Povestea lui Jaqual Partea 1 – Templul Amintirii

Templul Amintirii

Mesaj primit prin Suzanne Lie

DE UNDE AM RĂMAS:

Jaqual vorbește:

Simt o atracție în corpul meu în timp ce stau în fața primului prag. Am fost instruit că, pe măsură ce trec fiecare prag și stau în holul din fața ușii următoare, voi experimenta diferite lecții și provocări. Aceste lecții și provocări trebuie să fie curățate și echilibrate înainte de a putea trece la următorul prag. Voi continua cu povestea mea în următoarea noastră întâlnire. Amintește-ți să mă chemi în viața ta de zi cu zi.

Jaqual

(Nota lui Sue: Mă îndoiesc că mi-am amintit să-l chem în fiecare zi, cu excepția momentelor în care scriam povestea lui, pe care nu o pot găsi.)

Jaqual vorbește:

24 Iulie 1997

Prima ușă are o culoare foarte apropiată de ceea ce voi numiți roșu. În timp ce-i trec pragul sunt inundat cu amintiri legate de părinții mei. Nu m-am gândit la ei de mulți ani. Văd ochii violet strălucitori ai mamei mele și verde profund ai tatălui meu. Simt devotamentul lor față de mine și știu că ei au studiat mulți ani în scopul de a-mi oferi mie un corp fizic.

Tocmai m-am trezit la forma mea trei dimensională. Totul este foarte roșu și portocaliu și o aud pe mama cântând și râsul tatălui meu. Mă simt în siguranță și pe deplin înconjurat de iubire. Încă îmi pot aminti lumea fără formă din care tocmai am apărut. Îmi lipsește sentimentul de a fi UNA cu toți și cu toate, dar mă simt totuși în siguranță pentru că sunt UNA cu părinții mei.

Acum amintirile mele înaintează și ajung în momentul în care am cam patru ani. Am fost într-un corp puternic decojit (cuvântul pe care noi îl folosim pentru forma noastră trei dimensională deoarece celelalte  forme ale noastre sunt mult mai fluide) și am ajuns la o înălțime de aproximativ șase picioare. Pe Antares suntem independenți de părinții noștri de la vârsta de trei ani și dobândim corpuri pe deplin adulte cam pe la vârsta de șapte ani.

Acum trăiesc în una din casele comune împreună cu alți copii. Sunt anumiți adulți care conduc aceste case, dar noi suntem liberi să mergem oriunde în comunitatea noastră și să ne petrecem timpul cu oricine ne place. Mama mea este o artistă și își petrece o mare parte din timp în cea de-a patra și cea de-a cincea dimensiune, dar mă vizitează adeseori. Tatăl meu vine să mă vadă cam o dată pe an. El este Preot într-unul din templele noastre ajutându-i pe alții să intre în Templul Amintirii.

Dintr-o dată simt prima experimentare a fricii, pentru că îmi amintesc atacul Draconienilor asupra micii noastre comunități. Eram în grădina casei părinților mei vizitând-o pe mama. Îi plăcea să viziteze împreună cu mine acel loc și mă educa în mod constant în ceea ce privește multele flori frumoase care cresc pe planeta noastră. Buna prietenă a mamei mele, Alicia, tocmai a ieșit din grădină pentru a ne aduce niște ceai aboromium când am auzit un țipăt oribil venind dinspre casă.

Mama și cu mine am alergat înăuntru să vedem ce s-a întâmplat și am găsit-o pe Alicia pe jos într-o baltă de sânge. Doi bărbați Draconieni reptilieni imenși stăteau deasupra ei. Mama a alergat în ajutorul prietenei ei și unul dintre Draconieni a apucat-o de păr și a tras-o în sus pentru a o privi în ochi. Nu puteam gândi sau face vreun plan. Am sărit din reflex în ajutorul mamei mele. Eram cu mult mai mic decât războinicul Draconian, iar el a început să râdă în timp ce eu dădeam în el ca să o elibereze pe mama.

