marți, 31 mai 2016

Următoarea Fază, Îndreptarea către Solstițiu ~ Quan Yin

De Jenny Schiltz

Venim astăzi cu un mesaj foarte important. Următoarea fază către care vă îndreptați, solstițiul, va fi una de profundă creștere și revelație. Energiile vor împinge toată omenirea înainte și îl vor schimba pe fiecare dintre voi atât de profund cât veți îngădui. Sunteți purificați de tot ceea ce nu este în aliniere, de tot ceea ce stă în calea fuziunii cu sufletul vostru.

Niciodată până acum nu a fost mai important să vă iubiți total pe voi înșivă pentru a anula toți anii de condiționare și credințe pe care le-ați acumulat pe parcursul vieților voastre. Sufletul vostru nu poate fuziona pe deplin cu un vehicul plin de îndoială de sine și de detestare de sine. Trebuie să revizuiți toate modurile în care nu vă onorați pe voi înșivă, modurile în care vă sabotați sau vă țineți în urmă și la motivele pe care vi le oferiți pentru a susține această decizie. Care sunt fricile care ies la suprafață atunci când vă gândiți să vă puneți pe voi înșivă pe primul loc? Să vă iubiți pe voi înșivă în totalitate fără nici o excepție? De ce vă temeți atunci când vă gândiți să vă iubiți pe voi înșivă în toate felurile în care ați vrut să fiți iubiți pe tot parcursul vieții voastre? Este posibil să aveți vreo frică legat de ceea ce veți deveni? O frică legată de puterea și conexiunea pe care o simțiți profund în voi? Înțelegeți că numai prin iubirea voastră pentru voi înșivă poate fi declanșat întregul vostru potențial.

Voi sunteți cei care trebuie să hotărâți ce înseamnă să vă iubiți complet pe voi înșivă. Pentru unii onorarea sinelui va include exerciții și o dietă mai curată, pentru alții va fi îngăduirea odihnei necesare sinelui pentru a finaliza această tranziție fără probleme. Pentru unii va fi să vă îngăduiți vouă înșivă să faceți pașii necesari în direcția unui vis, pentru alții vor însemna schimbări drastice cum ar fi părăsirea locului de muncă sau al relațiilor care vă împiedică creșterea. Tot ceea ce cineva trebuie să realizeze în călătoria către iubirea de sine este stăpânirea gândurilor, a modurilor tăcute în care cineva se sabotează, ceartă și înjosește pe sine. Toate acestea trebuie să iasă la lumină, să fie pe deplin conștientizate astfel încât să poată fi schimbate în fiecare moment.

Mulți se tem că a se pune pe ei înșiși pe primul loc înseamnă egoism. La asta vă spunem – Bine! Fiți egoiști! Noi știm că din momentul în care vă permiteți să fiți pe deplin umpluți de iubirea de sine, voi veți fi umpluți și cu energia Sursei. Pentru că vedeți voi, să vă iubiți complet pe voi înșivă înseamnă să vă iubiți așa cum Sursa vă iubește. Din această stare de minunată vindecare veți descoperi că sunteți capabili să faceți și să oferiți mai mult decât ați făcut-o vreodată. Și în același timp veți fi umpluți cu darul de a ști că nu toți sunt pregătiți să fie ajutați și asumarea poverilor altora poate interfera cu intenția pe care lecția a fost menită să-i învețe. Nu veți mai simți că se profită de voi sau că totul este luat ca de la sine înțeles pentru că profunda voastră iubire pentru voi înșivă nu va mai permite acest lucru. Veți înțelege și că prin faptul de a vă pur și simplu iubi total pe voi înșivă, deveniți un exemplu pentru ca ceilalți să facă și ei același lucru ajutând la aducerea unor schimbări radicale. Când vă temeți că a face ceea ce este cel mai bine pentru voi și creșterea voastră este egoism, vă întrebăm: De unde ați învățat așa ceva? Găsiți-i originea, descoperiți adevărul și eliberați-vă.

Acordați-vă libertatea de a crește și de a experimenta tot ceea ce această viață are a vă oferi fără să vă judecați pe voi înșivă sau circumstanțele ca bune sau rele. Aveți încredere și știți că tot ceea ce se întâmplă este așa cum trebuie să fie, pentru binele vostru cel mai înalt, în fiecare moment. Vedeți toate acestea ca și pe o vânătoare de comori pentru a găsi cel mai valoros premiu, adevăratul vostru sine. Să știți că noi vă vedem perfecți, întregi și vindecați, noi vă vedem sufletul. Este timpul ca și voi să vedeți acest lucru.

Cu profundă iubire și admirație,

Quan Yin

Întrebări personale:

Jenny: Simt că în această călătorie am mai fost în acest punct și înainte, unde a trebuit să învăț să mă iubesc pe mine însămi, dar acum văd cu claritate modurile în care încă nu mă onorez pe mine însămi.

Quan Yin: Da, vei descoperi că așa cum se întâmplă cu toate lucrurile de o asemenea magnitudine totul se întâmplă în straturi. În fiecare moment vei descoperi tot mai multe despre tine, tiparele tale, condiționările tale și fricile pe care le porți. Să revezi o problemă crezută anterior vindecată, nu este un indiciu al unui eșec, ci a unei creșteri. Fiecare dintre voi va fi capabil să acceseze doar ceea ce este pregătit să fie văzut și eliberat.

Jenny: Gândurile și percepțiile mele asupra lucrurilor tind să devină evidente. Conduceam în jos pe stradă când a sărit o piatră și mi-a spart parbrizul. Primul meu gând a fost ”La naiba! Cred că am ieșit din curgere dacă s-a întâmplat asta.” Dar acest lucru nu mi s-a părut adevărat chiar atunci când l-am gândit. Mai târziu în acea noapte am meditat și m-am întâlnit cu echipa mea de ghizi și mi-am exprimat îngrijorarea și mi s-a spus ”Să fii în curgere nu înseamnă ca anumite lucruri să nu se întâmple în viața ta. Reacția ta la aceste evenimente este cea care determină dacă ești sau nu în curgere.” Au continuat spunându-mi că a te învinui pentru evenimentele considerate ca neplăcute este ceea ce te scoate din curgere mai tare decât orice altceva. Că a vedea eroarea nu înseamnă să înțelegi că evenimentele nu se întâmplă așa cum ar trebui și că totul este menit să te ducă mai departe. Așa că deși eu nu pot ”vedea” acest lucru, acest inconvenient mă ajută – poate că a fost menit să mă ajute să văd unde mă înfrâng pe mine însămi.

Quan Yin: Da, asta se adresează gândurilor care trebuie să fie recunoscute și dizolvate. Vorbește de profunda încredere care este necesară pentru a trece prin acest proces. Sufletul vostru lucrează întotdeauna pentru a vă asigura oportunități pentru a crește și a vă atinge potențialul. Să vedeți toate lucrurile în această lumină vă va ajuta să simțiți că nici voi și nici un altul nu este de vină atunci când lucrurile par să meargă prost.

Jenny: Acest proces pare să se accelereze, necesitând mai mult somn și perioade de liniște. Am trecut și prin această contradicție interesantă de a mă simți mult mai conectată dar având, totuși, în același timp momente de deconectare.

Quan Yin: Deconectarea pe care o simțiți reprezintă pur și simplu momentele în care mergeți mai departe, vă schimbați frecvența și aveți nevoie să vă stabiliți poziții noi. Împământarea într-o nouă realitate ajută la ușurarea acestei tranziții. Conectarea intenționată cu Sursa de energie, inundarea ființei voastre cu această energie vă va ajuta și ea.

Sper că întrebările mele v-au ajutat așa cum m-au ajutat și pe mine. Ne trimit toată iubirea și binecuvântările pe care le putem gestiona. Vă mulțumesc tuturor celor care împărtășiți această lucrare!

Jenny



Traducere Monica Poka

luni, 30 mai 2016

Pregătirea Pentru Primul Contact - Capitolul I

O Nuvelă de către Pleiadeeni și Suzanne Lie


Capitolul I – Ne Vezi?

