limitările planetei lor natale.

În cele din urmă, cei ”treziți” au început încet să ”simtă” că ceva în ceea ce privea planeta lor se schimba. Pentru că acest grup era din naștere curios, ei i-au căutat pe cei care păreau să știe ceva, orice, care i-ar fi putut ajuta să înțeleagă de ce planeta se simțea atât de diferit.

La început, acești treziți nu au putut înțelege ce era diferit sau de ce era diferit. Ei puteau doar ”simți” că ceva se schimba în lumea lor planetară. Pe măsură ce ”timpul” trecea, acest sentiment interior a crescut tot mai mult, așa că ei au început să caute informații care să-i poată ajuta.

Acesta este momentul în care și-au dat seama de diferența dintre ”spiritual” și ”religios”. În timp ce religia se baza pe doctrinele antice ale unui Dumnezeu aflat deasupra lor, spiritualitatea se baza pe ceva ce era revelat în interiorul lor.

În cele din urmă, și-au dat seama că această ”spiritualitate” era o extensie a Spiritului pe care îl simțeau în ei înșiși. Încet, au descoperit că pentru a merge în ”sus”, mai întâi trebuiau să meargă în ”interior”. Astfel, ceea ce a fost întotdeauna o căutare a ceva aflat ”deasupra lor” a devenit o căutare a ceva care se afla ”în ei”.

Au mai descoperit și că atunci când mergeau în ”interior” puteau mult mai ușor să meargă în ”sus”. Când lăsau ca gândurile, emoțiile și meditațiile lor să-i ducă adânc în SINELE lor, ei au descoperit o realitate mai blândă, mai înaltă, mai iubitoare. Dar se întrebau de ce această realitate nu-i înconjura în viața lor de zi cu zi.

Din fericire, din ce în ce mai mulți dintre acești ”Treziți” căutau să găsească o modalitate prin care ar putea să-și aducă iubitoarea lor viață interioară în viața lor, adeseori provocatoare, exterioară. Uneori au întâlnit adversitate atunci când au încercat să-și împărtășească experiențele, așa că au învățat ”să-și țină ideile pentru ei înșiși”.

Cu toate acestea, pe măsură ce s-a dezvoltat Internetul, Treziții au putut găsi alți Treziți pentru că aveau acum o întreagă planetă la dispoziție pentru a alege. Pe măsură ce Treziții au început să comunice cu alți Treziți din întreaga lume, relațiile cu planeta Pământ s-au schimbat.

Din ce în ce mai mult și-au dat seama că nu contează cât de diferiți erau oamenii, plantele și animalele, planeta era aceiași, foarte diversă, ființă. Acesta a fost momentul în care Cei Treziți au început să se gândească la planetă ca la o ființă vie avându-și propria sa viață.

În acest fel, Cei Treziți au început să-și amintească că ei au venit pe planeta Pământ, nu ca să aibă o altă încarnare, ci ca să o ajute pe Mama Pământ cu procesul Ei de Ascensiune. Pe măsură ce au început să-și expansioneze conștiința de la Conștiința Personală la Conștiința Planetară, ei și-au dat seama cât de limitați i-a făcut să fie Conștiința lor Umană.

Atunci când se gândeau la ei înșiși ca fiind Miezul realității lor, ei se simțeau singuri, singuratici luptându-se adeseori pentru supraviețuire pe o planetă aparent ostilă. Cu toate acestea, pe măsură ce ei au început să înțeleagă că Gaia era o ființă vie exact la fel ca ei, în viața lor totul a început să se schimbe.

Omenirea nu a mai fost cea mai importantă ființă de pe Pământ. Gaia era Planeta lor Mamă. Prin urmare, importanța lor personală a început să fie măsurată, nu prin modul în care se ajutau pe ei înșiși, ci prin modul în care își ajutau planeta.

Gaia era SINGURUL lucru pe care toată lumea de pe Pământ îl avea în comun.

