miercuri, 31 decembrie 2014

Următoarea Noastră Fază



Mesaj canalizat de Kara Schallock
30.12.2014

Vă reamintesc, Iubiții mei, că ceea ce eu împărtășesc este potențialul vostru așa cum acesta există în dimensiunile mai înalte. Sunteți onorați fiecare exact acolo unde vă aflați și fiecare este exact acolo unde aparține. Unii își trăiesc Noile Vieți; alții sunt undeva între Nou și vechi, alții doar acum se trezesc și mulți mai dorm încă, prostiți de iluzia 3D a separării și conflictului. Unii vor rezona cu ceea ce este împărtășit aici, iar alții nu atât de mult. Rețineți, pur și simplu asta este ceea ce sunt ghidată să împărtășesc.

Unul dintre cele mai importante instrumente pe care le aveți este cel al Detașării. Cunosc câțiva oameni care sunt cu siguranță în această etapă a ființării lor. Detașarea vă ajută să renunțați la iluziile 3D. Acest sezon, care este aproape încheiat, este un exemplu foarte bun pentru acest lucru. Este plin de separare și mulți recad în somn din dorința de a se potrivi cu masele. Calea unei ființe înalt evoluate este cea de a rămâne focalizat pe CINE este; nu doar în vorbe ci și în adevăratele sale sentimente și acțiuni. Detașarea ajută o ființă să crească în vibrație, conștiință și dimensiune. Acest lucru poate fi resimțit ca fiind incomod, pentru că nu acesta este modul în care noi am fost programați să simțim și să fim. Cu toate acestea, așa cum spunea o Soră-prietenă, ”... energia este aici pentru a spulbera iluzia odată pentru totdeauna.” Un alt prieten a postat pe pagina mea de Facebook, Pagina Comunității, despre cât de ciudat se simte să fie atât de detașat de 3D și cât de dificil îi este să facă lucrurile de bază și se minuna cum poate cineva să trăiască în 3D care nu oferă nimic, în timp ce trăitul în dimensiunile mai înalte este atât de liber și de lipsit de efort prin simplul fapt de A FI Iubire. O altă Soră-prietenă mi-a scris cât de provocator este să lucreze la un loc de muncă care este în 3D, chiar în timp ce-și împărtășește Iubirea și Lumina. Sunt sigură că unii dintre voi, și cred că mulți dintre voi, se pot regăsi în aceste situații. Eu cu siguranță o fac.

Împărtășesc, totodată, că în dimensiunile mai înalte nu există nici o separare a timpului, pur și simplu curge ca Unul; este atemporal. Așa că atunci când ne referim la sfârșitul lui 2014 și începutul lui 2015, acest lucru mi se pare o prostie, pentru că curg împreună fără nici o pauză. Timpul și anii sunt constructe umane, concepute pentru a ne ține în vechea paradigmă. Ne încurajez pe noi toți să renunțăm și la cuvântul ”paradigmă” pentru că este pur și simplu un alt construct, chiar și atunci când o numim ”noua paradigmă”. Când cineva atinge o anumită stare mai înalt dimensională a Ființei, acel cineva pune sub semnul întrebării toate lucrurile, inclusiv noțiunile populare legate de spiritualitate și Ascensiune. El/ea vede adevărul mai înalt în alții și în toate lucrurile. Nu mai există nimic de ascuns; numai a fi autentic și adevărat cu tine însuți, detașat de toate așteptările legate de cum ”ar trebui” să fie lucrurile. Detașarea nu înseamnă că ”nu-ți mai pasă”. Este de fapt o formă mai înaltă a Iubirii și Libertății. Ea le acordă tuturor libertatea de a fi și a alege ceea cu ce rezonează din interior.

Pe măsură ce curgem fără probleme în energiile mai înalte, putem să renunțăm la portaluri și porți, care și ele par separate de Curgere. Ceea ce eu am experimentat este o curgere non-stop, infinită și constantă de Lumină mai înalt dimensională. Așa că dacă există vreo diferență între faza în care am fost și această fază în care acum intrăm este aceasta ... Infinita, continua Lumină. Știu că făcând Ceremonii ne creștem experiența, și totuși, nu este nevoie să fim atașați de a face aceste lucruri într-o anumită zi, nu-i așa? La fel cum nu este nevoie să ne împărtășim Iubirea într-o anumită vacanță sau să fim împreună cu cei dragi într-o anumită perioadă. Să fim Iubire în fiecare zi, în fiecare clipă.

Mulți dintre noi sunt undeva de-a lungul acestui continuum și suntem capabili să vedem în mod evident unde mai suntem încă atașați, ce și la cine este încă necesar să renunțăm și felul în care vom continua să evoluăm prin alegerile noastre. Nu există nici un termen limită și nici ”se presupune că” sau ”ar trebui”-uri. Există doar acest Moment și noi putem alege să fim mai mult sau să opunem rezistență și să rămânem acolo unde suntem. Vom continua să primim descărcări de Lumină și vom continua să ne perfecționăm alegerile în timp ce continuăm să evoluăm la infinit fără nici o constrângere legată de timp. Acum este momentul să fim adevărați; să ne scoatem multele măști până când vom ajunge să stăm goi în pura noastră Autenticitate.  

Nu este nevoie să explicăm, să definim sau să articulăm ceea ce simțim că este Adevărul, pentru că acest lucru a fost făcut în toate religiile. Ceea ce avem noi acum de făcut este să FIM și să ne urmăm sentimentele (ghidarea). Cum am putea să articulăm propria noastră stare de A FI, mai ales că aceasta se schimbă zi de zi și clipă de clipă? Nu ar însemna asta să o plasăm într-o cutie; o paradigmă a constricției? Putem picta o pictură și scrie o poveste, dar putem împărtăși cu adevărat ceea ce am simțit profund în noi atunci când am pictat sau am scris? Și fiecare dintre noi va rămâne cu ceva unic din fiecare pictură, poveste, scriere și canalizare; chiar și din aceasta. Acest lucru se datorează faptului că fiecare dintre noi avem propriile noastre experiențe, propriile noastre percepții și propria noastră istorie, care filtrează ceea ce este împărtășit astfel încât să rețină ceea ce este semnificativ pentru propria noastră creștere și evoluție. Când unul vede un copac, altul vede ființele din acel copac sau o pădure sau lumea. După cum se spune ”Frumusețea este în ochii privitorului”. Gândiți-vă la această afirmație și simțiți-i sensul mai larg.