M-am trezit azi dimineață cu o întrebare răsunându-mi în urechi ”Ne vezi?” Mesajul părea atât de clar și de tare încât instantaneu m-am ridicat în șezut și am început să privesc în jurul camerei. Nevăzând nimic, m-am culcat la loc. Când am închis iar ochii, am auzit din nou ”Ne vezi?”

Cu o nouă determinare, deoarece această întrebare nu făcea clar parte dintr-un vis, m-am ridicat din pat și am început să inspectez camera căutând acel ”noi” pe care ar fi trebuit să-l văd. Dar, din nou, nu am văzut nimic. În cele din urmă am decis că, fie că am visat sau nu, sau eram pe jumătate adormit, aveam nevoie de un pahar de apă.

În momentul în care am ieșit pe ușa dormitorului îndreptându-mă spre bucătărie, am ”simțit” dintr-o dată ceva. Spre surprinderea mea, se simțea ca iubirea, de fapt, se simțea ca un fel de iubire necondiționată care este ceva foarte rar în viața de zi cu zi.

Nu era acel gen de iubire umană pe care mulți oameni o doresc, dar de care le este, de fapt, frică. Această iubire nu aducea nici un fel de întrebări de genul ”Sunt suficient de bun?” Această iubire era liberă de orice fel de concept de ”suficient de bun” și se simțea în totalitate necondiționată.

După ce am petrecut atât de multe încarnări în dimensiunea a treia și mi-am adus aminte de atât de multe dintre ele, eram foarte familiriazat cu conceptul de ”suficient de bun” deoarece destul de rar am crezut că eram suficient de bun. De fapt, am petrecut multe din aceste vieți încercând să fiu ”suficient de bun”, ”mai bun decât” și/sau amândouă.

Doar ce am avut aceste gânduri că am și auzit ”Multele vieți în care te-ai oferit voluntar să-ți iei un vehicul pământesc în diferite linii temporale, precum și multele versiuni ale realității pe care le-ai experimentat pe Pământ încep să se estompeze într-o singură realitate ”viața pe Pământul trei dimensional”.

”În viețile în care ai captat cumva amintiri din viețile tale trecute, paralele și/sau simultane, ai început să-ți dai seama că acolo era vorba de mult mai mult decât de ”viața pe Pământul trei dimensional”. Apoi, pentru că ți-ai amintit acest fapt, ai început să unești viața pe care o trăiai în prezent cu multele tale alte încarnări pe Pământul trei/patru dimensional.

Acea fuziune a liniilor tale temporale de încarnare trecute, prezente și chiar viitoare, ți-a permis să-ți amintești și, din fericire împământezi, experimentările tale cinci dimensionale ale SINELUI în realitatea trei/patru dimensională.

Sunt mulți treziți în versiunea ta actuală a Pământului care sunt atât de treziți încât gama lor de percepții include adeseori pragul versiunii cinci dimensionale a realității lor curente. Acești treziți încep să tragă cu ochiul în și afară din octava cinci dimensională a formei lor fizice curente.

Noi, expresiile cinci dimensionale ale sinelui tău fizic, am venit să-ți spunem că ceea ce tu percepi ACUM este octava cinci dimensională a realității tale prezente. Tu, la fel ca și mulți alții, ați experimentat atât de multe versiuni ale ”vieții pe Pământul 3D”, încât conștiința voastră se expansionează dincolo de conștiința realităților voastre fizice trei dimensionale în conștiința realității voastre astrale patru dimensionale.

Mulți dinttre voi v-ați expansionat conștiința chiar și în conștiința realităților voastre cinci dimensionale Corp de Lumină. Cu alte cuvinte, tu, precum și mulți alții, ați făcut un ”salt în octava” realităților. Prin ”salt în octavă” vrem să spunem să ați început să percepeți în mod conștient pragul dimensiunii a cincea.

Acesta este ACUM-ul acelei percepții în care vă puteți întâlni și/sau fuziona cu propriul vostru SINE Corp de Lumină. În acel ACUM al conectării conștiente cu propriul vostru Sine Multidimensional, veți începe să curgeți din nou în câmpul de energie al lui UNU.

Pe măsură ce începeți să recepționați întregul spectru al multelor frecvențe ale realității care curg prin portalul sinelui vostru fizic, portalul interior de lumină al energiei voastre Kundalini începe și/sau accelerează, procesul resetării vehiculului vostru pământesc fizic și astral înapoi în forma sa înnăscută și în sistemul de operare al dimensiunii a cincea și dincolo de ea.”

”Stai puțin, stai puțin”, am strigat eu către tavan. ”Nu vă pot vedea încă. Îmi pare rău, dar acum mă simt doar ca o persoană trei dimensională. Prin urmare, m-aș simți mult mai bine să vorbesc cu cineva pe care să îl pot și vedea. În plus, nu sunt sigur dacă acum sunt treaz sau adormit.”

”Vom fi bucuroși să-ți trimitem o proiecție holografică a noastră. Dar trebuie să înțelegi că pentru noi vizitarea fizică a realității tale fizice ar fi ca și cum tu ai vizita fundul oceanului.”

”Da,” am căzut eu pe gânduri ”cred că pot să înțeleg acest lucru.”

”Poți să-ți amintești asta?” m-au întrebat ei.

Undeva, de-a lungul introducerii lor destul de lungi, am decis că nu eram nebun și nici nu visam. Cu toate acestea, nu-mi puteam aminti încă persoana care spuneau ei că eram.

”Scuză-ne că-ți întrerupem gândurile”, au spus ei.

Spun ”ei” pentru că mi-am dat seama și de faptul că erau câteva ”ființe” care-mi vorbeau ca UNA.

”Da, noi suntem câteva vorbind ca UNA. Am dori să mergi în baie și să te uiți în oglindă adânc în ochii tăi. Te vom aștepta aici.”

Am intrat în baie gândindu-mă că trebuie că visez când mi-am amintit brusc că am făcut de multe ori acel lucru pe vremea când eram un băiețas.

”Da, acesta este motivul pentru care te-am rugat să privești adânc în proprii tăi ochi.”

Încercând să-i ignor, așa cum în mod evident am făcut-o din momentul în care am crescut, am aprins lumina în baie și m-am uitat în oglindă. Spre surprinderea mea, mi-am amintit fața pe care am văzut-o întotdeauna în oglindă copil fiind.

”NU”, i-am auzit spunând, ”Vezi versiunea SINELUI tău care ești chiar ACUM.”

Încercând să nu mă întreb de câte ori m-au urmat în baie, m-am întors înapoi la locația mea anterioară din spatele ușii dormitorului meu și am spus ”În regulă, vă cred. De fapt, îmi aduc aminte de voi. Sunteți aceiași cu cei cu care am vorbit atunci când eram copil?”

”Da, și am dori să-ți amintim că și tu ești aici cu noi în această frecvență a realității. Ai putut accepta acest lucru ca și copil, dar este mult mai dificil de acceptat ca și adult.”

A trebuit să mă chiar gândesc la această afirmație. Mi-am amintit credințele din copilărie, dar zecile de ani de maturitate într-o lume dificilă mi-au împietrit inima și mi-au șters cea mai mare parte a imaginației. Aș putea să-mi recapăt acea inimă nevinovată și imaginație activă?

”Da”, mi-au răspuns ei înainte să-mi termin gândul.

”În regulă”, am șoptit de-abia respirând, ”cred că sunt pregătit să vă ascult. Hei, pot să vă ofer o bere sau ceva?” am întrebat încercând să fac ca această situație să pară normală. Spre surprinderea mea, i-am auzit sau cred că i-am simțit de fapt, zâmbind.

”Da, ai fost întotdeauna o persoană care a putut face pe toată lumea să se relaxeze, să comunice și să se simtă în largul lor. Acesta este motivul pentru care ai fost ales pentru această misiune la distanță” au răspuns prietenii mei invizibili gândurilor mele.

”Oh, acel eu este FOARTE departe acum”, am spus încercând să nu fiu sarcastic. Cu toate acestea, și numai fiind în mijlocul acestor ființe invizibile pe care începeam să le recunosc, mi-a adus un val de amintiri, mai întâi din copilăria mea și apoi de dinainte de a fi intrat în acest corp.