De fapt, sănătatea și bunăstarea lui Gaia îi afecta pe FIECARE de pe Pământ. Chiar și Cei Pierduți, care trăiau numai pentru ei înșiși, nu puteau trăi deloc fără o Planetă Mamă sănătoasă. Sănătatea Mamei Pământ a fost SINGURUL lucru pe care toată lumea de pe planetă îl avea în comun.

Mai mult de atât, Cei Treziți și-au dat în curând seama că în fiecare zi, însăși copiii umani ai lui Gaia îi vătămau corpul Ei planetar. Din nefericire, multor oameni nu le pasă de sănătatea lui Gaia, deoarece lor le pasă doar de ei înșiși și de cei apropiați lor.

Cu toate acestea, chiar dacă le păsa numai de câțiva oameni, acei puțini aleși ar fi fost puternic afectați dacă Mama Pământ nu ar fi fost îngrijită. Din fericire, soarta lui Gaia nu stă NUMAI în mâinile oamenilor Ei. Gaia are propria ei familie de planete care alcătuiesc Sistemul Ei Solar. De asemenea, unii, și nu chiar destui, oameni și-au dedicat viața pentru a o ajuta pe Gaia.

De fapt, multe ființe mai înalt dimensionale au făcut un sacrificiu suprem de a-și trimite un mic fragment din lumina lor multidimensională în oamenii care se nășteau. Odată ce conștiința lor multidimensională se afla în acel vehicul, ei știau că acea persoană va trebui să rămână în contact cu versiunile lor mai înalt dimensionale ale SINELUI sau ar rămâne la fel de pierduți ca și ceilalți oameni din jurul lor.

Cei care au supraviețuit copilăriei fără să-și uite adevăratul, Multidimensionalul lor SINE, au fost în stare să intre în serviciul activ de a o ajuta pe Gaia precum și pe oamenii care nu puteau înțelege că Gaia era o ființă vie care respiră.

Din nefericire, au descoperit mult prea des că ajutorul lor nu este nici dorit, nici acceptat. Dar uneori, s-au putut uita la aura persoanei și să descopere o altă persoană care s-a născut trezită. Astfel, dacă aura acelei persoane strălucea puternic deasupra capului său, iar inima ei se simțea iubitoare și deschisă, ei ar fi putut să dezvăluie cine sunt – cu foarte mare atenție.

Din fericire, cei mai mulți dintre cei treziți își aminteau alte încarnări în care nu au fost atenți cu darurile lor și au fost aspru pedepsiți, torturați și/sau omorâți. Din fericire, sunt din ce în ce mai mulți oameni în realitatea actuală a lui Gaia care-și pot aminti, și vindeca, aceste încarnări trecute.

Cu toate acestea, frica încă mai există pe Gaia, dar MAI ALES din cauza oamenilor. Oamenii, care au fost meniți să fie salvatorii lui Gaia, au fost cauza celei mai mari distrugeri a Ei. Din fericire, pe măsură ce tot mai mulți oameni se trezesc la propriul lor SINE Mai Înalt Dimensional, ei își pot da seama că ei sunt, simultan, în viață în nenumărate alte lumi și în multe dimensiuni mai înalte ale fiecăreia dintre aceste lumi.

Provocarea pentru Cei Treziți nu este să o ajute pe Gaia. Provocarea pentru Cei Treziți este să găsească în ei înșiși capacitatea de a trimite Iubire Necondiționată și Foc Violet mulților membri ai omenirii care-și petrec viața încercând să câștige și să mențină ”puterea ASUPRA altora” adeseori prin câștigarea ”puterii ASUPRA lui Gaia”.

Desigur, acești oameni au fost învățați de tineri să aleagă crearea unei versiuni a realității în care ”puterea asupra altora” era mai importantă decât ”puterea în ei înșiși”. De fapt, mulți dintre acești ”pierduți” nu aveau nici un mod de a discerne măcar conceptul de ”putere interioară”.

