duminică, 24 iulie 2016

Pregătirea Pentru Primul Contact - Capitolul XVII


Capitolul XVII
Comunicările Energetice
Pleiadeenii prin Suzanne Lie

Salutări. Sunt Sharman venit din nou să vorbesc cu voi. De fapt, acum port un vehicul pământesc în ACUM-ul vostru astfel încât să pot umbla printre voi și să simt mai bine câmpurile de energie umane. Port diferite ”deghizări” în diferite zile în funcție de zona pe care o vizitez.

La sfârșitul fiecărei zile mă întorc la Nava mea camuflată să ”sun acasă” pentru a împărtăși ceea ce am experimentat. Am fost ales pentru această misiune pentru că am petrecut o viață lungă ca și om și am învățat să ”citesc” multe dintre gândurile și emoțiile oamenilor pe care îi observ.

Ceea ce am perceput este că mulți dintre voi vă simțiți FOARTE obosiți. Am observat că mulți dintre voi aveți sentimentul că ați pleca în curând, dar nu vă dați seama că ”curând” este un termen trei/patru dimensional. În dimensiunea a cincea există numai ACUM, așa că ”în curând” nu există deoarece există numai ACUM-ul ”fără timp”. Cu toate acestea am observat că mulți dintre voi experimentați o transmutare a întregului vostru corp fizic.

Aceste transmutări fizice, precum și relația voastră cu gândurile și emoțiile voastre, trec printr-o totală ”remodelare”. Am observat că mulți dintre voi aveți vieți foarte pline în care sunteți foarte ocupați cu sinele vostru trei/patru dimensional. Apoi, când vă relaxați, chiar dacă s-ar putea să nu fiți conștienți de acest lucru, puteți elibera tensiunea expansiunii/întoarcerii la SINELE vostru în dimensiunea a cincea.

Da, există o ”tensiune” în ceea ce privește trecerea voastră. Forma voastră trei dimensională este chemată să transmute într-o frecvență care a fost experimentată numai înainte de a vă fi luat un vehicul pământesc pe Pământul trei dimensional.

În același timp, conștiința voastră se bucură să se întoarcă la adevăratul vostru SINE care în curând nu va mai trebui să poarte o formă densă trei dimensională. Mulți dintre voi vă gândiți ”Nu sunt sigur că corpul meu poate să treacă prin transmutarea în Corp de Lumină.”

Prin urmare, aș vrea să vă reamintesc că nu trebuie să vă faceți griji pentru corpul vostru fizic, deoarece acesta va fi automat transmutat în expresia sa mai înaltă în timp ce voi vă continuați călătoria.

”Cum mă descurc, și unde mă aflu în călătoria mea?” percep ca fiind gândurile multora. Da, gândurile și emoțiile voastre sunt foarte clare percepției mele cinci dimensionale și pe măsură ce conștiința voastră se expansionează pe deplin în dimensiunea a cincea, și voi veți percepe în mod conștient gândurile și emoțiile altora.

Ceea ce am observat este că mulți dintre voi vă descurcați foarte bine cu călătoria voastră, deoarece aceasta este o călătorie a conștiinței. O parte a motivului pentru care atât de mulți dintre voi vă simțiți atât de obosiți este pentru că frecvența conștiinței voastre este MULT mai înaltă decât frecvența corpului vostru.

Cu toate acestea, corpul vostru nu poate transmuta prea repede pentru că tiparele de conexiune 3D între elementalii corpului vostru sunt prea lente pentru a conține toate câmpurile de energie de frecvență mai înaltă.

Prin urmare, vă folosiți Mintea Multidimensională de o frecvență mai înaltă, cel de-al Treilea Ochi și Inima Înaltă pentru a vă ajuta în procesul vostru de adaptare la frecvențele mai înalte ale realității voastre. În ACUM-ul vostru, dimensiunea a treia joasă alunecă din conștientizarea celor aflați în curs de ascensiune.

Pe măsură ce vă continuați călătoria voastră multidimensională în dimensiunea a cincea, veți descoperi că vă veți simți din ce în ce mai puțin obosiți. Am observat și faptul că mulți dintre voi ați creat ceea ce aș numi ”o supra-punere a rețelei voastre corp de lumină”. Cu alte cuvinte, mulți dintre voi vă simțiți, conștient sau inconștient, corpul de lumină plutind chiar dincolo de, dar totuși în jurul, formei voastre fizice.

Am observat că tot mai mulți dintre voi deveniți conștienți de această ”suprapunere”. Pe măsură ce deveniți din ce în ce mai conștienți de ceea ce ar putea părea a fi o rețea ”exterioară” de corp de lumină în jurul formei voastre fizice, vă expansionați ”sentimentul de sine” pentru a vă include și aura aflată în continuă expansiune.

