Deschiderea Portalului - Partea a 1-a

Partea a 1-a

Prin Suzanne Lie

Numele meu este Tutenakqua. Sunt un Înalt Preot al Sacrului Maya. Vorbesc cu voi astăzi pentru a vă spune povestea vieții mele care s-a derulat cam cu 520 de ani (așa cum voi îi socotiți) înainte de timpul vostru al lui 1995 I.C. Simt că este potrivit să vă vorbesc acum, deoarece contribuția mea în cadrul meu temporal nu se deosebește de a voastră în cadrul vostru temporal. Spiritul nostru rulează în mod continuu prin timpul și spațiul vostru trei dimensional prin intermediul unității conștiinței noastre șase dimensionale.

COPILĂRIA

Îmi voi începe povestea cu perioada timpurie a maturității. Am fost ales în mod special să împlinesc un destin pentru poporul meu. Preoții au așteptat semnul intrării mele în întrupare mulți ani. În cele din urmă, prevestirile s-au împlinit. Nava Mamă a venit și Fiii Cerului le-au ales pe Fiicele Pământului pentru a crea corpuri pentru mine și pentru tovarășii mei de călătorie. Când toate femeile au fost însărcinate, Navele Casă s-au întors în ceruri. 

Este foarte dificil pentru o femeie trei dimensională să se împerecheze și să poarte cu bine copilul unui bărbat șase dimensional. Bărbații au trebuit să-și asume marele risc de a-și coborî vibrațiile, iar femeile au trebuit să rămână foarte pure și să mediteze mulți ani în scopul de a-și ridica vibrațiile. Rezultatul, în caz de reușită, ar fi un copil care ar putea exista cu ușurință în dimensiunile a treia, a patra și chiar și în a cincea în același moment. Alții trei și cu mine am fost născuți în acest fel și am supraviețuit până la maturitate.  

Ne-am trăit cea mai mare parte a vieții în perimetrul templului. Ar putea părea o viață aspră, dar din moment ce noi puteam călători cu atâta ușurință în lumile interioare, sacrificiul a fost minim. De asemenea, tații noștri veneau la intervale regulate pentru a ne lua pe Nava noastră Mamă Artcuriană. Vedeți voi, tații noștri Arcturieni au fost aleși pentru această misiune pentru că Arcturienii au apărut dintr-o lume a Porții Stelare.

Ca lumi a Porții Stelare, multe lumi diferite dimensional pot fi accesate în regiunile Constelației Bootes, unde se află în ceruri Arcturus. Tații noștri funcționau, de fapt, în dimensiuni cu mult mai înalte decât a cincea în timp ce erau departe de Pământ și călătoreau prin univers. Cu toate acestea, atunci când veneau pe Pământ ei trebuiau să se limiteze la un Corp de Lumină cinci dimensional.

Cei patru dintre noi am fost întotdeauna bucuroși atunci când primeam mesaje de la tații noștri, deoarece ei ne învățau multe lecții importante. Noi eram foarte telepatici și empatici și comunicam cu ei în acest mod. Eram de fapt destul de bucuroși să ne petrecem viața separat de cei care erau trei dimensionali, deoarece gândurile și emoțiile lor necontrolate erau o constantă intruziune în mințile noastre.

A fost și o cinci dimensională printre noi, dar era atât de deschisă către planurile mai înalte încât nu a putut rămâne funcțională în cochilia ei trei dimensională. Ea a devenit ceea ce alții au numit nebună. De fapt, ea era destul de sănătoasă în planurile mai înalte. În cele din urmă, forma ei trei dimensională s-a îmbolnăvit din cauza turbulențelor cauzate de emoții.

I-am implorat pe preoți să o elibereze din închisoarea ei de lut pentru a putea fi liberă de limitările ei dureroase, dar ei nu au vrut să încheie unul din ”experimentele” lor. Tații noștri au intervenit în favoarea ei. Au eliberat-o în forma sa mai înaltă și au luat-o cu ei pe Nava Mamă Arcturiană.

Tații noștri ne-au luat de multe ori pe Venus. Formele de viață de pe Venus vibrează la dimensiunea a cincea și a șasea. Iubeam să fim acolo pentru că puteam fi în totalitate noi înșine și să alergăm liber peste tot fără gardienii care erau în jurul nostru tot timpul când eram pe Pământ. De fapt mă gândeam la Venus ca fiind casa mea mai mult decât oriunde altundeva.

Arcturus era ”lumea natală” a taților noștri și când ne-am dus acolo, am stat cu ei și cu familiile lor. Când am fost acolo m-am simțit cumva ca un ”experiment” pentru că eu eram un ”hibrid”. Tatăl meu Arcturian avea o altă pereche și alți copii față de care m-am simțit exclus. Nu din cauza faptului că ar fi fost aspri cu mine, ci mai degrabă, pentru că viețile lor nu mă includeau și pe mine și întotdeauna m-am simțit ca un musafir.

