sâmbătă, 31 mai 2014

Centrul Soarelui



Mesaj de la Jeshua prin Pamela

Dragi prieteni, eu sunt Jeshua. Eu reprezint energia Christică care se naște acum pe Pământ în și prin voi. Vă invit să vă imaginați energia mea ca pe un soare. Doar gândiți-vă la Soarele real, acea imagine radiantă de viață și putere. Deasemenea, puteți vedea Soarele ca o metaforă, ca o imagine a voastră înșivă, a ființei și sufletului vostru. Concentrați-vă conștiința pentru câteva momente pe centrul Soarelui și intrați în el cu imaginația voastră – faceți-o foarte calm și liniștit. Simțiți incomensurabila putere a câmpului energetic care este Soarele și simțiți-vă în centrul acelui imens vulcan de energie. Simțiți tăcerea și liniștea de acolo și caracterul spontan al acestei radianțe care se manifestă de la sine: Soarele își radiază lumina către exterior fără nici un efort.

Odihniți-vă, înconjurați de lumină, în centrul Soarelui și simțiți cât de bine și de natural este să fiți purtați de această sursă de putere. Această lumină este acolo pentru voi, pentru că voi sunteți, în esența voastră, voi înșivă un soare. Permiteți-vă să vă relaxați și să vă scufundați în această lumină. Lăsați ca această lumină să vă învăluie într-un mod blând și iubitor: foarte lin, încălzind, dar niciodată arzând. Permiteți ca această lumină să curgă complet prin voi pentru a vă reaminti cine sunteți: un suflet, un soare, o stea în toate celulele corpului vostru. Permiteți ca fiecare celulă din corpul vostru să fie îmbibată cu această lumină vindecătoare a sufletului vostru soare.

Puteți găsi centrul acestui soare, centrul esenței voastre, ori de câte ori în viața voastră de zi cu zi vă întoarceți în Acum aducându-vă atenția în totalitate în prezent. Dacă sunteți preocupați cu trecutul sau  cu viitorul, voi ieșiți din centrul vostru și vă pierdeți conexiunea cu sursa voastră de lumină – cea care vă poartă. Dar ce este cu adevărat Acum-ul? Vi se cere să fiți în Acum, în acest moment, în prezent, dar ce este Acum în realitate? Odată ce vorbești despre el, acesta s-a și încheiat. Acum nu este un minut și nici o secundă, el nu poate fi de fapt definit ca o unitate de timp. Acum vă ocolește atunci când vreți să-l definiți ce este. Nu există frontiere limitatoare ale momentului care este Acum. Acum sfidează căile obișnuite de gândire.

În sens pământean, puteți calcula timpul și să-l puneți la socoteală – există 24 de ore într-o zi, 60 de minute într-o oră, 7 zile într-o săptămână, etc. Acest mod de a privi timpul nu este natural spiritului uman. Acum este liber de timp – ce unitate de timp ar putea să-l definească? Mintea umană nu poate cuprinde sau înțelege Acum-ul pentru că el nu este supus logicii gândirii, deși el este destul de ușor de înțeles pentru sentimentele voastre. Știți cum este să vă pierdeți cu totul într-un moment; de exemplu, într-o clipă de bucurie. Au putut fi momente când ați experimentat  ceva frumos și în același timp v-ați dat seama cât de special a fost acel moment. Ați fost conștienți și complet deschiși la experiența cu care ați rezonat și care a curs prin corpul vostru, prin sufletul și sentimentele voastre. Când se întâmplă acest lucru, voi sunteți una cu experiența și una cu Acum-ul – voi sunteți Acum-ul.

Când sunteți în Acum, sunteți de asemenea în centrul soarelui vostru, al sufletului vostru și toate schimbările au loc din acel nucleu central din interiorul vostru. Am vorbit astăzi despre frică și despre cât de neliniștiți vă simțiți atunci când sunteți ieșiți din esența voastră și departe de centrul vostru. Frica este legată de asemenea de gândirea în timp calculabil, trecut și viitor: ”Ce se va întâmpla? Ce va merge prost?” Anticiparea cu frică a viitorului este ceva foarte uman, dar acest lucru se poate întâmpla numai atunci când ați ieșit din centrul vostru, când ați ieșit din Acum. A fi în Acum înseamnă că toate forțele voastre interioare se unesc și devin integrate, iar voi faceți acest lucru prin a fi total prezenți în corpul, sufletul și sentimentele voastre.

Aș vrea să spun ceva mai mult despre conceptul de timp, și despre modul în care el vă poate intimida și speria. Pe parcursul ultimelor decenii au existat multe predicții în legătură cu anumite date care se aflau în viitor. Timpul este văzut așadar ca un fel de linie care pornește din prezent către viitor și pe această bază anumite evenimente devin fixe. Acceptând această viziune asupra timpului ați putea avea posibilitatea de a vă pregăti pentru evenimentele ce ar urma și ați putea face acest lucru fie din teamă, fie din încredere. Dar este aceasta o imagine reală? Este într-adevăr viitorul o linie dreaptă pe care lucrurile au un anumit loc fix? Este viitorul suma tuturor acelor ore, zile și luni care se află în fața voastră? Sau este acesta un mod foarte restrictiv de a privi timpul și viitorul?

Voi care sunteți aici și auziți acest lucru știți că există mai multe în viață decât ceea ce este vizibil în lume. Voi vedeți forma lucrurilor – corpul cuiva, copacii sau animalele, sau chiar plantele și pietrele – dar intuiți că mai există ceva în interiorul tuturor acelor lucruri care nu este vizibil pentru ochi și pentru simțurile fizice. Simțiți că acolo există ceva misterios, o viață interioară care face ca un individ sau un lucru să fie  unic. Știți că este nevoie să priviți mult mai adânc decât doar la suprafața lucrurilor și știți, de asemenea, ce înseamnă să simțiți bucuria atunci când pătrundeți în lumea lor interioară, care este, dealtfel, și în interiorul vostru. Aceasta este viața reală; aceasta este realitatea tuturor lucrurilor. Exteriorul este doar o manifestare a acelei lumi interioare.

Cum este cu timpul atunci? Dacă priviți timpul ca o linie de unități sau spații cuantificabile – zile, săptămâni, luni, ani – atunci voi priviți timpul doar din exterior; din perspectiva a ceea ce voi puteți măsura cu un ceas sau o riglă. Dar timpul așa cum se vede din interior, ca o experiență, este ceva cu totul diferit. Acea perspectivă interioară devine evidentă atunci când luați în considerare conceptul de Acum. Conceptul de Acum nu se poate baza pe ceas sau pe un calendar; el se bazează pe prezența voastră conștientă, pe conștientizarea voastră. Potrivit sentimentului vostru interior în ceea ce privește timpul, timpul poate trece foarte repede sau foarte încet, indiferent de ticăitul ceasului. ”Timpul interior” poate sta în loc atunci când   sunteți fericiți și se poate întinde la nesfârșit atunci când sunteți plictisiți; timpul interior trece în funcție de felul în care experimentați voi lucrurile.  

Ce părere aveți de viitor și de trecut? Care este realitatea lor atunci când sunt privite din interior și nu din exterior? Imaginați-vă din nou, pentru un moment, că vă aflați în miezul soarelui sufletului vostru, unde în centrul său nemișcat nu există timp – există doar etenitatea. Deși acolo este o mișcare sub forma razelor ce radiază spre înafară, acolo este o esență primordială care doar este acolo mereu. O puteți numi conștiința lui Dumnezeu dacă doriți, dar ea este Viața Veșnică, și ea este acolo în voi, dealtfel, adânc în centrul vostru.

Un Soare emite raze, imaginați-vă că sunteți prezenți în acele raze care radiază fără nici un efort din soarele vostru. Prin intermediul acestor raze  voi vă puteți manifesta în multe vieți și să fiți oriunde în univers. Fiecare rază este o viață în timp și spațiu, am putea spune, în care voi ați luat o formă specifică: un corp. Voi aveți experiențe în acel corp; el are un început și un sfârșit; el se naște și apoi moarte; este muritor. Pentru a trăi într-un astfel de corp, concentrat în timp, voi deveniți conștienți biologic și intrați sub influența conceptului de timp. Începeți să vedeți lucrurile drept finite, dar adevăratul vostru centru este în centrul soarelui vostru și voi, asemeni acestui soare, emiteți nenumărate raze care sunt posibile manifestări ale voastre în viitor – potențiale vieți și expresii ale voastre. Viitorul nu este stabilit; deși fiecare linie temporală este o posibilitate foarte reală în Acum, voi alegeți să activați una și să o faceți să fie reală în viața voastră.

Priviți și trecutul în acest fel pentru un moment. Voi credeți că există o singură linie temporală care curge dinspre trecut spre Acum, dar văzut din punctul central al soarelui vostru, nu se întâmplă așa. În spatele vostru se află o întreagă gamă de linii temporale, dintre care unele au fost activate de voi și de alegerile voastre, iar altele care sunt latente, ca să spunem așa, dar care ar putea fi încă activate la un moment dat în viitorul vostru. Trecutul nu este fixat și ”încheiat” : voi puteți recrea trecutul prin reinterpretarea experiențelor pe care le-ați avut, prin interacționarea cu ele din prezent. Acest lucru este posibil deoarece trecutul nu este ceva din afara voastră, el nu este un punct de pe o linie.

Am să vă dau un exemplu pentru a clarifica această problemă. Să presupunem că v-ați simțit afectați de relația pe care ați avut-o cu mama sau cu tatăl vostru; că ați simțit că nu ați fost apreciați pentru ceea ce erați și că ați experimentat frică și nesiguranță în acea relație. Simțiți că viața voastră a fost determinată de trecut și, din cauza asta, aveți sentimentul de a fi fost victimizați. Simțiți că sunteți așa cum suntețiacum, parțial din cauza părinților voștri, ca rezultat al felului în care ați fost crescuți.

Dar să presupunem că voi, pe parcursul vieții voastre, ajungeți să vă adânciți în conștiința voastră prin procesul de creștere interioară. Faceți legătura cu sufletul vostru și intrați în cine sunteți voi cu adevărat în esența voastră, soarele din voi. Prin acest proces voi vă formați acum o perspectivă mult mai largă asupra vieții voastre. Acum vă puteți vedea părinții în contextul trecutului lor, de exemplu, și voi vedeți acum neputința lor și imaginea fricilor și a convingerilor lor negative. Și voi aveți iertare în inima voastră.