Nu voi uita niciodată râsul celor doi bărbați privind un copilandru ce încerca să-și salveze mama. În cele din urmă, războinicul s-a plictisit să mai joace acest joc și s-a folosit de corpul mamei mele pentru a mă scutura de pe el ca pe o insectă. Celălalt războinic m-a ridicat și m-a aruncat pe fereastră în grădină. Nu voi înțelege niciodată de ce nu au venit după mine să mă termine. Probabi s-au gândit că am murit.

Sunt sigur că arătam ca și cum aș fi fost mort. Ambele picioare și unul dintre brațe mi-au fost rupte. Partea stângă a feței mele a fost zdrobită și eram plin de sânge. Încă mai am cicatricile în partea stângă în zona ochiului. Când mi-am recăpătat cunoștința, nu știu cât de târziu, totul era liniștit și în tăcere.

Mi-am târât corpul în casă cu ajutorul mâinii întregi și am găsit-o pe mama moartă alături de prietena ei. Nici nu suport să mă gândesc la ce i-au putut face. Am jurat atunci că voi fi războinic pentru atât de multă vreme cât voi căuta răzbunare și-mi voi găsi pacea. Știu că nu pot trece de acest prim prag roșu ca sângele până nu mă eliberez de nevoia mea de răzbunare. Numai atunci îmi voi găsi pacea interioară. Poate că, Suzille, tu și cu mine putem să o căutăm împreună.

Nota lui Sue: Nu am putut continua această călătorie până în vara anului 2002, când am reușit să mă rătăcesc. Am nevoie să caut îndrumarea lui Jaqual înainte de a continua cu această poveste.

Sue vorbește:

3 August 2014

Dragă Jaqual, te chem în ACUM-ul meu din 3 August 2014, care este la 17 ani după mesajul tău din 24 Iulie 1997. Am înțeles că noi ne-am conectat și în vara lui 2002, dar eu nu-mi amintesc și nici nu-mi pot găsi notițele legate de acel mesaj. Mi-amintesc că am scris după dictarea ta ceea ce mi-ai spus în timp ce eram într-o excursie. Prin urmare, l-am scris de mână.

Am începutul și încheierea, acum am nevoie de partea de mijloc a povestirii tale, dar nu o pot găsi. Îmi imaginez că voi găsi ceea ce am recepționat într-unul dintre multele mele jurnale scrise. Cu toate acestea, eu nu cred că există greșeli sau accidente, așa că te chem în acest ACUM să-mi povestești și partea de mijloc a călătoriei tale.

Poate că există o realitate alternativă care a avut loc în ”perioada” în care noi nu am comunicat. Știu că atunci când am găsit sfârșitul povestirii tale nu mi-am amintit să fi scris ceva despre ea. Poate că eu sunt acum într-o realitate alternativă în care pot auzi povestea ta din perspectiva unei frecvențe mai înalte. 

Sunt destul de expertă acum la tastarea unor canale mai înalt dimensionale, așa că degetele mele sunt pe tastatură așteptând răspunsul tău. Am să intru acum în meditație pentru a-mi calibra mai bine conștiința la tine, războinicul meu spiritual mai înalt dimensional...

Jaqual vorbește:

Salutări Suzille,

Mă bucur că ești pregătită să te întorci la povestirea mea. Și, da, cu siguranță rezonezi la o perpectivă de o frecvență mai înaltă decât ai făcut-o înainte. De fapt, eu am pus un sistem de semnalizare pentru tine, pe care nu l-ai fi putut percepe înainte de această eră a încarnării tale. Înainte, ți-a plăcut povestirea mea dar ți s-a părut destul de deranjantă.

Aș vrea să știi că în perioada în care noi nu am comunicat eu am trecut de toate pragurile și prin toate ușile. Prin urmare, și eu rezonez la o perspectivă mai înaltă. Am să-ți spun povestea mea așa cum ea mi-a fost revelată pe măsură ce treceam de fiecare prag. În acest fel pot să-ți dezvălui ceea ce s-a întâmplat și cum am reușit să transmut fiecare ”problemă” într-o ”lecție” și fiecare ”eșec” într-o ”victorie”.

