Un vis pe Val

Din ciclul De ale mele

Visele se pare că sunt cea mai ușoară cale de comunicare a noastră acum cu Sinele nostru Mai Înalt care se află în curs de fuziune cu Sinele Uman. Cea mai accesibilă și mai clară. De ce? Pentru că mintea umană conștientă nu poate interveni cu mecanismele ei de tipul ”despicării firului în patru”. Mintea umană este doar un mecanism, un instrument ca și multe altele pe care le-am lăsat să preia conducerea și să ne controleze. Interesant este că acceptăm conceptul de Minte Divină ca și instrument al Creatorului, dar când vine vorba de mintea umană, o împroșcăm cu noroi și desconsiderare. Este interesant de urmărit cum pe parcursul ultimilor ani vânătoarea de vrăjitoare și-a schimbat ”obiectul” în funcție de moda momentului. Tot timpul negăm ceva, tot timpul este ceva ce ne împiedică să fim noi înșine, cei care am vrea să fim. Dar oare chiar știm cine vrem să fim? Sau mai bine zis cum am vrea să fim? Avem câte o sclipire, câte o idee după care recădem iar în ”cine, ce este de vină că nu suntem așa”? Ca și pe vremea comunismului de la noi din România pe care unii și-l mai amintesc: ”Întotdeauna este cineva de vină, dar acel/aceea nu sunt eu.” Tot așa și acum. Altă Mărie dar cu aceeași pălărie. Nu sunt eu de vină ci ego-ul; nu sunt eu de vină ci mintea bat-o vina; nu sunt eu de vină ci energiile care mă dau peste cap. Tot timpul cineva trebuie să fie de vină.... dar nu eu. Și asta în zona așa-zis spirituală, că de viața de zi cu zi mai bine nu vorbim. 

Fiecare instrument care ne-a fost dat la întrupare, ne-a fost dat cu un anumit scop. Cum ne folosim de instrumentele pe care le avem la dispoziție este doar alegerea și răspunderea noastră. Și aici nu mai există nici un alt ”vinovat”. În loc să ne bucurăm de tot ceea ce avem la dispoziție și să învățăm să le folosim pe fiecare acolo și unde și când sunt potrivite, ne-am pus pe găsit motive care să ne susțină lamentarea și, de multe ori, lașitatea de a face acei pași care sunt potriviți pentru noi. Este greu de ieșit din zona de confort, dar dacă nu o facem va fi și mai greu. Avem de înțeles un lucru deosebit de important, pe care l-am mai spus și pe care-l repet: MUNCA TREBUIE SĂ O FACEM SINGURI! NOI PENTRU NOI! EU PENTRU MINE! Nu te poți sătura doar privind cum un altul mănâncă. Dar și dacă vrei să mănânci trebuie să-ți gătești sau să-ți cumperi mâncarea pe care dai bani ce provin din munca ta. Viața este manifestare, este bucurie, este iubire, este pasiune, este curgere și este multe altele, dar nu stagnare, nu delăsare, nu suferință, nu plângere, nu tristețe, nu boală, nu sărăcie și multe nu altele. Dar asta numai în cazul în care alegerea noastră face diferența. Nu poate alege nimeni pentru nimeni. Fiecare poate alege doar pentru el însuși. Am înțeles că am venit pe Pământ cu o treabă care mă privește în mod direct pe mine. Dacă mă împrăștiu ocupându-mă de treburile altora, când o mai fac pe a mea? Este minunat să spun ”timpul nu există”, dar oare de ce ne-a fost dat și setat timpul ca și parametru al celei de-a treia dimensiuni în care încă mai suntem cu un picior? Când ne vom opri să tot decretăm ce ne este sau nu ne este de folos, ce există și ce nu există stând și filozofând? În loc să nu ne privească cine, ce și de ce a setat timpul ca și coordonată a vieții pământene și pur și simplu doar să trăim! Să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții noastre uitând de timp și de curgerea lui implacabilă? Afirmând că timpul nu există îl vom face să dispară? Oare?

Dar să mă întorc la visul meu pe val. M-am trezit în toiul nopții, continuând să visez și să scriu în același timp acest articol. Asta a fost acum trei nopți. Eram trează înregistrând în mintea conștientă cuvintele pe care le scriu acum și visând în același timp. Eram mai mulți oameni care făceam un fel de surf-călărie pe niște valuri de energie splendide. Culori extraordinare, diafane și care nu pot să spun că ar fi avut vreo densitate. Știu doar că ne susțineau și noi puteam dansa pe ele așa cum doream noi. Gândul nostru, mintea noastră le dirija. Cu cât eram mai concentrați și mai atenți la ce făceam cu atât distracția și zborul era mai fascinant. La un moment dat doi oameni s-au luat la întrecere, dar au făcut-o la modul care este mai bun decât celălalt. În acel moment ambele valuri s-au prăbușit. În acel moment toate valurile au pierdut din înălțime. Ne-am uitat unii la ceilalți și nu știam ce să facem. O voce mi-a șoptit: ”Bucură-te! Bucură-te din toată inima!” Și am început să mă bucur. Atunci valul meu s-a înălțat. ”Bucurați-vă!” – le-am strigat și celorlalți. ”Bucurați-vă de călătorie! Ăsta este secretul!” Unul a început să se bucure și să se înalțe. Atunci au început să se bucure cu toții. A fost o explozie de bucurie care a ridicat valurile tot mai sus și mai sus. Priveam cu bucurie unii spre ceilalți și valurile noastre dansau din ce în ce mai sus. Pluteam, râdeam, dansam și ne bucuram. Fiecare pentru sine și pentru ceilalți. ”Acum ai înțeles?” – am auzit. ”Am înțeles” – am răspuns. ”Am înțeles multe. Și mai am încă de înțeles.” Am simțit un zâmbet larg și o îmbrățișare. Și m-am trezit de-a binelea cu articolul în cap. Abia acum am apucat să-l scriu, dar cum timpul este doar o coordonată, cred că este scris exact când trebuia să fie scris. Sau transcris.

Așa că am de gând să-mi trăiesc viața pentru care am venit aici pe Pământ. Și asta o să-mi ia TOT TIMPUL și toată atenția. Nu pot să vă descriu în cuvinte senzația pe care am avut-o călărind – surfând valul, dar a fost ceva ce îmi doresc în experiența mea conștientă. Așa că, pe val oameni buni! Și aveți fiecare grijă de valul vostru dacă vreți să crească. Lăsați-l pe fiecare să-și vadă de propriul val. E treaba fiecăruia în parte.

Namaste!

Monica Poka