”Ia stați puțin!” m-am auzit strigând. ”Mi-a luat decenii de a mă simți singur, pierdut și diferit de toți ceilalți. Și voi veniți acum și-mi luați singurele minciuni care m-au făcut să mă simt întreg la minte. Aveți măcar idee cât de dificil și de periculos este să te afli în această dimensiune?”

Știam că am început să strig doar ca să evit plânsul. Puteam simți o viață de singurătate, muncă din greu, dezamăgire și tristețe care țâșnea din inconștientul meu profund unde a trebuit să le ascund de mintea mea conștientă.

Eram pe cale să le spun ”ieșiți afară din casa mea” când am simțit din nou acel sentiment de iubire necondiționată. La început, furia și durerea mea au vrut să dea la o parte acel sentiment. La urma urmei, ce credeau ei că o vizită de o noapte ar putea schimba o întreagă viață trăită în densitatea acestei planete rănite?

”Nu”, au răspuns ei gândurilor mele. ”Nu credem asta. De fapt, suntem aici acum pentru a-ți oferi mângâierea și ajutorul de care ai avut atât de mare nevoie. Cu toate acestea, până acum, rata de frecvență a planetei a fost atât de joasă încât dacă nu ți-ai putut expansiona conștiința, lucru care a fost imposibil pentru tine de făcut după câteva tururi în VietNam, noi nu am putut ajunge la tine.

Am încercat să o facem în timp ce dormeai, așa cum am făcut-o când erai băiețel, dar coșmarele pe care le-ai avut atât de mulți ani după ce războiul s-a încheiat a făcut să fie imposibil să ajungem la tine. Prin urmare, a trebuit să așteptăm până când frecvența Pământului a devenit puțin mai înaltă.

A trebuit să așteptăm, de asemenea, până când tu ai găsit o cale de a-ți vindeca rănile interioare și de a-ți ridica conștiința. Acum, că planeta are o frecvență mai înaltă și ai în cele din urmă suficient ajutor pentru a-ți ușura unele dureri interioare, ești în sfârșit în stare ca cel puțin să ne auzi.”

”Oh, v-am văzut până când ne-au dat acele droguri pentru a ne face mai buni luptători.” Am admis eu în cele din urmă. ”Drogurile mi-au permis să ucid pe nedrept femei și copii nevinovați, precum și pe propriul meu copil interior, dar mi-au viciat sufletul și mi-au ruinat stima de sine.”

Nu le-am auzit răspunsul pentru ceea ce părea a fi pe vecie, dar i-am simțit trimițându-mi acea iubire necondiționată care m-a umplut cu promisiunea schimbării. Cu toate acestea, promisiunea a fost dușmanul meu, deoarece ea nu s-a manifestat niciodată în mizerabila mea viață.

”NU”, am strigat, ”De unde știu eu că nu-mi veți lua această cochilie tare pe care mi-am construit-o ca să pot supraviețui în această gaură de iad și apoi mă veți lăsa baltă așa cum ați făcut atunci când eram adolescent?”

Ei nu au spus nimic știind că am nevoie să mă eliberez, dar au continuat să-mi trimită iubire necondiționată. Am urlat, am țipat, am trântit lucrurile prin cameră. Apoi, în cele din urmă, m-am prăbușit la pământ și am leșinat. Când m-am trezit mă aflam pe Nava Stelară.

”Și acum?”, am întrebat încă cu amărăciune, dar simțindu-mă mult mai bine.

Puteam acum să le văd contururile și să-mi dau seama că erau doi bărbați și o femeie și că toți trei erau Pleiadeeni. Femeia mi-a oferit o băutură de ceva care era aurie și efervescentă. Da, m-am gândit știind cumva că această băutură îmi va aduce un somn profund, vindecător.

Am dat pe gât băutura, m-am întins și am așteptat să adorm. Am știut că,  în cel mai bun caz,  acesta nu va fi un somn plin de neliniștile obișnuite sau de coșmaruri, în cel mai rău caz. Acest somn va fi unul plin de pace și iubire.

De unde au știut că am nevoie să iau o pauză din acea dimensiune? Și nu spuneau ei ceva despre faptul că frecvențele erau prea joase acolo jos? Cu toate acestea, băutura începea să-și facă efectul și mă puteam simți alunecând într-un somn profund.

”Vă rog, nu mă faceți să mă întorc acolo” m-am auzit spunând în timp ce alunecam în somn.


Ultimele mele gânduri au fost ”În sfârșit, m-am întors dintr-o tură de serviciu foarte lungă și extrem de dureroasă pe Pământul trei dimensional.”


Traducere Monica Poka

duminică, 29 mai 2016

Fântâna Sufletului Meu


De Suzanne Lie

Mintea mea a străbătut realitate după realitate ca și cum ar fi căutat ceva sau pe cineva. Este ca și cum aș fi rulat o realitate holografică în propria mea minte. Știam că eu eram cea care crea această experiență pentru că puteam să-i aud pe Arcturieni amintindu-mi că eu sunt creatorul vieții mele. Prin urmare, îmi amintesc realitățile pe care eu le creez, le-am creat și le voi crea.

Mai întâi sunt un Pleiadean, dar într-o clipită, deoarece nu pare să existe timp sau secvențe în acest proces, văd realitățile în care sunt un om Pământean, un Antarian, un Siriusian, un Tau-Centian, un Lemurian și/sau Atlantean.

Toate aceste versiuni a ceea ce par a fi multele aspecte ale sinelui meu multidimensional și galactic lucrează în conștiința unității cu UNUL pentru a o ajuta pe Gaia. Pe măsură ce îmi dau seama că toate aceste ființe sunt versiuni ale sinelui meu, îmi dau seama ce caut.

În realitatea în care am crezut că am fost, căderea Atlantidei nu a avut loc, și nici multe alte linii temporale care au fost cândva în memoria mea trei dimensională. Cu această înțelegere, mi s-a părut că intru într-o realitate de care nu am auzit niciodată numită ”Pământul Ascendent”.

Cu toate acestea, deîndată ce acea realitate intră în conștientizarea mea sunt în acea linie temporală chiar înainte de ”contactul direct” cu Pleiadeenii. Se pare că Pleiadeenii au fost aleși pentru prima petrecere a aterizării pentru că ei seamănă cel mai mult cu oamenii de pe Pământ.

Dintr-o dată, am trecut într-o linie temporală complet diferită și am început să mă mișc la întâmplare printre realități într-un ACUM lipsit de timp care știam că există.

”Care ar putea fi motivul acestei experiențe?” mă întreb. Instantaneu, aud ”Ai grijă!”

”La ce să am grijă?” mă gândesc eu.

Instantaneu, ca și răspuns la gândul meu, văd cum multele lumi încep să se deruleze din ce în ce mai repede prin mintea mea până când toate se contopesc în UNA singură. Cred că ar trebui să spun că aceste realități par să se contopească într-o fântână imensă.

Aceste realități nu se află într-o ”fântână cu apă”. De fapt, ele par a fi într-o ”fântână de lumină”. Pare că toate aceste realități se ridică din miezul fântânii și își găsesc calea spre vârful fântânii ca un ”spray de lumină”. Această mișcare are loc atât de repede încât realitățile par a forma cercuri interconectate care se mișcă din ce în ce mai repede. Pe neașteptate, într-o sclipire, TOATE aceste realități sunt în miezul meu – dar de ce?

Nu primesc nici un răspuns la întrebarea mea pentru că sunt rapid umplută cu Lumină. Această Lumină pare a fi asemănătoare cu lumina din fântână. Simt o erupție interioară bruscă în timp ce multele vieți din lumină se alătură într-o singură forță de energie luminoasă.

Această erupție de Lumină este mai mult decât pot eu conține și țâșnește din miezul meu ca un vulcan în erupție. Lumina, împreună cu toate viețile din ea, țâșnește prin chakra mea coroană ca o fântână imensă.

Spray-ul de Lumină se împrăștie în toate direcțiile, iar eu pot vedea frecvențe din ce în ce mai înalte de Lumină revelând imagini strălucitoare ale multelor realități posibile, paralele și alternative.

