duminică, 1 februarie 2015

Corpul de Lumină al Undelor Gamma



Arcturienii și Federația Galactică a Luminii

Prin Suzanne Lie

Am venit la voi în această zi pentru a vă reaminti că NOI suntem UNA. ”Noi” îi cuprinde pe toți voluntarii noștri care s-au conectat la jocul holografic trei/patru dimensional ”Pământul Trei Dimensional”. Este posibil ca voi să aveți unele filme la televizoarele voastre în care ”Zeii Greci” îi privesc pe oamenii ”simpli” de sub ei. Ei au puterea de a-i influența pe acești muritori pur și simplu prin gândirea lor.

După cum știți, scenariul de mai sus este corect, dar ceea ce NU este corect este că voi sunteți ”doar oameni”. Voi sunteți de fapt ”Zeii” care vă supra-luminează calea prin labirintul confuz al Pământului transmutațional. Da, Lady Gaia transmută mai mult în fiecare zi. Cu toate acestea, vă rugăm să vă amintiți că transformarea și transmutarea sunt termeni foarte diferiți.

Transformarea înseamnă că ceva este adăugat sau luat pentru a crea schimbarea. Cu toate acestea, frecvența a ceea ce este transformat rămâne aceiași. Pe de altă parte, transmutarea NU implică adăugarea sau eliminarea a ceva, dar transmutarea crește frecvența persoanei, locului, situației sau lucrului.

Mulți dintre cei care sunt conectați la Jocul 3D sunt captivi în acesta pentru că ei vor să adauge, să elimine sau să modifice ceva sau pe cineva. Cu toate acestea, acest mod de gândire de fapt îi blochează în Joc  pentru că gândirea lor trei dimensională poate crea doar o soluție trei dimensională.

Întoarcerea voastră la corpul de lumină începe cu reîntoarcerea la gândurile și la emoțiile care rezonează la ACUM-ul cinci dimensional al lui UNU. Odată ce alegeți să eliberați gândurile care sunt bazate pe timp și emoțiile legate de ceea ce ”altcineva” v-a făcut sau nu v-a făcut, vă dați seama că VOI sunteți creatorul vieții voastre.

De exemplu, atunci când sunteți focalizați pe ACUM-ul deciziei VOASTRE de a gândi, face, simți și/sau răspunde, voi sunteți în ACUM-ul acelei alegeri. Apoi, când sunteți obosiți, suprasolicitați și/sau pur și simplu nu puteți fi prezenți în alegerea percepțiilor și reacțiilor voastre, vă dați seama de acest lucru și vă oferiți vouă înșivă iubire necondiționată.

Ascensiunea nu are legătură cu a fi perfect, ci cu a fi iubitor și iertător. ”Perfect” este un termen trei dimensional și este conceptul opus al lui a fi defect. Atât perfect cât și defect se bazează pe judecată precum și pe opusele polarizate.

Cum ar fi să trăim într-o realitate în care să nu existe extreme cum ar fi perfect sau defect? Cm ne-am simți să trăim într-o lume în care nu există nici o judecată sau un concept al acestor concepte?

La început, s-ar putea să nu vă dați seama că ACUM-ul lui UNU vă înconjoară, chiar și dacă conștiința voastră este foarte mult expansionată, deoarece forța obiceiului vostru 3D este dificil de sfărâmat. Chiar și acum mulți dintre voi rezonați de fapt dincolo de matricea 3D, dar sunteți conștienți de acest fapt numai atunci când sunteți angajați în meditație sau în vreun efort spiritual și/sau creator. Cum poate fi asta?

Cum se poate să fiți într-o stare mai înaltă de conștiință și să nu fiți conștienți de acest lucru? Simplu, nu sunteți acordați la SINELE vostru. Căutați ”în afara” voastră și în matrice. Faceți acest lucru pentru că uitați că portalul ”afară” din matrice este în ”interiorul” VOSTRU. Voi, care este Corpul vostru de Lumină, este în miezul corpului vostru din interiorul lui Kundalini, în interiorul coloanei voastre vertebrale.

Deoarece Kundalini este de obicei latentă în miezul vostru, voi nu vă dați seama de propria voastră forță de transmutare. Prin urmare voi căutați SUS în ”ceruri” și AFARĂ în altă persoană, loc sau lucru. Ați fost antrenați de către Jocul 3D să credeți că VOI ”nu sunteți suficient de buni”. Vi s-a spus că voi trebuie să vă îmbunătățiți și/sau să vă vindecați pe voi înșivă.