Suntem chemați să onorăm cine suntem în mod sincer și autentic. Suntem chemați să ne aliniem faptele cu vorbele și să fim un model demn de urmat trăind în acord cu ceea ce suntem. Noi predăm prin a fi la cel mai înalt nivel la care putem fi și în timp ce facem acest lucru noi integrăm Noul în noi și Lumina noastră îi atinge pe toți ceilalți. Puteți să-l imitați pe un altul care stă în propria sa Lumină, dar nu-l urmați; fiți propria voastră Lumină. Asta este ceea ce suntem chemați să Fim în această Nouă Fază.

A sosit timpul să ne trăim Adevărul nostru. Am integrat suficient de multă Lumină pentru ca acum să o putem pune în acțiune. Rămâneți focalizați pe cine spuneți voi că sunteți și tragerea înapoi în vechea dualitate 3D va deveni din ce în ce mai puțin o provocare. Chiar dacă încă mai trebuie să plătiți chiria și să mergeți la magazin să cumpărați mâncare, puteți să faceți acest lucru în mod conștient fără să vă lăsați seduși de dualitate. Rămâneți centrați și împământați și aveți grijă de corpul vostru fizic astfel încât să puteți fi chiar mai mult de un canal al Noii Vieți mai înalt dimensionale. Amintiți-vă că noi suntem cei care am ales să aducem Raiul pe Pământ și nu invers.

Rămâneți focalizați pe a fi sinele vostru cel mai înalt, fiți prezenți în Moment astfel încât să puteți simți care sunt următorii voștri pași știind că voi sunteți incredibil de binecuvântați ca o Ființă de Iubire. Să mai știți că voi vă expansionați în tot ceea ce voi sunteți ... Creativitate, Abundență, Iubire, Pace, Bucurie și mai mult. Pe ceea ce vă focalizați este ceea ce atrageți spre voi, pentru că ceea ce este atras către voi rezonează cu conștiința voastră.

Notă din partea mea: Acest mesaj este mesajul pe care l-am primit și eu de la Sinele meu și pe care îl primesc în mod constant de ceva vreme. Din această cauză în acest an am ales să sărbătorim Crăciunul în adevărata sa semnificație și nu în cea atașată lui de către biserică. Am sărbătorit Viața și Renașterea ei. Am sărbătorit Întregul în frumusețea și curgerea sa constantă. Și, da, este adevărat că am atras spre noi ceea ce rezonează cu conștiința noastră. Asta nu înseamnă însă că nu am onorat alegerile făcute de ceilalți sau că am fi judecat pe cineva pentru că a ales să urmeze tradiția. Inclusiv copiii noștri au putut alege cum să petreacă Crăciunul. Liberi de tradiția care spune că ”Crăciunul TREBUIE petrecut în familie”. Pentru că atunci când TU alegi să trăiești în Adevărul tău, nu vei mai ignora, tăgădui sau încălca NICIODATĂ Adevărul altuia. 

Namaste!


link catre articolul original

Traducere Monica Poka

Tipare ascunse în vorbirea și gândirea noastră




Din ciclul De ale mele

Ieri, navigând pe Facebook am avut o revelație. Acum ceva timp, le-am cerut prietenilor din lista mea să nu mai posteze la postările mele la comentarii tot felul de emoticoane care de care mai ciudate pentru că acest lucru mă deranjează. Unii au înțeles, alții ba. Mai mult, unul din mai noii mei prieteni m-a apostrofat și a făcut eject ”prietenia” noastră. M-am întrebat oare de ce mă deranjează? Nu-mi dădeam seama, știam doar că-mi dă o senzație neplăcută, de amețeală să văd toate acele amestecături de figuri care de care mai hilare și mai colorate în spatele cărora mi se părea că oamenii, de fapt, se ascund. Ceva de genul ”Nu știu ce să spun, dar vreau să spun, așa că hai să pun un emoticon sau o fotografie la comentariu. Asta mă scutește să gândesc, formulez, scriu....” Deci, să ne înțelegem: aceasta a fost PERCEPȚIA MEA! Asta nu înseamnă că am dreptate sau că eu nu folosesc emoticoane. Ba da, folosesc în conversațiile private atunci când închei o conversație. Dar astea sunt alegerile mele și nu despre asta este vorba. Ieri, mi-am dat seama că eu PERCEP toate acele ”amestecături” ca și zgomot. Amestecul haotic de forme, culori una peste alta îl percep ca ZGOMOT. Și acel zgomot este ceea ce mă deranjează. Zgomotul pe care îl VĂD.

Bucurându-mă de această revelație a mea am început să o explorez. Să văd dacă așa cum VĂD zgomotul creat de haosul formelor și culorilor aruncate la grămadă, pot să și AUD zgomotul cuvintelor scrise. Și am descoperit că da, se poate. Și este un vacarm îngrozitor, credeți-mă. Cel mai mare vacarm îl fac unele din acele așa zise ”cuvinte celebre” imprimate pe tot felul de fotografii și având pretenția de adevăruri sau maxime. M-am ”delectat” cu câteva întrebându-mă cum poate așa ceva să aibă sute de distribuiri pe paginile de facebook și să adune mii de ”îmi place” sau like-uri cum le place unora să spună. Apoi mi-am dat seama că tiparul lor este atât de obișnuit încât mintea umană îl preia fără nici măcar o încercare de ”traducere” a lui. Vine să statuteze un ”adevăr” recunoscut de mintea umană ca atare. De fapt, nu este decât o jalnică perpetuare a unui mod de gândire trei dimensional în care suferința, frica, neîncrederea ”stau cu regele la masă”.