Aceste realități sunt în diferite linii temporale și locuri. În timp ce continui să observ, ele încep să ia ceva ce seamănă a formă. Apoi, dintr-o dată, totul se oprește.

Imaginile îngheață în loc și toate lumile își încetează rotația. Toate imaginile sunt complet liniștite cu excepția imaginii mele. Cu toate acestea, această imagine nu are formă. Eu sunt un câmp de energie rotitor umplut cu nenumărate imagini.

Trec de la imagine la imagine observând. Războaiele se opresc cu bombele în aer, iar paradele se opresc cu manifestanții care rămân cu un picior în aer. Apoi am simțit îndemnul să privesc în sus. Când am făcut acest lucru, am văzut o flotă de Nave Stelare în înalt deasupra mea.

Totul și toată lumea este înghețată pe loc. ”Ce s-a întâmplat?” am întrebat în interior și am primit răspunsul ”Ai părăsit timpul”. Spre surpriza mea, am înțeles în totalitate conceptul.

Lumea este nemișcată pentru că nu există timp care să miște locuitorii dintr-un loc în altul. Arunc o privire în fiecare dintre multele realități și-mi dau seama că ele se mișcă, dar ele se mișcă atât de încet încât trebuie să le observ ”multă” vreme înainte ca măcar un pas să fie făcut.

Privesc în jos pentru a-mi vedea corpul nemișcat înconjurat de nenumărate bule de realități care plutesc prin fluxurile de lumină care curg în fântâna de lumină. Percep ACUM acea fântână de lumină în miezul meu. ”Da”, îmi dau brusc seama, ”Fântâna de lumină nu curge prin mine. Fântâna de lumină curge din mine.”

Decid să intru într-una dintre multele realități din fluxul meu interior de lumină și mă regăsesc în interiorul unei creaturi șase-dimensionale care preferă să trăiască în rețeaua de lumină a Navei Mamă.

Această creatură, care trebuie să admit că este una dintre multele versiuni ale SINELUI meu, are mult de-a face cu menținerea în viață a Navei Mamă. Dintr-o dată îmi dau seama că mă aflu printre multe ființe de lumină șase dimensionale care se mișcă încontinuu prin și luminează forța de viață a Navei Mamă.  

”Viața și forța de viață” șase dimensională sunt un simbol al conștiinței colective. Pentru un flash al Acum-ului, experimentez această Conștiință a Unității de a fi o ființă șase dimensională.

Și când fac acest lucru, mă trezesc brusc din ceea ce ar putea fi ”doar un vis”. Sau, poate că sunt cel mai trează atunci când dorm.

”Dorm? Această experiență este doar un vis?” Întreb un ghid invizibil pe care îl simt alături de, nu în, mine.

”Ascultă liniștea în timp ce aceasta plutește prin mintea ta.” Îmi aud ghidul spunând.

”Hmm”, mă gândesc eu, ”Cum poate asculta cineva liniștea?”

”Liniștește-ți mintea”, îmi răspunde ghidul, care îmi apare acum ca și o formă curgătoare cu dungi de lumină.

”Să-mi liniștesc mintea?” Mă întreb dacă acest lucru este posibil. M-am gândit întotdeauna că mintea este cea care mă liniștește. Nu m-am gândit niciodată că aș avea vreo putere asupra minții mele. De fapt, de multe ori m-am întrebat dacă nu sunt doar ”ceva ce mintea mea a creat”.

”Da, așa a început”, aud pe cineva spunând în mine.

”Eu sunt mintea ta, nu sunt cineva. Eu sunt TU și tu ești EU.”

Da, toate acestea par normale dacă îi permit fântânii de lumină să-mi ghideze gândurile. Cu toate acestea, știu că dacă ar fi să-mi consult sinele uman, ”eu”-l ar fi total confuz.

Prin urmare, decid să NU îmi consult umanul. De fapt, în ultimul timp m-am simțit din ce în ce mai puțin umană. Cu toate acestea, habar nu am ce aș putea fi dacă nu sunt umană.

Instantaneu, gândurile mele încep să o ia la goană într-o manieră foarte trei dimensională. Mă întreb dacă nu ar trebui să ”încetez să mai gândesc”.

Dacă sunt în minte, atunci ”Eu” pot să-i spun sinelui meu să ÎNCETEZE SĂ GÂNDEASCĂ!!

Așa că, spun sau am spus sau voi spune ”Nu mai Gândi!”

Dintr-o dată îmi dau seama că nu pot percepe nici un marker de timp pentru că totul se întâmplă în ACUM.

”Stai puțin!” am spus, spun sau voi spune ... doar pentru a auzi:

”Ascultă liniștea.

Când asculți liniștea, o poți auzi peste tot.
Ascultă liniștea, dar numai dacă îndrăznești.

Peste tot, în UNUL, ACUM-ul este în jurul tău.
Tu știi, oarecum, în Miezul tău că ceea ce auzi este adevărat.

Liniștea este o forță, miezul Vieții și a Iubirii.
Ea este parte din interiorul profund și vine din înaltul de deasupra.

Dacă asculți liniștea, vei descoperi că sunt multe de spus.
Dacă auzi liniștea adânc în interior, ea îți va îndepărta stresul.

Când stresul dispare, îți vei auzi ”tu”-ul, dar numai dacă încerci.
Acel Unu este acolo de fiecare dată când râzi și te ține în brațe atunci când plângi.

Dacă asculți liniștea, vei descoperi că ea se află în tine.
Liniștea este Micuța Voce Liniștită care îți spune ceea ce POȚI să faci.

Ea îți va spune cum să asculți și să înțelegi motivul,
Întreaga viață trebuie să aibă o anumită curgere și fiecare moment să aibă un sezon,

Motivul dorului tău, pentru sinele pe care simți că l-ai pierdut,
Ți-a părăsit viața pentru totdeauna, pentru că ai trecut de acea limitare.

Această limitare se află în interiorul tău, între ”timp” și ”Acum”.
Dă Drumul timpului și urmează-ne astfel încât să-ți putem arăta cum ...

Cum să curgi în inima ta și să-ți asculți mintea
Și vei afla misterele pe care ai lucrat atât de greu să le găsești.

Eliberează munca, calmează-ți mintea și stai în inima ta
Și vei găsi exact ceea ce ai nevoie și vei ști exact de unde să începi ...

Apoi, ca și Căpitanul Vieții tale, vei ști exact cine ești
Și cum ai venit pe Gaia să o ajuți pe Ea să FIE o Stea.”

Pe măsură ce lumina de deasupra îmi luminează fața, îmi aflu în cele din urmă scopul,

Și printre lacrimile mele de bucurie, îmi văd fântâna Sufletului meu.






Traducere Monica Poka

sâmbătă, 21 mai 2016

Aterizările – Arcturienii


Prin Suzanne Lie

Dragii noștri Emisari pe Pământ,
Venim la voi în acest ACUM pentru a vă informa că vom ateriza în curând, dar numai într-o frecvență a realității în care ”Puterea Interioară” a înlocuit toate rămășițele ”Puterii Asupra Altora”.

Prin urmare, frecvența în care vom ateriza va fi determinată de către omenire. Noi știm că cei care trăiesc prin Puterea Interioară nu sunt responsabili pentru cei care zăbovesc în formatul mai jos dimensional al Puterii Asupra Altora.

Tot ceea ce pot să facă preaiubiții noștri care se întorc la Corpul de Lumină pentru a-i ajuta pe cei pierduți în Puterea Asupra, este să le trimită Iubire Necondiționată și Foc Violet. Apoi trebuie să-i eliberați din conștiința voastră deoarece este decizia lor să se trezească sau să rămână adormiți într-o realitate a fricii și a dominației.

Rămânând în formatul fricii și dominației, ei vor fi ales să-și atașeze starea lor de conștiință mai joasă la rămășițele Planului Astral de Jos al lui Gaia. Planul Astral de Jos este ca și pivnița unei case vechi care a fost abandonată. Această ”casă veche” se află într-un proces de renovare de la ”acoperiș” în jos.