Pe Venus, erau mulți ”hibrizi” și Pământeni care se odihneau și își reveneau acolo după șederea lor pe Pământ. Tații noștri ne-au dus pe Venus mai des decât pe Arcturus sau pe Nava Mamă. Ei veneau pe Pământ, ne luau și ne duceau pe Venus unde ne lăsau cu mulții noștri prieteni de acolo și se întorceau pe Pământ pentru a-și încheia misiunea.

Din fericire, am învățat în curând să călătorim pe Venus prin intermediul conștiinței noastre mai înalte. Prietenii noștri ne puteau vedea în corpurile noastre mai înalte iar noi puteam să-i vizităm și să ne jucăm în mod liber. Pământul a fost doar locul în care se afla misiunea noastră, dar ne-am făcut câțiva prieteni pe planeta voastră cum ar fi Serenathenia. Serenathenia era figura noastră maternă și a avut grijă de noi toți cu multă iubire. Am fost cu mamele noastre biologice doar primii doi ani din viața noastră, atât cât să putem face legătura cu cochiliile noastre trei dimensionale. 

Cu toate acestea, preoții erau îngrijorați că am putea să ne uităm puterile dacă am deveni prea legați de planul trei dimensional, așa că la vârsta de doi ani am fost luați și dați în grija dragei noastre Serenathenia. Ea a fost aleasă să fie mama noastră pentru că ea putea trăi în ambele lumi. Serenathenia era o Venusiană și ea a fost cea care ne-a învățat să călătorim pe Venus în mințile noastre.

Ne-am văzut mamele Pământene numai în vacanțe speciale, și deoarece ele toate și-au luat soți și au avut alți copii, am început să simțim că suntem lăsați pe dinafara vieții lor, așa cum am simțit și în cazul taților noștri. Hopenakaniah s-a legat profund de mama ei, Ashathkania, care nu s-a căsătorit niciodată și nici nu a mai avut alți copii. De fapt, Ashathkania ne-a devenit tuturor o prietenă specială, ca și o a doua mamă.

Hopenakaniah a fost foarte fericită să o împartă pe mama ei cu noi, deoarece noi ne simțeam toți a avea același sânge. Am fost tot timpul împreună de la vârsta de doi ani, așa că eram foarte apropiați. În afara celor două femei care aveau grijă de noi, mai era doar un singur Pământean cu care aveam legături strânse. Numele său era Sackatukeneon.

Sackatukeneon trebuia să fie slujitorul nostru, dar înțelepciunea lui ascunsă o depășea cu mult pe cea a preoților rigizi, pompoși. Am descoperit chiar înainte de tranziția noastră că el era de fapt o ființă ascensionată care a manifestat un corp pentru a ne putea ajuta. Și tații noștri ne-au fost apropiați, dar preferam să-i vedem pe Nava Mamă sau pe Venus, unde puteam simți mai bine că facem parte din lumea lor.

Când draga noastră soră a murit pentru cochilia ei Pământească, toată lumea a fost îngrijorată că același lucru ni s-ar putea întâmpla la mai mulți dintre noi, așa că am devenit și mai feriți de cei care erau trei dimensionali. Mai mulți dintre preoți aveau dungi de furie, lăcomie și frică în aurele lor. Când le-am spus taților noștri acest lucru, ei au limitat în mod discret expunerea noastră la numai trei preoți. Tații noștri au avut grijă să ofere un motiv rezonabil pentru a nu ne face nouă dușmani printre preoții trei dimensionali.

Se știa că printre membrii iluminați ai preoției existau și multe suflete neiluminate. Ei știau, de asemenea, că acest fapt semnala un eventual sfârșit al imperiului lor. Sacrificiul inimii a degenerat în eliminarea efectivă a organului fizic și a devenit sacrificarea dușmanului în loc de a fi fost sacrificiul celor mai înalți cetățeni.

Cei trei preoți Maya, pe care noi îi numeam ”Tații Preoți” ai noștri, erau profesorii noștri. Numele lor erau Lux, Uk și Kahn, care spus ”Luxukkahn” înseamnă în limba vorbită, cele trei esențe ale adevărului. Lux era reprezentantul uman al iubirii; Uk reprezenta înțelepciunea; Kahn reprezenta puterea. Aceștia trei au fost profesorii noștri.

Ei erau într-o armonie atât de perfectă cu ei înșiși și unul cu celălalt încât își puteau încheia unul altuia propozițiile, armoniza vocile într-o unitate perfectă și opera ca și o conștiință. Totuși, în același timp, ei erau complet individuali. Numai câțiva preoți știau de abilitățile lor, deoarece Cei Întunecați (preoții neiluminați), le-ar fi făcut cu siguranță rău dacă ar fi știut de abilitățile lor combinate.