Noi vă spunem, draga noastră echipă aflată departe, că NU este nevoie să vă îmbunățiți sau să vă vindecați singuri. Aveți nevoie să vă amintiți SINELE vostru Multidimensional. Așa cum un copac uriaș are frunze care mor și cad din copac, așa cum o tufă de trandafiri are și boboci care nu înfloresc, sunt părți ale vieții voastre care nu-și ating potențialul.

Nu este rău sau jenant că nu vă ”atingeți potențialul 3D”, deoarece probabil că acel potențial v-a fost dat de o altă persoană sau de către societate. Acesta este motivul pentru care atât de mulți dintre voi vă schimbați total viața când vă treziți la conștiința voastră mai înaltă.

Odată ce sentimentul de sine se expansionează de la vehiculul pământesc pe care îl purtați până la acel VOI care sălășluiește în acel vehicul, toate îndoctrinările 3D de ”suficient de bun” încep să se diminueze. Când voi sunteți forța vieții în corpul pe care îl purtați, conștiința voastră se expansionează mult dincolo de limitarea voastră fizică și în ACUM-ul lui UNU.

Acea voce pe care ați auzit-o întotdeauna în inima voastră sunteți VOI. Acea ființă mai înaltă la care ați visat sunteți VOI. Acel obiectiv care a fost de nerealizat în versiunea fizică a sinelui vostru rezonează acum la inima și mintea SINELUI vostru mai înalt dimensional.

Odată ce ajungeți la acea înțelegere , nu mai sunteți preocupați de ce cred ”ei”. Mai degrabă, sunteți preocupați de ceea ce gândiți, faceți, aveți sau credeți VOI. Începeți să-i percepeți pe ceilalți ca lumini de conștiință în matricea 3D a formei lor umane.

Ba mai mult, forma voastră umană nu este mai bună decât forma unei plante sau a unui animal. Odată ce vă dați seama că VOI nu sunteți corpul vostru, că VOI pur și simplu purtați acel corp al vostru doar ca să vă puteți conecta la Jocul 3D, și ceilalți oameni din Joc sunt văzuți ca și conștiințe care poartă o formă.

Vă aduceți aminte de când de abia știați de forma voastră 3D și habar n-aveați de conștiința care o purta? Vechea voastră perspectivă a fost aproape ca vechea credință că Pământul era centrul Universului și că Soarele se rotea în jurul lui. Acum priviți în urmă și vă gândiți ”Cum au putut vreodată crede că Soarele se rotește în jurul Pământului?”

Nu va fi nevoie să răspundeți la această întrebare, deoarece nu există nici un motiv să vă complicați viața încercând să-i educați sau să-i schimbați pe cei care nu sunt pregătiți să știe. Cu toate acestea, din ce în ce mai mulți VOR să știe. SINELE vostru va recunoaște SINELE lor adevărat datorită percepțiilor voastre extinse comune. Datorită conștientizării voastre împărtășite, veți ȘTI că ei ”își poartă” vehiculul pământesc. Apoi veți putea să împărtășiți unii cu ceilalți cum v-ați expansionat mai întâi percepțiile în corpul vostru astral patru dimensional.

Puteți împărtăși și cum ați început să vă percepeți sinele ca și pe sinele vostru corp de lumină cinci dimensional. Aceste percepții conștiente ale corpului vostru de lumină cinci dimensional sunt experimentate inițial prin intermediul conștiinței undelor gamma. Cea mai mare provocare a voastră va fi să vă amintiți acea experiență în viața voastră de zi cu zi. Prin urmare, vă recomandăm cu insistență să vă documentați imediat această experiență.

De asemenea, dacă începeți aceste meditații cu un companion care vă poate pune întrebări legate de experiența voastră, acest lucru vă va ajuta să vorbiți despre ceea ce se întâmplă. Faptul că vorbiți despre experiența voastră o aduce în conștiența creierului vostru 3D pentru a formula cuvintele.

În acest fel veți începe să învățați ... să vă amintiți ... cum să-i permiteți conștiinței undelor gamma să interfereze cu forma voastră fizică într-un mod pe care să-l puteți documenta. Vă veți aminti și împărtăși aventurile în frecvențele mai înalte ale lui UNU. Cu fiecare experimentare a undelor gamma, veți deveni din ce în ce mai confortabili cu conceptul că VOI sunteți corpul vostru de lumină și forma voastră fizică este carapacea voastră exterioară.  