Această perspectivă lărgită vă ajută ca, treptat, să vă simțiți tot mai puțin victima părinților voștri. Ba mai mult de atât, începeți să vedeți că există o parte din voi care nu afost atinsă niciodată cu adevărat de ceea ce vi s-a întâmplat, o parte care a rămas întreagă și nevătămată. Începeți să vă simțiți din ce în ce mai mult propria autonomie și independență. Și cu cât mai mult vă conectați în timpul vieții cu punctul central al soarelui din voi, cu atât mai ușor vă va fi să vă eliberați de trecut, ca și de relația cu părinții voștri. Modul în care ați experimentat acea relație a fost doar o rază, o posibilă linie temporală și prin schimbarea conștientizării a cine sunteți cu adevărat, puteți trece la o altă experiență din trecut, și la o altă linie temporală.

Sunteți capabili acum să priviți relația cu mama și cu tatăl vostru din perspectiva sufletului, o perspectivă de care ca și copil nu ați fost conștienți. Din moment ce voi sunteți acum mai mult în centrul esenței voastre, sunteți capabili să vă percepeți părinții într-o altă lumină, într-un fel mult mai blând, mai iertător. Puteți să-i explicați copilului din voi cum anumite experiențe dureroase v-au ajutat să creșteți precum și faptul că părinții voștri nu au fost conștienți de durerea pe care au provocat-o. Conștiința voastră prezentă recreează trecutul prin eliberarea energiei din voi care a fost încătușată de acesta. Literalmente voi creați o nouă linie temporală în trecut care va influența relația voastră curentă cu părinții voștri. Ei vor simți ceva diferit în voi și dacă sunt deschiși acestei schimbări, relația voastră se va schimba în bine. Ați deschis trecutul prin noua voastră percepție și astfel ați creat o nouă linie temporală în care există mai multă iubire și înțelegere. Aceasta este o posibilitate reală.

Cu conștiința voastră voi puteți sparge timpul. Timpul nu este fixat și închis în urma voastră; trecutul nu este cu adevărat încheiat. Indiferent ce ați fi experimentat, chiar și atunci când în trecutul vostru au existat evenimente traumatizante care v-au influențat profund, există deschideri disponibile din prezent pentru ca voi să vă puteți aduce mângâiere, iubire și încurajare în acel trecut. Trecutul este asemeni numeroaselor  raze solare care provin din esența voastră, cu care vă mai puteți conecta dacă intrați în centrul Soarelui.  

Voi aveți posibilitatea de a vă recrea trecutul – luminându-l și iluminându-l – căutând cu mai multă înțelegere la cine ați fost și la oamenii care au fost în jurul vostru. Dacă faceți acest lucru, voi simultan recreați trecutul și vă creați un nou viitor, deoarece aruncând lumină asupra trecutului și modificând energia pe care o aduceți din trecut, veți activa un viitor nou și mai luminos pentru voi. Nici trecutul și nici viitorul nu sunt fixate; le puteți influența pe amândouă din momentul Acum și puteți face acest lucru cu mai multă putere atunci când sunteți în centrul vostru, ceea ce înseamnă că sunteți conectați la sufletul vostru.

A sta în Acum este o experiență – un moment viu și creativ – și nu o liniuță pe o riglă, nici o liniuță pe o linie temporală. Din puțul lui Acum izvorăsc toate liniile temporale. Acum este acolo unde vă aflați în momentul prezent – acolo unde sunteți cu toată atenția este Acum. De îndată ce sunteți atenți la cea mai iluminată și prezentă parte din voi – esența voastră, sufletul vostru, conștiința voastră – veți radia din acel centru solar atât către trecutul cât și către viitorul vostru, și ele toate se vor uni. Timpul nu este o linie dreaptă; cel mai bine vi-l puteți imagina ca pe o complexă 3D pânză de păianjen ce se întinde în toate direcțiile, atât în trecut cât și în viitor.

 Și ce puteți face voi cu această cunoaștere în prezent, în viața voastră de zi cu zi? Puteți deveni conștienți de adevărata voastră putere și de potențialul vostru. Totul este în sfera puterii voastre, atât trecutul cât și viitorul. Nu există nici o putere în afara voastră; nici o putere care să vă determine viitorul sau care să vă spună ce ar trebui să fie trecutul vostru – nimic nu este determinat. Voi sunteți creatorul, întotdeauna și în fiecare moment. În acest sens voi sunteți stăpâni peste trecutul vostru și peste viitorul vostru. Dacă rămâneți în esența voastră, voi puteți menține această conștiință, această sursă de lumină. În realizarea continuă a acestei surse stă încrederea, siguranța și capitularea voastră. Dacă sunteți în centrul acestui soare, voi știți că puteți să capitulați în fața lui – este evident și natural pentru voi să faceți acest lucru. Cu toate acestea, odată ce plecați din centru și începeți să gândiți: ”Cum să scap de teribilul meu trecut? Cum pot crea un viitor în această lume care este atât de plină de frică și de amenințări?” voi sunteți deja în afara centrului vostru. Arta acestui proces de transformare este de a vă întoarce înapoi în esența voastră, în centrul vostru și de a nu căuta să rezolvați problemele prin intermediul gândirii ci să căutați soluții din interiorul esenței voastre, centrul soarelui vostru, din Acum – acolo unde nu există timp! Aceasta este Casa unde voi sunteți cine sunteți și unde nu există nimic din afara voastră care v-ar putea determina sau împiedica să vă urmați destinul.

Vă rog să vă imaginați încă o dată că sunteți în centrul acestui soare radiant care sunteți. Vă simțiți una cu lumina și puterea care există acolo, și nu este nici un efort pentru voi să faceți acest lucru, deoarece acest soare există deja în voi. Acum imaginați-vă că undeva în această țesătură de raze care radiază din soarele vostru interior este o linie temporală din trecut care are nevoie să primească mai multă lumină. Nu trebuie să simțiți sau să vedeți ceva concret, pur și simplu imaginați-vă că lumina soarelui vostru umple cu ușurință acea alee întunecoasă din trecut. S-ar putea să nu chiar reușiți să reaprindeți lumina acolo, dar lumina a făcut o conexiune inițială cu acea linie temporală din trecut astfel încât să vă puteți întoarce din nou, ori de câte ori veți dori acest lucru. Spuneți acestor evenimente din trecut care acum sunt înconjurate de lumina soarelui vostru: ”Tot ceea ce trebuie să primescă Lumină, va primi de la mine acea Lumină. Vechile dureri și traume care doresc să fie rezolvate și eliberate pot ieși afară acum în Lumina mea.” Eliberați-vă de tot ceea ce vă ține agățați de aceste evenimente din trecut, ele nu vă definesc cine sunteți; voi nu sunteți întunericul pe care-l percepeți acolo – voi sunteți Lumina! Voi – acționând din centrul Soarelui vostru – sunteți eliberatorul și vindecătorul trecutului și, prin urmare, creatorul viitorului. 

Acum mergeți în viitor. Viitorul se află în jurul vostru ca o uriașă 3D pânză de păianjen cu multe fire, iar voi vă aflați în centrul ei. Viitorul nu este ceva ce vine spre voi din afară. Firele țesăturii izvorăsc din inima voastră, ele sunt toarse fără nici un efort de gândurile și sentimentele pe care le aveți încontinuu. Stările voastre interioare fluctuează între a crea nenumărate linii temporale posibile. Nu trebuie să faceți nimic special pentru ca acest lucru să se întâmple – el pur și simplu se întâmplă pentru că voi sunteți un soare care nu poate ajuta dar care radiază spre exterior. Este în natura voastră să fiți un Creator. Acum, cereți-i viitorului, cereți-i acelei țesături de linii temporale să vă arate care este cel mai strălucitor fir pentru voi în acest moment. Întrebați: ”Pe ce trebuie să mă concentrez acum? Ce direcție ar trebui să urmez acum astfel încât să pot păși într-un viitor frumos și radiant? De ce este nevoie să fiu conștient acum, în acest moment?” Veți primi un îndemn de la centrul acelui soare care sunteți, doar fiți deschiși către el. Sufletul vostru vrea să vă asigure și să vă încurajeze să vă conectați cu acel viitor puternic și minunat care există deja în stare latentă în ființa voastră.

Fiți conștienți de cât de ușor va veni acel viitor către voi; nu trebuie să vă forțați sau să munciți pentru el. Rămâneți în Acum. Simțiți în inima voastră cum energia acestui viitor frumos, luminos face parte deja din voi. În acest fel îl veți atrage spre voi cu mai multă ușurință. Simțiți acel minunat viitor în inima voastră și treziți-l prin simpla bucurie de a fi în el. Fiți deschiși la încântătoarea sa vibrație. Invitați-l în inima voastră și în mâinile voastre, și prin mâinile voastre deschise, lăsați-l să curgă în Pământ. Lăsați doar să se întâmple – în mod natural va prinde rădăcini. Aveți încredere în viitorul vostru și simțiți adânc în voi puterea soarelui vostru. Simțiți-l în inima voastră, simțiți-l în pântecele vostru, simțiți-l în picioarele voastre. Permiteți ca puterea acelui soare să fie împământată prin picioarele voastre. 


© Pamela Kribbe


Traducere Monica Poka

vineri, 30 mai 2014

Eu și Gândurile



Din ciclul De ale mele

În urmă cu câteva zile a început să se manifeste un fenomen puțin mai ciudat pentru mine care m-am considerat a fi o persoană echilibrată. În prima fază m-am ”extras” din conștientul colectiv încercând să văd de unde vine distorsiunea energetică pe care o simțeam. Bineînțeles, căutam așa cum o făcusem și până acum și știam că funcționează. Dar, n-a funcționat. Mi-am zis, ”Ok, este necesară o și mai mare distanțare pentru că încă nu simt imaginea de ansamblu și nu pot depista cauza”. Dar, ca întotdeauna ceea ce cauți la distanță se află chiar sub nasul tău; sau pe nasul tău ca și ochelarii pe care-i cauți fără să-i ”vezi” tronând grațios pe acea parte anatomică care este ”locuința” unuia dintre simțurile noastre.

