duminică, 27 decembrie 2015

Ascensiunea lui Arcturus #2



Din Cartea a 2-a, Perspective Pleiadeene asupra Ascensiunii

De Suzanne Lie

Mytre continuă:

Primii pentru a se Trezi

Când Arcturienii care s-au pierdut în formă au început să-și aducă aminte de rădăcinile lor, au vrut să se alăture din nou familiei lor Arcturiene. Din nefericire, această re-alăturare nu putea fi atât de simplă pe cât și-ar fi dorit ei.

Multe s-au petrecut în conștiința lor din momentul în care ei au uitat cine sunt. Pentru sute și mii de rotații ale planetei lor, ei au crezut că sunt separați. Prin credința în această separare au fost comise tot felul de acțiuni dureroase inclusiv de către Cei Treziți, care și ei au adus prejudicii atât altora cât și planetei.  

Pentru a se trezi pe deplin, Cei Treziți trebuiau să vindece rănile pe care ei le-au cauzat. Poate că apoi se vor putea reuni cu familia lor care a rămas într-o stare lipsită de formă.

Mai întâi, Cei Treziți ar trebui să se ierte pe ei înșiși pentru că le-au făcut rău altora. Apoi ar trebui să se ierte pentru faptul că au căzut într-o stare de conștiință atât de joasă încât să creadă că sunt separați de familia lor Arcturiană. Faptul că au crezut că sunt separați de familia lor a creat o profundă singurătate care apoi a ajuns să supureze frică. Această frică le-a permis să facă rău altora.

Numai forța vindecătoare a iubirii ar putea vindeca cicatricile pe care frica lor le-a creat. Dar, de unde să înceapă? Ce și/sau pe cine ar trebui să iubească? Au fost încuiați de această întrebare pentru multă vreme înainte de a-și da seama că orice soluție permanentă trebuie inițiată de la sursa problemei.

Totuși, care era acea sursă? Oh da, judecarea este cea de la care a început totul. Deoarece judecarea este cea care a început acest ciclu de frică – rănire – mai multă frică, numai opusul judecării ar putea încheia acest ciclu. Dar, care era opusul judecării? Au cugetat la această întrebare pentru mai multe cicluri ale iluziei timpului.

În cele din urmă, după multe încercări de a găsi opusul judecării, au găsit răspunsul. Iertarea ar vindeca judecarea. De fapt, pentru a curăța cu adevărat toată judecarea, iertarea trebuie să fie necondiționată. Și-au amintit și că cei pe care trebuie să-i ierte nu erau numai cei pe care i-au judecat, ci și pe ei înșiși, pe cei care au judecat.

Cu toate acestea, nu știau cum să se ierte pe ei înșiși. Prima dată au crezut că ar trebui să fie iertați de către o ființă mai înaltă și mai măreață decât ei. Din momentul în care au deținut acea credință, au făcut ca ea să fie adevărată. Au crezut că această ființă mai înaltă era colectivul Arcturienilor Fără de Formă.

Partea importantă a acestei credințe era că ea îi încuraja să comunice cu familia lor Arcturiană Fără de Formă. Dar, cum ar putea comunica cu o ființă pe care nu o puteau percepe? Poate că ar putea deschide un fel de portal prin care să-și poată trimite cererile lor de ajutor.

Au fost surprinși de cuvântul ”portal” deoarece el părea să vină dintr-o amintire interioară profundă. Da, din fericire, ei și-au adus aminte și faptul că un portal este un tunel multidimensional prin care ei s-ar putea conecta cu octave din ce în ce mai înalte ale realității lor.

Fuziunea Deschizătorilor de Portaluri

Cei Treziți au fost perseverenți și foarte hotărâți. Prin urmare, ei au devenit Deschizătorii de Portaluri și au început să se deschidă portaluri în dimensiunile mai înalte. Când Deschizătorii de Portaluri și-au trimis conștiința prin portalurile mai înalt dimensionale, ei au devenit conștienți de propria lor natură multidimensională. În acest fel, Cei Treziți și-au început călătoria înapoi în SINELE lor Multidimensional.