Și am să iau un exemplu:

”Sinceritatea se plătește cu singurătate” (peste trei mii de like-uri)

EU AUD aici muuuult zgomot. Voi? De ce trebuie plătită sinceritatea? Are un preț? Dacă ar fi să aibă, acel preț este LIBERTATEA de A FI. Ești sincer, ești LIBER. Nu ești sincer, ești prins în capcana iluziei. Te chinui să te prefaci, să porți o mască pentru că ți-e frică. Frică de ce? De singurătate. Singurătatea este atât de relativă încât nici măcar nu poți afirma cu siguranță că este o povară sau o binecuvântare. Deci, oameni buni, continuați să vă prefaceți și să ascundeți CINE SUNTEȚI VOI CU ADEVĂRAT dacă vreți să suferiți în continuare și să fiți tot timpul cu frica în sân că nu sunteți suficient de buni pentru a fi acceptați de lume. Cum să vă accepte lumea dacă nici măcar nu știe CINE sunteți? Și cum să știe lumea, dacă nici vouă nu vă dați voie să AFLAȚI CINE SUNTEȚI CU ADEVĂRAT? Sunteți atât de preocupați să intrați în tiparele lumii? Adevărul este că nu poți fi sincer cu nimeni până când nu ești sincer cu singura persoană care contează: TU ÎNSUȚI. Se spune că ”Adevărul te va elibera.” Așa și este. Dar nu adevărul lumii, ci ADEVĂRUL TĂU PERSONAL. Și numai adevărul tău și manifestarea lui prin sinceritatea vorbelor, comportamentului, felului tău de A FI te eliberează. Și abia atunci ajungi să ”guști” libertatea adevărată. Abia atunci vei vedea care sunt oamenii care te prețuiesc pentru ceea ce EȘTI și nu pentru ceea ce vrei să pari. Și da, atunci vei ”plăti” prețul libertății tale fără să-ți pese câți vor rămâne în jurul tău și câți nu. Pentru că ceea ce vei descoperi este că cei care nu te mai ”plac” pleacă, dar vin alții care sunt încântați de CINE EȘTI. Și atunci vei ajunge să apreciezi din ce în ce mai mult singurătatea pentru că principala ta ocupație și bucurie va deveni să descoperi CINE EȘTI TU CU ADEVĂRAT. Și acest lucru nu poți să-l faci decât în liniștea dată de singurătate.

Dragii mei dragi, CITIȚI și analizați cu mare atenție ceea ce citiți. Nu mergeți pe principiul ”așa a fost întotdeauna”, deci ăsta este adevărul și așa este bine. Nu, nu acela este adevărul. Este un concept, un tipar din gândirea colectivă umană. Dar asta nu-l face nici valabil și nici adevărat. NU există un singur adevăr. Totul este ADEVĂR. Dar în dualitate, adevărul și minciuna (sau falsul) sunt cele două fețe ale aceleiași monede. Depinde care a căzut ”cap” atunci când ați aruncat moneda. Când sunteți însă pe ”muchia” monedei, puteți vedea ambele ei fețe în mod egal. În voi, în fiecare din voi este muchia. În afara voastră găsiți doar fețele monedei. În ce direcție doriți să priviți?

Namaste!

Monica Poka

marți, 30 decembrie 2014

Călătorie către Centrul Pământului



De Suzanne Lie

Faceți o inspirație din vârful capului și aduceți acea respirație în jos prin corpul vostru, de-a lungul coloanei vertebrale, prin picioarele voastre și mai jos până în miezul lui Gaia.

Coborâm jos, jos în Pământ,
                   Trecem de scoarță
                   Trecem de peșteri
                   Trecem de magmă
                   Trecem de apă
                   Trecem de toate diferitele elemente ale corpului lui Gaia
                   Și adânc tocmai în Miezul ei
Ne vom înfășura acum în jurul acelui Miez ca o coadă lungă.

Acordați-vă acum un moment mai lung pentru a vă conecta cu aceste trei aspecte ale SINELUI vostru.
                    Prima dată conectați-vă cu sinele vostru fizic, împământat ...
                    Apoi, al doilea, conectați-vă cu SINELE vostru Corp de Lumină cinci dimensional ...
                    Și în al treilea rând, conectați-vă cu SINELE vostru planetar, Gaia ...

În timp ce vă conectați cu expresia voastră planetară a lui Gaia, SIMȚIȚI toate elementele patru/cinci dimensionale, elementalii, Devașii, Îngerii și Elohimii care servesc și protejează pe Mama Pământ, sinele vostru planetar și pe Gaia.

         SIMȚIȚI aceste ființe trei, patru și cinci dimensionale în Miezul lui Gaia.
                   SIMȚIȚI Unitatea Conștiinței pe care voi o împărtășiți cu Toată Viața
                                       de pe Pământ. 
                               SIMȚIȚI cum toate aceste expresii se alătură în Miezul lui Gaia.

În timp ce toți ne alăturăm în Miezul lui Gaia, ne acordăm un moment să intrăm în propriul nostru miez.

Poate că doriți să vă ridicați mâna dreaptă pentru a-i permite să atingă acea zonă a corpului care este miezul vostru. Nu încercați să vă folosiți creierul. Doar permiteți-i SINELUI vostru Multidimensional să vă conducă mâna.

Oameni diferiți au căi diferite și noi toți avem centre diferite. Cel mai minunat lucru în legătură cu Gaia este că Ea este o planetă atât de uimitor de diversă, cu atât de multe tipuri diferite de oameni și atât de multe și minunate căi de Ascensiune.

Bucuria noastră este să fim capabili să ne împărtășim expresia noastră personală și să contribuim cu ea în UNUL. Ca și cum am umple acea zonă pe care am atins-o cu mâna dreaptă intrăm în corpurile noastre fizice și în pântecele nostru lăuntric unde noul nostru SINE se află în gestație.

Această expresie gestantă a voastră este foarte pură și inocentă. Prin urmare, acest VOI are nevoie în mod continuu de protecția voastră. Voi îl cunoașteți pe acest nou sine pentru că acesta este SINELE care sunteți voi cu adevărat. Probabil că ați fost acest sine atunci când erați mic copil, dar a trebuit să vă închideți acea parte a voastră.

Acum vă simțiți destul de puternici ca să protejați acest Nou VOI. S-ar putea chiar să vă simțiți suficient de puternici încât să-i permiteți acestui VOI să înceapă să fie revelat în viața voastră de zi cu zi. Adeseori, aceasta este acea parte din voi pe care n-ați uitat-o niciodată dar care nu putea să fie. Aceasta este acea parte din voi care a fost întotdeauna conectată la adevăratul, Multidimensionalul vostru SINE.

În timp ce simțiți această componentă infinită a sinelui vostru, vizualizați din nou că vă aflați în interiorul lui Gaia. Sunteți printre cei care au ales să fie gardienii anumitor părți din corpul planetar al lui Gaia. Acordați-vă la acea zonă care simțiți, credeți, că este zona al cărei gardian v-ați oferit să fiți.

Înainte de a fi intrat în vehiculul vostru pământesc, voi ați spus:
”Aceasta este partea din Gaia pe care doresc să o vindec și să o protejez. Aceasta este partea lui Gaia pe care doresc să o iubesc necondiționat.”