Am eliminat rând pe rând tot ceea ce știam că mă ”deranjează” , dar imaginea nu se clarifica suficient de mult pentru a-mi permite conștientizarea cauzei, motivului acestui deranj. Mi-am zis, ”Ok, așteaptă să vezi ce se întâmplă fără să mai cauți, pentru că ești prea pe ”problemă”!” Zis și făcut, m-am relaxat și am permis ca totul să curgă de la sine fără nici un fel de așteptări și judecăți. Și să vezi cum lucrurile au început să se pună în mișcare. Am avut o întâlnire cu un client care îmi punea tot felul de întrebări legate de situația economică a companiei sale, întrebări care nu reflectau de fapt interesul său real. Simțeam acest lucru, și mi-am permis să-i cer să-mi spună de fapt, ce vrea să știe și care este motivul REAL al întâlnirii pe care a solicitat-o. A răsuflat ușurat, un lucru interesant pentru el, și mi-a destăinuit motivul real pentru care solicitase această întâlnire. M-a întrebat, puțin fâstâcindu-se, cum mi-am dat seama că interesul lui era cu totul altul. I-am răspuns că este deja ”deformație” profesională, dar știam că pe lângă asta mai era și altceva. Era modul în care mi se arăta în ce zonă să caut propriul meu răspuns.

Mi-am dat seama că oamenii de multe ori (de prea multe ori din păcate) spun un lucru și de fapt, gândesc un altul. Sesizasem că încep să simt energia gândurilor celorlalți, dar mi se părea că este ceva ce ține de noile transformări și nu-i acordasem un interes special acestui aspect. Dar, nu numai că simțim energia gândurilor, am început să o și ”traducem” astfel încât putem ști cu exactitate dacă celălalt este în adevărul său sau nu. Știm dacă energia gândurilor sale este în acord cu ceea ce el/ea este de fapt. Știm dacă acea discuție are un scop recunoscut sau unul ascuns. Știm, dincolo de cuvinte, adevărul. Am intrat într-o nouă fază a dezvoltării noastre. Este important limbajul pe care-l folosim, cuvintele cu care ne adresăm celorlalți, dar a sosit timpul să trecem ”clasa” la nivelul următor. Dacă până acum am avut ca ”temă” gândul rostit, noua noastră temă este gândul nerostit. Adică, adevărul nostru cel mai adevărat și pe care uneori ne este greu să-l recunoaștem chiar și față de noi înșine. Nu este suficient să folosim cuvinte cu o energie înaltă, este necesar ca ele să DEVINĂ ADEVĂRUL nostru și gândit nu numai spus. A sosit momentul să ne asumăm responsabilitatea gândurilor noastre fie că sunt rostite spre în afară, fie că sunt destinate să rămână doar înlăuntrul nostru. Corpul nostru nu mai este acea cutiuță în care putem ascunde ceea ce nu vrem ca ceilalți să vadă/audă/știe. Nu mai putem fi falși pentru că ceilalți ne vor ”gini” fie că vor înțelege sau nu despre ce este vorba. Și asta doar la început, pentru că din ce în ce mai mulți oameni își activează aceste sistem de ”traducere” energetic. Minciuna are picioare din ce în ce mai scurte pentru că vremea ei a trecut. Și asta o vom simți din ce în ce mai puternic.

Și ce este cel mai important, este faptul că avem o nouă responsabilitate fiecare. Să lucrăm cu noi înșine, cu gândurile noastre mai ales, să le alegem, să le curățăm de ”viruși” și ”impurități” pentru a nu crea dizarmonie în jurul nostru. Să nu-i bombardăm pe ceilalți cu frustrările și judecățile noastre nerostite, pentru că oricum nu le mai putem ascunde. De multe ori am auzit întrebarea ”Da’ acuma ce-am zis? Ce te-ai supărat?” Da, într-adevăr, n-ai zis nimic, dar ai gândit. Și ți-am ”tradus” gândul, nu vorba sau tăcerea. Dacă vrem ca relațiile noastre să funcționeze cu adevărat într-un mod armonios , este necesar să ne aliniem la toate nivelele cu adevărul nostru. Oricum, ”în frunte ne este pus” deja și va deveni din ce în ce mai vizibil. Să nu ne mai ”poluăm” mediul cu gânduri, care de multe ori nici măcar nu sunt ale noastre și care nu aduc bucurie și înțelegere nimănui. Asta nu înseamnă să nu ne spunem și să nu ne susținem/gândim adevărul, înseamnă să conștientizăm că atât gândul rostit cât și cel nerostit sunt egale și la fel de ”vizibile”. Ce ție nu-ți place, altuia nu face. Încearcă măcar, să le faci/dai celorlalți ceea ce tu însuți îți dorești pentru tine. Și atunci nu va mai fi nici o diferență între A FI și A FACE.


Monica Poka

joi, 29 mai 2014

Restabilirea energiilor masculine și feminine în corp



Mesaj de la Pământ prin Pamela

Dragi prieteni, eu sunt mama voastră, Pământul care vă susține. Eu curg prin voi în mod constant și vreau să vă hrănesc și să vă inspir cu energia mea. Noi suntem împreună și vom dansa acest dans împreună.

Viața într-un corp, de bărbat sau de femeie, este o interacțiune între sufletul vostru și cel al Pământului. Onorați-vă frumosul corp, corpul pe care eu vi l-am dat. Este o expresie a energiei masculine sau feminine, așa că simțiți-i frumusețea. Observați-l din interior. Experimentați puternicele energii din corpul vostru: emoțiile, sentimentele, pasiunile, dorințele. Ele sunt energii puternice cărora uneori le opuneți rezistență. Totuși, încercați pentru o clipă să simțiți frumusețea pură a corpului vostru fără a dori să-l controlați. Simțiți câmpul de forță care sunteți ca ființă fizică.

Voi primiți în mod continuu informații de la corpul vostru dar de multe ori ignorați acea intrare pentru că voi credeți că în mintea voastră știți mai bine ce este bine sau ce este rău pentru voi. De multe ori vă ignorați corpul, darul meu pentru voi. Vă cer ca mai degrabă să vă întoarceți atenția în jos către pământul de sub picioarele voastre, temelia voastră pentru aceasta viață, și să reveniți la corpul vostru sacru – sălașul sufletului vostru. Faceți pace cu propriul vostru corp și nu mai opuneți rezistență acelor energii care se manifestă aici – respectați-le. Sufletul vostru este invitat să danseze cu energiile Pământului, cu energiile de a fi femeie, de a fi bărbat, de a fi împreună.

Haideți să facem acest lucru astăzi. Încercați să vă eliberați de convingerile în termeni de bine sau rău, convingeri legate de ceea ce este permis și ceea ce nu este permis. Încercați să vă eliberați complet de acele idei. Lăsați energiile să vorbească de la sine. Dacă priviți în jurul vostru în natură, veți vedea un joc continuu între energii și puteri: în vânt, în apă, în temperatură, în anotimpuri, în vreme. Totul se mișcă în mod constant, dar tinde în mod natural către un anumit echilibru atunci când lucrurilor li se permite să-și urmeze propriul curs. O nevoie arogantă de a controla și organiza duce în cele din urmă la dezechilibru, la o lipsă de echilibru. Și acest lucru se întâmplă de asemenea cu propria voastră natură umană, pentru că voi faceți parte din natura pământească. Eliberați-vă de tendința de a încerca să controlați și să manipulați totul. Uitați-vă la cine sunteți, aici și acum, în acest moment. Permiteți dorințelor voastre să-și facă simțită prezența și să vă ”vorbească”.

Fiecare dintre voi cei de față, tânjește după iubire. Iubire în relațiile cu ceilalți și iubire pentru voi înșivă. Iubire de dat și iubire de primit, și asta este așa cum ar trebui să fie, pentru că această dorință este sinceră. Chiar dacă aveți această dorință puternică, există o parte a voastră care este în frică și în întuneric. Această parte vă face să vă fie frică de iubire. Deci, deși o parte din voi tânjește după iubire și caută iubire, o altă parte a voastră, neintenționat, vă restricționează de la a da și a primi iubire.

Voi sunteți înaintașii unui nou timp, voi sunteți pionierii. Voi pășiți pe un nou pământ, un teritoriu neexplorat. Doriți să trăiți din inima și din sufletul vostru și doriți să vă familiarizați cu ceea ce este iubirea cu adevărat. Nu imaginile despre iubire care sunt portretizate prin intermediul mass-mediei, ci o iubire care este mult mai mare și mai vastă. O iubire care permite ambilor parteneri să fie în totalitate ei înșiși. O iubire așa cum a intenționat natura să fie.

Acesta este un moment de tranziție pe Pământ. Tot mai mulți oameni doresc profunzime în relațiile lor, o întâlnire adevărată cu o altă persoană, și într-acolo vă duce calea voastră. Dar nu este un drum care doar urcă, este un drum care poate coborâ foarte adânc, deoarece pe acest drum vă întâlniți cu propriile voastre frici, cu prejudecățile părinților și strămoșilor voștri și cu durerile generațiilor dinaintea voastră. Aceasta este alegerea pe care voi o faceți odată ce ați ales o relație în noua eră. Atunci alegeți o altă cale de a fi. Alegeți o deschidere și o sinceritate care merge până în miezul ființei voastre, și prin urmare, această alegere vă provoacă să descoperiți cât mai mult din sufletul vostru, acea parte din voi care se ascunde încă în întuneric.
Haideți să privim azi în mod deschis și fără judecăți la ceea ce mai este de descoperit în voi înșivă. Ce durere, ce frică trăiește acolo? Ce vă împiedică să vă iubiți pe voi înșivă și pe ceilalți? Să ne uităm mai întâi la trecut și la felul în care s-au dezvoltat energiile feminine și cele masculine în secolele trecute. Vom vedea că energia masculină a jucat un rol dominant secole de-a rândul și că ambele sexe, atât femei cât și bărbați, au avut de suferit din această cauză. Energia masculină care a fost dominantă în istoria voastră a fost foarte mult o energie mentală care a dorit să direcționeze și să determine natura pământească, precum și natura umană. Această formă de energie dorește să limiteze și să controleze, de multe ori din dorința de putere.

Această energie s-a manifestat în toate straturile societății. În guverne, religii iar în viața de zi cu zi, energia feminină, emoționalul și intuitivul, au fost suprimate. Rezultatul a fost că femeile s-au simțit inferioare. Calitățile feminine au fost mai puțin, sau deloc, apreciate. Aceasta a fost imaginea dominantă. Femeile au fost privite ca cetățeni de rangul doi, ființe umane inferioare, iar energia feminină în general a fost privită cu suspiciune.

Dacă sunteți agresivi și vă concentrați pe control, putere și manipulare prin intermediul proceselor mentale, femininul va deveni în curând dușmanul vostru, pentru că femininul este prin natura sa mult mai curgător, mai flexibil, și mult mai conectat la calitățile sentimentului și emoției. Femininul este sursa întregii inspirații. Ea crează puntea de legătură cu sufletul vostru. Sufletul vostru curge prin energia voastră feminină. Energia masculină este menită să susțină acea inspirație și să facă posibilă stabilirea acestei inspirații în lumea materială.