În mod telepatic îi chemam pe părinții noștri preoți ”Lux-Uk-Khan” și cel cu care vorbeam ne răspundea în timp ce ceilalți ascultau și argumentau răspunsul său atunci când era necesar. Preoția credea că Lux-Uk-Khan ne învățau Ritualurile Sacre și istoria Maya. Ei nu știau că ne învățau cu mult mai mult!

Acum ne cunoașteți familia Pământească. Din momentul în care am rămas șapte, când sora noastră a făcut tranziția înapoi în lumile spirituale, până în momentul inițierii noastre finale, aceștia au fost singurii Pământeni pe care noi i-am văzut. Ne-am trăit viața în marile piramide. Au fost trei piramide în acea vreme, care erau conectate între ele printr-o vastă rețea de tunele subterane.

Din moment ce toate aceste terenuri erau consacrate, eram liberi să mergem oriunde am fi dorit atâta timp cât eram însoțiți de unul dintre adulții pe care i-am menționat mai înainte. Ați putea crede că ne-am fi dorit să scăpăm din robia noastră, dar nu ne doream. De fapt, noi știam că nu este o robie ci mai degrabă o protecție.

Din înălțimile piramidei noastre, puteam vedea aurele confuze și nefericite ale multora dintre oamenii trei dimensionali de sub noi. Sora noastră, cea care nu a mai putut rămâne în cochilia ei de lut, s-a strecurat afară într-o seară, chiar înainte de a-și fi pierdut rațiunea Pământească. N-am spus niciodată nimănui că a făcut asta, dar când am văzut lunile ei de agonie, am știut că nu vom urma exemplul ei.

Copilăria noastră a trecut destul de plăcut. Patru dintre noi am devenit o ființă, în același fel în care Lux-Uk-Khan s-au modelat pentru noi, dar simultan, ne-am păstrat și individualitatea. Cele două mame ale noastre ne iubeau profund, așa că și noi am crescut iubindu-ne unii pe alții. Ele erau fericite și mulțumite cu viețile lor și ne-au transmis și nouă acea aură de iubire și mulțumire.

Sackatukeneon a fost cel mai bun tovarăș de joacă al nostru. Ne-a luat cu el în multe călătorii în lumile interioare. Am trecut dincolo de timp și spațiu pentru a vizita diferite planuri și intervale de timp. Una dintre călătoriile noastre favorite era în Atlantida, casa strămoșilor noștri. Ne-am vizitat cu sinele noastre din trecut, în corpurile lor nocturne, astfel încât să nu-i alarmăm, și ne-am învățat lecțiile Atlanteene direct de la sursă.

Am recunoscut repede că starea de la căderea Imperiului Atlantean nu era deosebită de starea prezentă a lumii noastre Maya. Patru dintre noi au lucrat împreună în Atlantida într-o misiune similară celei pe care am acceptat-o în lumea Maya. Cu toate acestea, Sackatukeneon nu ne-ar fi informat asupra nici unui detaliu a care ar fi fost misiunea noastră aici. ”Misiunea voastră trebuie să vă vină fiecaruia dintre voi din adâncul interiorului vostru atunci când sunteți pregătiți să o primiți”, ne spunea el.

La scurt timp după această afirmație, am început să am vise. Am ajuns la maturizarea mea ca bărbat și am sperat că visele simbolizau o profundă schimbare în mine. Cu toate acestea, eram speriat că visele făceau cumva parte din misiunea mea. Visele nu erau bune. De fapt, ele erau coșmaruri. Creaturi ciudate cu patru picioare și cu păr pe față ne invadau țara.

Capetele lor erau făcute dintr-un metal ciudat pe care nu-l mai văzusem înainte, doar în călătoriile făcute cu tatăl meu. Aceste creaturi erau Lorzi ai Focului. Ei aveau bastoane lungi care emiteau un foc care ar fi rănit sau ucis pe oricine s-ar fi aflat în calea lor. De asemenea, ei aveau un dragon pe care îl trăgeau cu animale mari cu patru picioare. Acest dragon avea un foc mult mai puternic decât bastoanele.

”Trebuie să plecăm, trebuie să plecăm!” strigam. Dimineață după dimineață mă trezeam cu aceste cuvinte care țipau în capul meu sau în vocea mea. Uneori mă trezeam din cauza țipetelor mele. Ceilalți trei, care dormeau în aceiași cameră cu mine, au început să fie obosiți de țipetele mele și mă implorau să tac ca să poată dormi. Dar n-au spus nimănui nimic.

