vineri, 28 noiembrie 2014

Eu și Îndoiala


Din ciclul De ale mele 

De ce ”Eu și Îndoiala”? Pentru că mulți mi-au scris și mulți m-au întrebat ce și cum să facă în aceste timpuri în care totul pare a se clătina și noi părem a pluti în derivă la cheremul unor energii care, APARENT, numai bine nu ne fac. Da, aparent. Pentru că dacă vă observați cu suficient de multă atenție cum sunteți, cum vă simțiți, cum priviți viața după o astfel de ”furtună” veți constata că sunteți mult mai eliberați. Parcă sunteți același/aceiași, dar totuși nu. Nu puteți defini ce este altfel, dar ESTE ALTFEL. Și este mai bine nu mai rău. E adevărat că unii mai au ”rău de mare”, dar treptat încep să se obișnuiască și ei. Treptat, vom ajunge cu toții surferi pe valurile schimbării și vom ajunge să ne bucurăm și să ne jucăm în dansul nostru sublim și divin în același timp.

Ce oare ne ține în echilibru pe placa de surf? Încrederea sau îndoiala? Siguranța sau frica? Oricâte ”tehnici” am cunoaște și am aplica, dacă nu avem încredere că ele chiar funcționează, nici nu vor funcționa. Sau nu așa cum ar putea să funcționeze în maxima lor eficiență, frumusețe și splendoare. Cu toții știm ce se întâmplă atunci când te ”pui contra vântului”. Dar dacă te schimbi poziția, poți beneficia de ajutorul vântului. Îndoiala este ca o carie a sufletului nostru. Roade și roade și roade până când, dacă-i permitem, distruge totul; ne distruge bucuria, inocența, frumusețea din voi, visele și speranțele.

Este foarte interesant un lucru. Ni se tot spune că suntem mărețe ființe de lumină și că suntem creatorii propriei noastre realități. Oare de ce nu putem crede acest lucru? Ce ni se pare atât de ireal sau de înfricoșător în asta? Pentru că unii își doresc să fie în timp ce altora le este frică să fie! Sunt foarte puțini, încă, cei care și SUNT. Cu ce sunt ei diferiți? Ei au înțeles cum să folosească valurile schimbării și au ÎNCREDERE că valurile îi vor susține și nu-i vor răsturna pentru că valurile sunt partenerul lor, nu dușmanul.
Din nou, îndoiala își face treaba, și, din păcate, și-o face bine.

Interesant este că, cei care și-au dorit să îngenuncheze rasa umană și să o transforme după bunul lor plac, au știut foarte bine cum să folosească această calitate de creator al ființei umane. Altfel spus, era cât pe ce să ne bată cu propriile noastre arme. De care noi am uitat să ne folosim. Am uitat chiar și că le avem. Haideți să ne gândim cum reușesc ei să ne creeze iluzia de lipsă, de insuficiență, de ”nu este destul”. Iar abundența curge pe lângă noi și noi nici măcar nu o vedem/simțim. De ce? Pentru că așa ne-au fost setate filtrele minții. Și cine a făcut asta? Noi singuri ”ajutați” de către cei care și-au urmărit propriile lor scopuri. Nu mai departe de lipsa de apă. Am umblat destul de mult prin lume pentru a vedea cum această ”lipsă” este întreținută de cei care vor să ia în stăpânire și această sursă a existenței vieții pe Pământ. NU există nici o lipsă de apă, există doar interes și indiferență în eliminarea acestei pseudo-lipse. Ce o întreține? Credința noastră că EXISTĂ O LIPSĂ DE APĂ. Veți spune că, vorba unei prietene, ”sunt dusă cu pluta”. Nu. Nu sunt. S-au folosit de noi, de capacitatea noastră de Creatori pentru a ne manipula așa cum ei au dorit. Și până recent le-a ținut figura. Dar valurile de energie, care sunt partenerul nostru și nu dușmanul vostru, spală, zgâlție și zguduie toate aceste minciuni și matrapazlâcuri pentru a le aduce în văzul tuturor. Ca noi să le putem recunoaște drept ceea ce ele sunt, minciuni și iluzii deșarte, și să putem pluti în siguranță către malul din noi care ne așteaptă cu brațele deschise.

Când doriți să folosiți unele tehnici pe care le-ați învățat și în care aveți încredere că vă sunt de folos, aveți ÎNCREDERE că ele funcționează. Chiar dacă nu ar funcționa, ÎNCREDEREA/CREDINȚA voastră în ele le va face să funcționeze! De ce? PENTRU CĂ SUNTEM CREATORII REALITĂȚII NOASTRE! Și ceea ce crează este INTENȚIA și ÎNCREDEREA noastră. Puneți îndoiala deoparte, luați-vă placa și învățați cum să faceți surfing pe valurile schimbării. Pentru că valurile aduc schimbarea pe care cu toții, sau majoritatea, ne-o dorim. Și ele cresc pe zi ce trece. Persistând în îndoială, pierdeți minunate clipe de bucurie și de entuziasm. De VIAȚĂ!

Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.