Acea parte poate fi una mare, poate fi una mică, poate fi o zonă personală sau poate fi chiar în aura lui Gaia sau pe Luna ei.

Când vă simțiți sinele transformator în acea zonă, NU mai există limitări!

Acum focalizați-vă viziunea în Miezul lui Gaia.
Cum percepeți acel Miez?
Ce auziți în acel Miez?
Cum vă simțiți în timp ce sunteți în acel Miez?

Permiteți-vă să vă ridicați încet din Miezul lui Gaia.
Când ajungeți pe suprafața lui Gaia, vă aflați în acel loc de pe planetă în care corpul vostru fizic locuiește în acest ACUM.

Din poziția voastră de la suprafață, conectați-vă profund cu Miezul VOSTRU.
Din Miezul vostru conectați-vă profund cu Miezul lui Gaia.

Simțiți cum Miezul vostru și Miezul lui Gaia se expansionează în toate direcțiile.
           Permiteți energiei din Miezul Vostru să curgă în zona voastră,
                  În Gaia
                         Și în atmosfera Ei

SIMȚIȚI cum toată energia pe care o trimiteți se amestecă într-o ”Cale Energetică” către Noul Pământ.
SĂ ȘTIȚI că VOI creați această Cale cu conștiința voastră.

Animalele și plantele sunt înaintea omenirii pentru că oamenii au trăit ca indivizi. Această individualitate v-a făcut să vă simțiți separați. Oamenii au câștigat o mare putere, dar mai aveți multe lucruri pe care să vi le amintiți.

Este nevoie să vă amintiți,
Cine sunteți voi cu adevărat
De ce ați ales să veniți aici ACUM
Ce ați venit să faceți
Unde o veți ”face”.

Lăsați amintirea a CINE sunteți voi cu adevărat să curgă prin voi.
Lăsați DE CE ați ales să veniți ACUM să curgă prin voi.
Lăsați CE să vă fie revelat în viața voastră de zi cu zi.
Lăsați UNDE să se amestece cu ACUM.

-          Apoi puteți întra în faza a doua și să întrebați ”Ce să fac acum?”
-          Dacă nu puteți obține răspunsul, lăsați ca întrebarea să plutească în jurul vostru.
-          Când luați o decizie, aceasta schimbă totul în aura voastră.
-          Când aura voastră se schimbă, toate realitățile posibile din toate configurațiile posibile se schimbă.

Amintiți-vă, când conștiința voastră rezonează cu cea de-a cincea dimensiune

Există numai ACUM și numai AICI!





Traducere Monica Poka


Privind în Urmă pentru a Merge Înainte – Anul 2011


2011


Meditație pentru Noul Pământ

De Suzanne Lie

Primul loc în care să faceți această meditație este în casa voastră, deoarece acesta este primul loc în care forma voastră fizică caută adăpost și protecție. Găsiți-vă locul vostru favorit de meditație și intrați atât de profund în voi până auziți cum SINELE vostru vă spune:

EU SUNT adânc în peșterile Mamei din nou.
Simt Iubirea pe care Mama o are pentru mine.
Îi sunt recunoscător că mi-a permis să trăiesc pe forma Sa și să o ajut în întoarcerea Sa.
Mă simt pe mine însumi în Mamă și o simt pe Mamă în mine.
Ascult în inima mea mesajul Ei personal:

Iubiților
EU SUNT Gaia – EU SUNT Mama Pământ a voastră

Vă vorbesc din Nord
În Nord EU SUNT munți înalți, acoperiți de zăpadă și păduri de copaci verzi, înalți.
Ating cerul și port munții. Simțiți-mă în jurul vostru și în voi.
Iubirea mea este un câmp de energie transpersonală care vă ridică deasupra uau-urilor vieții voastre zilnice și vă oferă o bază solidă.
Simțiți cum iubirea mea vă reamintește să iubiți și susține întreaga viață.

Vă vorbesc din Est
În Est EU SUNT Soarele care răsare și vastele orizonturi.
Întâmpin cu iubire fiecare nouă zi astfel încât pot, încă o dată, să celebrez întreaga viață.
Simțiți-mă în jurul vostru și în voi.
Iubirea mea este un serviciu divin care este oferit fără a fi necesară o returnare sau compensare.
Simțiți cum iubirea mea vă îndeamnă să salutați fiecare nouă zi cu bucurie și iubire necondiționată.

Vă vorbesc din Sud
În Sud EU SUNT pădurile tropicale și junglele dese.
Observați cum marea mea abundență este în jurul și în viața voastră de zi cu zi.
Iubirea mea este continuă prin toate dimensiunile vieții.
Simțiți cum iubirea mea vă permite să vă expansionați conștiința în expresiile mai înalte ale SINELUI vostru.

Vă vorbesc din Vest
În Vest EU SUNT Soarele care apune și oceanele adânci.
Simțiți cum iubirea mea vă ajută să eliberați ceea ce a ajuns la finalizare.
Iubirea mea crează uniunea dintre Soare și Mare astfel încât TOATE emoțiile voastre pot fi transmutate în bucurie, unitate și iubire necondiționată.

Preaiubiților,
Planeta mea trei dimensională este transmutată în cea de-a cincea dimensiune.
Acum, în timp ce noi, oameni și planetă, ne primim cu bucurie și ne îmbrățișăm SINELE nostru Mai Înalt, le cer oamenilor mei să-și aducă aminte cum să trăiască în iubire necondiționată și în unitate cu toate formele mele de viață.

În acest fel, noi vom crea CALEA Acasă spre Noul Pământ care rezonează dincolo de timp și spațiu în ACUM-ul eternului UNU! Simțiți cum frecvența voastră crește și Știți că NOI SUNTEM UNA.

Dragi Oameni ai Planetei mele,
Vă cer, de asemenea, să mă ajutați să restabilesc adevărata frumusețe și viața vibrantă a adevăratei mele forme.

Prin urmare, ori de câte ori experimentați orice unde disonante sau nearmonioase în corpul vostru uman sau planetar,

Vă cer să chemați frecvențele mai înalte ale Spiritului în frecvența fizică a Materiei.

Prin transmutarea corpului vostru fizic personal și planetar, voi mă ajutați în crearea Noului NOSTRU Pământ.