Prin urmare, voi ați progresat de la a crede că VOI sunteți forma voastră fizică:
-      La a crede că VOI sunteți conștiința patru dimensională care însuflețește acea formă
-     În cunoașterea că VOI sunteți conștiința multidimensională care însuflețește acea formă
-     În cunoașterea că VOI sunteți corpul de lumină cinci dimensional, și mai mult, care-și așteaptă activarea în miezul coloanei voastre vertebrale
-      În experimentarea SENZAȚIEI de a fi Corpul vostru de Lumină

Când aveți propria voastră experiență de ”a fi Corpul de Lumină” va trebui să vă asigurați că vehiculul vostru fizic pământesc se află într-un loc sigur. Este, de asemenea, de ajutor să aveți pe cineva care să vă asiste în împământarea Corpului de Lumină punându-vă întrebări despre ceea ce experimentați și documentarea lor. Puteți să vă și înregistrați experiența.

Rețineți, odată cu primele voastre aventuri în Corpul de Lumină, provocarea voastră va fi să rămâneți în acea experiență. Îndoiala sau frica vă vor trage conștiința în undele cerebrale mai joase. Pe de altă parte, iubirea necondiționată și compasiunea pentru tot ce înseamnă viață vă vor ajuta să rămâneți într-o stare de conștiință gamma.

Din nou, vă sugerăm insistent să rugați pe cineva să fie forța voastră de împământare. Această persoană vă poate pune întrebări legate de ceea ce ați experimentat astfel încât să vă puteți aminti cum se simte și ce ați experimentat în timp ce ați călătorit în realitățile mai înalte.

Da, numai o conștiință a undelor tetha vă permite să călătoriți în tărâmurile mai înalte ale celei de-a patra dimensiuni și conștiința undelor delta plasează percepția voastră de sine ”în afara” formei fizice, conștiința undelor gamma vă activează Corpul de Lumină, cunoscut și ca Merkaba voastră. Merkaba voastră este ”Carul Zeilor” vostru.

În ACUM-ul vostru, ”Zeii” nu sunt departe în ”Ceruri” sau în vreun ”alt” tărâm. Voi sunteți TOT ceea ce a fost numit ”Zei” în propria voastră conștiință a undelor gamma. Această informație a fost suprimată de către forțele putere asupra altora.

Dacă ”slujitorii” umani și-ar fi cunoscut adevărata lor putere interioară, forțele puterii asupra altora ar fi fost ”scoase din afacere”. De fapt, acest ”grup putere asupra altora”, cunoscut și ca și Cabala, Illuminati, și multe alte nume pe care nu le vom dezvălui în acest ACUM, au pierdut bătălia finală pentru a câștiga puterea deplină asupra lui Gaia.

După cum probabil știți, ei au avut o foarte lungă administrare de-a lungul anilor lui Kali Yuga, care este ciclul final al ”celei mai întunecate părți a nopții de dinaintea ivirii zorilor”. Acești zori s-au trezit ACUM. Mulți mai picotesc încă în iluziile polarității și a dominației de către o forță din afară.

Prin urmare, cei dragi nouă care v-ați oferit în mod voluntar să intrați în încarnarea voastră actuală pentru a ajuta în trezirea omenirii și vindecarea lui Gaia, vă rugăm să: ”Ieșiți la iveală, ieșiți la iveală oriunde ați fi!” Nu mai este nevoie să vă jucați ”de-a v-ați ascunselea” cu propriul vostru SINE mai înalt. Este ACUM-ul în care să FIȚI SINELE vostru în viața voastră de zi cu zi.

Vor fi zile în care s-ar putea să vă simțiți ca și cum ați zbura prin viață și vor fi zile în care veți simți că parcă vă tărâți prin noroi. Evident, veți fi în stare să vă mențineți stările mai înalte de conștiință când veți zbura și veți cădea probabil în conștiința undelor beta atunci când vă veți târâ.

Roller-coaster-ul sus-jos al vieții în cea de-a treia dimensiune se apropie încet de sfârșitul cursei sale. Ați fost veseli când cursa v-a dus în SUS și speriați când cursa v-a dus în JOS. Dar călătoria cu roller-coaster-ul este retrasă, așa cum este întregul parc de distracții 3D.