Așa s-ar petrece lucrurile dacă masculinul și femininul ar lucra bine împreună, dar de-a lungul istoriei această cooperare naturală a fost fragmentată, iar bărbații și femeile au devenit niște străini care stau vis a vis unii de ceilalți. Iar acest lucru nu s-a petrecut doar în exterior între femei și bărbați, ci și în inimile bărbaților și femeilor. Bărbații s-au înstrăinat de propria lor viață emoțională, și-au  interzis-o, iar femeile au început să se simtă nesigure în ceea ce privește cine sunt și ce pot face. În ambele sexe dominația masculină a provocat răni.

Aș vrea să vă alăturați mie într-un exercițiu de vizualizare ghidată. Imaginați-vă că vedeți un bărbat și o femeie stând unul lângă celălalt. Aș dori să schițez aici o imagine a sufletului masculin și feminin la nivel colectiv. O imagine foarte sumară, dar totuși o imagine generală, ceva ce puteți recunoaște sau cu care v-ați putea identifica.

Când vedeți un bărbat cum se uită, istoric vorbind, la durerea pe care a suferit-o, atunci veți vedea un bărbat a căror emoții nu sunt lăsate să se manifeste suficient. Bărbații s-au identificat cu gândirea, cu a face, a acționa, dar conexiunea lor cu inima este ruptă sau dificil de găsit. Dacă vă uitați la figura unui bărbat, puteți vedea că o parte din el trăiește într-o carapace, într-o armură. Această armură îi dă, pe de o parte, sentimentul de siguranță, dar pe de altă parte îl limitează, pentru că inima lui este sufocată. Puteți să-i vedeți valul de pasiune și de iubire, doar că acesta nu poate curge liber prin armura sa pentru că este sufocat din cauza blocajelor care există în interiorul său. Bărbații nu-și pot exprima foarte bine sentimentele pentru că ei trebuie să înfrunte o armură veche care de fapt nu li se mai potrivește, dar puteți percepe fisuri care încep să apară în armura acestui mascul reprezentativ. 

Bărbații luptă împotriva acestei vechi armuri pentru că vor să-și exprime mai mult sentimentele spre exterior. Dar în această restricționare, care este rezultatul unor judecăți din trecut, lucrurile au rămas încă tot așa, ca bărbat nu vă puteți exprima din inimă anumite emoții și nu vă puteți conecta cu adevărat cu o altă persoană. Din punctul de vedere al acestor restricții, veți renunța la o anumită securitate atunci când vă veți elibera de inhibiții, iar acest lucru este periculos și înfricoșător.

Să ne uităm acum prin intermediul acestei vizualizări cum arată o femeie ca rezultat al lungului ei trecut de durere și oprimare. Dacă vă uitați la această femeie reprezentativă, primul lucru pe care îl observați este că ceva lipsește. Ea nu este pe deplin prezentă, din cauza oprimării și violenței sexuale pe care a experimentat-o în ultimele mii de ani. Ceva a fost închis, în special în pântecele ei și în chakrele inferioare.

Durerea provocată de violență a fost prea grea pentru a fi procesată. Și ceea ce fac oamenii dacă traumele sunt prea mari,  pentru a le supraviețui, ei fug cumva de ele. Ei încearcă să-și părăsească corpul și nu mai sunt suficient de împământați și nu mai sunt conectați la puterea lor interioară, pentru că este prea dureros să fie complet prezenți în corpurile lor. Acest lucru este valabil la nivel global pentru femei.

Cereți acum ca în imaginația voastră să vă conectați cu ambele figuri, și haideți să începem cu bărbatul. Imaginați-vă că mergeți cu conștiința voastră în interiorul acelui bărbat. Simțiți durerea care este vie acolo, precum și dorința din el de a fi capabil să simtă din nou, să trăiască din inimă. Vedeți dacă nu cumva recunoașteți în voi înșivă o parte din acea armură restrictivă. În ce măsură purtați și voi acea armură care pare să vă dea certitudinea controlului, dar care vă oprește totodată sufletul să radieze pe Pământ? Vedeți dacă-i puteți spune acelui bărbat, și astfel și vouă înșivă, că poate să-și dea jos acea armură, bucată cu bucată, eliberându-se din ce în ce mai mult. Puteți să vă eliberați de ceea ce este în exces și nu vă mai este necesar. Faceți acest lucru acum, dar nu forțați. Vedeți ce poate cădea de la sine.

Observați ce se simte mai liber în câmpul vostru energetic și în emoțiile voastre, și unde poate curge energia eliberată. Poate că există un loc în corpul vostru în care poate curge spontan. Totuși, este posibil ca o parte din armură să fi rămas sau să refuze să cedeze. Dacă este așa, lăsați-o pur și simplu să fie; nu trebuie să se dizolve totul dintr-o dată. În acest fel v-ați ajutat pe voi înșivă, precum și spectrul larg al întregii energii masculine de aici de pe Pământ, care vrea să se transforme  în acest moment, vrea să se schimbe. Acum ieșiți din figura bărbatului pe care vi l-ați imaginat.

Acum aduceți-vă conștiința într-un punct de focalizare, părăsind figura acelui bărbat, și priviți femeia. Remarcați cum vedeți figura femeii, incertitudinea și nesiguranța, fragilitatea și delicatețea din ea, neîndrăznind să fie aici în întregime. Mergeți acolo pentru un moment cu conștiința voastră și lăsați-o să coboare în conștiința și în corpul ei. Vă puteți conecta cu frica și cu rezistența ei de a fi aici pe deplin pentru a coborâ în acea fragilă zonă a abdomenului ei, în pântecele ei.

Eu, Mama Pământ, sunt cu voi atunci când faceți acest lucru, așa că sunteți în siguranță. Vă voi susține, nu vă fie frică. Deveniți prezenți în energia din acea figură feminină. Lăsați-o să știe că sunteți acolo pentru ea, că o acceptați. Spuneți-i cât este de frumoasă, cât de binevenită este în această lume pe Pământ. Avem nevoie de darurile sale intuitive și de conexiunea pe care ea o crează cu sufletul, de cunoașterea sa interioară și frumusețea pe care ea ea o aduce la viață. Avem nevoie de ea din nou pe Pământ.

Imaginați-vă că un fel de scară apare din cer și că energia feminină, completă și autentică, coboară încet și faceți acest lucru atât pentru voi înșivă cât și pentru întreaga energie feminină în acest moment. Ea are nevoie să se simtă binevenită pe Pământ, pentru că ea a fost îndepărtată de Pământ din cauza agresiunii și durerii pe care a experimentat-o.

Această durere este prezentă în voi toți, indiferent de faptul că acum sunteți femeie sau bărbat. De aceea este atât de dificil să permiteți emoțiilor voastre libertatea de exprimare și să îndrăzniți să fiți cine sunteți în adâncul sufletului vostru. Încercați să vedeți dacă puteți aduce acea scară mai aproape, dar lăsați-i libertatea de a face cum dorește ea, nu trebuie să coboare dintr-o dată. Acum părăsiți această figură imaginară a femeii și întoarceți-vă la voi înșivă, în corpul vostru, în aici și acum.

Vă puteți vizualiza într-un triunghi cu aceste două figuri, energia masculină și energia feminină. Acestea sunt imagini care au de-a face cu voi, cu viața voastră ca indivizi, și în același timp, aceste imagini transcend viața voastră individuală, pentru că ele sunt câmpuri de forță care impregnează întreaga voastră societate.

Recunoscându-vă rănile din trecut prin aceste figuri imaginare din această vizualizare, vă vindecați o parte din voi și în același timp vă eliberați de trecut. Puteți deveni din nou un bărbat sentimental și inspirat, sau o femeie puternică, încrezătoare în sine, intuitivă și talentată. În acest fel vă eliberați de durerea din trecut și totodată aduceți vindecarea în conștiința colectivă.

Vă mulțumesc pentru munca pe care vreți să o depuneți în acest proces de transformare. Voi sunteți înaintașii unui nou timp.


© Pamela Kribbe 


Traducere Monica Poka

miercuri, 28 mai 2014

Noua Eră a început



Mesaj de la Jeshua prin Pamela

Dragi prieteni,

Noua Eră a început. Eu sunt Jeshua. Sunt aici cu voi și vă spun cu bucurie: suntem acolo, Noua Eră a început! O nouă lume se desfășoară în voi și în jurul vostru. A început, un nou Pământ se dezvoltă. Și vechiul, realitatea vechiului Pământ, după cum puteți vedea, se destramă și colapsează. Puteți vedea zilnic, la știri, că asta se întâmplă prin evenimentele care au loc la nivel global și, deasemenea, la nivel mai mic în oamenii din jurul vostru, care sunt în criză. Ei sunt prinși în dezastrele personale, în chestiunile financiare, în probleme legate de relații sau de sănătate, aparent din cauza unor circumstanțe din afara lor. Toate aceste evenimente funcționează ca niște catalizatori, ca apeluri de trezire, care vă obligă să mergeți foarte adânc în voi și să începeți să căutați ce este cu adevărat acolo. Ce veți găsi acolo, și de fapt care sunt rațiunile voastre, cât de puternici sunteți? Ce siguranță aveți că acolo veți găsi numai ceea ce vă aparține vouă și care este independent de ceea ce se întâmplă în lumea exterioară? Găsiți o bază solidă în interior sau vi se va părea ca și cum ați cădea într-o prăpastie fără fund plină de nesiguranță, frică și disperare? Asta este ceea ce o criză, o criză reală, face cuiva.  Sunteți lipsiți de toate certitudinile și totul devine un risc în viața voastră. Asta face oamenilor evoluția conștiinței în această eră, atât la nivel macro, în politica globală, economie și cultură, cât și la nivel micro, în indivizi și în voi înșivă. Pentru că toți ați experimentat acest lucru în voi înșivă, iar câțiva dintre voi încă mai experimentează cum totul se schimbă în viața lor. Aceasta este o eră de schimbări intense, iar aceasta vine de la sosirea noului – deja vizibil.