Pe măsură ce ”casa” este renovată, rata/viteza de frecvență se va expansiona în dimensiunile mai înalte care nu sunt accesibile celor care aleg să trăiască în întunericul din pivniță printre ceea ce a fost depozitat și uitat acolo cu mult timp în urmă.

Cu alte cuvinte, pe măsură ce treziții noștri își amintesc să-i uite pe cei pierduți, conștiința lor se va expansiona dincolo de ”gama de frecvență a experienței” a celor pierduți în ”pivniță”. Prin urmare, cei pierduți vor rămâne în continuare în planurile mai joase ale existenței, în timp ce ascendenții se aliniază cu frecvențe din ce în ce mai înalte ale realității.

În cele din urmă, frecvența planetei va fi atât de minunat de înaltă, încât planul astral de jos va fi lepădat de corpul lui Gaia. Așa cum un animal își ia o blană mai grea/groasă pentru iarna lungă și rece și o leapădă primăvara, Gaia își va lepăda greul Ei Plan Astral de Jos.

Pe măsură ce se întoarce la iubita Ei frecvență cinci dimensională, Ea va lepăda mai întâi densitatea Planului Astral de Jos și, în cele din urmă, va lepăda toate rămășițele corpului ei planetar trei și patru dimensional. Așa cum de multe ori am spus, Gaia este o Mamă extrem de iubitoare. Prin urmare, atâta timp cât Ea poartă orice rămășițe ale timpului trei/patru dimensional, Ea va oferi un loc în care pierduții Ei să poată decide să intre în Lumină.

Această Lumină mai înaltă va înghiți în cele din urmă și cel mai de jos plan astral, iar cei pierduți va fi nevoie să fie re-locați pe o altă planetă pe care, să sperăm, se vor elibera de obiceiul lor Putere Asupra, precum și de nevoia lor de a fi o victimă, a avea un dușman și suferi înainte de a se putea schimba.

Vedeți voi, Putere Asupra poate exista numai acolo unde sunt alții care au ales să fie victimă. Nu spunem că alegerea de a fi victimă este o alegere conștientă, deoarece ea este de obicei o alegere inconștientă. Mulți au devenit dependenți de formatul dimensiunii a treia al conducătorilor și condușilor.

Această dependență va dispărea numai atunci când cei prinși în formatul Putere Asupra își vor aminti că Gaia este o planetă în care guvernează liberul arbitru. Datorită liberului arbitru al lui Gaia, cei care aleg să fie în formatul Putere Asupra pentru a fi o victimă, pot alege să elibereze acea dependență și să-și asume răspunderea pentru propria lor viață.

Cei care doresc să-i ajute pe cei care au ales acest format, pot face acest lucru cel mai bine trimițându-le Iubire Necondiționată și Foc Violet. Iubirea Necondiționată le este probabil necunoscută celor pierduți în formatul Putere Asupra, deoarece ei așa și-au trăit probabil viața, de fapt, probabil că așa și-au trăit mult mai multe vieți, crezând că nu ei sunt stăpânii propriului lor destin.

Cu toate acestea, darul Iubirii Necondiționate va avea un impact foarte mare asupra lor, deoarece probabil că de-alungul multelor lor încarnări ei au primit doar iubire condiționată. Din momentul în care primesc Iubire Necondiționată, vor începe să-și dea seama că pot ca pur și simplu să se ridice din/să înfrunte tot ceea ce i-a ținut captivi în tiparul de a fi o victimă.

Această înțelegere le va schimba viața pentru totdeauna, deoarece vor descoperi că pur și simplu ar putea să merite iubirea ”necondiționată”. Concepul de a merita iubirea pur și simplu pentru faptul că ești viu, este probabil foarte nou pentru ei, deoarece au crescut crezând că nu sunt ”suficient de buni”.

Prin această înțelegere, sunt gata să primească darul Focului Violet care să-i ajute în procesul transmutării lor într-o frecvență mai înaltă a realității. Sunt multe sub-planuri invizibile în planul fizic al celei de-a treia dimensiuni.

Pentru că iubirea este de mult prea multe ori ”condiționată” în acea frecvență a realității, mulți oameni se pierd în credința că ei nu sunt ”suficient de buni”. Cei întunecați au avut o mare putere în acea rezonanță a realității timp de multe cicluri.

Ei și-au menținut puterea prin convingerea altora că ei nu sunt suficient de puternici pentru a se ridica pentru ei înșiși și au nevoie de ”ajutorul” celor care par a fi mai puternici. Pentru că cei prinși în ceea ce ei au perceput drept eșecurile lor, dezamăgirile lor, greutățile rezonanței celei mai joase a dimensiunii a treia ca fiind atât de dărâmătoare în viața lor, ei nu au recunoscut faptul că ajutorul oferit de cei întunecați este, de fapt, o capcană.

Prin urmare, ciclurile au trecut din eșec în eșec și din capcană în capcană. Cum se poate cineva recupera din acest ciclu? Ne întoarcem din nou la Iubirea Necondiționată. Iubirea Necondiționată NU este o emoție. Iubirea Necondiționată este un câmp de energie de iubire, speranță, împuternicire și făgăduință.

Vom aborda acum fiecare dintre aceste concepte începând cu iubirea. Iubirea este un câmp de energie care călătorește în cicluri expasionânde, în timp ce opusul iubirii, frica, călătorește în cicluri în continuă scădere. Spunem ”cicluri” deoarece câmpurile de energie călătoresc în tipare circulare, în timp ce călătoresc atât vertical cât și orizontal.

Când vorbim despre un ”câmp de energie” ne referim la un pachet de energie care rezonează la aceleași ”câmpuri” de gânduri și emoții. În această situație gândiți-vă la cuvântul ”câmp” ca și la un câmp de iarbă, flori, zăpadă sau culturi, cum ar fi de grâu. Tot ceea ce se află pe acest ”câmp” are nevoie de aceiași cantitate de lumină, apă, căldură și/sau umbră.

În același fel, un câmp de energie conține gânduri similare care cresc dintr-un ”câmp” de emoții similare. Dacă cineva crește și/sau devine captiv într-un câmp de energie al dezamăgirii, eșecului, pierderii și suferinței, acesta va găsi pe alții asemănători lui pierduți în acel câmp de energie.

Pentru că sunt cu toții pierduți, este dificil pentru oricare dintre ei să vadă calea de ieșire. Cei care trăiesc prin puterea asupra altora lucrează din greu pentru a crea situații care să coboare oamenii și îi grupează cu alții care au fost la rândul lor coborâți.

Cu toate acestea, și Iubirea Necondiționată este un câmp de energie. Acest câmp de energie este acceptarea și susținerea colectivă și împuternicirea cuiva de a se iubi pe sine însuși/însăși suficient de mult pentru a-l putea iubi și pe un altul în mod deschis și cu căldură. Pentru că fiecare persoană se poate iubi și accepta pe ea însăși, ei îi pot iubi și accepta și pe alții.

Cu alte cuvinte, cineva poate ”da” doar ceea ce ”are”. Dacă un grup mic din câmpul Iubirii Necondiționate s-ar alătura câmpului de energie al suferinței și dezamăgirii, ar simți instantaneu că ceva este foarte greșit.

Apoi, pentru că ei au fost înconjurați de Iubirea Necondiționată, ei sunt în stare să spună ”Cum te putem ajuta?” Pe de altă parte, probabil că aceștia se vor simți inadecvat dacă au fost obișnuiți cu câmpul de energie al dezamăgirii și greutăților.

În acest caz, marea putere a Iubirii Necondiționate îl va ajuta foarte mult pe cel care a fost doborât de greutățile vieții, pentru că în Iubirea Necondiționată NU există judecată. În schimb există acceptare și răbdare.

Vedeți cum vă arătăm ”imaginea de ansamblu” a realității voastre? În timp ce vă plimbați în mijlocul unui ”câmp” imens voi puteți vedea numai ceea ce este în jurul vostru. Cu toate acestea, dacă sunteți în vârful unui deal sau într-un avion – sau pe o navă stelară – veți avea aceiași perspectivă pe care o avem și noi din dimensiunile mai înalte sau de pe navele noastre.

