marți, 13 ianuarie 2015

Conștiința și undele cerebrale

Partea întâia



De Suzanne Lie

Arcturienii m-au sfătuit să vă prezint câteva informații despre undele cerebrale și conștiință ca pregătire pentru explorarea Undelor Gama ale Conștiinței. Undele Gama ale conștiinței ne permit să percepem în mod conștient realitățile mai înalt dimensionale. Cu toate acestea, cel mai bine este să prezentăm câteva informații de bază despre conștiință și undele cerebrale.

Călătorie în Conștiință

Călătoria în conștiința noastră este ca și schimbarea canalelor la radio sau la televizor. SINELE nostru MULTIDIMENSIONAL este turnul de difuzare, care difuzează către noi mesaje de la un capăt la altul a multor frecvențe diferite.

CONȘTIINȚA noastră este banda largă radio sau TV care recepționează mesajele de la multe frecvențe diferite și ne permite să ne alegem un canal.

UNDELE noastre CEREBRALE sunt canalele care calibrează radioul sau televizorul la frecvența postului dorit.

Când ne calibrăm conștiința (radio sau TV) la diferite unde cerebrale (canale), ne setăm așteptările să filtreze, să lase să intre, percepțiile aflate în gama de frecvență a acelei așteptări/filtru. Apoi experimentăm realitatea care vibrează la acea lungime de undă/undă cerebrală.

Când formăm Canalul Undelor Cerebrale Beta, ne calibrăm conștiința să filtreze și să nu lase să treacă percepțiile care nu aparțin lumii noastre exterioare trei dimensionale. Pe acest canal, SINELE nostru Multidimensional ne dă informații care-l privesc pe sinele nostru ego conștient din lumea noastră fizică. ”Realitatea noastră beta”, care este conștiința noastră individuală, este plină cu nenumărați stimuli. Ea este direcționată către supraviețuire, gânduri, decizii și acțiuni. Conștiința noastră individuală ne direcționează atenția, și prin urmare și percepțiile noastre față de evaluarea noastră individuală a realității.

Când formăm Canalul Undelor Cerebrale Alpha, ne calibrăm conștiința să nu lase să treacă orice percepții străine, trei dimensionale care nu se referă la activitatea creatoare. Pe acest canal, SINELE nostru Multidimensional ne dă informații despre lumea noastră fizică din perspectiva sinelui nostru supraconștient patru dimensional, precum și amitirile uitate și stimulii în ceea ce privește adevăratul nostru potențial, pe care le-am lăsat înainte pe dinafară. ”Realitatea noastră alpha” care este conștiința noastră colectivă, este una a creativității, focalizării artistice, relaxării și imaginației. Conștiința noastră colectivă ne direcționează atenția, și, prin urmare, și percepțiile, la o evaluare a realității bazată pe conștiința întregii omeniri.

Când formăm Canalul Undelor Cerebrale Theta, ne calibrăm conștiința să nu lase să treacă toate frecvențele trei dimensionale cu excepția celor care au rolul de menținere a corpului nostru fizic. Pe acest canal, SINELE nostru Multidimensional transmite informații de la sinele nostru supraconștient în ceea ce privește lumea noastră cinci dimensională, percepțiile noastre extra-senzoriale patru și cinci dimensionale, momentele de iluminare din trecut și idei noi în ceea ce privește atingerea obiectivelor noastre prezente. Putem, de asemenea, experimenta sentimente euforice și momente de iluminare pe acest canal. ”Realitatea noastră theta”, care este conștiința noastră planetară, este profund spirituală și introspectivă. Conștiința noastră planetară ne direcționează atenția, și prin urmare percepțiile, la o evaluare a realității bazată pe conștiința multidimensională a tuturor formelor de viață planetare.

Când formăm Canalul Undelor Cerebrale Delta, ne calibrăm conștiința să nu lase să treacă nici o frecvență exterioară, trei dimensională. Pe acest canal, SINELE nostru Multidimensional ne dă informații de la mintea noastră supraconștientă în ceea ce privește sinele nostru cinci dimensional și mai încolo, precum și informații din mintea noastră inconștientă cu privire la vehiculul nostru fizic unu și doi dimensional. ”Realitatea noastră delta”, care este conștiința noastră galactică, este focalizată pe realitatea noastră celulară și subatomică și pe sinele nostru inter-dimensional. Conștiința noastră galactică ne direcționează atenția, și prin urmare și percepțiile, către o evaluare a realității bazată pe conștiința multidimensională a planetei noastre, a sistemului nostru solar și a galaxiei noastre.