Acest ”parc” a fost invadat de întuneric în ultimele zile ale Atlantidei, și acel întuneric a crescut prin crearea a nenumărate războaie în care ambele tabere au fost susținute de către aceiași întunecați cu singurul scop de a-și umple propriile buzunare. Deoarece acest comportament s-a accentuat mult în ultimii 2000 de ani, Gaia a început să primească cele mai mari ”lovituri” care i-au afectat sănătatea și bunăstarea.

Când planeta a juns să fie atât de profund rănită de către oamenii care au ocupat-o, de fapt de către un grup relativ mic din acei oameni, Familiei voastre Galactice i s-a dat permisiunea de către forțele mai înalte să ajute planeta și oamenii care ar fi acceptat iubirea noastră necondiționată și lumina multidimensională.

Deoarece omenirea a decis să accepte iubirea și lumina voastră, noi nu am ”încălcat legea liberului arbitru din planul lui Gaia”. La început, numai câțiva oameni au putut să audă că i-am chemat. Prin urmare, mulți dintre noi am decis să implantăm esența expresiei mai înalte a SINELUI nostru în formele umane ale celor care au acceptat însărcinarea de a o ajuta pe Gaia.

A fost extrem de provocator pentru voluntarii noștri care au început acest proces după încheierea celui de-al doilea război mondial. Acești primi voluntari trebuiau să păstreze secretul asupra adevăratului lor sine. Mulți dintre cei care nu au păstrat secretul au fost răniți sau uciși. Cu toate acestea, de-a lungul timpului 3D, cei care au supraviețuit au fost în stare să-i ajute și pe alții să se trezească și să se unească cu propriile lor expresii mai înalte ale SINELUI.

Voi începeți ACUM să deschideți și să intrați în propriile voastre Coridoare Arcturiene ale ascensiunii. Aceste coridoare pot fi accesate și explorate prin intermediul conștiinței undelor voastre gamma. Vă rugăm să vă amintiți că forța iubirii necondiționate și compasiunea pentru tot ce înseamnă viață este cea care vă permite să vă recâștigați și păstrați conștiința voastră gamma.

În următorul mesaj vă vom oferi o înregistrare cu experimentarea conștiinței undelor gamma de către canalul nostru. (D-na Suzanne Lie) Vă rugăm să rețineți că percepția ESTE creație. Prin urmare, în timp ce fiecare călătoriți în cea de-a cincea dimensiune și mai încolo, veți experimenta ceea ce propria voastră conștiință poate recunoaște cel mai bine și la care să participe.

Prin urmare, fiecare dintre voi poate avea experiențe foarte diferite pentru că fiecare dintre voi va alege percepții diferite. În acest fel voi veți crea nenumărate versiuni diferite ale Noului Pământ cinci dimensional. Vă reamintim din nou că:

VOI SUNTEȚI CREATORUL REALITĂȚII VOASTRE!

Când vă începeți călătoriile conștiente în și prin dimensiunile mai înalte, fiecare dintre voi vă veți aduna propria voastră ”piesă de puzzle” a vieții în cea de-a cincea dimensiune și mai încolo. Când vă veți întoarce la realitatea voastră fizică, veți contribui cu ”piesa puzzle” a voastră pe care ați colectat-o în călătoria voastră inter-dimensională la puzzle-ul planetar al ”Ascensiunii lui Gaia”.

Cel mai important, ÎNTOTDEAUNA să vă amintiți că VOI ați ascensionat deja în expresiile mai înalt dimensionale ale propriului vostru SINE Multidimensional. Voi nu v-ați luat un corp pentru a avansa în propria voastră creștere spirituală. Zilele liderilor spirituali ”individuali” și a sfinților s-au încheiat odată cu încheierea Erei Peștilor.

Vă mulțumim că v-ați amintit. Această amintire este vitală ca vouă să vă fie clare fălcile ego-ului 3D. Iubiți-vă necondiționat ego-ul și puneți-vă SINELE Multidimensional pe locul șoferului în Misiunea voastră pe Pământ.

Vom posta acum călătoria cinci dimensională a lui Suzille. Vă rugăm să vă amintiți că fiecare dintre voi va putea percepe ceea ce este în aliniere cu propriul vostru ”motiv pentru încarnare”. Apoi voi puteți adăuga acea ”piesă individuală de puzzle” la acel UN puzzle al Ascensiunii Planetare.

Vă trimitem TUTUROR iubirea noastră necondiționată și recunoștința noastră necondiționată.

Arcturienii, Pleiadeenii și alți membri ai Federației Galactice a Luminii.



Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.