vineri, 7 august 2015

Actualizare 7 August 2015



Unul dintre cele mai importante aspecte ale călătoriei noastre este încrederea. Și în primul rând încrederea în noi înșine. De fapt, dacă nu avem încredere în noi înșine, în sinele și SINELE nostru, nu putem avea încredere în nimic altceva. Mulți vor spune ”Eu am încredere în Dumnezeu și gata!” Ok, dar ai încredere și că Dumnezeu este în tine și că prin tine experimentează și își expansionează cunoașterea?

Noi nu am fost crescuți, și nici educați, că Dumnezeu este curgere, este schimbare, este expansiune, este ne-limitare și ne-limitat, este ne-definit și ne-definibil. Am fost educați să credem exact contrariul: Dumnezeu ne cere să fim într-un anumit fel ca să ne iubească, să facem anumite lucruri într-un anumit fel și nu într-altul pentru a fi în Voia Lui. Dar dacă Voia Lui s-a schimbat și se schimbă încontinuu?

Nu doresc să dezbat acest aspect, ci să subliniez faptul că în ACEST moment ACUM este foarte important să punem deoparte aceste învățături care ne-au fost inoculate și să ne construim, dacă n-am făcut-o până acum, încrederea în noi înșine. Dacă nu avem încredere în propriile noastre percepții care ne spun că lucrurile nu sunt tocmai așa cum ne-au fost prezentate, că ele se schimbă, cum vom putea face față la ceea ce vine?

Încrederea în sine este un aspect care ne-a fost corupt pentru a fi ușor de condus și o perpetuăm și noi mai departe în mod inconștient: ”Tu nu știi cum se face asta, lasă că o fac eu.” De câte ori nu spunem cuvintele astea? De câte ori nu ne-am taxat copiii cu aceste cuvinte? De câte ori nu ne-am ascuns în spatele acestor cuvinte? ”Nu știu să fac asta, nu o faci tu?”

Sunt ”n” moduri de a ”face” un lucru în funcție de rezultatul pe care îl urmărim, dar noi ne-am limitat singuri la un anumit mod de-a face lucrurile pentru a obține un anumit rezultat. Fiecare avem modul nostru unic de a vedea ceva, interpreta ceva, percepe ceva și nu întotdeauna dorim să obținem același rezultat ca și cel care ne este impus sau care mintea umană ne spune că este logic și urmează să-l obținem. Și încă ceva, NICIODATĂ nu vom face doi oameni în același fel un lucru, deși aparent așa pare.

Încrederea în sine este cea care stă la baza puterii noastre personale. Și nu numai atât. Avem nevoie de această încredere în noi pentru a putea accepta schimbările care vin, să știm că orice schimbare vom experimenta îi putem face față, pentru că altfel ne va fi frica de ea. Iar frica va îndepărta de noi tocmai ceea ce ne dorim cel mai mult: SCHIMBAREA.

Toți ne dorim, care ne dorim, ca schimbarea să aibă loc, dar dacă nu avem încredere în noi că ne putem descurca cu ea, atunci cum să vină? Să creeze și mai mult haos, și mai multă panică, și mai multă frică? Și astfel ținem singuri la distanță ceea ce ne dorim cel mai mult: o Nouă Realitate plină de bucurie, pace, iubire, armonie și abundență. Nu avem încredere în noi, că NOI Co-Creatorii Ei o putem aduce în Ființare.

Sau avem încredere că o putem face? Avem încredere că NOI (eu, tu, el, ea) o putem face? Putem să ne punem încrederea în SINELE nostru laolaltă și să o și facem? Pentru că în momentul în care EU am încredere în mine, am încredere și în cei care, la rândul lor, au încredere în ei înșiși. Încrederea în sine este o energie care se simte și care atrage și mai multă încredere în SINE și în ”ceilalți”.

Vă doresc o zi minunată în care să meditați la încrederea în voi înșivă. Este un moment bun tocmai când ne apropiem de punctul culminant al Porții Leului. Și să nu uităm că fără încrederea în sinele nostru, Puterea noastră personală nu este completă și nu poate fi folosită la adevărata sa ”putere”.

Și încă ceva, nu vă întrebați niciodată ”DACĂ pot să...” ci ”CUM pot să...”. 

Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.