Când formăm Canalul Undelor Cerebrale Gamma, ne calibrăm conștiința să nu lase să treacă stimulii individuali și trecem dincolo de orice timp, spațiu și dimensiune pentru a integra informațiile pe care le-am primit pe alte canale astfel încât să putem fi conștienți de procesul nostru. ”Realitatea noastră gamma” este într-adevăr multidimensională, deoarece ea este TOTUL în TOT. Această conștiință cosmică ne direcționează atenția, și prin urmare percepțiile, la o evaluare a realității bazate pe conștiința multidimensională a universului nostru.

Unde Cerebrale și Conștiință

Undele Cerebrale, care sunt măsurate de un electroencefalograf (sau EEG), reprezintă limbajul creierului. Un EEG măsoară undele cerebrale a diferitelor frecvențe la nivel cerebral plasând electrozi în anumite locuri pe scalp pentru a detecta și înregistra impulsurile electrice ale creierului.

Undele cerebrale, la fel ca toate undele, sunt măsurate în două moduri. Primul este frecvența, sau de câte ori o undă se repetă într-o secundă. Astfel, frecvența este măsurată în cicluri pe secundă (cps, uneori numite și HZ), variind de la 0,5 cps la 38 cps.

Al doilea mod este amplitudinea, care reprezintă puterea impulsurilor electrice generate de către creier. Principalele categorii de unde cerebrale sunt Gamma, Beta, Alpha, Theta și Delta. Când ne accesăm SINELE Multidimensional suntem capabili să folosim o combinație a tuturor celor patru tipuri de unde cerebrale.


Undele Cerebrale Beta
13 la 39 cps


Undele Beta, în care undele noastre cerebrale pulsează la între 13 și 39 cps, sunt asociate cu starea de veghe de zi cu zi. Aceste unde au frecvența cea mai înaltă și cea mai mică amplitudine și sunt mai desincronizate decât alte unde. Asta este, undele nu sunt consecvente în tiparul lor. Această desincronizare se datorează activității mentale de peste zi din multele noastre activități și experiențe cognitive, senzoriale și motorii. De asemenea, pe perioada în care suntem în Conștiința Beta și focalizarea noastră este desincronizată, așa cum și viața noastră de peste zi are multe distrageri atât interioare cât și exterioare.

Undele Beta sunt văzute pe ambele părți ale creierului și sunt cel mai evidente în lobul frontal, unde sunt inițiate deciziile și expresiile persoanei noastre. Undele Cerebrale Beta stimulează gândirea rațională, analitică și acțiunile în consecință. În această stare, atenția noastră este focalizată pe activitățile noastre exterioare și creierul nostru accesează în primul rând gândurile logice, secvențiale pentru a procesa, organiza și acționa pe baza nenumăraților stimuli care îi sosesc prin intermediul celor cinci simțuri fizice ale noastre.

Dacă toate aceste informații nu sunt puse într-o anumită ordine, vom deveni confuzi și vom fi copleșiți. Vocea sinelui nostru interior poate fi încă auzită slab, dar așa ca și atunci când vorbești cu cineva pe un aeroport gălăgios și ocupat, o putem auzi, dar nu putem înțelege întotdeauna ceea ce ne spune. Undele Beta sunt undele cerebrale predominante în viața noastră de zi cu zi. Fără Undele Cerebrale Beta, ne-ar fi dificil să funcționăm eficient în lumea noastră de zi cu zi.  


Undele Cerebrale Alpha
8 la 12 cps


Undele Alpha care sunt între 8 și 12 cps, sunt mai lente în frecvență, mai înalte în amplitudine și mult mai sincronizate decât Undele Beta. Când ne luăm o pauză într-o zi ocupată pentru a trage un pui de somn, a reflecta, a asculta muzică, a citi un poem sau medita, atunci intrăm în Conștiința Alpha. Când ne concentrăm intens pe un gând, o emoție sau activitate, avem mai puțini stimuli de procesat și creierul nostru poate intra în mai intensa focalizare a undelor Alpha.