Veți experimenta această suprapunere a Corpului de Lumină printr-o senzație chiar deasupra pielii voastre. Veți fi capabili să percepeți această suprapunere numai atunci când vă aflați într-o stare de conștiință mai înaltă. Dar, din momentul în care l-ați perceput, devine mult mai natural să simțiți această suprapunere de lumină ori de câte ori vă amintiți să vă centrați conștiința pe iubirea necondiționată.

Pe măsură ce simțiți iubirea necondiționată inter-dimensională în conștiința voastră, veți începe să simțiți cum vă ”gâdilă”, vă îmbrățișează și înconjoară vehiculul pământesc. Pe măsură ce aceste senzații intră în linie cu percepțiile voatre trei dimensionale, veți începe să vă percepeți viața de zi cu zi într-un mod expansionat.

Înainte ca percepțiile voastre expansionate să intre ”online” în viața voastră de zi cu zi, ați experimentat realitatea ca fiind ”doar fizică”. Cu toate acestea, percepțiile voastre extinse sunt FOARTE sensibile la câmpurile de energie inter-dimensionale. Aceste câmpuri de energie inter-dimensionale par să apară brusc și apoi, la fel de brusc, par să dispară.

Nu câmpurile de energie ”intră” în sau ”ies” din viața voastră. Ceea ce se întâmplă este că calibrarea voastră la frecvențele mai înalte intră în aliniere, apoi ies din aliniere, apoi intră din nou pe măsură ce conștiința voastră trece de la dimensiunea patru înaltă și cinci la patru de jos și trei.

Frecvența conștiinței determină percepțiile pe care le puteți înregistra în mod conștient în creierul vostru ca fiind ”reale”. Există multe viziuni inter-dimensionale, sunete și gânduri care intră în conștiința voastră în acest ACUM.

Prin ”mesaje inter-dimensionale” vrem să spunem mesajele care călătoresc prin cel puțin două dintre benzile de frecvență mai înalt dimensională din jurul Pământului, precum și două dintre benzile de frecvență mai înalt dimensională a conștiinței voastre înainte ca voi să le percepeți prin conștientizarea voastră fizică.

Benzile de frecvență ale conștiinței voastre, de la cea mai înaltă la cea mai joasă sunt:

Undele Theta, conștiința cinci dimensională
            Undele Delta, conștiința patru înalt dimensională
                       Undele Alfa, conștiința patru dimensională
                                  Undele Beta, conștiința trei dimensională

Există, de fapt, multe comunicări pe care voi, membrii treziți și în curs de ascensiune ai omenirii, începeți să le experimentați în mod conștient. Cei treziți numesc aceste mesaje ”canalizări”, dar cei ne-treziți le-ar putea numi ”halucinații”.

Cei mai mulți dintre voi veți simți aceste comunicări energetice mai întâi prin intermediul corpului vostru. Corpul vostru seamănă foarte mult cu carcasa unui radio de bandă largă. Cele mai multe dintre aceste mesaje de frecvență mai înaltă sunt direcționate mai întâi către Inima voastră Înaltă.

Mesajele inter-dimensionale sunt recepționate mai întâi prin Inima voastră Înaltă pentru că Flacăra Întreită din ATMA (miezul) Inimii voastre Înalte este propriul vostru centru inter-dimensional. ATMA voastră este ”centrul vostru inter-dimensional” pentru că Iubirea Necondiționată, Înțelepciunea Infinită și Puterea Multidimensională din ATMA voastră sunt toate calități inter-dimensionale.

Atunci când experimentați un mesaj inter-dimensional, și sunteți pregătiți să-l recepționați, acordați-vă la Inima voastră Înaltă (aflată între inima voastră fizică și gât) pentru a traduce acel mesaj prin propria voastră ”iubire necondiționată, ”înțelepciune infinită” și ”putere multidimensională” inter-dimensională.

Mesajele inter-dimensionale apar în dimensiunea a cincea și dincolo de ea ca să fie în cele din urmă împărtășite cu creierul și corpul vostru trei dimensional. Aceste comunicări inter-dimensionale intră mai întâi în:
·         Stările mai înalte de conștiință în Mintea voastră Multidimensională,
·         Pentru a fi împărtășite cu corpul vostru fizic pentru a fi împământate în Pământ,
·         Apoi în Inima voastră Înaltă pentru a fi traduse.

Frecvența acestor mesaje inter-dimensionale nu poate fi pe deplin acceptată de către conștientizarea voastră conștientă înainte de a fi împământate. Dacă sunteți conștienți de ele înainte de a fi împământate, ar putea să fie simțite ca un fel de bâzâit electric.

