Oamenii și Divinitatea

Din ciclul De ale mele

După mulți ani în care am căutat nici eu nu știu ce, purtată de eternele întrebări ”Cine sunt eu?”, ”Ce fac aici?”, ”De ce m-a trimis Dumnezeu de acolo, aici?”, ”Cum să fac să ajung înapoi acolo?”, etc., etc. m-am trezit azi de dimineață că pur și simplu toate aceste întrebări au devenit banale. A fost o stare foarte interesantă care a apărut brusc, fără nici o veste, dar cu un sentiment foarte puternic de adevăr. Și aici este vorba, bineînțeles, de ceea ce eu am simțit a fi adevărat.

O voce, deși nici măcar nu o pot numi așa pentru că nu am perceput-o ca vorbindu-mi, după cum nici n-am perceput-o a fi separată de mine mi-a ”spus”:

Vocea: ”Privești lucrurile cu susul în jos și de la coadă la cap.”

”Adică?” – am întrebat eu.

Vocea: ”Păi, voi vreți să deveniți ceea ce sunteți, nu ceea ce ați venit să fiți.”

Eu: ”M-ai pierdut aici. Explică-mi.”

Vocea: ”Numai voi nu vreți să credeți că sunteți esență Divină, îngeri, arhangheli și orice altă denumire dați celor pe care-i considerați superiori vouă. Voi asta SUNTEȚI, AȚI FOST ȘI VEȚI FI ÎNTOTDEAUNA! Noi știm asta, doar voi ați uitat.”

Eu: ”Vezi tu, este cam greu de crezut asta, dacă nu tot timpul, cel puțin uneori” –  am încercat eu să glumesc.

Vocea: ”Da, te cred. Sunt multe lucruri care vă împiedică să recunoașteți acest lucru. Dar dacă v-ați strădui mai puțin să deveniți ceea ce sunteți deja, ați putea înțelege de ce sunteți de fapt aici, pe această planetă minunată.”

Eu: ”Te ascult. Sunt deschisă la ceea ce ai venit să-mi spui.”

Vocea: ”Nu am să-ți vorbesc nici despre originea ta, a voastră, nici despre istoria Pământului pentru că toate astea le știi deja dar nu le-ai deblocat încă în tine, ci despre ceea ce este important acum pentru voi toți. Ai tradus multe mesaje venite de la noi, indiferent de sursa lor, și ai putut înțelege că vă spunem toți cam același lucru: că sunteți ființe Divine venite aici pe Pământ cu o misiune. Sunt multe puncte de vedere aici și interpretări, dar asta altădată. Ceea ce este important este că trebuie să schimbați punctul din care porniți. Deci, până când nu vă veți asuma Divinitatea, nici nu o să o puteți manifesta.”

Eu: ”Vrei să spui că trebuie să ne credem Divini pentru a și fi?”

Vocea: ”Trebuie să aveți încredere că SUNTEȚI și să acționați ca și cum ați FI. Deși sunteți. Nu mai pierdeți vremea cu devenitul că bateți pasul pe loc. Acționați ca și cum ați fi. Chiar dacă mintea voastră umană, ego-ul vă spun altceva, hazardați-vă să credeți că sunteți. Când acționezi dintr-o anumită stare, atitudine, tu manifești acea stare, acea atitudine. Așa veți începe să vă simțiți propria Divinitate. Jucați-vă de-a Divinul. Prin joc vă puteți aminti cel mai bine.”

Eu: ”Poți, te rog, să-mi spui mai multe despre asta? Cum să le spun oamenilor să se joace de-a Divinul când ei, noi, avem încă atât de multe de depășit? Oamenii vor să înțeleagă ce au de făcut, că vor face sau nu, asta este o altă treabă, dar dacă nu înțeleg ce și cum să facă, vor ridica din umeri și vor merge mai departe.”

Vocea: ”Un început bun ar fi ca atunci când aveți de luat o hotărâre, oricât de măruntă, să vă întrebați: ”Ce hotărâre aș lua în această situație ca Om Divin? Cum mi-aș manifesta Divinitatea?” Și răspunsul va veni întotdeauna. De voi va depinde să-l aplicați sau nu.”

Eu: ”Știi că noi i-am atribuit Divinității o grămadă de trăsături... un piedestal...”

Vocea: ”Da, știu. Va trebui să vă ridicați la acel nivel și ca oameni. Asta ați venit să faceți.”

Eu: ”Pot să recapitulez? Ca să fiu sigură că am înțeles bine. Tu spui că orice lucru pe care-l fac, spun sau gândesc să-l fac, spun sau gândesc ca și cum aș fi EU Divinitatea. Ca și cum TOTUL depinde de mine și de ceea ce fac, spun sau gândesc. Ceva de genul ”De mine depinde existența a TOT CEEA CE ESTE și EU sunt responsabilă de acest lucru.”

Vocea: ”Da, cam asta înseamnă în mare să fii co-creator, cum spuneți voi.”

Eu: ”Există încă multă furie în lume, multă frustrare și ne-iubire. Și din această stare se poate crea.”

Vocea: ”Așa este. Dar ca oameni Divini ce ați dori să creați? Iubire, bucurie, pace, armonie, abundență sau războaie, ură, boli, lipsuri? Pentru ce vă rugați voi în rugăciunile voastre către Dumnezeu? Voi SUNTEȚI Dumnezeu .... ce vă dați vouă înșivă și celorlalți ca Dumnezeul care SUNTEȚI?”

Eu: ”Ai dreptate. EU SUNT DUMNEZEU sau cum să trăiesc FIIND UN DUMNEZEU. Interesant. Mulțumesc.”

Vocea: ”Pe curând, cum spuneți voi.”

Eu: ”Pleci?”

Vocea: ”Unde să plec? Doar mi-am încheiat această comunicare cu tine.”

Da, oare cum ar fi să jucăm cu toții acest joc pe care să-l transformăm în noua noastră realitate?

Namaste!

Monica Poka