Vă salut pe toți din interiorul acestei noutăți care am văzut că se naște în voi. Aceasta este partea din voi pe care eu o contactez aici și nu acea parte care este blocată în frici vechi, în îndoieli și incertitudini – îmi dăruiesc energia acelei  părți noi. Îmi concentrez atenția, observarea pe ea și astfel o ajut să înflorească. Simțiți-mi energia și prezența. Simțiți privirea mea asupra voastră, concentrată pe cea mai strălucitoare și mai optimistă, plină de speranță, puternică, minunată parte a voastră și simțiți cum aceasta se luminează. Simțiți cum dintr-o dată știți totul, simțiți că sunteți deja acolo, pentru că sunteți acolo! Voi stați acolo, cu ființa voastră umană, voi purtați Lumina în sufletul vostru. Simțiți-o în inima voastră, voi aveți Lumina voastră Stelară ancorată aici pe Pământ. Dorința voastră de eliberare interioară și de conștientizare se transmută acum într-un Nou Început, lăsați-o să vă poarte prin viață – aveți încredere în viață.

Nu trebuie să o faceți singuri, suntem toți aici împreună. Simțiți puterea energiei noastre combinate: nu este nici o forță care să treacă la acțiune, nici o putere care să fie în mod constant ocupată. Mai degrabă este ca un sol fertil care vă susține și vă hrănește, în tăcere și fără efort. Acesta este sentimentul creat de prezența celor asemănători vouă. Simțiți aceste suflete asemănătoare din jurul vostru și de asemenea pe cei din famiile voastre mai extinse de aici; ei sunt cu siguranță bine reprezentați în Țările de Jos. Nu mai sunteți niște singuratici care se opun ordinii stabilite, sau care renunță deoarece nu aparțin acelui loc. Nu mai sunteți campioni singuratici.

Chiar acum este o eră a schimbării; ordinea stabilită este pe cale de a dispărea. Nu mai există nici una din vechile certitudini;  în inimile oamenilor există un vid anxios. Lucrurile care întotdeauna păreau a fi atât de sigure și care putea fi forțate mental sau manipulate, acum vă alunecă ca nisipul printre degete. Această eră cere o mai profundă eliberare a vechiului și o fundație cu adevărat nouă sub tălpile voastre. Ați fost deja pentru o vreme pe acest drum, de aceea voi sunteți cei care pot fi un exemplu pentru ceilalți. Făcând astfel, din nou, nu prin acțiuni sau prin agitația de a fi ocupați, ci prin bucuria de a fi cine sunteți.  Acum într-adevăr vă puteți relaxa; suntem acolo! Noul Pământ crește încet și înflorește.

Energia Noului Pământ se așează în stare latentă, întâi pe marginile acestei realități și apoi în crăpăturile și fisurile sale și ea nu va putea ieși cu adevărat niciodată. Și așa de multe ori ați simțit ca Lucrători în Lumină, mai ales în viețile anterioare, că trebuia să vă ascundeți în unghere și crăpături, că nu ați putut ieși afară sau nu vi s-a permis să faceți acest lucru. Acum structurile se destramă și Lumina a fost eliberată să iasă din aceste colțuri strâmte.

Acum puteți ieși la iveală, sunteți bineveniți și acum energia voastră este mai mult decât binevenită. Deși poate este ciudat pentru voi, și poate vă întrebați dacă chiar este posibil, vă rog să fiți generoși cu ceea ce a biruit prin munca voastră interioară: înțelepciunea pe care ați acumulat-o, liniștea și compasiunea din inima voastră. Lăsați-o să se arate printre ceilalți și nu o mai ascundeți – lăsați Lumina să curgă. Simțiți-vă acasă pe acest Pământ; este planeta voastră și totodată Casa voastră. Totuși vă văd cum vă luptați cu îndoiala și cu incertitudinea ”suntem bineveniți aici, va beneficia societatea de mesajul pe care îl aducem?” Răspunsul este : Da! Dar nu trebuie să gândiți în termeni de structuri sau mișcări sociale – doar nu le dați importanță. În viața voastră personală există multe moduri în care Lumina poate curge mult mai clar.

Priviți acum la modul în care trăiți în mediul vostru de zi cu zi și priviți cum curge energia voastră acolo. Luați o situație particulară și permiteți-i să apară în mod spontan. Poate are ceva de-a face cu familia voastră, cu un partener, sau cu ceva din domeniul muncii voastre. Le permiteți celorlalți să vă vadă așa cum sunteți? Îndrăzniți să vă arătați adevărata față, sau cunoașterea, sau înțelepciunea, sau măreția voastră? Sau vă abțineți din cauza vechii  frici și rușini din toate acele ere sau vieți trecute în care a trebuit să vă ascundeți în umbră? Acum este timpul să vă obișnuiți cu această răsturnare de situație.

Unii dintre voi încă proiectează imaginea Noului Pământ înaintea lor: acesta urmează să vină și el se află încă în viitor – nu acum, poate cândva. Dar eu vă spun: Este acum! Era este coaptă și schimbarea are loc acum, în mijlocul haosului. Chiar acum sunt deschideri în inimile oamenilor. Luați-vă locul vostru de drept și nu mai ezitați. Și cum să faceți asta? Cum să vă ocupați locul vostru în lume? Cum să vorbiți; cum să acționați; cum să trăiți din sufletul vostru, din adâncul esenței voastre? Carateristica vieții în Noua Eră, Noul Pământ, este că întotdeauna există o legătură cu sufletul vostru și că vă mișcați împreună cu fluxul acelui curent. Urmați-vă inima deoarece acolo se află cheia principală. Și dacă găsiți acea veche frică sau îndoială, apucați-o bine, îmbrățișați-o cu inima voastră, dar fiți categorici: ”acestea nu mai fac parte din mine; aceasta este o stație prin care am trecut deja; drumul meu mă duce acum prin Poartă.”

Fiți conștienți de ceea ce vă hrănește și ce vă oferă energia Noului Pământ. Căutați acele locuri, acele situații sau acei oameni care vă aduc înapoi în centrul vostru și care vă ajută să vă dați seama cine sunteți și să vă eliberați de vechi. Acum se poate întâmpla pentru că v-ați curățat singuri drumul.  Fac apel la voi: credeți în voi înșivă! Adesea voi vă faceți mici în gândurile voastre ”Nu, nu pot să fac asta, pentru că nu am terminat asta sau aia, am nevoie să eliberez x sau y, mai ales toate fricile și îndoielile mele.” Și este adevărat într-un anumit sens dar la ce acordați voi atenție – întunericului? Mă uit la aurul din voi: strălucirea Noii Ere și vă invit să faceți același lucru și să fiți surprinși și încântați de toată acea frumusețe care este prezentă în voi și care vrea să strălucească.  Nu este o chestiune de ego sau de mândrie falsă să vă vedeți în această Lumină – este Lumina lui Dumnezeu în cele din urmă; cu excepția faptului că Dumnezeu nu este ceva din afara voastră ci o forță care curge prin voi – inepuizabilă, strălucitoare și creativă. Întâmpinați cu bucurie această strălucire magnifică, rafinată din voi înșivă!

Și, bineînțeles, puteți înțelege motivele când sinele vostru uman este uneori depășit de frici și îndoieli, de gânduri de îngrijorare, dar nu le mai lăsați să vă marcheze. Simțiți-vă propria demnitate – simțiți că acea demnitate are dreptul să fie – și tratați vechiul, atât în voi înșivă cât și în ceilalți, cu compasiune. Dar nu mai fiți distrași de vechi, sunteți dincolo de asta.

Deci, acesta este mesajul meu pentru astăzi, declarat foarte simplu: voi sunteți acolo – noi suntem acolo – Noua  Eră a început! Lăsați-o să danseze prin toate celulele voastre și lăsați-o să curgă în afară. Nu mai răspundeți cu o dăruire neechilibrată, sau cu dorința de a lupta sau creând presiune asupra voastră. Fiți spontani: atât de naturali ca razele ce radiază de la Soare; atât de naturali ca o floare care-și etalează frumusețea Primăvara. Fiți Sinele vostru Adevărat care curge cu inspirația inimii voastre și nu vă lăsați înșelați de mintea voastră care ridică obiecții. Desigur, fiți blânzi cu intelectul, îndoielile, dar râdeți de ele. Curgeți împreună cu acel curent voios al Noii Ere, deoarece vă așteaptă pe voi toți. Prin voi va sosi gloria Noului Pământ.  


© Pamela Kribbe


Traducere Monica Poka

marți, 27 mai 2014

Eu și Măiestria



Din ciclul  De ale mele

Iată-mă din nou în fața colii albe împărtășindu-mi experiențele care sper că-i ajută și pe alții în căutarea lor. Pentru că TOȚI suntem UNA și TOȚI experimentăm aceleași lucruri fie că ne dăm seama fie că nu. Experiența mea, a voastră, o dată trăită intră în ”patrimoniul” conștientului colectiv uman. De acolo ne aducem aproape întotdeauna răspunsurile de care avem nevoie. Ființa Umană, prin construcția sa, poate percepe acele lucruri care-i sunt accesibile prin mijloacele de informare din dotare. Sunt însă și excepții, dar azi nu mă interesează excepțiile.

De ce credeți că ni se spune tot timpul de către Sinele noastre Înalte și de către Ajutoarele din Lumea încă Nevăzută că Totul este în noi și că fiecare Ființă Umană are propria sa Călătorie? Cum credeți că s-ar putea altfel îmbogăți cunoașterea dată prin experiență dacă am trăi toți, și aici este vorba despre perspectivă, aceleași experiențe? Deși, aparent, trăim aceleași experiențe, ele totuși nu sunt identice. Dar asta deja se știe. Ideea este că experiențele fiecăruia dintre noi, așa cum sunt ele percepute de către fiecare dintre noi, intră în conștiința colectivă. Cu cât înțelegerea și perspectiva noastră asupra acestor experiențe este mai înaltă, cu atât mai multă energie informațională înaltă aducem ca și contribuție proprie în această conștiință. Și astfel contribuim, fiecare dintre noi, la ridicarea conștiinței colectivului uman.