Undele Alpha vor atinge în jur de 10 cps. Gândirea în Undele Alpha promovează inventivitatea mentală și vă ajută în abilitatea voastră de a vă coordona mental stimulii astfel încât să puteți realiza rapid și eficient orice sarcină care este de îndeplinit. Când predomină Alpha, majoritatea oamenilor sunt calmi și se simt în largul lor, ceea ce îi ajută să-și gestioneze stresul și este în beneficiul sănătății lor. Imagistica vie și relaxată, conștientizarea detașată servesc la crearea conștientă de legături atât cu mintea conștientă cât și cu cea inconștientă.

Alpha este ritmul principal văzut în adulții normali, relaxați și este prezent în cea mai mare parte a vieții, mai ales după vârsta de 13 ani. Undele Alpha sunt predominante în materia albă a creierului, care este acea parte a creierului care conectează toate celelalte părți una cu cealaltă. Alpha este o stare obișnuită pentru creier și apare atunci când o persoană este alertă, dar nu procesează în mod activ informațiile. Undele Alpha, mai puternice în lobul occipital (în partea din spate a capului), cortex și în cortexul frontal (frunte), au fost legate de extrovertire, ascultarea activă și rezolvarea îmbunătățită a problemelor, și de activitatea mentală creatoare.

În timp ce undele cerebrale Beta sunt predominant logice, legate de gândirea secvențială, undele cerebrale Alpha includ funcționarea holistică, creatoare. Prin urmare, atunci când suntem în Conștiința Alpha, pierdem noțiunea timpului și spațiului. O oră se simte ca și un minut și o milă se simte ca o distanță de câteva blocuri. Cu o focalizare concentrată pe o sarcină creativă, când suntem în Conștiința Alpha experimentăm mai puține distrageri și ne auzim vocea interioară mult mai ușor. Aceasta este starea de conștiință în care avem momentele noastre de ”A-ha”. Mulți interpreți, artiști, oameni de știință și atleți se aduc singuri într-o stare Alpha pentru a obține inspirație și a atinge cele mai bune performanțe ale lor.


Undele Cerebrale Theta
4 la 7 cps


Undele Theta ne permit să ne accesăm creativitatea înnăscută, inspirația și conexiunea spirituală. Undele Theta, 4 la 7 cps, sunt chiar mai lente decât undele Beta sau Alpha și sunt în general de o amplitudine mai mare decât ele. Când ne îngustăm focalizarea principală pe sinele nostru interior, putem intra în undele Theta, care sunt de obicei asociate cu meditația profundă sau somnul. În această stare este dificil de menținut un contact conștient cu lumea exterioară. Corpurile noastre este necesar să fie în siguranță atunci când accesăm Conștiința Theta; pentru a menține această stare corpurile noastre trebuie să fie liniștite și ochii noștri închiși.

Chiar și atunci, simplul act de a ne deschide ochii sau de a asculta lumea exterioară ar putea aduce prea mulți stimuli și ne-ar aduce conștiința înapoi la unde cerebrale mai rapide, iar experiențele noastre de unde Theta se pierd. Pentru a aduce experiențele noastre din starea noastră Theta în mintea noastră conștientă, trebuie să fim capabili să comunicăm aceste experiențe centrilor noștri lingvistici astfel încât să le putem ”salva” în cortexul nostru cerebral.

Făcându-ne timp să ne relaxăm, scrie, și/sau desena după somn sau o meditație profundă ne va ajuta să traducem experiențele undelor Theta în gânduri ale undelor noastre Alpha și Beta. Chiar și atunci, experiențele noastre Theta sunt de obicei regăsite de limbajul simbolic, imagistic al creierului nostru drept și nu de către limbajul secvențial al creierului nostru stâng. Relaxarea într-o stare Alpha poate traduce aceste imagini în acea zonă a limbajului nostru în care ne putem gândi la ele sau le putem scrie.

Undele Theta nu sunt normale la adulții care sunt treji, dar sunt perfect normale la copiii de până la 13 ani. Ele sunt normale pentru toate vârstele în timpul somnului. Se crede că starea Theta reflectă activitatea din sistemul limbic și regiunile hippocampusului din adâncul lobului temporal, care sunt legate de emoții, convertind memoria pe termen scurt în memorie mai permanentă, reamintind relațiile spațiale. Conștiința Theta promovează comportamente adaptive, complexe cum ar fi învățarea și memorarea.