Înainte de a continua, aș vrea să-ți vorbesc despre Templul Amintirii. După cum am spus, înainte de a putea intra în Templu noi trebuie să trecem printr-o serie de șapte uși, fiecare dintre ele rezonând la o frecvență mai înaltă. Înainte de a putea intra pe ușă, noi trebuie să trecem pragul și să traversăm holul din fața acelei uși. Ceea ce noi nu am știut până când am intrat în seria celor șapte uși, a fost că ne aștepta o scară lungă.

În acest fel, noi trăim o revizuire intimă a vieții prin care ne putem transmuta amintirile înfricoșătoare trei dimensionale, gândurile, emoțiile și acțiunile fiecărei epoci succesive din viața noastră în iubire necondiționată cinci dimensională. Prin puterea iubirii noastre necondiționate, noi ne putem transmuta înapoi în forma noastră adevărată de Corp de Lumină.

Prima ușă este roșie și reprezintă copilăria noastră timpurie.

Cea de-a doua ușă este portocalie și reprezintă ”intrarea în maturitate”.

Cea de-a treia ușă este galbenă și reprezintă serviciul nostru ca Războinic Spiritual.

Cea de-a patra ușă este verde și reprezintă perioada noastră de însoțire și de a fi părinți.

Cea de-a cincea ușă este albastră și reprezintă tranziția noastră de la părinte la lider.

Cea de-a șasea ușă este indigo și reprezintă trezirea percepțiilor noastre mai înalte.

Cea de-a șaptea ușă este violet și reprezintă transmutarea noastră înapoi în Corp de Lumină.

Am să-ți povestesc acum călătoria mea prin Templul Amintirii.

De îndată ce am trecut primul prag și am ajuns în holul din fața ușii roșii, am simțit cum răzbunarea îmi invadează ființa. Această frecvență a răzbunării mi-a dat curajul de a înfrunta cele mai înfricoșătoare lucruri cu care s-ar putea confrunta vreodată un războinic – propriile sale frici inconștiente!

Am redevenit mic copil și tot ceea ce știam s-a pierdut. Am fost pregătit să mă eliberez de viața mea și să-i vizitez pe cei dragi mie în dimensiunile mai înalte. În timp ce permiteam ca spiritul meu slăbit să curgă afară din forma mea rănită mortal, l-am văzut pe tatăl meu, care a murit protejând Templul, și pe mama venită acolo ca să mă salute.

”Preaiubitul nostru fiu”, au spus ei într-un glas, așa cum erau fuzionați în forma UNITĂ a Complementelor lor Divine. ”N-ai să-i găsești pe oamenii noștri aici, deoarece ei au fost luați pentru a fi folosiți ca sclavi. Numai tu și aceia ca noi cei care suntem în afara planetei am mai rămas. Trebuie să iei legătura cu ceilalți ca să poată să-i urmărească pe Draconieni înainte de a fi prea târziu ca să poată lua urma drumului pe care-i duc pe oamenii noștri.”

”Dar cum pot să fac asta?” am întrebat. ”Corpul meu este rănit mortal, nu pot umbla și nu am decât un braț bun.”

”Vino în Esența noastră”, a spus tatăl meu. ”Iubirea noastră unită îți va vindeca rănile.”

M-am simțit apoi plutind între părinții mei care îmi țineau forma rănită într-o poziție verticală așa cum m-au îmbrățișat din față și din spate. Atunci mi-am dat seama că mă aflam în dimensiunea a cincea împreună cu părinții mei ascensionați. Din moment ce eu eram singurul rămas în viață din comunitatea noastră, eu eram singura speranță pentru poporul nostru. Prin urmare, părinților mei le-a fost acordat un decret pentru a-mi vindeca forma fizică prin Corpul lor de Lumină unit, cinci dimensional.

Atunci mi-am dat seama că și eu eram, de asemenea, în starea de Corp de Lumină. Treptat, corpul meu fizic a revenit la starea de dinainte de a fi rănit, dar spiritul meu a fost umplut de răzbunare. Această metodă de a folosi Corpul de Lumină de către cineva pentru a-și vindeca corpul fizic, a fost una dintre principalele tehnici la care tatăl meu lucra în Templul său. El putea să-mi simtă răzbunarea, dar știa că s-ar putea să am nevoie de ea dacă ar fi fost să reușesc.