Dar, în acest material tema este Măiestria. Introducerea am făcut-o pentru a contura felul în care văd eu contribuția individuală a fiecăruia la ceea ce este Omenirea. Dacă aș încerca să definesc Măiestria nu aș face altceva decât să o limitez. Mulți au idei, imagini, standarde pentru ceea ce ei presupun, își imaginează a fi Măiestria. Și aici începe ”scremutul” de a încăpea în acel cuvânt. Aici apare presiunea pusă de fiecare și de către ceilalți asupra ”candidatului” la Măiestrie. Când încerci să definești Măiestria, nu faci altceva decât să o sărăcești de ceea ce ea este. Nu poți să ”devii” Maestru decât atunci când hotărăști că nu ești și te forțezi să trăiești în afara propriei tale Măiestrii. Când te străduiești să obții ceva, recunoști implicit că nu ai acel ceva. Îți negi tu ție însuți propria-ți Măiestrie. Poate cineva sau ceva să-ți dea ceea ce tu deja ești? Priviți în jurul vostru și deschideți ochii. Dar deschideți-i larg. Vedeți Măiestria Divină? În copaci, în flori, în păsări, în fluturi, în Soare și Lună, în ape și munți? O vedeți? Credeți că Dumnezeu și-a ”epuizat” Măiestria atunci când a ajuns la crearea Omului? Atunci cam puțină Măiestrie are acest Dumnezeu. Dumnezeu a creat/crează DOAR Măiestrie pentru că el ESTE un Maestru care nu-și neagă propria Măreție. Oare de ce ceea ce creem noi, Maeștri creați de un Maestru, ar fi mai puțin Măiestrie? Pentru că noi ne negăm singuri propria noastră Măiestrie. Atunci când cauți să devii Maestru, te îndepărtezi de ceea ce ești.

Măiestria este ”la liber” dragii mei. Și nu are preț, are doar valoare. Valoarea pe care i-o dă fiecare dintre noi.  Nu mai încercați să definiți Măiestria, trăiți-o pur și simplu. Nu vă mai întrebați dacă sunteți sau nu Maeștri. FIȚI Maeștri fără să vă pese de definițiile întortocheate ale multora. NIMENI nu vă poate da ceea ce v-a fost dat deja, dar voi nu vreți să vedeți că aveți. Măiestria este peste tot în jurul nostru și în noi, dar trebuie să o acceptăm fără a o judeca și a ne compara tot timpul cu tot felul de standarde exterioare nouă. Dumnezeu își manifestă Măiestria prin fiecare dintre noi și prin fiecare Creație a Sa. Contestându-ne nouă Măiestria, i-o contestăm și Creatorului nostru. Îi transmitem că Lucrarea făcută de el este lipsită de Măiestrie. Și continuăm să trăim în această lipsă. Nu este ușor să-ți accepți Măiestria, pentru că mintea îți spune că este imposibil să fii un Maestru. Cine? Tu? Fugi de-aici! Maestru? Tu? Iar tu Omule, continui să te lupți să dobândești ceea ce EȘTI deja. Priviți la Măiestria lui Dumnezeu când ieșiți în Natură, dar priviți cu TOATE simțurile voastre. Vă simțiți propria Măiestrie? Simțiți că sunteți parte din această Măiestrie?
Nu contează că sunt zile în care numai Maeștri nu vă simțiți. Ele sunt așa cum sunt pentru a vă da ocazia să vedeți, simțiți Maestrul din voi. Uitați-vă atunci când plouă cum păsărelele se ascund pe câte o crenguță mai plină de frunze pentru a se adăposti de ploaie, iar când ploaia a încetat ies din nou ciripind la Soare. Ați văzut careva vreo păsărică rățoindu-se la ploaie și luptându-se cu ea să plece? Nu. Păsărica știe că totul trece și că după ploaie vine Soare. Atunci când îți recunoști Măiestria, onorezi Măiestria în TOT Ceea Ce Există pentru că ȘTII că nu există decât Măiestrie. Restul e experimentarea ei.

Nu mai acceptați să vă spună alții care se cred Maeștri că sunteți sau nu sunteți Maeștri. Suntem cu TOȚII Maeștri pentru că TOȚI am fost creați de același Creator. Cel care se îndoiește de Măiestria voastră, se îndoiește de propria-i Măiestrie. El nu l-a recunoscut încă pe Creator în Tot Ceea Ce Există. Citiți, învățați, studiați dar nu pentru a DEVENI Maeștri ci pentru a vă ridica perspectiva din care priviți lucrurile ca Maeștri Creați de un Maestru. Pentru a pătrunde tainele Creației ca Maeștri care SUNTEM. Asumați-vă ceea ce v-a fost dat și nu v-a putut lua nimeni, niciodată. Singurul lucru pe care l-au putut, îl pot face alții, este să vă facă să uitați CINE SUNTEȚI CU ADEVĂRAT punându-vă să obțineți ceea ce aveți deja. Astfel nici măcar nu vă puteți da seama CINE SUNTEȚI CU ADEVĂRAT. Puneți jos stânca și luați-vă rămas bun de la Sisif.  A sosit timpul să scriem o altă poveste. Ca Maeștrii care SUNTEM.  

Monica Poka

luni, 26 mai 2014

Ce căutați să Întrupați?




Înaltul Consiliu de pe Orion
25 Mai 2014

Mesaj primit prin Holly Hawkins Marwood
Transcris de Paul Marwood

Salutări dragilor,

Noi suntem Înaltul Consiliu de pe Orion

Ce este ceea ce voi căutați să întrupați?

Folosim în mod deliberat aceste cuvinte ”căutați să întrupați” mai degrabă decât ce este ceea ce doriți, pentru că în lumea voastră în acest moment, dorințele tind să aibă o mai mare legătură cu lucrurile din lumea voastră. Vă doriți un loc de muncă mai bun, un șef mai bun, un partener diferit, o experiență mult mai iubitoare, mai mulți bani, mai puțin stres, copii fericiți sau orice altceva. Pentru că în fiecare din aceste dorințe umane există o înțelegere nevăzută, nespusă cum că prin obținerea acestor lucruri veți obține altceva: pacea minții, mai puțin stress și o mai deplină experimentare a iubirii. Acele emoții de un nivel mai înalt s-ar putea să nu fie în prim-planul dorințelor voastre, pentru că voi priviți dorințele din punctul de vedere al schimbării circumstanțelor din viața voastră. Totuși, dincolo de asta, dacă v-am întreba ”Când acele lucruri sunt așa cum le-ați dorit, ce este ceea ce va întrupa viața voastră din ceea ce simțiți că nu este întrupat în acest moment?”

Deci, săpând în spatele dorințelor voastre umane, intrați chiar mai adânc de atât, pentru a vă uita la acele calități umane de un nivel înalt la care cu adevărat poftiți. Acea poftă vine de la nivelul Sufletului vostru; nivelul Sufletului vostru care dorește să fie exprimat de aceste întrupări ale bucuriei, păcii, încrederii, iubirii, înțelegerii. Acestea sunt calitățile pe care Sufletul vostru este chemat să le infuzeze în experiența voastră umană prin dorințele voastre, prin experiența voastră umană; înțelegerea că condiția voastră umană, dacă vreți, nu vă va aduce ceea ce Sufletul vostru vă cere să întrupați în acest moment.

Ne întoarcem la întrebarea noastră inițială și vom spune ”Ce este ceea ce doriți să întrupați în viața voastră în acest moment? Ce este dincolo de dorințele voastre umane? Care este scopul final al acestor dorințe umane?” Pe măsură ce începeți să lucrați cu și să identificați care sunt acele dorințe umane și apoi să priviți dincolo de aceste dorințe umane la întruparea la nivel de Suflet, vă conectați cu acestea. Ceea ce vă vom cere să faceți în primul și în primul rând, este să vă îmbrățișați conștientizarea a ceea ce ar putea fi întruparea voastră. Poate că este Încrederea în bunătatea lumii sau Încrederea că lucrurile se manifestă în modul în care acestea sunt intenționate de nivelul Sufletului, în ciuda a ceea ce este experiența voastră umană. Poate că este această conexiune nesfârșită, o conștientizare fermă a constanței Iubirii în viața voastră în ciuda aparențelor exterioare. Poate că este acea clocotire efervescentă a Bucuriei care există în voi întotdeauna și la care vă puteți conecta în orice clipă doar prin faptul că vă focalizați conștientizarea asupra ei.

Odată ce ați identificat acele calități pe care Sufletul vostru vă cere să le întrupați, în acest moment, ceea ce noi vă cerem să faceți este ca doar să permiteți ca acea conștientizare să vă fie prezentată în acest moment de timp. În loc să vă întoarceți spre înafară și să vă luptați sperând ca la un moment dat să captați Bucuria pentru o clipă efemeră, Încrederea pentru o clipă efemeră, Iubirea pentru un moment efemer,.... Cum ar fi dacă doar ați simți în felul vostru conștientizarea întrupării fiecărei calități pe care Sufletul vostru dorește să o întrupați chiar acum?

Cum ar fi dacă v-ați concentra conștientizarea pe esența Iubirii care care există întotdeauna la nivel de Suflet, fără să căutați dovezi pentru aceasta în lumea din jurul vostru? Cum ar fi dacă ați decide să aveți încredere în fluxul naturii și a universului într-un mod care sfidează experiența voastră umană? Chiar și atunci când mintea voastră începe să se certe cu voi pentru că ea are o grămadă mare de ”dovezi” contrare, păstrați-vă cu fermitate alegerea de a avea Încredere, știind că ea este acolo în ciuda evidențelor din viața voastră umană. Pe măsură ce începeți ca doar să vă concentrați conștientizarea pe aceste calități de nivel înalt pe care Sufletul vostru vă cere să le întrupați în acest moment, știind și având încredere că aceasta este o energie fundamentală din voi, veți începe să vedeți dovezile apărând în viața voastră. Se vor întâmpla toate deodată și toate acele experiențe umane ale voastre care ați dori ca pur și simplu să dispară într-o clipă, vor dispărea instantaneu? Cel mai probabil, nu. Dar pe măsură ce vă conectați cu acele calități pe care Sufletul vostru vă cere să le întrupați, ele vor reverbera înafară foarte repede și voi veți putea găsi din ce în ce mai multe dovezi ale lor.

Înțelegeți că la baza mesajului nostru de astăzi este înțelegerea că ceea ce voi căutați cu adevărat nu are nimic de-a face cu experiențele de viață umană pe care voi le aveți. Încetând să vă mai priviți experiențele umane ca dovezi unde vă aflați pe calea voastră spirituală sau pe o scară spirituală v-ar fi de mare ajutor. Pentru că ceea ce voi căutați să întrupați nu este întotdeauna evidențiat prima dată în tărâmul uman. Dacă îl/o întrupați, atunci acesta/aceasta se arată în tărâmul uman, în loc să sperați că tărâmul uman vi-l/vi-o va arăta, iar apoi voi îl/ o veți putea întrupa. Acum hai să schimbăm tablele pe această idee; pe măsură ce voi vă conectați cu Adevărul expresiei Sufletului vostru în viața voastră umană, inițial doar admițând că ar putea fi adevărat, acesta se va revărsa apoi spre înafară pentru a se manifesta în experiențele voastre umane.   

