joi, 29 octombrie 2015

O Perspectivă foarte importantă în acest moment – Sanat Kumara




De Jenny Schiltz

Vin la voi astăzi cu un scurt mesaj despre progresul pe care-l faceți cu toții. Ne dăm seama că mulți dintre voi simțiți imensa presiune datorată codurilor de lumină și schimbărilor de frecvență. Fiecare dintre voi sunteți împinși până la limită deoarece standardele voastre pentru o existență normală se schimbă în fiecare moment. Din momentul în care forma voastră se obișnuiește cu frecvența curentă, începeți să vă adaptați la următorul nivel. Din perspectiva noastră, noi vedem o creștere spectaculoasă și suntem încurajați de efectele pe care fiecare dintre voi le aveți asupra altora în această tranziție. Fiecare dintre voi, în curgerea cu aspectele voastre mai înalte, în orice măsură sunteți capabili să faceți față, acționați ca un comutator de lumină în întuneric pentru cei care abia acum sunt pregătiți să înceapă.

Mulți dintre voi ați fost obișnuiți să fie o perioadă de acalmie între actualizări, dar acum nu mai este cazul. De îndată ce v-ați ajustat pe deplin la următorul nivel în corpul vostru, fizic, mental și ezoteric, începeți o nouă etapă. Acest lucru a fost convenit în mod colectiv deoarece fiecare dintre sursele sufletului vostru sunt nerăbdătoare să poată fuziona complet cu voi atunci când aceste schimbări au loc. Fiecare fază include o restructurare a credințelor, o curățare a densității și apoi o actualizare a formei voastre fizice, a sistemului vostru de chakre și a tiparelor care le însoțesc. Unii dintre voi treceți foarte repede prin aceste schimbări opunând puțină rezistență, în timp ce alții se pot bloca într-o anumită parte a unei actualizări. Toate părțile trebuie să atingă o anumită frecvență pentru ca întregul să poată merge mai departe. Când nu sunteți în sincronizare, s-ar putea să experimentați un sentiment de deconectare, un gol, chiar confuzie. Acordați-vă timpul necesar pentru a finaliza tranziția actuală fără a intra în teama că ați făcut ceva rău. Mai bine uitați-vă într-un mod proactiv să vedeți unde opuneți rezistență. Pentru unii dintre voi este vorba de gândurile și de comportamentele voastre. Ce tipare observați că nu vă mai servesc. La alții este vorba de incapacitatea de a-i acorda corpului timpul necesar pentru a putea procesa ușor actualizările prin somn și contemplare. Neonorarea nevoilor corpului va încetini considerabil procesul. Pentru alții, este vorba de o rezistență prin voință, incapacitatea de a accepta calea sursei sufletului.

Vi se cere să examinați în fiecare moment care sunt gândurile voastre cu privire la fiecare etapă. Într-adevăr, gândurile voastre sunt cel mai important factor care contribuie la cât de repede treceți prin acest proces. Pentru că chiar gândurile voastre cu privire la nevoile voastre fizice pot cauza rezistență. Ce vă spuneți atunci când corpul are nevoie de mai multă odihnă decât de obicei? O parte din misiunea voastră pe Pământ este să vă stăpâniți gândurile, vibrația, frecvența, astfel încât să puteți trece prin viață fără probleme. Din momentul în care sunteți conștienți de impactul dialogului vostru interior și de programarea care este responsabilă de aceste credințe și gânduri, veți fi în măsură să rescrieți programul și să opriți dialogul. Primul pas este conștientizarea modului în care v-ați limitat și cum este această limitare expusă în creația voastră, în holograma voastră.

Care sunt credințele voastre în ceea ce privește acest proces? Abordați fiecare moment, fiecare schimbare cu bucurie, deoarece cunoașteți rezultatul dorit sau vă uitați la fiecare schimbare cu emoție și frică? A devenit această frică, această suferință parte din noua voastră identitate în timp ce lucrați pentru a vă debarasa de alte identități pe care le-ați creat în viața voastră? Trebuie să înțelegeți că ați fost de acord și v-ați câștigat, de fapt, dreptul de a trece prin aceste timpuri incredibile, dar felul în care treceți prin ele depinde în totalitate doar de voi. Rezultatul va fi același fie că vă petreceți zilele în bucurie fie vi le petreceți copleșiți de suferință. Gândurile și credințele voastre sunt indicii care vă arată de ce vă țineți, la ce opuneți rezistență și ceea ce nu este în aliniere cu sufletul vostru. Când nu sunteți în sincronizare, acest lucru va fi expus în lumea voastră exterioară. Când vă mișcați în curgere cu cel mai înalt aspect al vostru, veți vedea acest lucru reflectat și în lumea din jurul vostru. Veți fi în stare să vedeți schimbările care au loc în alții, creșterea și veți simți speranță pentru viitor. Când nu sunteți în această curgere, veți vedea o lume exterioară care se opune schimbării, opune rezistență la a vedea incredibilele posibilități pe care lumea voastră vi le oferă. Când vedeți acest lucru, sunteți în stare să-l vedeți ca pe o reflectare a unei credințe similare din voi?