În acest fel noi putem lucra ca O SINGURĂ Ființă pentru:
A întâmpina cu bucurie zorii unei noi realități,
A crea această realitate mai înaltă prin forța iubirii noastre necondiționate,
Să ne unim cu expresiile noastre mai înalte pe Noul Pământ și
Să ne transmutăm corpurile fizice în corpurile noastre de lumină de pe Noul Pământ.
În plus, pentru a mă ajuta pe mine, Gaia, să mă întorc la deplina mea putere,
Vă cer să mă ajutați în recâștigarea ÎNTREGII mele Înțelepciuni, Puteri și Iubiri, decretând:

”EU SUNT un Portal prin care Spiritul intră în Materia Pământului
EU SUNT UNA cu Portalul și cu Pământul.”
           


Deschizând Portalul către SINELE meu Multidimensional, Decretez:

Spirit în Materie NORD

Spirit în Materie EST

Spirit în Materie SUD

Spirit în Materie VEST

Vă mulțumesc Preaiubiți Oameni ai Planetei Mele


EU SUNT Ascendenta GAIA

Pentru aceste ultime câteva postări, în locul celor 5W
Mi-ar face plăcere ca voi toți să reflectați asupra temei fiecărei postări de pe blog.

În ceea ce privește această postare, ar fi minunat dacă ați putea să o împărtășiți cu ”sinele” vostru, și sperăm și pe blog, modul în care voi ajutați Pământul lui Gaia.
În acest fel faceți o declarație în ceea ce privește dăruirea voastră în Ascensiunea Planetară
Și totodată puteți da unele idei bune și altora.

Voi începe prin împărtășirea faptului că voi continua să comunic și să intru în comuniune cu Gaia, să-I aud glasul și să împărtășesc acele informații și cu alții.

Dacă doriți să vă postați răspunsurile, acest lucru va ajuta în Unitatea Conștiinței noastre.



Traducere Monica Poka


luni, 29 decembrie 2014

Privind în Urmă pentru a Merge Înainte – Anul 2010


2010



De Suzanne Lie

Dragi copii ai Pământului meu
Eu sunt Gaia, Mama Pământ a voastră. Aș vrea să vorbesc cu voi în această seară a ultimei zile din anul meu 2010 pentru a vă spune că EU SUNT atât de Mândră să fiu VOI. Da, EU SUNT VOI, pentru că dragi oameni, noi suntem UNA.

Voi ați venit pe corpul meu pentru nenumărate vieți, de-a lungul a nenumărate civilizații, iar ACUM ați venit la mine pentru a vă trăi ultima voastră încarnare fizică. Dragi Copii, ați făcut atât de multe să mă asistați în această încarnare a voastră de încheiere, astfel încât să putem călători Acasă în expresia noastră cinci dimensională ca O singură Ființă.

Noi, voi și cu mine, am suferit multe atacuri fiind la mâna celor care nu au putut vedea Lumina, dar aceste atacuri se apropie de sfârșit, pentru că noi ne-am amintit. Voi, dragii mei v-ați amintit, la fel și eu; ne-am amintit că a sosit ”timpul” să ”încheiem jocul”.

Noi am ajuns la încheierea lecțiilor acestei frecvențe și dorim să ne întoarcem la adevărata noastră rezonanță cinci dimensională. Tânjim să fim în Unitatea din care ne-am născut și să trăim în iubirea necondiționată și lumina multidimensională a acelei realități.

Cei care s-au temut de conceptul acelei întoarceri au uitat că și ei sunt magnifice ființe de lumină. Prin urmare, în aceste zile de pe urmă a unei vieți iluzorii, vă cer fiecăruia dintre voi, bravii mei luptători, să vă înmuiați pumnul și să vă deschideți inima.

Frica și lupta vor alimenta întunericul, în timp ce iubirea și lumina vor trezi o scânteie în ATMA inimii lor. NU există NICI UNUL care să nu aibă o ATMA interioară, o Flacără Întreită a Înțelepciunii, Puterii și Iubirii, deoarece ea este cea care îi permite unui om să mențină un corp. Prin urmare, curajoșii mei copii, Eu, mama voastră, vă cer ca – în locul fricii și furiei – să le trimiteți acestor pierduți Înțelepciunea, Puterea și Iubirea care se află în PROPRIA voastră Flacără Întreită.

După cum ați învățat, ceea ce trimiteți afară în lumea mea, se va întoarce la voi, și la mine, întreit. Din cauza acestei legi, de care știu că vă amintiți, cel mai bun mod în care mă puteți ajuta acum este să-i Iertați pe cei care ne-au rănit.

Folosiți-vă măreața Înțelepciune, Putere și Iubire pentru a trimite iubire necondiționată și iertare celor care au uitat și nu-și mai pot aminti. În timp ce-i binecuvântați vedeți adevărata mea frumusețe. Vizualizați mărețele mele oceane, râuri și pârâuri, frumoșii mei munți, preriile vaste, pădurile luxuriante și deșerturile curajoase. Vedeți multele mele forme de viață, plante și animale cum se încălzesc în iubirea voastră necondiționată.  

În timp ce-i iertați pe acești pierduți, spuneți-le vă rog că eu, Gaia, nu am nici un regret pentru alegerile mele, și nu trebuie să aibă nici ei. Fiecare dintre ființele mele a ales să joace un rol în drama ”Viața în dimensiunea a treia”. Cei care nu se pot trezi sunt numai cei care nu-și pot aminti adevăratul lor SINE. Pe măsură ce acești pierduți se trezesc, vor contribui atât de mult la ascensiunea noastră planetară, încât, în cele din urmă, vor înțelege de ce au ales să joace rolul personajului negativ.

Pe măsură ce ne apropiem de actul final al acestei mari drame, ne amintim ultimele cuvinte ale unui erou iubit, dar citat greșit pe scară largă. Cu ultima suflare, el a trimis iertare spunând,

”IARTĂ-I, DOAMNE, CĂ NU ȘTIU CE FAC”

În curând ”ei” vor ști ce fac și cei care au ales să se încarneze ca și personaje negative, vor avea nevoie de iubirea voastră necondiționată pentru a se vindeca. Cu cât mai sus te cațări – cu atât mai jos cazi, se poate citi și cu cât mai jos cazi – cu atât mai sus urci.

Dragii, dedicații mei copii, vă cer ca în această rundă finală să alegeți iubirea, pentru că numai prin puterea iubirii necondiționate iertarea poate fi sinceră.

Haideți ca noi, Persoană și Planetă, să păstrăm în inima și în mintea noastră,
”Iartă-i că nu știu ce fac.”

Cu aceste cuvinte noi folosim puterea iertării și iubirii noastre necondiționate pentru ca ÎNTREAGA VIAȚĂ să fuzioneze polaritățile expresiei noastre trei dimensionale și să ascensionăm în Unitatea lui UNU cinci dimensională.