Cum ar fi dacă măcar pentru o zi ați decide să nu folosiți în experiența voastră umană dovezile ca o judecată în legătură cu nivelul de adevăr al Sufletului vostru? Cum ar fi dacă, la nivelul vostru uman, v-ați oferi o pauză și v-ați opri din judecarea experiențelor voastre de viață umană în termenul de ”eșec” la nivel spiritual și de Suflet?

Veți fi surprinși de intuițiile în schimbările pe care le veți simți pe măsură ce începeți să practicați acest lucru, prima dată o zi, și apoi următoarea, și apoi următoarea. Până când veți aduna mai multe zile înșirate una după alta în care aveți ocazia să vă aduceți conștientizarea către aceste adevăruri care există și sunt acolo în ciuda dovezilor contrare din viața voastră umană de zi cu zi.

Vom aborda acest subiect mai pe larg pentru că el este foarte vast. În același timp, așa ca întotdeauna, cereți-ne ajutorul și vom fi acolo într-o clipă, în modul care este cel mai potrivit pentru voi, ajutându-vă întotdeauna să întoarceți lumina reflectoarelor pe cine sunteți voi la nivelul adevărat al Sufletului vostru.

Fiți binecuvântați,

Noi suntem Înaltul Consiliu de pe Orion.


Traducere Monica Poka

duminică, 25 mai 2014

Mesaj de la Grupul Arcturian 25 Mai 2014




Mesaj primit prin Marilyn Raffaele

Salutări oameni ai dragei planete Gaia. Noi observăm o lumină din ce în ce mai strălucitoare pe măsură ce din ce în ce mai mulți se trezesc la noi moduri de a vedea lumea și locul lor în ea. Aceasta este evoluția dragilor – schimbarea – deschiderea către noi idei și modalități mai înalte de a înțelege problemele normale pentru viața de zi cu zi.

În mod normal ascensiunea spirituală nu este asemeni unui fulger orbitor brusc care vă lasă în urma lui direct ascensionați (deși acest lucru s-a întâmplat cu câteva persoane care au atins deja această conștiință în altă viață). Ascensiunea este o stare de conștiință care a fost atinsă în urma multitudinii de experiențe din multele vieți trăite în energiile dualității și ale separării. Din aceste experiențe sufletul învață și crește până la un punct în care el trece dincolo de nevoia de a învăța în acest fel și începe învățarea din interior. Voi sunteți acum în acest punct dragilor.

Ia porniți în căutarea răspunsurilor într-o meditație și puneți-vă întrebările acolo. Cereți mai multă Lumină, mai multă înțelegere și mai multă conștientizare, dar evitați să cereți ”lucruri” pentru că atunci când cereți ”lucruri” voi statutați în mod automat că ”nu aveți” și ceea ce creați este ”nu am”.

Răspunsurile pot veni direct în meditație pentru cei acordați să audă acea ”voce micuță și tăcută”, dar în mod normal ele apar după și sunt ”rodul” meditației. Răspunsurile vor veni în moduri obișnuite care pot fi înțelese și care au legătură cu întrebările. De exemplu răspunsul vostru poate apărea sub forma unei cărți care vine într-un fel la voi, sau poate fi auzit într-o afirmație pe care cineva o face în mod întâmplător. În mod frecvent răspunsurile și ideile vă vor apărea în cap pe neașteptate în timp ce voi faceți ceva banal, ca și spălatul vaselor de exemplu, pentru că de obicei atunci mintea este suficient de liniștită ca să poată auzi vocea interioară.

Dacă doriți să auziți este important să vă păstrați liberi de confuzia și zgomotul constant. Mulți sunt incapabili să audă sau să recunoască soluțiile pe care le-au cerut pentru că ei stau într-o permanentă stare de zgomot și distragere a atenției și apoi se miră că ei de ce nu primesc răspunsuri. Dacă vreți să auziți ”micuța și tăcuta voce” atunci voi trebuie să trăiți și să lucrați într-un mod liniștit și centrat, cu o ureche mereu deschisă pentru ”a auzi”. Asta nu înseamnă că nu puteți să vă distrați, să vă vizitați cu alți oameni, să dansați și să vă trăiți viața, dar noi le vorbim celor care aleg să treacă prin fiecare moment din viață cu telefoanele lipite de cap, trimițând mesaje, trăind, în general, complet în afara lor înșiși.

Vedeți voi dragilor, conexiunile spirituale sunt adeseori portretizate de către mass-media voastră oficială drept niște evenimente psihice puternice cu o grămadă de surle și trâmbițe. Conexiunile spirituale sunt aproape întotdeauna experimentate în liniște și în moduri aparent obișnuite pe care alerta spirituală le va recunoaște, dar cauzând în același timp acele surle și trâmbițe pentru a se crede că ele au eșuat cumva.

Dacă sunteți sinceri în căutarea voastră pentru mai multă Lumină pe orice temă, răspunsurile și ideile vor veni întotdeauna și vor veni într-un mod în care voi să le puteți înțelege. Artistul nu va primi idei noi și creative sub forma unor descoperiri științifice, nici chirurgul care caută o tehnică nouă nu o va primi sub forma unui nou tablou. Mintea va traduce răspunsul vostru (completitudinea Divină) în forme care rezonează cu individualitatea voastră. Pot exista lecții care au nevoie de încheiere sau credințe vechi care au nevoie să fie eliberate înainte ca ceea ce voi căutați să se poată manifesta, dar alegerile și intențiile voastre sunt întotdeauna auzite – pentru că voi le căutați de la Sinele Vostru Mai Înalt – VOI.

Grupul Arcturian dorește să vă vorbească despre fațetele Iubirii. Fiecare activitate a vieții de zi cu zi este o fațetă a iubirii, deoarece iubirea în sensul său cel mai adevărat este conexiunea energetică dintre cei mulți în Unul. Acțiunile individuale variază în funcție de interesele, lecțiile alese precum și de starea de conștiință a individului. Toate acțiunile pentru sau de la sine și alții – compasiune, iertare, înțelegere, serviciu, precum și toate formele de muncă și afaceri sunt în realitate fațete ale iubirii din pricina interconectivității a tot în Unul. Recunoștința este returul fluxului iubirii exprimate. Fiecare activitate a experienței de viață din cea de-a treia dimensiune de pe Pământ este în realitate forma materială a realității spirituale. Toate interacțiunile dintre formele de viață reflectă legătura energetică în și a Unului – nu există nimic altceva.

Acțiunile de interconectare devin ”neiubitoare” în sensul uzual al cuvântului, atunci când sunt interpretate și manifestate în afara stării globale și personale de conștiință, pe deplin prinse în credințele dualității și separării. Conexiunea energetică a fiecărui suflet cu oricare alt suflet în Unul nu se poate niciodată schimba, dar când acest adevăr este greșit interpretat de către cei care cred că toate formele de viață ar fi separate, acest lucru se manifestă în moduri care reflectă această credință – viol, abuz, cruzimea față de animale, război, etc. Odată ce un individ evoluează în adevărata sa identitate și începe să-și dea seama de interconectivitatea întregii vieți, el nu mai rezonează cu activitățile netrezite ale densităților mai joase – activități bazate pe separare.

Pe măsură ce vă ridicați voi înșivă, voi ridicați lumea, dragilor, pentru că adevărul cunoscut și integrat adaugă mai multă lumină la conștiința universală umană care conține fiecare idee sau credință a omenirii, nu contează cât de absurdă ar fi aceasta. Prin voi Lumina dizolvă automat umbrele – formele gând și credințele trei dimensionale care în realitate nu au nici o lege care să le susțină, dar prin credința în ele au ținut omenirea în robie.

Gândurile și ideile care plutesc în gândirea voastră din conștiința universală a lumii sunt întotdeauna impersonale – niciodată să nu pretindeți că ar fi ale voastre chiar dacă ele par să vină din interiorul vostru. Fiecare individ este mai receptiv față de anumite tipuri de credințe impersonale din cauza experiențelor din viețile trecute. Unii pot descoperi că sunt mai receptivi față de conceptele universale legate de sănătate și boală, în timp ce alții ar putea să fie mai receptivi față de convingerile legate de relații. Fricile copleșitoare cum ar fi frica de apă sau de înălțimi indică de asemenea o energie care este încă păstrată în memoria celulară dintr-o experiență din careva viață anterioară făcându-i să fie mult mai receptivi la toate convingerile care plutesc în jurul acestor probleme. Odată ce aceste convingeri impersonale își găsesc adăpost în conștiința individuală, ele se vor manifesta apoi și în exterior, pentru că voi sunteți creatori. Manifestările voastre exterioare sunt mesajele voastre de ghidare dragilor, indicându-vă ceea la ce trebuie să fiți atenți și să eliberați din sistemul vostru de convingeri. Încercați să nu alimentați aceste gânduri, ci să le folosiți ca instrumente.

Călătoria spirituală este legată de luarea înapoi a puterii pe care în mod ignorant voi ați dat-o la orice din afara voasstră; fie că este vorba de cuvinte, gânduri, oameni, cărți, credințe, lucruri, tradiții, învățături sau orice altceva indiferent de cât de mult poate că v-au servit ele în trecut. Asta însă nu înseamnă că voi nu veți mai avea acele lucruri, ci înseamnă că voi le-ați eliberat de puterea de a fi bune sau rele. Cunoașterea și evoluția poate veni PRIN aceste lucruri, dar nu DE LA ele.

Acțiunile întreprinse în acel trecut când ați fost ignoranți în ceea ce privește adevărul au avut doar puterea pe care voi le-ați dat-o, așa că începeți să vă eliberați de toate emoțiile negative ale vinovăției, mâniei, regretului, etc. care-și au propria lor creștere în sistemul de credințe trei dimensional. Dacă există cineva pe care aveți nevoie să-l iertați sau care are nevoie să vă ierte, atunci faceți-o în interior sau în exterior și mergeți mai departe. Acum este timpul pentru curățarea odată și pentru totdeauna a oricăror rezonanțe cu energiile joase pe care le-ați mai putea deține astfel încât să puteți intra în frecvențele mai înalte ale Luminii și Iubirii.