Undele cerebrale Theta conduc la o pace interioară profundă, ”cunoaștere”, sentimente de unitate, adevăruri mistice, transformarea credințelor limitatoare inconștient deținute, creând o mai bună calitate a vieții, vindecare fizică și emoțională, și la găsirea scopului nostru. Conștiința Theta asigură ”vârful” în experiențele de vârf.


Undele Cerebrale Delta
0.5 la 4 cps


Undele Delta, variind în general între 0,5 și 4 cps, sunt implicate în empatia noastră precum și în interacțiunea și conexiunea noastră cu percepțiile noastre pe deplin multidimensionale. Aceste unde cerebrale au legătură cu abilitatea noastră de a integra și de a elibera. Undele Delta au cea mai mare amplitudine și frecvența cea mai lentă și sunt ritmul dominant la sugarii în vârstă de până la un an. Undele Delta nu ajung niciodată la zero pentru că asta ar însemna că am fi morți. De fapt, undele Delta sunt adesea asociate cu starea de a fi în comă.

În această stare de conștiință, corpurile noastre sunt în modul hibernare. Practicanții yoghini pot intra în mod conștient în această stare. În timp ce sunt în Conștiința Delta ei sunt capabili să-și regleze temperatura corpului și ritmul bătăilor inimii. Poate chiar părea că sunt morți, dar sunt capabili să se revigoreze singuri. Undele Delta sunt cel mai profund nivel de somn fără vise în care corpurile noastre se deconectează pentru a se focaliza în totalitate pe vindecare și creștere.

Atunci când este nevoie de o performanță de vârf pentru care este necesară o focalizare înaltă, artiștii interpreți sau executanți de vârf își reduc undele Delta. Cu toate acestea, cele mai multe persoane diagnosticate cu Tulburare de Deficit de Atenție (ADD) în mod natural își cresc în loc să-și reducă activitatea Delta atunci când încearcă să se concentreze. Răspunsul Delta nepotrivit le restricționează, adeseori sever, capacitatea de a se concentra și a-și menține atenția. Este ca și cum creierul lor ar fi blocat într-o stare de perpetuă somnolență. Intrarea în Conștiința Delta este ca și cum ai conduce o mașină în treapta întâia de viteză. Nu putem merge foarte repede în viteza întâia (Delta), dar avem control maxim asupra mașinii.

Undele cerebrale Delta sunt favorabile vindecării miraculoase, cunoașterii divine, ființării interioare și creșterii personale, renașterii, redresării în urma traumelor, unimii cu universul, stării de samadhi și experiențelor din apropierea morții. Undele cerebrale Delta asigură intuiția profundă, acordarea empatică și intuiția instinctuală.

Schimbarea Undelor Cerebrale

Atunci când adormim, creierul nostru schimbă vitezele și undele noastre cerebrale încep să încetinească. Începem de la Beta și trecem la Alpha, Theta și apoi la Delta. Când ne apropiem de momentul trezirii, undele noastre cerebrale se activează în ordine inversă de la Delta la Theta, Alpha și apoi Beta. Așa cum ne schimbăm în mod inconștient undele cerebrale în timpul somnului, putem învăța să le schimbăm conștient în timp ce suntem treji.

·       Pentru a ne menține creierul în tiparul efectiv al Undelor cerebrale Beta, putem să ne îngustăm focalizarea pe doar căteva lucruri o dată și să alegem să nu ne permitem complacerea într-o gândire obsesivă sau plină de frică.
·       Ne putem acorda timp pentru a ne relaxa, a ne contempla viețile și a ne bucura de creativitatea noastră pentru a induce Undele cerebrale Alpha.
·       Putem medita și/sau ruga și să ne plasăm întreaga atenție pe Sinele nostru interior într-un mod ritmic regulat pentru a induce Undele cerebrale Theta.
·       Putem dormi foarte mult, da drumul, și preda Sufletului nostru pentru a induce Undele cerebrale Delta.

Este important să ne facem timp cel puțin trei până la cinci zile zile pe săptămână pe care să-l petrecem în interiorul SINELUI nostru. Dacă ne putem acorda acest timp special putem învăța să ne câștigăm stăpânirea conștientă asupra conștiinței/conștienței noastre și înțelegem că noi ne-am ales starea de conștiință/conștiență prin alegerea gândurilor cărora le permitem să ”locuiască” în mintea noastră și emoțiilor cărora le permitem să zăbovească în inima noastră. 


Traducere Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.