Din ciclul De ale mele
Ce este adevărul? După
dicționar, definiția adevărului este: ”Concordanță între
cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindirea fidelă a realității
obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a
întâmplat în realitate.” (sursa) Sunt date de asemenea și mai multe clasificări ale adevărului, clasificări care
pot fi cu ușurință găsite în dicționare; numai în Wikipedia (sursa)
găsiți o grămadă de clasificări: adevăr material, care poate fi obiectiv,
relativ, subiectiv, etc.; adevăr formal care poate fi analitic sau sintetic;
adevăr metafizic; adevăr coerent și așa mai departe. Foarte interesant, nu vi
se pare? Nici măcar nu există o singură definiție a adevărului, dar noi fiecare
susținem că suntem deținătorii adevărului absolut. Asta este bineînțeles o altă
clasificare a adevărului: adevăr absolut și adevăr relativ. Dar nu intenționez
să găsesc toate definițiile adevărului. Îmi ajunge asta pentru analiza pe care
vreau să o fac.
Adevărul
este definit în raport de ”cunoștințele noastre și realitatea obiectivă”. Bun.
Sunt cunoștințele noastre identice pentru toți? Nu. Și aici aș prefera să înlocuiesc
cuvântul cunoștințe cu cunoaștere. De ce? Pentru că cunoștințele se referă la ”Totalitatea
noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu
oarecare.”(sursa)
în timp ce cunoașterea este definită ca fiind ”faptul de a poseda cunoștințe,
informații, date asupra unui subiect, asupra unei probleme; înțelegere, percepție, pricepere.”
(sursa) Este mai mult decât clar că atât cunoștințele cât
și cunoașterea deținută de fiecare individ este diferită. Ce este realitatea?
”Materia care există în afara conștiinței omenești și independent de ea.” (sursa) Bun. Cum definim obiectivitatea? ”Care are
însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii
subiective; nepărtinitor, imparțial, obiectivist.”
(sursa)
Citind aceste definiții m-a apucat râsul. Apoi am
realizat nebunia. Nici măcar nu avem definiții corecte pentru cuvintele pe care
le utilizăm, dar ne dăm în cap cu ele unii altora. Nu numai cunoștințele
diferă, dar și cunoașterea. Și ele stau în mare parte la baza realității pe care
fiecare dintre noi o percepe. Dacă fiecare percepem realitatea după
cunoștințele și cunoașterea deținută, cum mai poate fi acea realitate
obiectivă? Sau unică pentru toți? Și cum reflectăm ”realitatea obiectivă în
gândire”? Gândirea este dependentă de cunoștințe și cunoaștere... deci
nicidecum obiectivă... ”Adevărul este ceea ce există sau s-a întâmplat în
realitate” Dacă în realitatea mea acel adevăr nu s-a întâmplat, pentru mine nu
există, deci el nu există?
TREZIREA oameni buni! Limbajul pe care-l avem
este complet rupt de CEEA CE ESTE. Operăm cu noțiuni și cuvinte care demult au
fost depășite de cunoașterea umană, dar noi le tot rulăm pe cele vechi ca niște
patefoane stricate. Și ne mai și dăm în cap și ne omorâm pentru ele.
Știm foarte bine că adevărul este personal pentru
fiecare. Știm foarte bine că cunoștințele și cunoașterea sunt diferite de la
persoană la persoană. Știm că percepția fiecăruia este unică, făcându-l să aibă
o altă reprezentare a realității. Știm că nimic nu este separat de nimic. Știm
că observatorul influențează obiectul sau realitatea observată. Știm că
obiectivitatea nu există, că totul este subiectiv fiind raportat la gândirea,
percepția, cunoștințele și cunoașterea fiecăruia, și să nu mai vorbim de latura
emoțională, că obiectivitatea este clar depășită. Știm toate acestea și totuși
ne încăpățânăm să forțăm pe toată lumea să se ralieze unui singur adevăr. De
care nici măcar nu suntem siguri pentru că nu-l putem niciodată dovedi cu
exactitate. Și nu este fix, pentru că
nimic nu este bătut în cuie. Mai ales realitatea care este în permanentă
schimbare. Toate acestea sunt tipare care au încercat să surprindă o realitate
statică. Dar nimic nu este static. Totul este în permanentă mișcare și
schimbare. Și atunci cum putem susține un adevăr unic?
De exemplu, vorbesc cu cineva din California la telefon
și-mi spune că acolo este noapte. Mă uit pe geam, la mine este zi. Avem amândoi
dreptate? Da. O să-mi spuneți că este realitate. Da. Este. Pentru că o acceptă
mintea. Dar și când afară plouă și este înnorat și eu văd Soarele, tot
realitate este. Pentru că eu îl văd indiferent de faptul că alții îl văd sau nu.
Cum poate cineva să-mi spună că nu am dreptate? Pentru că el/ea nu-l vede? Asta
înseamnă că eu nu-l văd? Pentru el/ea poate. Pentru mine însă Soarele
strălucește.
A sosit cu adevărat timpul să ne redefinim nu
numai cuvintele și limbajul ci și conceptele. A venit vremea să ne recunoaștem
și onorăm unicitatea. Și să acceptăm că adevărul este într-adevăr relativ, că
realitatea fiecăruia este diferită. Îmi dau seama ce frică poate cauza acest
lucru. Mintea deja este înspăimântată. Cu ce noțiuni și concepte va mai opera
ea? La ce se va mai raporta? În orice caz nu la baza de date cu care a operat.
Pentru că acea bază de date a fost curățată, actualizată și de-virusată, iar în
unele cazuri parțial ștearsă. Este cazul să ne dăm seama că a forța adevărul
nostru asupra cuiva nu este altceva decât agresiune și încălcarea dreptului de
a-și crea și trăi propria realitate. Este cazul să înțelegem că punctul nostru
de vedere asupra realității este încă limitat de percepția noastră, de
cunoștințele și nivelul de cunoaștere pe care l-am dobândit fiecare personal.
Și că minciuna nu există. Ea este doar invenția minții umane pentru a putea
funcționa în dualitate și separare. Tot ceea ce există este adevărat, și dacă
am pretenția ca cineva să-mi respecte adevărul, este cazul să-l respect și eu
pe al lui/ei. Pentru că este la fel de valabil. Și va funcționa principiul
”Cine se aseamănă se adună.”
Namaste!
Monica Poka
Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.