UNUL ne așteaptă ACUM. Întoarcerea noastră este iminentă!

Am făcut o meditație în care am fost instruită să adaug secțiunea de mai jos acestui proces.
Sper că voi, minunații mei cititori, mă veți însoți în această activitate postând răspunsurile voastre.
Apoi, în timp ce ”Privim în urmă pentru a Merge Înainte” putem face acest lucru împreună.
Încep prin a posta răspunsurile mele.

Cei 5 W

WHO – CINE v-ați văzut pe voi înșivă a fi în 2004? (felul în care ne percepem sinele este CINE suntem)
WHAT – CE făceați? (și felul în care acel ”făceați” vă influența percepția de sine)
WHERE – UNDE trăiați? (locul în care trăim ne influențează foarte mult)
WHEN – CÂND ați fost cel mai conștienți de SINELE vostru în acel an?
WHY – DE CE ați fost conștienți de SINELE vostru în acel ACUM?

Dacă doriți să vă postați răspunsurile acest lucru va ajuta în Unitatea Conștiinței noastre.



Traducere Monica Poka

Arcturienii despre Gândirea Multidimensională


Continuare la Conducerea Multidimensională


Gândirea Multidimensională

Mesaj primit prin Suzanne Lie

Dragii noștri Ascendenți,
Noi, Arcturienii ne dăm seama că mulți dintre voi aveți dificultăți cu memoria voastră trei dimensională. Ne dăm seama că stresul constant dat de o lume în continuă schimbare poate interfera cu memoria voastră, dar ați fost cu toții mult mai stresați în trecut fără prezenta pierdere de memorie pe termen scurt. Probabil că v-ați dat seama că de obicei uitați detalii 3D legate de timp sau date.

Ce este Gândirea Multidimensională?
Multora dintre voi, cei ascendenți, vi se poate părea că este un volum din ce în ce mai mare de informație despre viața voastră pământească care pare a nu fi disponibilă gândirii voastre de zi cu zi. Experimentați această provocare pentru că sunteți în procesul de încărcare a întregii voastre gândiri trei și patru dimensionale în gândirea voastră multidimensională. ”Ce este gândirea multidimensională?” întrebați voi.

Gândirea Multidimensională este abilitatea de a fi conștient de mai mult de o versiune a SINELUI vostru Multidimensional în timp ce vă aflați în derularea vieții voastre fizice de zi cu zi. Sunteți deja obișnuiți cu însărcinările multiple în viața voastră 3D. De exemplu, puteți sta la birou în timp ce vă plătiți facturile, să vă gândiți la ce doriți să cumpărați de la magazinul alimentar, să vă amintiți că copilul vostru este nevoie să încheie o anumită însărcinare la o anumită dată, gazonul vostru trebuie udat, și, oh da, ați uitat să vă sunați un prieten.

Toate aceste gânduri curg în și în afara minții voastre atât de repede încât par a fi un singur gând. Cu gândirea multidimensională, gândurile voastre nu mai sunt limitate doar la viața voastră fizică. Vă puteți plimba, gândindu-vă la visul pe care l-ați avut noaptea trecută în timp ce observați norii de pe cer și vă întrebați dacă nu cumva unul dintre ei ascunde vreo navă stelară.

Apoi mintea voastră își amintește ”visul” în care sunteți într-o încăpere mare cu mulți oameni nefamiliari ascultând niște ființe neobișnuite vorbind. Apoi o mașină din apropiere își scrâșnește frânele, iar voi săriți înapoi în realitatea voastră fizică. Pentru că sunteți obișnuiți cu faptul că scrâșnetul frânelor este o avertizare, vă întoarceți la percepțiile voastre fizice și uitați cu desăvârșire acel scurt moment al amintirii voastre multidimensionale.

Sunetele fizice de avertizare sunt foarte obișnuite. Chiar și atunci când copiii sunt prea liniștiți, voi știți că trebuie să-i verificați. Prin urmare, ori de câte ori veți auzi un sunet de avertizare sau o avertizare tăcută, atenția voastră va părăsi gândirea multidimensională astfel încât să vă puteți concentra pe lumea voastră fizică. Acel moment de gândire multidimensională este adeseori uitat din cauza faptului că un anumit nivel de frică a intrat în conștiința voastră. Odată ce conștiința voastră cade înapoi în ”numai lumea fizică”, scurta voastră întâlnire cu gândirea multidimensională este pierdută.

Din fericire, odată ce includeți un posibil mesaj de la Sinele vostru Mai Înalt, ceva ce s-a petrecut în meditația voastră de dimineață, sau doriți să vă amintiți ceva ce nu puteți identifica cu exactitate (să puneți degetul pe acel lucru), în mod treptat vă veți accelera creierul în undele cerebrale mai înalte ale gândirii voastre multidimensionale. În acest fel voi intrați și ieșiți din gândirea multidimensională.

Când sunteți într-o stare de calm și liniște, conștiința voastră se expansionează în undele cerebrale mai înalte. Atunci gândirea voastră multidimensională este angajată și voi începeți să cugetați la lumile voastre mai înalte. Brusc, o avertizare trei dimensională intră în gândirea voastră, cum ar fi de exemplu faptul că vă uitați la ceas și vă dați seama că este nevoie să participați la o anumită activitate fizică, iar conștiința voastră cade înapoi în undele cerebrale mai joase ale vieții voastre 3D.

A face din Gândirea Multidimensională ceva Normal
O componentă majoră în revenirea voastră la deplina conștientizare multidimensională, este să faceți din gândirea voastră multidimensională un lucru la fel de ”normal” ca și gândirea voastră 3D. De exemplu, dacă sondați în mod obișnuit cerul pentru a descoperi vreo navă spațială, vă notați visele atunci când vă treziți și/sau ascultați ghidarea interioară a Sinelui vostru Mai Înalt dimensional, gândirea multidimensională devine pentru voi la fel de obișnuită ca și gândirea voastră trei dimensională.

Așa cum urechea voastră este acordată să audă chemarea copilului vostru, solicitarea șefului vostru sau trilurile păsărilor, urechea voastră se acordează la ceea ce voi stabiliți drept ”mesaje importante” din dimensiunile mai înalte. Din nefericire, creierul și conștiința voastră trei dimensionale sunt limitate în ceea ce privește cât de multă informație pot recunoaște în mod conștient.

