duminică, 5 aprilie 2015

Un Val Masiv de Pace – Lady Quan Yin




Primit prin Natalie Glasson

Există o oportunitate care se prezintă de către divin pentru mulți de pe Pământ și care sunt dispuși să o primească în următoarele câteva zile cunoscute și ca timpul Paștelui pentru unii oameni. Această oportunitate divină este un dar de la Creator fiind în același timp un aspect și un stadiu pentru propria voastră ascensiune fizică și spirituală. Un val masiv de pace, mai puternic și mai viguros decât oricând înainte este oferit celor care doresc să creeze vibrația păcii în ființa și în realitățile lor, ce provine din Ashramul celei de-a 11-a Raze și expresia Creatorului.

Cea de-a 11-a Rază de Lumină este supravegheată de mine însumi, Lady Quan Yin, și este adeseori identificată ca fiind de culoare roz și portocaliu; este un spațiu al explorării și al experimentării nivelelor de întrupare ale sufletului precum și de a fi o puternică sursă a expresiei păcii Creatorului. Cea de-a 11-a Rază de Lumină își deschide nucleul vibrațiilor de lumină lăsându-lă să curgă asupra celor care sunt pregătiți și dispuși să primească aceste mari volume de pace pentru a-și susține și impulsiona ascensiunea. Valul Masiv de Pace este susținut de către Conștiința Christică, Marea Lojă Albă a Maeștrilor Ascensionați, Lord Buddha Logosul Planetar și de Îngerii Păcii, supravegheat de energiile mele, Quan Yin, și de Maeștrii celei de-a 11-a Raze de Lumină.

Mulți lucrează în acest moment asupra întrupării sufletului în corpurile lor fizice și energetice, aceasta este o focalizare colectivă pentru omenire. Vibrațiile păcii care curg din cea de-a 11-a Rază de Lumină prezintă o oportunitate pentru continuarea întrupării sufletului cu o extraordinară ușurință și perfecțiune, aducând în același timp stări de pace prin practici spirituale, experiențe fizice și, desigur, prin întruparea sufletului. Procesele de întrupare a sufletului sunt pentru a accesa și comunica cu diferite nivele ale sufletului vostru, sunt pentru deschiderea în continuare a tuturor canalelor de comunicare cu sufletul vostru, recunoscând astfel și mai mult și familiarizându-vă din nou cu sufletul vostru. Vibrația păcii, în special a celei provenite din a 11-a Rază de Lumină crează o stare de acceptare care este în armonie cu imaginea de ansamblu și realitatea mai înaltă a ființei voastre, spre deosebire de perspectiva îngustă a realității fizice.

Acceptarea sufletului poate fi provocatoare atunci când în interiorul și în jurul ființei voastre există multe contradicții, cu toate acestea, acceptarea păcii crează o vibrație de mulțumire în ființa voastră, care vă trezește adevărul interior cu o mai mare ușurință. Acceptarea păcii crează condițiile energetice ideale pentru comunicarea cu sufletul vostru. Pentru ca Era Iubirii să fie mai bine ancorată și experimentată pe Pământ, este nevoie ca mulți oameni să opereze dintr-o stare de pace interioară care va evolua apoi în comunicarea, conectarea și acționarea din adevărul și înțelepciunea divină a sufletului.

Imaginați-vă în fiecare zi acționând, reacționând și experimentând dintr-un spațiu de pace din ființa voastră. Asta nu înseamnă să fiți tăcuți și liniștiți mereu, ci să fiți mulțumiți cu tot ceea ce aveți, creați și experimentați în realitatea voastră. Mulți spun că vor fi mulțumiți sau pașnici atunci când vor primi sau dobândi anumite lucruri la care ei aspiră în realitatea lor și totuși asta înseamnă să împingi acceptarea păcii în interiorul tău mai departe de tine, aproape permițându-i să fie de neatins sau imposibil de obținut. Orice în realitatea voastră este imposibil de găsit sau imposibil de obținut atunci când le alegeți să fie printr-o rezistență sau prin refuzul de a vă recunoaște pe voi înșivă vrednici. Vă invit să vă acordați câteva momente pentru a vă imagina o realitate pentru voi înșivă născută din pacea interioară a ființei voastre.

Gândiți-vă sau permiteți-vă să simțiți schimbarea care ar putea avea loc în voi, cum pacea v-ar putea influența perspectivele și credințele, modul în care comunicați și vă conectați cu alții. Apoi permiteți-vă să observați modul în care pacea ar avea un impact asupra realității și experiențelor voastre. Nu înseamnă să vă imaginați ceea ce doriți să experimentați, ci mai mult să vă imaginați sau să vă permiteți să fiți inspirați de modul în care pacea vă influențează realitatea și experiențele.

Este o experiență puternică să-ți dai seama că poți alege să-ți creezi și experimentezi viața dintr-o stare de pace în loc de una de durere sau nemulțumire, înțelegând cât de mult ar putea această schimbare să vă schimbe și modifice întreaga realitate și experiențele la nivel fizic și spiritual.  

