duminică, 12 aprilie 2015

Câteva Considerații asupra Multidimensionalității Noastre



Din ciclul De ale mele

Explicam ieri faptul că noi existăm simultan în toate dimensiunile/frecvențele, de la cea mai ”de sus” până la cea mai ”de jos” pentru că Sinele, Creatorul, Sursa dorește să se experimenteze pe Sine și să-și extindă, extinzându-se astfel pe Sine însuși, Creația. Deci, Sinele aflat în dimensiunea/frecvența cea mai ”de sus”, înaltă, cuprinde și include TOATE Sinele aflate în dimensiuni/frecvențe mai joase decât a Sa. Imaginativ, ar fi cam ca păpușile Matrioska, cu diferența că el, Sinele, nu poate fi despărțit NICIODATĂ de păpușile pe care le cuprinde/include.

O altă diferență importantă este că Sinele NU are aceiași formă în fiecare dimensiune, și uneori nici în aceiași dimensiune, deoarece poate decide, și o și face, să-și ia mai multe forme/expresii în aceiași dimeniune/frecvență. De dragul experimentării și în funcție de scopul pe care îl are, Sinele poate decide ORICE consideră că este necesar să facă/fie, pentru a-și atinge acel scop. Sinele NU cunoaște și NU are nici o limitare.

În ceea ce privește existența formei sau lipsa ei, aceasta este influențată de viteza de vibrație din acea dimensiune/frecvență. Viteza de vibrație influențează și densitatea formei care poate exista în acea dimensiune/frevență. Deci, noi ca Sine existăm și la nivel de mineral (oasele), cunoscută nouă ca fiind cea mai densă formă, și la nivel de aer, cunoscută nouă ca cea mai rarefiată formă (gândul).

Deci, Sinele nostru își ia diferite forme în diferite dimensiuni/frecvențe, pentru a le putea experimenta. Așa cum astronauții își iau echipamentul adecvat pentru a putea ieși în spațiu sau scafandrii pentru a putea să se scufunde la adâncimi la care nu ar putea ajunge altfel.

Aceste forme sunt denumite în mod diferit și sunt conștiente de ele în măsura în care pot conștientiza cine sunt. Toate formele Sinelui sunt conștiente de cine sunt ele, până la nivelul dimensiunii a treia/patra. Și își și pot recunoaște formele mai ”jos” dimensionale pe care le includ.

Așa că, în momentul în care auzim/citim că Arcturienii, Pleiadeenii, Sirusienii, Orionienii, Andromedanii, etc., ne spun ”Noi suntem Voi”, ei chiar sunt. Sunt expresiile noastre mai ”înalt” dimensionale care trăiesc într-o altă frecvență și poartă o formă adecvată acelei frecvențe în care ei trăiesc. Iar legătura energetică dintre noi și ei este asigurată de către Sinele Suprem, Creator, Sursă sau cum vreți să-i spuneți.

Această legătură energetică este, de fapt, un flux energetic informațional care circulă în mod continuu între TOATE dimensiunile și frecvențele, fiecare dintre ele experimentând ceea ce se potrivește cu acea dimensiune/frecvență. NU este un flux doar de sus în jos, ci și de jos în sus, și pe aceiași linie, fluxul energetic informațional nefiind limitat de nimic în curgerea sa. Pentru că Creatorul NU poate fi limitat, iar acest flux energetic informațional este chiar Creatorul.

Atunci când ne sunt trimise informații, mesaje pe care noi le recepționăm sub forma intuițiilor, imaginilor, presentimentelor, anumitor stări fizice sau chiar prin cunoașterea interioară, în care știm ceva dar habar n-avem de unde știm acel lucru, ele ne sunt trimise de către expresiile noastre mai înalte așa cum un frate mai mare ne sfătuiește ce să facem ca să ne fie mai bine.

Bineînțeles că nu toate impulsurile/informațiile pe care le primim sunt potrivite sau benefice pentru noi, deoarece fluxul energetic informațional curge fără să aleagă cui să-i livreze o anumită informație. Este un fel de ”poștă” din care fiecare alege ceea ce consideră că i se potrivește. De ce? Pentru că pentru flux nu există informație bună/rea, potrivită/nepotrivită, etc., pentru el există doar informație. Ce face fiecare cu ceea ce este în stare să se servească NU este treaba fluxulu. El face doar livrarea informațiilor.

Cu cât o formă este mai puțin densă și are o viteză de vibrație mai ridicată, cu atât mai ușor va percepe fluxul energetic informațional și va putea să ”vadă” mai bine ce să aleagă din el. Atunci când te afli la suprafața apei, vezi mai bine ce ”circulă” prin apă, ce viețuitoare înoată pe acolo, ce obstacole întâlnești în calea ta, spre deosebire de situația în care te afli pe fundul apei și acolo este plin de mâl și nu poți vedea încotro să te îndrepți.

Cu cât ne ”curățăm” mai mult corpul/forma pe care o deținem, cu atât mai multe canale de recepție a fluxului energetic informațional ni se deschid și vom putea recepționa informații din ce în ce mai rafinate, mai eliberate de ”mâlul” informațiilor de pe ”fundul” fluxului. Ați văzut că apa la suprafață este mai curată și atunci când curge, decât cea de la fund, pentru că cea de la fund angrenează în curgerea ei și mâlul sau depunerile pe care le întâlnește în calea sa.

Cu cât mai repede ne dăm seama că tot noi suntem și formele mai înalt dimensionale ale noastre, cu atât mai repede vom putea accepta informațiile și mesajele pe care acestea ni le transmit și vom putea avansa mai repede pe Calea noastră. Intenția și dorința Sinelui nostru NU este să ne blocheze sau încetinească, ci să descopere, să exploreze, să se extindă pe sine. Ia gândiți-vă puțin, având în vedere ce ne așteaptă, ce experiență extraordinară stă în fața Sinelui nostru ACUM, o experiență care NU a mai fost încercată niciodată până acum, care Sine nu și-ar dori să intre în această experiență ci să rămână într-una veche, arhicunoscută?

Sinele nostru nu este static, este dinamic, în continuă schimbare. Și așa este și forma noastră, chiar dacă noi nu conștientizăm acest lucru. Putem alege să alergăm în întâmpinarea noului sau să fim târâți în direcția lui. Sau să ieșim din joc. Alegerea la acest nivel ne aparține. Sinele își va urma oricum planul său. Indiferent de cât ”timp” sau forme i-ar lua acest lucru. Pentru că ce este timpul? O unitate de măsură trei/patru dimensională a ceva ce există DOAR în dimensiunea a treia/patra.

Namaste.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.