În timp ce participați la îndatoririle voastre trei dimensionale, voi sunteți calibrați ca mai întâi să primiți informațiile fizice și să vă păstrați gândirea mai înalt dimensională pentru mai târziu. Interesant este că numai atunci când ieșiți din timp conștiința voastră se expansionează în conștiința voastră cinci dimensională. Odată ce conștiința voastră se expansionează în acea frecvență, voi puteți ”citi fișierele” pe care le-ați stocat în invizibila voastră ”minte multidimensională”.

Așa cum puteți citi de pe Internet numai atunci când sunteți ”în direct” cu calculatorul vostru, vă puteți ”citi” mintea multidimensională numai atunci când sunteți ”în direct” cu gândirea voastră multidimensională. Odată ce sunteți conectați la SINELE vostru Multidimensional vă puteți aminti ceea ce v-a spus vocea voastră interioară. Vă puteți aminti și valurile de lumină aproape invizibile care au trecut cu repeziciune pe la colțul ochiului vostru sau visul important care a fost de fapt o realitate alternativă.

Dacă citiți ziarul în fiecare dimineață, vă calibrați percepțiile și gândirea la 3D. Pe de altă parte, dacă meditați în fiecare dimineață, vă notați visele sau vă imaginați că SINELE vostru Mai Înalt este lângă voi, atunci vă calibrați gândirea și percepțiile la cea de-a patra dimensiune și mai încolo.

Desigur, nu este necesar să citiți ziarul în fiecare dimineață pentru a ține pasul cu știrile, nici nu este nevoie să meditați în fiecare dimineață pentru a ține ritmul cu SINELE vostru. Dar, obiceiurile pe care vi le stabiliți în viața voastră determină ceea ce este ”normal” și ceea ce este ”unic”.

Astfel, dacă vă gândiți numai la ceea ce se petrece în viața voastră fizică, este anormal să vă gândiți la sinele vostru interior. Pe de altă parte, odată ce începeți să fiți atenți la sentimentele voastre interioare, la percepțiile trecătoare și la mesajele interioare din lumea voastră multidimensională, dimensiunile mai înalte devin ceva normal.

Cu alte cuvinte, ”normal” este orice cuprindeți în mintea voastră în mod regulat. Și ceea ce gândiți, aceea aduceți. Astfel, dacă vă gândiți numai la ceea ce citiți în ziare, la treburile zilnice pe care le aveți de făcut, ce facturi trebuie plătite și ce are nevoie familia sau munca voastră să faceți, voi vă limitați pe voi înșivă doar la gândirea trei dimensională.

Din cauza faptului că voi purtați un vehicul pământesc și trăiți într-o realitate trei dimensională, gândirea trei dimensională este necesară. Pe de altă parte, atunci când vă gândiți și la visele voastre patru dimensionale și la proiectele creative, ascultați de ghidarea voastră interioară și vă amintiți să vă conectați cu expresiile mai înalte ale SINELUI vostru în timp ce vă vedeți de viața voastră pământească, voi gândiți multidimensional.

Stări de conștiință
Gândirea multidimensională nu se limitează la auzirea sau citirea cuvintelor, deoarece ea este o formă a ”limbajului luminii”. Limbajul luminii este transmis și înțeles prin emoții, imaginație, senzațiile tactile, sunete și culori care intră brusc în conștiința voastră. Prin participarea la aceste ”mesaje de lumină” vă expansionați gândirea voastră trei dimensională în gândire multidimensională.

Este important să vă dați seama că:
-          Gândirea voastră conștientă vă dictează starea de conștiință.
-          Starea voastră de conștiință vă dictează percepțiile conștiente.
-          Percepțiile la care participați în mod conștient vă dictează viziunea asupra vieții.

În același mod, emoțiile voastre vă afectează starea de conștiință.
-          Dacă vă simțiți a fi într-o ”stare de proastă dispoziție” voi vedeți ceea ce este în neregulă cu viața voastră și conștiința voastră coboară la gândirea trei dimensională.  
-          Când vă simțiți a fi într-o ”stare de bună dispoziție” voi vedeți ceea ce este bine și în regulă în viața voastră și conștiința voastră se expansionează în gândire multidimensională.

O stare de proastă dispoziție apare de obicei datorită faptului că frica v-a invadat gândirea. Din cauza acestei frecvențe joase de gândire, atenția voastră principală este pe domeniile ”Eu ar trebui să” și ”Eu trebuie să” din viața voastră trei dimensională.

O stare de bună dispoziție apare de obicei datorită faptului că, conștiința voastră a fost în stare să se focalizeze pe iubire, în special pe iubirea necondiționată. Apoi, gândirea voastră se calibrează pe o stare mai înaltă de conștiință în care vă puteți aminti să participați la conexiunea voastră înnăscută cu SINELE vostru Multidimensional.

Undele cerebrale
Undele voastre cerebrale vă determină starea voastră de conștiință.  
Starea de conștiință vă determină gândirea.
Gândirea determină frecvența percepțiilor voastre.

SINELE vostru Multidimensional este în permanență în legătură cu toate undele voastre cerebrale, stările de conștiință în ACUM-ul lui UNU. Cu toate acestea, sinele vostru fizic poate deveni limitat la doar o stare de conștiință ”o dată”.
-          Undele voastre cerebrale beta sunt aliniate cu percepțiile stării de conștiință, gândirii și percepțiilor voastre trei dimensionale.
-          Undele voastre cerebrale alfa sunt aliniate cu starea voastră de conștiință patru dimensională, cu gândirea creativă și percepțiile vieții voastre trei superior și patru dimensionale.
-          Undele voastre cerebrale theta sunt aliniate cu starea voastră de conștiință patru înalt și cinci jos dimensională, cu gândirea spirituală și șamanică și cu începuturile percepției conștiente și recunoașterii expresiilor multidimensionale ale SINELUI.
-          Undele voastre cerebrale delta sunt aliniate cu conștiința SINELUI vostru Corp de Lumină cinci dimensional, precum și cu gândurile și percepțiile multidimensionale care rezonează cu ACUM-ul lui UNU.


Undele voastre cerebrale sunt ca și ”mușchii voștri mentali”. Cu cât mai mult le activați, cu atât mai puternice devin. Dacă nu le folosiți, ele slăbesc. Cu alte cuvinte, atunci când vă acordați în mod conștient la o undă cerebrală mai înaltă, și la starea de conștiință rezultată, între creierul vostru fizic și Mintea voastră Multidimensională se deschide un portal.