Noi vă invităm cu bucurie să vă alăturați nouă pe navele noastre stelare, dar cei mai mulți dintre voi nu sunteți încă în stare să aveți în mod conștient acea experiență. Cu toate acestea, dorim să știți că mulți dintre voi vă alăturați nouă atunci când sunteți în corpul vostru astral patru dimensional. Cel mai des acest lucru are loc atunci când dormiți sau sunteți într-o meditație profundă, dar în curând vizitele voastre vor fi mai obișnuite.

Așa cum persoana care a trăit într-un câmp de energie bazat pe frică, putere asupra, s-ar putea să se simtă inconfortabil într-un câmp de energie bazat pe iubire, putere interioară, conștiința voastră trei dimensională s-ar putea să se simtă foarte inconfortabil pe o navă stelară cinci dimensională. Din fericire, navele noastre sunt pline de Iubire Necondiționată, care vă va face instantaneu să vă simțiți în siguranță și liniștiți.

Mai mult de atât, așa cum Iubirea Necondiționată pe care noi o împărtășim cu voi vă transmută câmpul de energie într-o rezonanță mai înaltă, iubirea voastră necondiționată pentru cei prinși într-un câmp de energie putere-asupra va transmuta câmpul lor de energie într-o rezonanță mai înaltă.

V-ați dat seama că aveți atât de multă putere-interioară? V-ați dat seama că și numai trimițând Iubire Necondiționată cuiva care are nevoie puteți contribui imens la procesul său de transmutare într-o rezonanță mai înaltă?

Lumea voastră se află pe marginea unei mari schimbări și, în general, haosul precede schimbarea. Veți fi cu toții chemați să ieșiți din zona voastră de confort și să înfruntați cu curaj aspecte ale realității care pot fi foarte provocatoare, de fapt înfricoșătoare, pentru cei care nu au luat niciodată în considerare faptul că există și alte civilizații în afară de Pământ.

Apoi, veți fi confruntați cu faptul că aceste civilizații sunt cu mult mai avansate tehnologic, social, mental și emoțional. Cei care au trăit prin regimul lor de ”putere-asupra-altora” vor fi șocați, îngroziți și periculoși.

Prin urmare, aceia dintre voi care sunteți informați și pregătiți mental și emoțional, veți fi chemați să vă trimiteți cea mai profundă Iubire Necondiționată în câmpurile de energie ale fricii, confuziei și neîncrederii.

Mulți dintre prietenii noștri Pământeni vor întâmpina cu bucurie schimbarea în realitatea lor pentru că ei sunt informați și au fost în contact cu noi timp de mai multe decenii. Pe de altă parte, mulți oameni nici măcar nu au luat în considerare faptul că există dimensiuni mai înalte ale realității în care nenumărate societăți și lumi trăiesc în pace și iubire necondiționată.

Vă auzim întrebând ”Când se va întâmpla acest lucru?” Vă răspundem întrebându-vă ”Când veți fi pregătiți să vă schimbați în totalitate percepția asupra realității pentru a include și dimensiunile mai înalte?”

Vedeți voi, noi ne vom începe aterizările în tărâmurile mai joase ale celei de-a cincea dimensiuni. Prin urmare, numai cei care și-au expansionat conștiința dincolo de dimensiunea a patra către pragul spre dimensiunea a cincea vor fi în stare să ne perceapă prezența.

După cum puteți vedea pe Internetul vostru, cărți și cursuri, din ce în ce mai mulți oameni încep să îmbrățișeze în mod conștient o realitate în care iluziile dimensiunilor a treia și a patra sunt înlocuite cu dovezi că există o lume cinci dimensională, precum și mult, mult dincolo de ea.

Sunteți pregătiți să îmbrățișați acest câmp mai înalt de energie? Dacă răspunsul vostru este DA, atunci probabil că veți fi printre cei care îi vor pregăti, educa și calma pe cei care nu sunt pregătiți încă.

Dacă răspunsul vostru este NU, atunci probabil că nu veți niciodată acest mesaj.
Dar dacă o faceți, amintiți-vă că realitatea este alegerea de percepție a cuiva.
Realitatea pe care alegeți să o percepeți este realitatea care veți crede că este reală.
Și realitatea care VOI alegeți să credeți că este reală, este realitatea în care veți trăi.

Amintiți-vă, fie că sunteți de acord sau nu, FIECARE dintre voi este creatorul realității sale! De asemenea, vă rugăm să vă amintiți că ”Timpul este o iluzie a celei de-a treia dimensiuni.” Când spunem că venim ACUM, înseamnă că fiecare dintre voi va experimenta acest ACUM numai atunci când VOI sunteți pregătiți.

Sunt mulți dintre voi cu care comunicăm în mod zilnic. De asemenea, sunt mulți dintre voi care vizitați des navele noastre stelare. Îngăduiți-i creierului vostru pământesc trei dimensional să-și acorde atâta timp cât voi aveți nevoie să se adapteze Noului Pământ care este aici ACUM!

Pentru a găsi acest Pământ, nu priviți în SUS,
Pentru a găsi Noul Pământ, priviți în INTERIOR!


Cu Iubire Necondiționată, Arcturienii!


Traducere Monica Poka 

joi, 19 mai 2016

Care particulă este? Care particulă nu este? - Consiliul



De Ronald Head

Astăzi dorim să ne distrăm puțin. Albert Einstein al vostru, acum el este Albert al nostru, obișnuia să facă ceea ce el numea experimente mentale. Și noi vrem să facem un mic experiment mental cu voi. Dar asta nu pare a fi încă ceva atât de distractiv, nu-i așa? Așa că le vom ruga pe Lucy și Ethel să ne împrumute fabrica lor de ciocolată. Da. Așa mai merge.

Acum, această fabrică este locul în care Creatorul face toate ”chestiile/materia” din ”non-chestii/non-materie”. Iar astăzi voi veți fi Controlul de Calitate. Suntem suficient de familiarizați cu fizica actuală pentru a înțelege acum că toate ”chestiile”, particulele, sunt formate în totalitate din energie care vibrează la diferite frecvențe. Iar noi stăm pe poziție în timp ce aceste particule noi, constând în totalitate din gândurile și energiile Divinului Non-Chestii/Materie, intră în ființa noastră. Ați înțeles? Acum, ceea ce noi avem de făcut este să separăm particulele care au fost create mai puțin decât perfecte de cele perfecte. Trebuie să punem de-o parte toate acele particule pe care Creatorul nu le-a creat corect.

Ce-i asta? Voi spuneți că nu sunt particule pe care să le punem de-o parte? În regulă atunci. Haideți să mergem la o altă linie de asamblare. Acum suntem la acea linie pe care aceste particule noi se adună pentru a forma stele, nebuloase, galaxii, planete și luni/sateliți. Distractiv, nu-i așa? Amintiți-vă, noi trebuie să le punem deoparte pe toate cele defecte. Nouă ni se par toate perfecte. Dar vouă? Trebuie să fie ceva de făcut și pentru noi pe aici.

Haideți să coborâm de-a lungul liniei. Ah, am ajuns! Aici este locul în care sunt făcute toate chestiile ”vii”. Ați văzut locul în care chestiile devin chestii vii? Noi trebuie că am ratat acea parte. Oricum, haideți să separăm toate chestiile vii care nu sunt formate în totalitate din particule perfecte. S-ar părea că și aici avem aceiași problemă. Hai să mergem mai departe. De fapt, hai să sărim câțiva pași și să vedem ce putem găsi.

Ah, aici este linia pe care Creatorul a făcut toți oamenii. Se pare că sunt făcuți cu toții din particule perfecte. Dar noi am fost desemnați a fi Controlul de Calitate, deci ce ar trebui să facem? Ar trebui să judecăm care sunt perfecți și care nu? Vreți să faceți voi munca asta? Așa cum priviți în jurul vostru în fiecare zi, nu vedeți destui oameni asumându-și munca de agenți ai Controlului de Calitate oriîncotro vă uitați?