În timp ce imensul val de pace curge din cea de-a 11-a Rază de Lumină sunteți invitați să vă asumați rezonabilitatea pentru realitatea voastră interioară și exterioară în scopul alinierii și rezonării cu iubirea, cu chiar adevărul și esența Creatorului. Vă invităm să vă asumați responsabilitatea prin a permitere acestui imens val de pace să curgă prin ființa voastră în timp ce noi vă susținem în a fi un canal, o ancoră și o expresie a păcii. Un imens val de pace va fi transmis prin ființa voastră, prin chakrele și câmpul vostru de energie, creând schimbări în ființa voastră, ancorându-vă în realitatea voastră fizică aducând în același timp pace Mamei Pământ în scopul întineririi/înnoirii energiilor Mamei Pământ.

”Protejat/ă, ghidat/ă și profund iubit/ă de către ghizii mei, îmi aliniez întreaga mea ființă cu cea de-a 11-a Rază de Lumină, invitând-o pe Lady Quan Yin să fie alături de mine. Mă deschid pentru a fi un canal, o ancoră și o expresie a Luminii Creatorului în timp ce invit Masivul Val de Pace al celei de-a 11-a Raze a Luminii, de culoare roz și portocaliu, să se conecteze la ființa mea, să înceapă să curgă prin mine și să continue să curgă prin mine. Permit vibrației Păcii să se ancoreze în ființa mea, în realitatea mea și în Pământ ghidată așa cum este potrivit de către Creator. Accept schimbările care este necesar să aibă loc în ființa mea, realitatea mea și în Mama Pământ pentru a putea crea mai departe o stare și o experimentare a păcii. Sunt pregătit/ă pentru a alege să-mi creez și să-mi experimentez viața în toate multele sale forme dintr-o stare și spațiu de pace, știind că aceasta îmi va umple ființa, invitându-mi sufletul să-mi întrupeze mai deplin întreaga mea ființă, creând astfel o senzație de finalizare și sinteză la o scară mai largă. Eu sunt Pace, eu sunt sufletul meu întrupat.  

Aleg acum să permit imensului val de pace al celei de-a 11-a Raze de Lumină să curgă prin ființa mea atâta timp cât este necesar, chiar dacă asta înseamnă câteva minute, zile, luni sau ani. Sunt hotărât/ă să-mi împlinesc scopul/misiunea pe Pământ și știu că acest scop/misiune mi se dezvăluie și mă ghidează pe măsură ce îmi permit mie însumi să devin iubire și pace, o expresie puternică și o oglindire a Creatorului. Aleg acum să fiu pace, știind că asta înseamnă împlinirea, conținutul și alinierea cu Creatorul și cu sufletul meu. Mulțumesc.”

Acordați-vă un moment pentru a respira profund și a permite cuvintelor și intențiilor voastre să rezoneze în ființa voastră. Apoi imaginați-vă un val imens de lumină roz și portocalie curgând prin ființa voastră în orice fel simțiți a fi potrivit pentru voi. Și știți că imensul val de pace va crea schimbări în ființa voastră, în realitatea voastră și o va întineri/înnoi pe Mama Pământ. Permiteți să vă fie reamintit faptul că vibrațiile păcii curg prin ființa voastră de-a lungul zilei ca și o modalitate de a ancora în continuare vibrații ale păcii din ce în ce mai avansate. Si știți că acest proces vă va trezi chakra coroană și canalul, vindecându-vă și purificându-vă în același timp ființa. În anumite momente ale zilei sau de-a lungul întregii zile s-ar putea să simțiți foarte puternic energiile. S-ar putea să nici nu observați imensul val de pace care curge prin voi. Oricare ar fi experiența voastră să știți că sunteți divin ghidați și că totul este bine așa cum este.

De asemenea, s-ar putea să doriți să apelați la Conștiința Christică, la Marea Lojă Albă a Maeștrilor Ascensionați, la Logosul Planetar Lordul Buddha, la Îngerii Păcii, la mine, Lady Quan Yin și la Maeștrii celei de-a 11-a Raze să fie alături de voi și să formeze o sursă de energie și susținere în jurul vostru, precum și să ne invitați să vă ghidăm cum să vă conectați cu stări de pace mai profunde în ființa voastră.

Pacea este extrem de subestimată și este adeseori văzută ca o energie sau stare slabă sau pasivă, când ea este de fapt o stare care vă deschide către universul Creatorului, permițând darurilor și binecuvântărilor Creatorului să vă fie aduse din nou. Sper că vă veți bucura și că vă veți permite să acceptați acest viguros și imens val de pace al celei de-a 11-a Raze de Lumină care are cu adevărat energii transformaționale și poate cu adevărat sprijini extraordinara purificare prin care treceți acum, permițându-vă în același timp să fiți în serviciu, așa cum sufletul vostru dorește să fie.

În pace și extraordinară susținere,

Lady Quan YIn


Traducere Monica Poka 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.