Notați-vă gândurile, sentimentele și experiențele. Ele servesc ca și modalitate de a vă clasifica experiențele astfel încât să puteți vedea temele predominante care pătrund în lumea voastră. Din această poziție veți fi în stare să examinați unde încep programările, credințele și să le rescrieți. Acest lucru oferă, de asemenea, posibilitatea ca ghidarea să lucreze prin voi și să vă ofere ajutor. Când o să vă revedeți notițele, veți fi în stare să vă vedeți și creșterea. Vă asigurăm că veți uimiți de cât de mult s-au schimbat percepțiile voastre pe măsură ce învățați să trăiți din centrul inimii din ce în ce mai mult. 

Cu cea mai profundă admirație pentru progresul vostru,

Sanat.


Conversație personală cu Sanat:

Jenny: Am fost ieri la magazin cu soțul meu și o durere acută s-a pironit în spatele ochiului meu stâng. Soțul meu s-a uitat la mine și m-a întrebat ”Ce s-a întâmplat?” În mod normal i-aș fi răspuns că mă doare capul, dar din anumite motive am spus ”nimic”, iar apoi mi-am spus că a fost doar o actualizare și că va trece. ȘI A TRECUT! Foarte repede, în 5 minute a trecut. I-am spus unei prietene care a încercat și ea acest lucru când a lovit-o o durere de șold și a funcționat și pentru ea. Deci, dacă ași fi spus ”Am o durere de cap”, ar fi durat?

Sanat: Da, ar fi rămas așa cum tu ai fi pretins și ar fi trecut-o în categoria programare care presupune o durere de lungă durată. Spunând cuvintele că este o actualizare și că va trece, a făcut să fie așa. Ai acum posibilitatea de a vedea beneficiul durerii, care nu a fost prezentă pentru a-ți face rău, ci pentru a te ajuta să-ți atingi scopul.

Jenny: A fost o zi cu energii intense și mi s-a spus că a venit un val galactic care a fost destinat să rupă și să pună capăt liniilor temporale care nu ne mai folosesc. Acest lucru a contribuit la sentimentul pe care oamenii l-au avut că au ”căzut” din nou în dimensiunea a treia și că au făcut ceva greșit.

Am avut apoi o lectură cu cineva care a experimentat acest lucru și i s-a spus să privească aceste momente nu ca o ”cădere” sau o întoarcere înapoi, ci ca o misiune de salvare. Că ea a salvat aspecte ale ei care mai rezonau încă cu conceptele și credințele 3D.

Sanat: Acesta este un mod minunat de a privi această parte a procesului de ascensiune. O pune într-o lumină pozitivă într-un mod proactiv care permite cuiva să vadă munca intensă care are loc în fiecare moment. Este ca și cum te-ai uita la lucrurile care vor denota cât de repede te miști printre ele. Este important să înțelegi că tot ceea ce experimentezi este pentru binele tău cel mai înalt chiar dacă nu ești în măsură să înțelegi ceea ce sau de ce se întâmplă lucrurile.

Jenny: Alții au experimentat vise interesante despre ei înșiși în momente de luciditate și în vis, dar ca vieți și experiențe mult diferite. Este aceasta o prăbușire a liniilor temporale care nu mai servesc?

Sanat: Da, în timp ce deveniți conștienți de anumite linii temporale și le dizolvați, voi absorbiți lecția din acele experiențe.  

Jenny: Mulți simt nevoia să intre din nou într-un cocon, să intre în ei, nu doresc să fie în apropierea oamenilor sau zgomotelor. Unii spun că au mai experimentat aceste lucruri și înainte, iar faptul că le experimentează din nou îi face să se simtă ca și cum ar aluneca înapoi.

Sanat: Asta este ceea la ce mă refer când spun credințe asociate acestui progres. În loc ca pur și simplu să onorați corpul în timpul acestor schimbări intense, definițiile și credințele pe care le asociați acestui proces nu fac altceva decât să întărească convingerea că progresul este negativ și că faceți ceva greșit. Însăși această credință este cea care generează rezistență în corp încetinind astfel viteza integrării schimbărilor. Permiteți-i corpului vostru să facă ceea ce are de făcut fără să-i mai asociați tot felul de credințe.

Sper ca  întrebările și răspunsurile mele să vă ajute așa cum m-au ajutat și pe mine. Vă trimit vouă și mie însămi toată iubirea pe care o putem gestiona.
Fiți binecuvântați.

Jenny



Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.