miercuri, 22 iulie 2015

Actualizare 22 Iulie 2015




La mulți ani tuturor în Noul An Atlantean și Egiptean care începe astăzi, odată cu Răsăritul Stelei Sirius. Acest fapt aduce în conștientizarea multora ”locul” în care se află pe calea lor. Nu ați simțit în aceste zile impulsul de a face o retrospectivă în evoluția vieții voastre, o analiză a ceea ce a ajuns cumva parcă la scadență?

Pentru mulți a apărut o stare interioară de pace și calm, acel calm de dinaintea furtunii, în care simțim că ceea ce vine este imens, dar dacă ne înfigem bine picioarele în Pământ, putem face față Valului. Pur și simplu ȘTIM că facem față Valului și suntem pregătiți să-l întâmpinăm. Nu mai simțim nevoia nici de confirmări exterioare, deși ne bucurăm și zâmbim în noi atunci când le avem, nu mai simțim că mai avem ceva de dobândit, de făcut așa ca pe ultima sută de metri.

Nu. Putem sta în toată forța și splendoarea Ființei noastre în fața a ceea ce va să vină și singura stare pe care o simțim este bucuria, emoția revederii, cu ce/cine nici noi știm încă dar o simțim mustind în noi, și conștiința lucrului bine făcut. Această stare a devenit atât de naturală încât parcă este tot timpul prezentă în noi și nu mai trebuie să facem nici un efort pentru a reveni la ea.

Mulți simțim că nici practicile noastre spirituale nu mai sunt necesare pentru a putea rămâne constant în noi și în această stare de dulce anticipare. S-ar putea ca unele dintre aceste practici să fie depășite și în acest caz ar fi util să discutați cu Sinele vostru și să cereți îndrumare în acest sens. Sau s-ar putea ca starea voastră să se fi schimbat și aceste practici să tindă să devină viața voastră de fiecare moment nu numai de câteva minute sau ore. Și atunci înseamnă că ele au devenit modul vostru de viață, ceea ce este minunat.

Asta nu înseamnă că nu există provocări, că nu există manifestări și intruziuni ale situațiilor conflictuale în viața noastră 3D, dar ceea ce s-a schimbat este modul în care ne raportăm la ele. Simțim din ce în ce mai natural să stăm în curgerea energiilor, de orice fel ar fi ele. Ne putem replia mult mai repede și detașa de tot ceea ce simțim că nu ne aparține și că nu dorim să se manifeste în viața noastră.

Cu cât ne vom focaliza mai mult pe aceste schimbări din starea noastră, cu atât mai mult le vom amplifica. Ești ceea ce gândești și ceea ce crezi este ceea ce creezi a devenit una din credințele noastre, dovedită cu vârf și îndesat de această dată. Lăsați ca această cunoaștere să curgă în lume fără să vă folosiți de cuvinte. Pur și simplu dăruiți-o din toată inima voastră și încredințați-o valului de Iubire care curge din Inima voastră Înaltă.

Iubirea este răspunsul, oricare ar fi întrebarea.

O zi minunată vă doresc!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.