Pe măsură ce Deschizătorii de Portaluri s-au conectat cu frecvențe din ce în ce mai înalte ale expresiilor SINELUI lor, ei au dezvoltat o conexiune din ce în ce mai profundă cu Familia lor de Lumină Fără de Formă. În cele din urmă, ei aveau să înțeleagă că Familia lor Fără de Formă era într-adevăr chiar SINELE lor la o frecvență mai înaltă a realității.

Cu această nouă conștientizare despre natura adevăratului lor SINE, ei au putut accepta mult mai ușor iubirea necondiționată care a curs întotdeauna de la Cei Fără de Formă. Deoarece iubirea necondiționată poartă darul transmutării personale și planetare, Cei Fără de Formă au ajuns să fie cunoscuți drept Transmutătorii.

Primul, și cel mai evident, avantaj al acceptării iubirii necondiționate a fost că ea le-a permis Deschizătorilor de Portaluri să iubească întreaga viață fără nici o judecată. O altă consecință importantă a acceptării iubirii necondiționate a fost că ea a transmutat judecarea Deschizătorilor de Portaluri în iertare.

Pentru că Deschizătorii de Portaluri au acceptat această iubire necondiționată și i-au îngăduit să le transmute judecarea în iertare, nenumăratele lor frici au fost transmutate în iubire. Întoarcerea sentimentului de iubire i-a stimulat pe Deschizătorii de Portaluri să creadă profund în SINELE lor.

Prin urmare, Deschizătorii de Portaluri și-au găsit curajul de a deschide din ce în ce mai multe portaluri în necunoscut. Pe măsură ce deschideau aceste portaluri, ei curățau tot mai mult frica din ei înșiși și din planeta lor. Astfel, pe măsură ce se vindecau pe ei înșiși, ei și-au vindecat și Familia lor Arcturiană care deținea forma planetei.

Pe măsură ce frica a fost curățată din conștiința lor, ei nu au mai reacționat la frica altora sau la judecarea care apare din acea frică. De asemenea, pe măsură ce frica a fost curățată din Arcturienii Treziți, ei au putut începe să vindece multele răni care au fost create de către Arcturienii înfricoșați.

Știind că creatorii fricii erau conduși de frică, le-a permis Deschizătorilor de Portaluri să-i iubească necondiționat pe cei care erau pierduți încă în judecarea altora. Prin eliberarea întregii judecări a Celor Pierduți, Deschizătorii de Portaluri au început să se unească unii cu alții într-un mod foarte apropiat.

De fapt, Deschizătorii de Portaluri au intrat într-o stare de conștientizare a unității unuia cu celălalt, care li se părea vag familiară. Treptat ei au început să-și aducă aminte că odată ei au fost cu toții una. Această amintire a plantat prima sămânță a conștiinței unității cu planeta însăși.

Expansiunea Conștiinței Unității

Conștiința unității cu planeta a inclus unitatea cu Arcturienii care dețineau forma planetei. Unitatea cu planeta trebuia să aibă loc pentru că Arcturienii erau planeta. Așa cum unii Arcturieni (de fapt, Pre-Arcturieni) au ales să fie umanoizi, alții au ales să fie planeta. De fapt, acești Arcturieni care au ales să fie planeta a fost necesar să-și ia o formă materială mai densă decât au cunoscut ei vreodată. Prin urmare, și ei s-au pierdut în formă.

Pentru ca Deschizătorii de Portaluri să aibă conștiința unității cu planeta lor, ei trebuiau să fie în conștiința unității cu TOȚI umanoizii. Cu alte cuvinte, era nevoie ca ei să-i includă și pe Cei Pierduți în conștiința unității lor. În acest fel, Deschizătorii de Portaluri ar fi știut că ei s-au eliberat în totalitate de judecare.

În același timp, mai erau încă mulți umanoizi pierduți în propria lor judecare. Prin urmare, ei trăiau în frica și separarea pe care judecarea a creat-o. Cu toate acestea, ei nu vroiau să se schimbe. Ei au experimentat puterea asupra altora și s-au bucurat de acea senzație. Trecuse atât de mult timp de când experimentaseră unitatea încât nu mai credeau decât în separare. Prin urmare, ei au continuat să creeze separarea dorindu-și senzația de putere asupra altora pe care îi judecau ca fiindu-le inferiori.