Voi sunteți numai cu Dumnezeul vostru și această realizare este toată puterea de care veți avea nevoie vreodată. Evoluția pe Pământ a fost dificilă din cauza faptului că viață după viață voi ați trăit în energia dualității și separării, dar amintiți-vă că voi ați ales acest lucru pentru că astfel ați ajuns o ființă puternică și bine temperată care iese la iveală din foc. Sunteți pregătiți acum să intrați în încrederea și realizarea unității. Este o eliberare și acest lucru poate fi dificil și înspăimântător. Amintiți-vă întotdeauna că nimic – nici o persoană, nici un eveniment, nici o activitate și nici măcar moartea nu vă poate separa de ceea ce sunteți și ați fost întotdeauna indiferent de orice aparență.

Doar Iubire, dragilor, doar trăiți întotdeauna în recunoașterea a tot ceea ce este în și al UNUIA și această realizare vă va ghida fiecare acțiune. Eliberați nevoia de a schița și planifica totul și permiteți-i sinelui vostru interior să vă ghideze cu grijă minut cu minut, zi de zi, activitate cu activitate. Când deveniți conștienți de activitățile unor ne-treziți, vizualizați acea flacără micuță din inima lor de care ei înșiși nu sunt conștienți, faceți orice pas uman care sunteți ghidat să-l faceți și apoi treceți mai departe.

Aceasta este iubirea – activitatea care curge din recunoașterea adevăratei identități a fiecăruia.

Noi suntem Grupul Arcturian 5/25/14

link catre articolul original

Traducere Monica Poka

sâmbătă, 24 mai 2014

Eu și Calea




Din ciclul  De ale mele

Că lucrurile se precipită este clar pentru toată lumea, toată lumea care alege să vadă, simtă, conștientizeze acest fapt. Și odată cu asta apar unele probleme. Unele sunt noi, iar altele sunt vechi de când lumea.

Una dintre ele, ce ține de cele vechi, este nevoia de a te implica în viața, alegerile, felul de a fi al celorlalți; nevoia de a aproba, superviza sau infirma părerile lor. Este una să te implici printr-o vorbă de simpatie și încurajare pentru că simți că este binevenită și apreciată, asemeni unei guri de apă în deșert, și alta să simți nevoia de a spune, ”da, așa este, este și asta o alegere și sunt de acord cu ea.” Întrebarea care se pune este: ți s-a cerut aprobarea, acordul, părerea? Dacă da, este OK, înseamnă că acea persoană nu este încă suficient de puternică ca să aibă încredere în ea însăși în asumarea propriilor alegeri. Este un elev care mai are nevoie de aprobarea profesorului. Și, deocamdată, este bine pentru elev. Dar profesorul? Din ce poziție face acea afirmație? Și întrebarea asta o adresez tuturor celor ce se simt într-un fel sau altul în postura de profesori. Nu contează domeniul. Dacă tu ca profesor (recunoscut sau închipuit) simți nevoia de a aproba, infirma părerea sau ideea elevului (real sau închipuit) atunci și tu ai o problemă. De ce? Pentru că nimeni nu poate fi profesor pentru nimeni. Pentru că, de fapt, în adâncul ființei sale nimeni nu are nevoie de părerea ta. De multe ori așa-zișii elevi nu au nevoie decât să-și împărtășească propriile îndoieli pentru a le putea depăși singuri. NU AU NEVOIE de aprobarea sau dezaprobarea nimănui chiar dacă ei așa cred. Un profesor adevărat  ȘTIE că NU POATE să afirme decât propria sa viziune asupra oricărui subiect luat în discuție. ȘTIE că singurul lucru pe care-l poate face pentru acel elev este să mențină un spațiu de frecvență înaltă în care ”elevul” să-și găsească propriile răspunsuri. Ce poți să faci pentru cel/cea care-ți cere părerea este să-i împărtășești propria ta experiență, dacă o ai, menționând acest fapt. De exemplu, ”Și eu am trecut prin asta și atunci mi s-a părut potrivit să....”. Așa îi lași spațiu ”elevului” să-și găsească propriile răspunsuri. Degeaba te apuci să i le turui pentru că tu așa le-ai învățat, citit sau experimentat. Ele sunt DOAR PROPRIA TA experiență legată de un fapt, lucru perceput de tine în felul tău, cu posibilitățile și abilitățile tale. Și nu te-ai conectat de fapt la elev și la problema lui, ci la experiența ta și la percepțiile tale asupra experienței trăite de tine. Unii simt nevoia de ”a-și da cu părerea” pentru că se simt o autoritate în domeniu și fie cred că acea părere are nevoie de girul lor, fie se tem să nu fie ”detronați” din postura în care se află sau cred că se află.  TREZIREA OAMENI BUNI! FIECARE ESTE PERFECT CAPABIL SĂ DECIDĂ PENTRU SINE ÎNSUȘI FĂRĂ A FI NEVOIE SĂ FIE APROBAT SAU DEZAPROBAT DE CEILALȚI! Acesta este un tipar vechi care chiar că nu mai funcționează și doar creează constrângere și frustrare de ambele părți.

O altă problemă este ceea ce eu am denumit ”Workshop-iada”. Am cunoscut/cunosc oameni care sunt dintr-un curs în altul, cursuri care, de cele mai multe ori, nici măcar nu au o tematică comună astfel încât să le poată da o direcție. Este moda de a merge la workshop-uri și a te da spiritual. Păi de la a participa la 100 de workshop-uri la A FI spiritual este cale lungă oameni buni. Participarea la workshop-uri nu te face spiritual. Ceea ce poate face un workshop este să-ți indice o cale pe care TU trebuie să o faci nu workshop-ul sau profesorul care îl ține. El a făcut sau nu această cale. Și eu am participat la workshop-uri. Și am avut șansa să-mi dau seama ce mi se potrivește și ce nu. Culmea este că, conștientizarea căii mele n-a venit de la nici unul dintre ele. Ceea ce am descoperit este că nici unul dintre ele nu a făcut ceea ce EU aveam/am de făcut. Poți afla foarte multe la un workshop, dar asta este doar o informare asupra unei posibile căi pentru fiecare. Și de-aici încolo începe ceea ce Kryon numește ”mineritul în tine însuți”. Să nu mă înțelegeți greșit, nu sunt împotriva workshop-urilor, nici vorbă. Dacă ele n-ar fi necesare, n-ar exista. Pentru cine sunt necesare, asta este o altă problemă care acum însă nu contează, pentru că cererea mai crează oferta. Și Universul oferă fiecăruia ceea ce el/ea crede că are nevoie. Singurul lucru important este ca fiecare să-și găsească calea și să se țină de ea. Dacă vreți să stați pe două scaune, veți cădea între ele; dacă vreți în două luntre, veți face cunoștință cu apa. Pentru cei care-și mai caută calea prin workshop-uri și încă n-au găsit-o după ț workshop-uri, înseamnă că nu caută unde trebuie. Un căutător adevărat și determinat o va găsi fără a fi nevoit să-și golească buzunarele pentru asta. Și acum apare o altă problemă. Ți-ai găsit/intuit calea. Ce faci mai departe? O urmezi sau alegi să-ți continui hoinăreala pentru că te-ai obișnuit să o faci? Dragii mei, din momentul în care v-ați descoperit/intuit calea trebuie să înțelegeți că următorul vostru pas este să DEVENIȚI/FIȚI acea CALE. Din acel moment este necesar să vă identificați cu Calea, pentru că VOI SUNTEȚI CALEA VOASTRĂ. Până nu vă asumați această lucrare, veți fi tot călători în neant. Sau și mai rău, am întâlnit astfel de ”săritori” care după multă workshop-iadă au abandonat căutarea pentru că au ajuns la concluzia că au ajuns la fundul sacului, bănesc sau al răbdării, și n-au dobândit nimic în schimb. Nu este suficient să ai un teren pe care să vrei să-l cultivi dar după ce l-ai cumpărat și l-ai arat ți-a dispărut elanul de a-l însămânța, a-l plivi, uda și apoi culege. ”Mineritul în tine însuți” o dată început, nu se mai termină. Mulți chemați, puțini aleși ar spune unii. Poate că este ceva adevăr în asta. Doar că alegerea nu este făcută de nimeni altcineva decât de tine însuți, fiecare se alege pe sine însuși. Eu, tu el, ea ne alegem fiecare pe noi înșine, nimeni altcineva.

Și o problemă legată de noile vremuri pe care am văzut-o apărând de curând este problema noilor abilități pe care ființa umană și le descoperă și pentru care nu există încă școli sau instituții abilitate să le recunoască, ateste, legifereze și așa mai departe. Ce pot să facă cei care descoperă subit că pot comunica cu natura? Cu plantele, cu animalele, cu elementele planetei? Că prin această comunicare pot fi de un real ajutor în schimbările ce se cer în acest moment? Le vor ascunde din nou în ei înșiși de teama de a nu fi luați în derâdere de către ceilalți sau puși în imposibilitatea de a le folosi pentru că ”nu există cadrul legal pentru manifestarea lor”? Ce vor face cei care încep să ”radiografieze” cu privirea sau alte simțuri corpul uman mai ceva decât cel mai performant aparat folosit în prezent? Dacă vă veți ascunde din nou aceste abilități, dragii mei, nu vă veți împlini misiunea. Pentru că misiunea voastră este să arătați lumii ce poate face ființa umană doar folosindu-și abilitățile care au fost latente până de curând. Este alegerea voastră, a fiecăruia, ce veți face. Ce pot să vă spun este că, pentru a fi ceva ”legiferat”, acel ceva trebuie ca întâi să existe. Legea nu crează nimic. Legea are rolul de a organiza ceva ce deja există. Și asta doar atâta timp cât vom vedea/crede că este necesar să fie așa. Cu cât veți încerca mai mult să vă reprimați darurile/abilitățile nou descoperite cu atât mai mult vă va crește frustrarea. De ce? Pentru că vă puneți contra vântului. Și vântul aduce schimbarea. Nu mai este un vânticel dragii mei, este un uragan. 

Sunt câteva gânduri care s-au cerut spuse. Dacă nu le spun și le ”dospesc” prea mult mă explodează. Multă vreme le-am dospit și când au hotărât să iasă, au fost vulcan. Mi-am învățat lecția.  Sunt sigură că mulți ați experimentat acest lucru. Ascultați-vă pe voi înșivă, dorul inimii voastre și faceți cum simțiți că este bine pentru voi. Și nu uitați că ceea ce facem altora, ne facem de fapt nouă înșine. Așa că, dacă cineva rezonează cu ceea ce am scris, mă bucur. Dacă nu, îl rog să treacă mai departe pentru că nu sunt pentru el/ea.


Monica Poka