Ei au fost învățați de mici că alții au ”putere asupra lor” și că ei trebuie să-și ”câștige înapoi” puterea în orice fel pot. Prin urmare, dacă ei își descoperă orice putere interioară, ei sunt instantaneu învățați să folosească acea putere pentru a câștiga ”putere asupra altora”.

Desigur, alegerea de ”putere asupra” vine din frică. Acesta este motivul pentru care multe ființe înalt dimensionale și-au luat încarnări pe Pământ pentru a încerca să-i învețe pe oameni că ”puterea interioară” însoțită de ”iubirea necondiționată” îi va transmuta într-o frecvență mai înaltă a realității.

”Puterea interioară” a cuiva se va expansiona foarte mult dacă acesta își folosește această putere interioară pentru a-i ajuta pe alții, precum și pe multele forme de viață ale lui Gaia. Crearea unei vieți bazată pe puterea interioară, serviciul pentru planetă și pentru alții, și desigur, iubirea necondiționată sunt cele care aliniază acele persoane cu Sinele lor Mai Înalt.

Astfel, atunci când aceștia încheie o viață într-o realitate trei dimensională, ei pot să-și transmute vehiculul lor trei dimensional în corpul lor de lumină cinci dimensional și să se întoarcă la o versiune mai înalt dimensională a realității.

Cei mai mulți dintre Maeștrii Ascensionați au predat că Puterea Interioară era dreptul din naștere al omenirii, dar ei pot menține această putere interioară numai în cazul în care trăiesc prin intermediul Iubirii Necondiționate. Diferite societăți au trimis diferiți Maeștri care să poată servi de model cum cineva poate ascensiona în forma sa a realității.

Cu toate acestea, acești ascensionați au fost mai degrabă venerați decât urmați. Desigur, sunt mulți oameni care trăiesc potrivit ghidării lor spirituale. De fapt, acel număr crește și acesta este motivul pentru care vă vorbim astăzi.

Astăzi, noi, Familia voastră Galactică și Celestă, venim la voi ca Maeștri Ascensionați și Ființe Angelice pentru a vă reaminti că voi TOȚI sunteți în procesul de a vă ”aduce aminte de SINELE vostru Sursă”.

SINELE vostru Sursă este multidimensional și vă expansionează conștiința din Miezul Planetei lui Gaia în dimensiunile mai înalte pe care voi le-ați numit Ceruri/Rai. De fapt, Cerurile/Raiul, este mai mult o stare de conștiință decât un loc, prin aceea că cineva poate experimenta Cerurile/Raiul numai atunci când rezonează la o stare mai înaltă de conștiință.

Voi TOȚI, cei care purtați un vehicul pământesc, sunteți, de fapt, Ființe Multidimensionale care există simultan în mult frecvențe și locații diferite ale realității. Voi v-ați coborât conștiința din SINELE vostru Mai Înalt Dimensional în scopul de a vă ”conecta la planeta Pământ prin purtarea unui Vehicul Pământesc trei dimensional.”

Atunci când spunem ”voi toți” ne referim la toți aceia dintre voi care sunteți atrași de, și citiți, acest mesaj. Adevărul este că orice membru al Illuminati, așa cum sunt ei numiți în timpul/spațiul vostru, ar putea să-și expansioneze conștiința pentru a-și găsi marea sa Putere Interioară.

De fapt, cei care fac parte din acel grup și și-au îmbrățișat conștiința mai înaltă suficient de mult pentru a-și descoperi Puterea lor Interioară, au descoperit că Puterea Asupra Altora nu este nici pe departe la fel de satisfăcătoare. Pentru a-i răni pe alții, ei trebuie să-și rănească propriul lor Suflet/SINE.

Din ce în ce mai mulți dintre copiii Illuminati descoperă acest fapt și decid să lase în urmă tradițiile lor de familie. Acești copii ai Illuminati și-au găsit un strop din propriul lor Sine Interior și din Puterea lor Interioară și doresc să exploreze acea senzație.

