luni, 22 septembrie 2014

Iubirea de Sine




Din ciclul De ale mele

Am discutat recent cu o prietenă care este și mamă și soție și are și un loc de muncă care-i ”răpește” cel puțin 8 ore pe zi. Se plângea că relația pe care o are cu familia o sleiește de putere, nu-i oferă nici o satisfacție și că se gândește serios să divorțeze. Ceea ce avea nevoie în acel moment era doar să fie ascultată. Așa că, am ascultat-o. Nu sunt psiholog, sunt doar o persoană care, atunci când este nevoie, știe să asculte. Când și-a terminat povestea am întrebat-o dacă pot să-i pun câteva întrebări. ”Desigur”, mi-a răspuns.

Eu: Cât timp îți acorzi ție însăți pe zi?
Ea: Cum adică, cât timp îmi acord mie însămi?
Eu: Adică, cât timp stai cu tine însăți ... să-ți oferi timp să citești ceva ce-ți place, să aculți o muzică care-ți place, să faci ceva ce-ți face ȚIE plăcere?
Ea: Când crezi că mai am timp și pentru așa ceva? Tocmai ți-am spus că mă trezesc la 5-6 dimineața ca să pun sandwich-uri copiilor, apoi o duc pe fiica mea la școală, apoi ....
Eu: Am auzit toate astea ... Din 24 de ore 6-8 ore dormi, 8 ore ești la serviciu și din cele 8-10 ore care îți rămân nu ai nici măcar una pentru tine? Atunci tu pentru cine și pentru ce trăiești?
Ea: Nu știu... nu m-am gândit niciodată la asta în felul ăsta....
Eu: Copiii tăi, soțul tău fac ce le place?
Ea: Da.... fac...
Eu: Și tu de ce nu?
Ea: Pentru că eu trebuie să le fac pe toate.... altfel nu le face nimeni.
Eu: Ai încercat să nu le faci pe toate?
Ea: Cum adică? Și cine să le facă?
Eu: Voi toți sau nimeni.

S-a uitat la mine cu neîncredere, a dat din cap a pagubă, mi-a mulțumit că am ascultat-o și a plecat. După vreo săptămână apare din nou și după ce a luat-o pe ocolite bine, iar eu am lăsat-o să o facă, m-a întrebat:

Ea: Auzi, vroiam să te întreb ceva în legătură cu ceea ce am discutat data trecută. Despre timpul pentru tine. Tu îți faci timp pentru tine sau doar m-ai îmbrobodit pe mine?
Eu: Da, eu îmi fac timp pentru mine. Și la fel face fiecare membru din familia mea.
Ea: Și cum ai reușit?
Eu: Nu ușor, pentru că nu trebuie să te aștepți ca ei să accepte cu bucurie faptul că trebuie să-și ”rupă” din timpul lor ca să facă ceva ce n-au făcut până acum. Va fi destul de dificil la început, dar apoi lucrurile se vor schimba.
Ea: Nu prea cred asta.
Eu: Atunci când ești nervoasă, obosită, frustrată energia pe care o emani este o energie grea, respingătoare. Se vor îndepărta de tine, și asta este foarte firesc. Ție îți place să stai în preajma cuiva căruia parcă tot timpul îi plouă și este permanent nemulțumit?
Ea: Nu.
Eu: Cum te simți atunci când faci ceva ce-ți place?
Ea: Liniștită, bucuroasă, calmă... dar am și uitat de când n-am mai simțit asta....
Eu: Ei vezi? Poți să le ții o ”ședință” în care să le aduci la cunoștință că începând de ... ai hotărât că în fiecare zi vei petrece un anumit timp făcând ce-ți place. Prin urmare, sarcinile se împart sau rămân nefăcute. Dar, repet, s-ar putea să întâmpini rezistență. Dacă ție nu-ți pasă de tine însuți, cum poți să te aștepți ca lor să le pese de tine? Trebuie să ai grijă însă ca fiecare membru al familiei să aibă un timp pentru sine însuși. Nu unul în detrimentul altuia. Astfel poți crea un echilibru în care fiecare să fie conștient că lucrurile sunt corecte pentru fiecare.
Ea: Mulțumesc.

Și a plecat îngândurată. A revenit acum câteva zile și arăta cu totul altfel. Mai senină, mai echilibrată, mai vioaie și mai bine-dispusă.

Ea: Am venit să-ți spun că ai avut dreptate. N-a fost ușor la început, au rămas lucruri nefăcute, a fost multă nervozitate, au dat vina unii pe alții, dar în cele din urmă au acceptat că dacă nu cedează nimic vor pierde totul. Și încet-încet au început să facă câte ceva. Le-am spus că sunt bolnavă. Și că boala mea se numește ”ne-iubire de sine”. N-au înțeles prea multe la început.... nu știau de unde am scos diagnosticul, ce doctor mi l-a pus... ce tratament am de făcut. M-am simțit puțin vinovată, dar apoi când au început să pună și ei mâna și am văzut că se poate mi-am dat seama ce proastă am fost tot timpul ăsta. Îmi venea să mă bat singură. Și știi .... am început să pictez din nou.... Mulțumesc.

I-am zâmbit, ne-am îmbrățișat și a plecat.

Sunt încă atât de mulți oameni care suferă de această ”boală”. Și uneori este atât de greu să-i faci să o conștientizeze. Prietena mea este unul dintre cazurile fericite care a ales să facă ceva pentru ea. Multora însă le place să joace rolul de victimă, să se victimizeze singuri pentru ca astfel să pară de neînlocuit. Nu este așa. Și asta o știm cu toții.

Atunci când îți acorzi timp pentru a face ceea ce-ți place, faci cu mai mult calm și chiar bucurie și ceea ce nu face parte din activitatea ta preferată. Energia pe care o emani se schimbă pentru că intri în echilibru. Ceea ce oamenii sunt pe cale să afle este că cel mai bun prieten, dacă nu singurul, este el/ea însuși/însăși. Cine poate să-ți dea cel mai bun sfat într-o anumită situație dacă nu Sinele tău? Cine te cunoaște atât de bine încât să o poată face? El știe exact ceea ce este potrivit pentru tine în fiecare moment. Dar pentru a putea comunica cu el este nevoie să-i acorzi atenție.... să-i acorzi respect.... să-i acorzi iubirea ta. Exact așa cum și el o face tot timpul. Pentru că Sinele ne acordă toată atenția sa și tot ”timpul” său. Și nu cere decât o mică parte din ”timpul” nostru în care să intrăm în comuniune cu el. Echilibrul, pacea, calmul, armonia, iubirea ni le oferim singuri. Nimeni altcineva nu ni le poate oferi. EU aleg cum să fiu în permanență, nimeni altcineva. Dar ceea ce aleg, depinde de starea mea de spirit, de starea în care EU SUNT.

Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.