Pe de altă parte, Deschizătorii de Portaluri au găsit mai multe portaluri în planetă, dar n-au știut cum să le deschidă. Și-au imaginat că ele ar trebui să poată fi deschise în același fel în care au fost deschise portalurile mai înalt dimensionale; cu toate acestea nu înțelegeau cu adevărat cum au deschis portalurile mai înalt dimensionale.

Bănuiau că acest lucru are de-a face cu acceptarea iubirii necondiționate care le-a fost trimisă de către Cei Fără de Formă, cunoscuți acum drept Transmutătorii. Deoarece Deschizătorii de Portaluri stabiliseră o linie de comunicare cu Transmutătorii, i-au întrebat cum au putut fi așa de ușor de deschis portalurile mai înalt dimensionale.

Transmutătorii le-au răspuns ”Dragii noștri Deschizători de Portaluri, portalurile mai înalt dimensionale au fost atât de ușor de deschis pentru că noi suntem O SINGURĂ Ființă. Noi suntem voi într-o formă umanoidă, iar voi sunteți noi într-o stare fără de formă, de lumină multidimensională și iubire necondiționată.”

Acest răspuns a fost tot ceea ce ei au putut recepționa. Unii dintre Deschizătorii de Portaluri au fost atât de derutați de acest răspuns încât nici nu s-au gândit la el. Totuși, alți Deschizători de Portaluri i-au permis acestui răspuns să trăiască în inima lor, unde nu trebuiau să se gândească la el, dar puteau să-l simtă tot timpul.

Arcturienii care erau deținătorii formei planetei își pierduseră în mare parte toată conștiința unității cu familia lor Arcturiană care trăia într-o stare fără de formă în frecvențele mai înalte din jurul planetei. Din fericire, unii dintre Cei Fără de Formă își aleseseră ca reședință cel mai profund miez al planetei.

Acești Fără de Formă puteau să simtă dorința Deschizătorilor de Portaluri de a deschide portaluri planetare dar faptul că trăiau în miezul planetar i-a făcut să uite cum să trimită iubire necondiționată. Poate că și ei ar putea accepta iubirea necondiționată trimisă de Transmutători.

Când au acceptat acea iubire necondiționată, au descoperit că ei ar putea deschide acele portaluri planetare din miez. Apoi, acești Fără de Formă s-au întors la conștiința unității cu Transmutătorii precum și cu Deschizătorii de Portaluri.

O Problemă cu Cei Pierduți

În același timp, Cei Pierduți care n-au devenit Deschizători de Portaluri mai credeau încă în separare și judecată. Din fericire, fluxul de iubire necondiționată pe care Deschizătorii de Portaluri l-au acceptat era atât de puternic încât și Cei Pierduți îl puteau vag simți, dar se întrebau dacă erau ”suficient de buni” pentru a-l primi.

Această judecare a lor înșiși și a iubirii necondiționate, a creat frică. Apoi frica lor a creat și mai multă judecare, care a creat o și mai mare separare. Ca răspuns la frica lor crescândă, Cei Pierduți care credeau în separare au creat un ”Dumnezeu” separat.

Ei nu puteau crede în iubirea necondiționată, așa că ei au crezut într-un Dumnezeu care trimitea iubire numai celor aleși. Prin urmare, Cei Pierduți au dezvoltat ritualuri și teste care să-i facă suficient de buni pentru a primi iubire de la un Dumnezeu separat de ei aflat undeva sus deasupra lor într-o lume separată. Cei Pierduți habar nu aveau că Dumnezeul lor era propriul lor SINE în starea sa originală, fără de formă, de lumină multidimensională și iubire necondiționată.

Arcturienii Fără de Formă și-au dat seama că trebuiau să-i ajute pe Cei Pierduți înainte ca ei să creeze și mai multă judecare, frică și separare. Astfel, Arcturienii Fără de Formă și-au dat seama că este necesar ca ei să transmute fiecare moleculă de materie înapoi în lumină.

Din aceasă cauză, ei au creat Coridorul Arcturian.





Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.