Din momentul în care ei au explorat Iubirea Necondiționată care este înnăscută în Miezul lui Gaia, precum și în atmosfera Ei, alegerea Puterii Asupra nu le mai oferă nici o bucurie. Ei vor să știe mai multe despre acest sentiment pe care îl pot numi doar ”iubire”.

Cei mai mulți dintre copiii Illuminati NU au primit deloc iubire în casa lor părintească, așa că nu știu cum să o identifice. Poate părea a fi un concept ciudat să nu fie în stare să identifice sentimentul de iubire, dar dacă nu l-ai simțit niciodată, cum să-l poți identifica?

Lipsa iubirii, generație după generație este cea care a permis întunericului să continue. Cu toate acestea, pentru că frecvențe mai înalte ale luminii intră în atmosfera lui Gaia, frecvențele mai înalte înnăscute ale conștiinței omenirii sunt activate.

Pe măsură ce frecvențele mai înalte ale luminii care intră pe/în Gaia, și în TOȚI locuitorii Ei, continuă să se expansioneze în frecvențe din ce în ce mai înalte, chiar și cei pierduți în adâncurile fricii și întunericului, vor începe să simtă o senzație de ușurare, un moment de pace, o nouă speranță de viitor și o licărire de bucurie.

Foarte important, omenirea trezită va începe să simtă ridicarea Kundalini de la baza coloanei vertebrale. Kundalini este un sistem pentru ”transmutarea corpului fizic în rezonanța mai înaltă a Corpului de Lumină”. Kundalini a fost cunoscută încă din timpurile celor mai timpurii scribi. Cu toate acestea, viața pe planeta Pământ a fost atât de dificilă încât numai acei Preoți care trăiau în vârf de munte ar fi putut măcar încerca să-și activeze puterea interioară de transmutare în Corp de Lumină.

Din fericire, pe măsură ce Gaia își începe transmutarea Ei, așa vor face și oamenii Ei, precum și TOATE formele Ei de viață. Acel ”ACUM” se apropie, dar numai pentru cei care o pot percepe și accepta, o pot proteja și folosi NUMAI pentru Ascensiunea Planetară.

Această putere este cu mult prea puternică pentru a putea fi folosită pentru orice nevoie personală, deoarece un om nu are educația necesară pentru a împământa în totalitate acel câmp de energie în Cristalele de Temelie din Miezul lui Gaia și să nu o folosească NICIODATĂ în scopuri personale.

Illuminati sunt cei care au folosit această mare putere pentru scopurile lor personale, ceea ce i-a făcut, și continuă să-i facă, ”să-și piardă controlul”. Omenirea nu trebuie să-și facă nici o grijă în ceea ce privește lupta cu ei, deoarece nevoia lor de ”putere asupra altora” le-a activat ”comutatorul de închidere” pentru orice expansiune a puterii lor interioare.

Acest Comutator de Închidere a fost latent până în momentul în care Lumina Mai Înaltă a intrat în atmosfera lui Gaia. Lumina Mai Înaltă este cea care va închide Puterea Asupra Altora și va activa Puterea Interioară a SINELUI.

Omenirea își găsește ”puterea interioară” a SINELUI ei SURSĂ, dar dacă acea putere a fost folosită vreodată ca o formă de ”putere asupra”, acea putere va fi împroșcată afară și se va sfârși. Da, întunericul a ținut-o pe Gaia în ghearele sale, dar ACUM, că acea Lumină Mai Înaltă, precum și noi, Galacticii, Tărâmul Angelic, Maeștri Ascensionați și Elohimii am venit să vă ajutăm, lucrurile vor începe să se schimbe.

Prin urmare, mențineți-vă dedicarea de a fi UNA cu SINELE vostru Sursă Multidimensional, astfel încât să ne puteți percepe și să puteți comunica cu noi, versiunile mai înalt dimensionale ale SINELUI vostru.

Vă rugăm să știți că noi suntem întotdeauna cu voi pentru că NOI SUNTEM VOI!



Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.