De fiecare ”dată” când călătoriți prin acest portal dintre Mintea voastră Multidimensională și creierul vostru fizic, portalul/calea neurală devine din ce în ce mai activat/ă. Această activare seamănă foarte mult cu activarea unor noi căi neuronale care sunt create atunci când învățați o nouă sarcină. Ori de câte ori vă angajați în acea sarcină, sau stare de conștiință, calea neuronală, portalul, se expansionează de la o ”uliță murdară” la o ”șosea” până când devine ”autostradă”.  

Astfel, cu cât mai mult activați conștient o stare de conștiință mai înaltă, cu atât mai mult veți putea integra acele unde cerebrale în viața voastră de zi cu zi. Dar atunci când alegeți să nu vă acordați la acele unde cerebrale, este cu mult mai dificil să integrați aceste stări mai îanlte de conștiință în viața voastră de zi cu zi. Apoi, veți gândi, percepe și trăi în lumea fizică cu o conștientizare redusă a SINELUI vostru înnăscut, Multidimensional.

Diferitele unde cerebrale și stări de conștiință determină și ceea ce voi simțiți din punct de vedere emoțional despre viața voastră, precum și modul în care voi interacționați, reacționați și/sau răspundeți vieții voastre de zi cu zi.

-          Undele cerebrale Beta și stările de conștiință generate de acestea sunt o chemare la datorie și adeseori duc la stres, anxietate sau depresie.
-          Undele cerebrale Alfa și stările de conștiință generate de acestea se simt creative, distractive și mult mai vesele.
-          Undele cerebrale Tetha și stările de conștiință generate de acestea se simt profund reflective și spirituale.
-          Undele cerebrale Delta și stările de conștiință generate de acestea sunt foarte ”din altă lume”. Totuși, ele sunt dificil de accesat în timp ce sunteți în starea de trezie la lumea voastră fizică.

Așa cum undele voastre cerebrale și stările de conștiință rezultate vă afectează emoțiile, și emoțiile voastre vă afectează undele cerebrale/stările de conștiință.

-          Frica vă coboară instantaneu conștiința în undele cerebrale Beta a imediatelor voastre sarcini, îndatoriri, pericole și responsabilități trei dimensionale.  
-          Fericirea vă ridică conștiința în cea de-a patra dimensiune în care este activată creativitatea voastră.
-          Bucuria vă expansionează conștiința în dorința voastră cinci dimensională de a fuziona cu SINELE vostru Multidimensional.
-          Iubirea necondiționată este biletul vostru pentru călătoriile inter-dimensionale.
-          Capitularea, care este eliberarea tuturor emoțiilor reactive, vă conectează cu nenumăratele expresii ale SINELUI vostru Multidimensional.

Prin senzațiile bucuriei, iubirii necondiționate și capitulării începeți să vă experimentați SINELE Multidimensional în viața voastră de zi cu zi. Treptat, veți auzi constanta asistență pe care SINELE vostru vi-o oferă în fiecare moment al ACUM-ului. În cele din urmă veți ști că sunteți ghidați.

Pe măsură ce permiteți această ghidare în viața voastră de zi cu zi, aceasta devine din ce în ce mai conștientă și vă dați seama că nu sunteți niciodată singuri. Atunci ȘTIȚI că sunteți ÎNTOTDEAUNA ghidați, instruiți, mângâiați și protejați. Deveniți conștienți că puteți formula o cerere pentru a fi ajutați în orice domeniu din viața voastră.  

Cu toate acestea, la fel cum este necesar să vă porniți telefonul sau calculatorul pentru a obține informații, este necesar să vă ”porniți” conștiința mai înaltă pentru a primi mesajele mai înalt dimensionale. Este important să documentați aceste mesaje într-un fel, deoarece poate fi dificil să vi le reamintiți atunci când reveniți la conștiința voastră 3D. Prin practică veți învăța/aminti cum să vă canalizați propriile mesaje mai înalte fie în scris fie prin propria voastră voce.

Prin actul canalizării SINELUI vostru Mai Înalt perspectiva voastră se mută de la ”a fi pierduți în minciunile și iluziile trei dimensionale” la ”a pluti deasupra grijilor vieții lumești în timp ce o vizitați cu expresia mai înaltă a SINELUI vostru”. Apoi acel ”VOI” care rezonează la o frecvență mai înaltă îl poate mângâia și ghida pe ”voi”-ul care poartă un vehicul pământesc în timpul acestor vremuri provocatoare de ascensiune personală și planetară.

SINELE vostru Mai Înalt vă poate ajuta să vă amintiți că:

Prima dată vă ascensionați conștiința.
Apoi vă ascensionați gândurile și emoțiile.
Acest lucru vă permite să vă ascensionați ideile și acțiunile.
Ceea ce vă conduce la mai multe percepții și experiențe multidimensionale.
Acest lucru vă va dezvălui Corpul de Lumină personal și planetar.

Știm că foarte mulți dintre voi ați fost foarte dezamăgiți de faptul că Pământul n-a devenit dintr-o dată cinci dimensional în timpul atât de multor momente prezise de timp. Cu toate acestea, ascensiunea nu este asociată cu timpul. Ascensiunea este actul ieșirii din timp.

De asemenea, dacă planeta ar ascensiona brusc în cea de-a cincea dimensiune în oricare dintre ”momentele” desemnate din punct de vedere uman, din punct de vedere fizic planeta ar deveni nelocuibilă instantaneu pentru toate formele trei dimensionale și majoritatea locuitorilor lui Gaia ar fi distruși.

Gaia este o iubitoare Mamă Pământ. În loc ”să tragă preșul de sub picioarele” atât de multor forme de viață care trăiesc pe, în și deasupra corpului ei planetar, Ea a decis să continue cu suferința pe care o îndură în fiecare zi în mâinile membrilor întunecați ai umanității.

Prin urmare, atunci când deveniți nerăbdători și întrebați ”Când vom ascensiona odată?” Noi, expresiile mai înalte ale SINELUI vostru Multidimensional, răspundem, ”Ce ați făcut astăzi pentru ascensiunea planetară?”

Noi vedem că cei care și-au amintit că ei s-au oferit voluntar să-și ia un vehicul pământesc pentru a o ajuta pe draga de Gaia cu ascensiunea Ei NU întreabă ”Când se va întâmpla?” În schimb ei întreabă ”Ce pot să fac ca să ajut?”

Aceasta este întrebarea care îi face Conducători Multidimensionali.





Traducere Monica Poka