Patru dintre noi am stabilit între noi o încredere atât de specială încât orice s-ar fi întâmplat între noi patru, era un secret absolut, chiar și față de familia noastră Pământească. Sackatukeneon știa despre înțelegerea noastră specială, deoarece o putea citi în mințile noastre. Dar n-a spus nimic. Dădea doar din cap pentru a ne încuraja. Odată chiar a spus, ”Voi trebuie să fiți ca UNUL. Nimic nu trebuie să se infiltreze în grupul vostru neinvitat.”

În cele din urmă, însă, după mai multe nopți de țipete, cei trei s-au adunat în jurul meu în miezul nopții. Ca o singură persoană ei au spus ”Nu mai putem suporta să te vedem suferind. Ne temem că ai putea ajunge ca și sora noastră care a trebuit să fie eliberată din forma ei de lut.”

”Da”, am răspuns eu, ”și eu mă tem de același lucru. Dar, când nu visez, rațiunea mea este încă cu mine. Poate că a sosit momentul să-mi împărtășesc visele cu voi. Poate că mă puteți ajuta. Devenim adulți acum. Visele pot fi rezultatul viziunii mele de maturizare.”

Au fost de acord și au ascultat cu atenție în timp ce eu le relatam tema generală a viselor mele recurente. Cea mai mare frică a mea s-a împlinit. Fiecare dintre ei, fiecare la momentul său, a avut o privire de recunoaștere pe fața sa. Am știut că și ei au avut vise, numai că nu la fel de extreme. Viziunile nu erau pentru sfârșitul vieții mele personale, ci mai degrabă, pentru sfârșitul întregii noastre societăți.

”Da”, mi-au răspuns ei unul câte unul, ”și eu am avut acel vis. Ce vom face? Trebuie să spunem cuiva, dar cui?” După multe discuții am decis că mai întâi îi vom spune lui Sackatukeneon. El era cel mai detașat de societatea Mayașă. Am decis că, din cauza acestui fapt, el ar putea fi cel mai obiectiv. A fost necesar un ciclu complet al lunii înainte de a fi timpul potrivit pentru a ne împărtăși povestea cu Sackatukeneon.

Din fericire, visele mele au încetat după ce le-am împărtășit cu frații mei. De fapt, aproape că deciseserăm să le păstrăm pentru noi înșine, când Sackatukeneon ne-a spus o poveste despre o rasă de oameni care trăia dincolo de mări și țări, și care călăresc un animal numit ”cal”.

”Atunci acestea nu sunt propriile lor picioare?” a izbucnit fratele meu Hegsteomen. Sackatukeneon doar a spus ”Continuați copii, sau ar trebui să vă numesc acum adulți?”

”Da, da, suntem adulți acum. Și am avut toți aceiași viziune. Tutenakqua ne-a ținut treji mai multe nopți cu visele sale. În cele din urmă am vorbit cu el despre ceea ce noi toți am văzut în visele noastre. Acești oameni cai sunt niște barbari oribili și vor duce societatea noastră la ruină.”

”Copiii mei, societatea noastră, așa cum ați numit-o voi, s-a condus singură la ruină. Toate lucrurile trei dimensionale trebuie să moară în cele din urmă, până și Măreața Maya!”

”Dar ce putem face?” am spus toți deodată.

”Veniți acum”, a spus el și s-a ridicat. ”Trebuie să le spunem acest lucru celor trei părinți preoți ai voștri. Au așteptat ca voi să fiți pregătiți.”

Întrebări și Comentarii

VOI sunteți pregătiți?

SUE: DA, eu sunt pregătită.

Cum v-a pregătit – sau NU v-a pregătit – pe voi copilăria pentru importanta misiune pentru care v-ați oferit voluntari?

SUE: Mi-am amintit multe vieți trecute/alternative, care au fost cu mult mai interesante decât cea pe care o trăiam, așa că am fost în imaginația mea cea mai mare parte a timpului. Cu toate acestea, NIMIC din 3D nu m-a pregătit deloc.

Ești conștientă de moștenirea ta galactică?

SUE: Da, dar mi-au trebuit mulți ani, decenii, înainte de a fi sigură că este real și că NU sunt nebună.

Dacă da, cum ai devenit conștientă?

Ești conștientă de mesajele tale interioare?

Dacă da, cum le primești?

SUE: Da, sunt foarte conștientă de ele. Ele sosesc în viziunea mea interioară și eu trag ”de acolo” imagini, și în auzul meu, așa că am învățat să canalizez.

Împărtășirea experiențelor noastre personale cu alții ne ajută foarte mult pe noi toți să facem ascensiunea ceva NORMAL.

Am lăsat răspunsurile mele ca să știți că nu trebuie să fie ceva lung.

Este ACUM-ul să vă lăsați SINELE să vorbească!

Binecuvântări,

SUE

link catre articolul original

Traducere Monica Poka