Acum, sunt câteva lucruri de luat în considerare în acest moment. Ați început să alegeți să înțelegeți faptul că Creatorul vostru, oricum i-ați spune El/Ea, este iubire. Ați mers mai departe și i-ați spus iubire necondiționată. Necondiționată ar părea să însemne că este o iubire care nu judecă. Deci, acest Creator nu spune ”Vă voi iubi pe fiecare dintre voi, atâta timp cât ...” Fiecare particulă și fiecare ființă nu este nici mai mult nici mai puțin decât făcută în totalitate din chestii/materie divină perfectă. Fiecare nu este nimic altceva decât un alt chip al Creatorului A Tot Ceea Ce Este. Noi știm asta. Tocmai am urmărit întregul proces. Nu-i așa?

Deci, unde ne duce acest lucru? Ei bine, pentru un singur lucru, asta înseamnă că fiecare persoană pe care o vedeți astăzi este făcută în totalitate din chestii/materie divină și este perfectă așa cum voi o vedeți indiferent de modul în care aceasta se vede pe sine însăși și de modul în care acționează. Asta nu înseamnă că acționează frumos. Nu înseamnă că trebuie să vă facă plăcere să fiți în preajma lor. Înseamnă doar că ei sunt în același proces de învățare în care sunteți și voi, iar voi puteți alege să învățați în altă parte dacă așa doriți. Dar încă nu am ajuns unde doream cu asta.

Dacă toate cele de mai sus sunt adevărate, și știm că aproape fiecare dintre voi poate fi de acord cu asta, atunci ce vă spune acest lucru? Puteți începe să acceptați că sunteți într-adevăr o ființă divină? Că sunteți făcuți în totalitate din materie divină în moduri perfecte? Chiar ați făcut toate lucrurile pe care le-ați făcut vreodată ca experiențe și pași pentru a învăța ceea ce trebuia să învățați? Creatorul nu v-a judecat. Cine a făcut-o? Chiar simțiți cu adevărat că sunteți o ființă divină? De ce nu? Pentru că vă spunem că dacă nu vă însușiți acest lucru, atunci mai aveți câte ceva de iertat. Și Lucy, Ethel, Ricky dacă nu vă puteți ierta pe voi înșivă și pe oricine altcineva, atunci tocmai v-ați ”făcut cu ceva ”splicații” de dat”. Sau unele reflecții profunde.

Acum, înainte de a vă pune cenușă în cap și a intra mai profund în vinovăția voastră – cu alte cuvinte, nu vă simțiți vinovați că vă simțiți vinovați – vă rugăm să înțelegeți că scopul acestui experiment a fost în totalitate de a vă face să vedeți că voi sunteți făcuți cu adevărat din, și de fapt sunteți, materia divină de care am vorbit. Nici nu puteți fi altceva. Pentru că nu există nimic altceva. Nu puteți spune ”Creatorul a făcut Tot Ceea Ce Este cu excepția chestiilor de acolo.” Nu puteți spune ”Cu excepția mea.” Învățați încă? Continuați să vă dezvoltați? Asta-i treaba voastră. Felicitări. Ați văzut modalități prin care vă puteți dezvolta, îmbunătăți. De fapt, s-ar putea să descoperiți că sunteți mai buni, în estimarea voastră, decât ați fost. Dar asta voi trebuie să decideți. Și asta este în regulă.

Ceea ce am făcut astăzi a fost să revedem subiectele despre care am mai vorbit și înainte și le-am privit dintr-un punct care am dorit să fie nou. Facem adeseori acest lucru. Pentru că dacă le-ați privit și înainte, atunci nu sunteți același acum și mai mult ca sigur veți câștiga noi perspective. Și dacă nu, atunci ați făcut un nou pas în călătoria voastră.

Binecuvântări și o zi bună tuturor.



Traducere Monica Poka

marți, 17 mai 2016

Mesaj de la Grupul Arcturian 15 Mai 2016


Prin Marilyn Raffaele

Salutări dragilor. Ați fi foarte plăcut surprinși de cât de multă lumină se revarsă acum pe Pământ din multe locații diferite. Ochii încep să se deschidă și urechile încep să audă. Toate aceste lucruri pot părea ca și cum nimic nou nu se întâmplă, ci că mai degrabă lumea merge înapoi, dar nu este așa.

O mare parte a corupției de care acum deveniți conștienți a fost ținută până acum ascunsă majorității într-un sistem energetic care a susținut-o, iar orice persoană care a căutat să expună aceste activități a fost pur și simplu eliminată. Nu este mai multă corupție astăzi, pur și simplu datorită tehnologiei moderne și a unei conștiințe lumești aflate în evoluție, aceste lucruri ies acum la lumină.

Lumea se trezește la împuternicirea de sine și la înțelegerea că ei au capacitatea de a alege pentru ei înșiși. Acest lucru se manifestă în exterior pe scena politică a SUA.

Acesta este modul în care funcționează evoluția în dimensiunea a treia. De-a lungul istoriei, mistici foarte evoluați și învățători s-au încarnat cu scopul de a ”însămânța” conștiința lumească cu adevărul spiritual pentru că mintea umană (mintea condiționată de credințele dualității și separării) este capabilă să acceseze numai ceea ce este prezent deja în conștiința lumească.

De obicei, acești învățători au fost considerați eretici sau mai rău și mulți dintre ei au fost omorâți pentru învățăturile lor. La acea vreme, aceste învățături erau atât de noi încât foarte puțini oameni erau suficient de evoluați pentru a atinge o conștientizare a lor, dar pentru că învățăturile acestor Lucrători în Lumină au devenit parte din conștiința lumească, ele sunt acum disponibile oricui care este pregătit și deschis să le primească.

Vine un punct în călătoria evolutivă când veți începe să primiți orice fel de informații sau adevăr care este necesar din interior, ocolind mintea umană condiționată. Aceasta este sursa adevăratei creativități. Artiștii profund talentați din toate locurile, nu construiesc pe ceea ce este deja cunoscut, ci permit la ceva în totalitate nou să curgă de la un nivel mai profund.

Vremea de haos este modul de curățare al lui Gaia a energiilor dense ale trecutului și prezentului care este nevoie să fie eliminate ca parte a procesului ei de ascensiune. Atâta timp cât omenirea continuă să polueze și că creeze energiile discordante și de rezonanță joasă ale războiului și separării, ea va fi forțată să-și facă propria sa curățare.

Vă vorbim astăzi despre iertare, o fațetă a iubirii necondiționate care se dovedește a fi nu numai foarte dificilă, ci a devenit un blocaj pentru mulți în timp ce încearcă să intre în iubirea necondiționată. Mulți dintre voi ați avut experiențe care v-au rănit profund la toate nivelele în această viață, precum și în viețile trecute. Ca rezultat, voi mai purtați emoții ale resentimentului, urii, furiei, rușinii, vinii, fricii, etc. atât în memoria celulară cât și în cea conștientă.

Pentru că acum sunteți pregătiți din punct de vedere spiritual, aceste energii este necesar a fi recunoscute și curățate atunci când își fac apariția. Declanșate de câte o persoană sau situație ele își vor face apariția atunci când sunt cel mai puțin așteptate, surprinzând și fiind jenante pentru individ. Memoria celulară stocată declanșată de vreun eveniment este rădăcina furiei rutiere, atacurilor de panică și temerilor excesive, precum și multe alte condiționări umane.

Indiferent de negare sau de cât de adânc sunt îngropate, vechile energii rezonează și influențează sistemul de credințe și alegerile unui individ. Mulți au ajuns să creadă că nu vor putea niciodată să ierte o anumită persoană sau persoane chiar dacă doresc să facă acest lucru. Pentru unii, refuzul de a ierta este o alegere conștientă, dar pentru aceia dintre voi care vă aflați bine înaintați pe calea voastră spirituală, alegerea iertării de sine și a altora, indică faptul că sunteți pregătiți pentru următorul pas.

Trebuie înțeles faptul că fiecare suflet își crează un plan al sufletului încă înainte de naștere și întrupare. Un plan care include toți jucătorii importanți pentru orice lecție sau lecții au fost alese ca fiind necesare pentru creșterea spirituală. Acești jucători fac parte de obicei din același grup de suflet și au experimentat multe alte vieți împreună în diferite roluri oferindu-se voluntar din iubire să-l joace pe ”tipul rău”.