Din fericire, de fiecare dată când împământați un mesaj inter-dimensional, acesta re-intră în forma voastră fizică și este dirijat apoi spre Inima voastră Înaltă astfel încât comunicarea inter-dimensională poate fi tradusă într-un mesaj pe care îl puteți înțelege mult mai clar.

Unii vor percepe mesajul prin clarauzul lor – auzul inter-dimensional.
Unii vor percepe mesajul prin calrvederea lor – viziune inter-dimensională.
Unii vor percepe mesajul prin clarsimțirea lor – simțire inter-dimensională.

Vă reamintim că orice gând de ”Îmi pare rău, dar nu am destul timp să fac asta” înseamnă de fapt, ”Îmi pare rău, dar nu este suficient de important pentru mine ca să-mi creez timp să fac asta.”

Vă rog să vă amintiți că un mesaj inter-dimensional vine în conștientizarea voastră în ACUM-ul lui UNU al celei de-a cincea dimensiuni. Dacă îl dați la o parte pentru că nu sunteți pregătiți să-l ascultați, nu veți fi în stare să recuperați acel ACUM.

Cu toate acestea, dacă spuneți ”Sunt gata să recepționez acest mesaj în corpul meu”, veți descoperi în mod natural un ACUM în care mesajul, care a fost stocat în Inima voastră Înaltă, va apărea brusc în conștientizarea voastră conștientă.

Apoi, asigurați-vă că documentați acel mesaj în acel ACUM. Dacă nu sunteți în măsură să faceți acest lucru, amintiți-vă să recunoașteți că un mesaj inter-dimensional important vă așteaptă în Inima voastră Înaltă. Vă reamintesc să vă amintiți că voi v-ați ales viața alegând exact ceea ce ”aveți suficient timp să faceți”.

De multe ori oamenii cred că nu pot alege ceea ce se întâmplă cu timpul lor, ceea ce-i pune într-o stare de ”conștiință de victimă”. Îmi amintesc că am avut eu însumi acea experiență atunci când m-am oferit voluntar să-mi iau un vehicul uman pentru a înțelege mai bine cum este să fii om.

Prin urmare, nu vă judec pentru acest comportament. Dar îmi amintesc și cât de trist și de singur m-am simțit atunci când mi-am pierdut contactul cu propria mea putere interioară. De fapt, scriu acum acest mesaj pentru a vă ajuta să vă amintiți că VOI sunteți o Ființă Multidimensională care a ales să-și ia un vehicul pământesc în acest ACUM pentru a ajuta la ascensiunea planetară.

De la întoarcerea mea din ”purtarea unui vehicul pământesc” îmi dau seama cât de mult s-au schimbat câmpurile de energie ale Pământului. Pentru că eu m-am întors la ACUM-ul realității mele cinci dimensionale, nu-mi dau seama cum s-a simțit acest lucru pentru prietenii mei umani în ”timpul” absenței mele.

Cu toate acestea, pentru că eu nu am trecut prin adaptarea lentă prin care voi toți curajoșii noștri împământați ați trecut, eu pot experimenta cu o mult mai mare ușurință amploarea schimbării care a avut loc de la întoarcerea mea pe Navă și ACUM-ul întoarcerii mele pe Pământ.

”Bravo, oameni dragi”, vă spun. Sunt atât de fericit să experimentez creșterea globală  în rezonanță aici pe Pământ. Pot să simt și îndemnul lui Gaia de a vă spune tuturor că și Ea apreciază foarte mult ajutorul vostru.

Da, Gaia și Sinele Ei planetar sunt o ființă planetară vie, simțitoare. Ea dorește, de asemenea, să împărtășesc cu voi toți faptul că miezul Ei cinci dimensional se expansionează din ce în ce mai mult către zona ei de suprafață pe care trăiesc mulți dintre locuitorii Ei. Pe măsură ce vă deschideți comunicărilor voastre cu Gaia, Ea vă va răspunde.

În încheiere vreau să vă reamintesc din nou că în dimensiunea a cincea VOI sunteți pe deplin creatorul vieții voastre. De fapt, fiecare gând și fiecare emoție a voastră devine instantaneu manifestată.

Dacă nu vă plac unele dintre alegerile pe care le-ați făcut în viața voastră, întrebați-vă ”Ce am învățat?” Prin acea singură întrebare ați făcut trecerea de la ”a face o greșeală” la ”a crea o lecție care v-a ajutat în călătoria voastră spre ACASĂ”.

Dacă vedeți un bărbat înalt, subțire cu o pălărie și ochelari mari de soare care să-mi protejeze ochii mei Pleiadeeni, s-ar putea să fiu chiar eu. În caz contrar, ne vedem pe Navă.

Sharman

Încheierea Transmisiunii

L-ați văzut?



Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.