luni, 27 iulie 2015

Actualizare 27 Iulie 2015




Tema pe care vreau să vi-o aduc astăzi în atenție este Încrederea. Și în primul rând Încrederea în noi înșine, în acel Sine a nostru pe care toți l-am simțit în momentele noastre de restriște, durere și suferință. Și atunci când simțeam că totul se prăbușește în jurul nostru, că rămânem fără busolă sau chiar fără barcă, era ceva în noi care ne spunea că nu-i dracul chiar atât de negru.

Am numit acea încurajare pe care Sinele nostru ne-o dădea, Speranță. Cu cât mai mult am ascultat acea inspirație de care de multe ori ne-am agățat ca naufragiatul de o scândură, cu atât mai mult ea prindea rădăcini în sinele nostru uman și ne făcea să mergem mai departe. Ne-am ajutat noi pe noi. Acum putem recunoaște acest lucru și ști că de fapt noi ne-am fost alături nouă în fiecare clipă a vieții noastre.

Este necesar să ne amintim cum din cele mai profunde suferințe și neîmpliniri un anume ceva/cineva, ne-a scos și ne-a împins mai departe pe Calea noastră. Acel ceva/cineva este Sinele nostru Mai Înalt care veghează în permanență asupra noastră și nu ne lasă de izbeliște oricât de greu ar fi. Dar ceea ce noi avem de făcut este să avem ÎNCREDERE în ghidarea pe care El/Ea ne-o oferă.

Oricâtă îndrumare primim, oricâtă asistență, ajutor și susținere ne sunt oferite, dacă nu avem ÎNCREDERE să ne folosim de ele, le primim degeaba. Ele vor rămâne acolo așteptând ca noi să avem curajul de a ne folosi de ele. Încrederea este ceva ce avem de dobândit singuri și atunci când o dobândim nu ne-o mai poate lua nimeni pentru că ea este a noastră și ne-am câștigat-o printr-o muncă perseverentă și asiduă cu noi înșine.

Să nu confundăm Încrederea cu credința. Credința este ceva ce ne-a fost insuflat din exterior și noi am adoptat-o ca și adevăr al nostru. De cele mai multe ori credința are ca fundament ”Crede și nu cerceta” pentru că așa este de când ne știm. Păi, ne ”știm” conștient de câțiva zeci de ani, ceea ce a fost înainte de asta știm din experiența altora, și aceea de multe ori ”moștenită” de la alții.

Încrederea în noi înșine este total diferită de credință, este creditul pe care ni-l acordăm noi înșine sinelui nostru că suntem capabili să obținem ceva, să fim ceva și să facem ceva. Este ceva ce avem de cultivat noi în noi înșine și ce nu poate cultiva nimeni altcineva în noi sau în locul nostru. Ea poate fi insuflată, dar munca de cultivare și ancorare a ei este în totalitate a noastră.

Pentru vremurile care vin avem nevoie de o mare, mare Încredere în sinele nostru și în Sinele nostru pentru a putea răzbate ca adevărați căutători, exploratori și Co-Creatori ai Noului Pământ, Pământul cinci dimensional, care există dintotdeauna și va exista întotdeauna, dar pe care noi abia acum începem să-l conștientizăm.

Cultivați-vă Încrederea în voi, în sinele și Sinele vostru, în fiecare clipă pentru că asta este ceea ce vă împuternicește, vă dă speranța că nu există nimic ce să nu puteți fi/face/obține. Viața devine mai clară, mai limpede și mai frumoasă atunci când ai Încredere în tine și știi că imposibilul este un cuvânt inventat de alții.


O zi minunată plină de Pace, Iubire și Încredere vă doresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.