În diferite momente în multele voastre șederi pământești, cineva sau mai mulți v-au cauzat vătămări fizice, emoționale sau mentale. Acest lucru este adevărat pentru toată lumea. Memoria celulară stochează aceste experiențe și până ce acestea sunt curățate ele sunt duse mai departe în fiecare nouă încarnare. Rareori se manifestă pe deplin în fiecare încarnare cu excepția cazului în care acest lucru face parte din planul sufletului unui individ. Memoria celulară este motivul pentru care fără nici un motiv conștient s-ar putea să reacționați la o anumită persoană cu antipatie sau frică chiar și atunci când nu o cunoașteți.

Sunt unii care petrec vieți trăind și identificându-se cu mândrie ca victime, construindu-și întreaga identitate în jurul evenimentelor din trecut. Această stare de conștiință poate oferi un prim pas spre împuternicirea de sine a cuiva care trăiește încă pe deplin într-un sistem de credință trei dimensional, dar voi sunteți pregătiți să vedeți și să acționați dintr-un nivel mai înalt – unul care nu opune rezistență, acoperă sau revendică unele traume ca fiind ale voastre personale. Voi sunteți pregătiți să ”înfigeți securea la rădăcină”.

Este nevoie de curaj să examinezi profund acele situații care te mai țin în robie pentru că este de înțeles că nu ați mai dori să re-trăiți emoțiile dureroase care reflectă starea voastră de conștiință din acel moment. Nu contează cât de profund ați încercat să îngropați aceste experiențe, furia, rușinea, frica, etc. care le însoțesc trebuie să fie recunoscute ca făcând parte din câmpul vostru de energie. Îmbrățișarea fiecărei emoții sau gând personal cu respect, lipsă de rezistență și chiar iubire pentru lecțiile oferite, este o parte extrem de importantă a iubirii sinelui/SINELUI.

Onorați-vă pe voi înșivă și emoțiile voastre, fără să căutați să le ocoliți cumva sau să le eliminați fără să le examinați având credința că ele nu fac parte din adevărata spiritualitate. Nu vă luptați să atingeți vreun concept de iertare sau să-l folosiți pentru a trece peste emoțiile de furie, frică, rușine, resentimente, etc. care vor apărea în timp ce căutați să iertați. Recunoașterea și respectul pentru toate aspectele sinelui, chiar și pentru acele părți care nu vă plac este necesar pentru că sinele nu poate fi niciodată exclus din UNUL.

Când vă simțiți pregătiți întrebați-vă ”Ce am învățat din această experiență? Este interpretarea pe care eu o dau bazată pe concepte trei dimensionale așa cum sunt ele prezentate de un sistem de credință al dualității și separării sau îmi permit să văd această experiență cu noua mea vedere bazată pe adevăr?”

De exemplu, în viața umană, abuzurile din copilărie adeseori se transformă în multiple probleme pentru adult. Cu toate acestea, este nevoie să înțelegeți că abuzurile din copilărie sunt adeseori alese ca parte din planul sufletului încă de dinainte de naștere. De multe ori ele sunt alese de către un suflet care simte că este suficient de evoluat și pregătit acum să învețe împuternicirea de sine, să treacă dincolo de căutarea validării de la alții și să curețe vechea memorie celulară abuzivă purtată încă din alte vieți.

Înțelegeți că nici unui suflet nu-i este permisă planificarea unei experiențe de viață care să fie dincolo de capacitatea sa ca evoluție de a învăța din ea. Fiecare este întodeauna ghidat cu iubire de către Ghizii săi precum și de către alte Ființe de Lumină dar pentru că majoritatea oamenilor sunt în imposibilitatea de a vedea aceste ajutoare mai înalt dimensionale cu ochii umani, ei cred că sunt singuri, fără nici un ajutor și că sunt victime.

Cele mai întunecate momente din viață sunt adeseori puncte de cotitură necesare pentru creșterea dincolo de o stare de conștiință veche. Pentru individ, aceste momente întunecate nu sunt percepute drept pozitive, dar vor fi înțelese mai târziu (chiar după ani) când emoțiile s-au liniștit și există o receptivitate la o mai profundă înțelegere. Aveți încredere în proces știind că odată ce ați ales să evoluați, veți primi toate experiențele care vă sunt necesare.

Iertarea nu înseamnă că cel care care v-a cauzat durere trebuie să vă devină acum cel mai bun prieten și nici nu înseamnă să uitați ce s-a întâmplat. Iertarea nu este negare, ci este o stare de conștiință atinsă care vede imaginea de ansamblu și știe că nimic nu este întâmplător. Ea înțelege că toate situațiile au fost create fie să rezolve și să încheie ceva dintr-o viață anterioară, fie pentru a prezenta acele oportunități necesare pentru dobândirea unei stări mai înalte de conștiință.

Să nu uitați niciodată că voi nu sunteți ființe umane, voi sunteți ființe spirituale care au ales să experimenteze separarea ca și aspect al călătoriei voastre către amintirea a cine și ce sunteți. Energia dominantă a dualității și separării pe Pământ le permite adeseori celor pregătiți pentru o mai profundă conștientizare să dea cu capul de pragul de sus de atâtea ori de câte ori este necesar până când pot spune ”Trebuie să existe o cale mai bună” și să se deschidă astfel la mai mult.

Situațiile karmice din viețile trecute intră de multe ori în capacitatea de a ierta chiar atunci când sufletul evoluat știe că este pregătit să rezolve și să curețe tot ceea ce este vechi și încheiat. Karma este o echilibrare a energiei și nu o pedeapsă așa cum mulți cred.

Odată recunoscută, karma poate fi rezolvată și curățată chiar dacă alte persoane implicate nu sunt pregătite sau capabile să coopereze la un nivel mai înalt. Este o chestiune de a merge în interior, de a recunoaște divinitatea înnăscută a celuilalt sau celorlalți, de a elimina orice corzi energetice rămase (declarați-vă intenția și cereți ajutor dacă nu știți cum să eliminați corzile enrgetice) și apoi mergeți pur și simplu mai departe știind că totul s-a încheiat.

Pe măsură ce starea de conștiință a cuiva evoluează mai profund în adevăr, energiile karmice rămase se dizolvă în mod automat, fără nici un efort sau chiar știrea persoanei, pentru că karma nu mai face parte din acea conștiință. Karma este o problemă activă mai mult pentru cei care mai sunt încă puternic condiționați de credințele trei dimensionale.

Iertarea este o chestiune de intenție, o alegere, solicitarea unui ajutor pentru a înțelege mult mai profund și permiterea desfășurării unui proces în timp ce persoana trăiește la cel mai înalt nivel de conștientizare al său. Eforturile depuse de sinele cuiva pentru a depăși negativitatea și vina pentru unele acțiuni trecute, nu sunt necesare pentru că frecvențele mai înalte le înlocuiesc automat pe cele mai joase, dizolvându-le pur și simplu în neantul care sunt. Acesta este cel mai evoluat mod de ”îmbunătpțire a sinelui”.

Intrați în sarcini mult mai dificile de evoluție pe măsură ce vă curățați reziduurile rămase – măturând și în colțurile sistemului vostru de credințe și rezolvându-vă probleme îndelung ignorate sau îngropate. Anii de muncă interioară pe care ați făcut-o își strălucesc acum Lumina asupra a tot ceea ce mai are nevoie de curățare sau înțeles de la un nivel mai înalt. Iertarea este o componentă a acestui proces.

Este ca și cum ați fi ales să mergeți la un film. Faceți alegerea și plătiți ca să vedeți povestea. Vă implicați și adeseori experimentați furie, frică, tristețe, milă, etc. pe măsură ce povestea se desfășoară. Experimentați stări emoționale înalte și joase în funcție de acțiunea care are loc. Totul se simte foarte real. Apoi, cade cortina și filmul se încheie, iar voi părăsiți cinematograful cu deplina conștientizare că ați fost un observator. Nu pretindeți în mod personal ca povestea să fie realitate. Aceasta este școala pământ.

Acea O Conștiință perfectă și necondiționată care voi sunteți nu deține vise de separare.

Noi suntem Grupul Arcturian 5/15/16



Traducere Monica Poka