Draconienii ne-au distrus toate sistemele de comunicații și navele disponibile. Cu toate acestea, tatăl meu mi-a spus despre o navă prototip care se afla ascunsă în subteranul Templului. Folosind acea navă aș putea să-i alertez pe războinicii noștri care se aflau în afara planetei să mă însoțească în timp ce eu urmăream traseul Draconienilor.

Urăsc să recunosc, dar a fost atât de minunat în cea de-a cincea dimensiune, încât aproape că am vrut să rămân acolo cu familia și cu prietenii mei. Odată cu acest gând, toți cei care au ”murit” în fizic au apărut în jurul meu pentru a mă inunda cu lumina lor multidimensională. Încet, spiritul meu rănit a fost vindecat și eu m-am trezit revenind la forma mea fizică vindecată.

Spre surpriza mea, forma mea a progresat la dimensiunea de adult, dar mintea și emoțiile mele au rămas tot ca cele ale unui copil. Știam că ar trebui să mă duc direct la nava ascunsă, dar în timp ce mergeam de la casa părinților mei către Templu, am știut că ar trebui să mă păzesc de moarte. Așa că, am alergat înapoi în casă pentru a lua arma laser a tatălui meu, pe care el o ascunsese acolo pentru siguranța mamei mele.

Apoi, în timp ce treceam prin așezarea noastră îndreptându-mă către Templu, am binecuvântat și vaporizat fiecare corp. Știam că ei toți s-au întors în cea de-a cincea dimensiune, așa că nu am simțit nici o durere pentru ei, dar nu puteam să le las forma fizică să se deterioreze încet în soarele Antarian.

Nava era exact acolo unde a spus tatăl meu. Noi suntem antrenați încă din fragedă pruncie cum să mânuim chiar și cea mai sofisticată navă, așa că m-am gândit că voi ști exact cum să o manevrez. Prima dată am scos camuflajul holografic de la intrarea în peșteră. Apoi am ridicat nava la suprafață și am trimis un mesaj tuturor războinicilor noștri comunicându-le ce s-a întâmplat.

Am înțeles de ce părinții mei m-au adus la forma unui adult, deoarece corpul meu mai mic ar fi întâmpinat dificultăți să manevreze toate dispozitivele de control în timp ce era așezat în scaunul pilotului. Din moment ce această navă era un prototip cu diferite controale, tatăl meu și-a fuzionat conștiința cinci dimensională cu forma mea fizică ca să mă poată instrui kinestezic.

”Pot să stau cu tine doar câteva momente din timpul tău, deoarece corpul meu se întoarce în dimensiunile mai înalte. Așa că fii foarte atent la ceea ce fac și îți spun. Nimeni altcineva nu știe cum să facă această navă să zboare și eu nu voi putea să-ți arăt decât o singură dată.

Trebuie să pui deoparte toată durerea și răzbunarea, deoarece aceste emoții îți vor coborâ conștiința și nu vei fi capabil să rămâi în legătură cu mine. Mă înțelegi fiule?”

”Tată te înțeleg, dar cum pot să eliberez această durere din interiorul meu?”

”Trebuie să fii un Războinic Spiritual adevărat și să te gândești numai la binele cel mai înalt,” a răspuns el.

Atunci mi-am dat seama că nu puteam să permit emoțiilor mele să-mi afecteze gândurile. Știind acest lucru am găsit puterea de a mă concentra doar pe vocea tatălui meu, pe care o auzeam în inima mea. Am simțit-o apoi pe mama care era UNA cu tatăl meu acum, și mi-am dat seama că moartea este doar o iluzie trei dimensională. Datoria și onoarea mea era să-i salvez pe membrii comunității noastre care mai erau în viață.

Odată cu alinierea minții și inimii mele, conștiința mea s-a mutat în cea de-a cincea dimensiune, iar tatăl meu a fost în măsură ca efectiv să intre în forma mea în ACUM-ul său pentru a mă instrui în mod cinetic în toate comenzile navei. În curând, știam tot ce era legat de navă, le-am mulțumit părinților mei și am plecat în misiunea de a-i salva pe oamenii noștri.

Cu perioada copilăriei mele încheiate, am mers mai departe către Pragul Portocaliu.

link catre articolul original

Traducere Monica Poka