Eu și Poarta

Din ciclul De ale mele

Întotdeauna când ceri răspunsuri, și le ceri cu intenția curată a căutătorului, le vei primi. Și le vei primi cu promptitudine. Este livrarea care se face în regim de super-urgență. Așa că, azi noapte am avut un vis care mi-a adus foarte multe răspunsuri. M-am gândit să-l împărtășesc cu voi în ideea că s-ar putea să vă ajute și să fie în același timp răspunsuri și pentru alții. Pentru că lucrurile cam așa funcționează.

Eram undeva pe un drum și multă lume mergea pe acel drum. Mergeau toți într-o direcție, dar eu știam că în acea direcție nu este altceva decât o prăpastie. Și încercam să le spun acest lucru. Undeva pe acel drum exista o poartă, o poartă care ducea într-un loc foarte frumos și unde erau așteptați cu multă iubire. Dar ei mergeau ca oile înainte discutând atât de preocupați încât treceau prin fața Porții fără să o vadă. Le strigam ”Hei, uitați-vă, aici este o Poartă!” Dar ei nu o vedeau. Unii nu mă vedeau nici pe mine. ”La naiba, m-am gândit, ce au oamenii ăștia? Sunt orbi, sunt tâmpiți? Cum poți merge în acea direcție deși ți se spune că dai în prăpastie?” Și eram foarte supărată. Atunci m-am întors către ființele pe care le-am văzut dincolo de Poartă și le-am întrebat: ”Ce se întâmplă aici?” ”Ei nu pot vedea Poarta pe care o vezi tu” – mi-au răspuns ele. ”N-o pot vedea? Cum adică? De ce nu o pot vedea?” ”Pentru că nu este suficient de vizibilă încă pentru ei” – am auzit răspunsul. M-am uitat la oamenii care treceau pe acolo, erau mulți, dar într-adevăr nu vedeau Poarta. Am simțit cum o mare supărare mă cuprinde. Era o durere sfâșietoare. Lacrimi mari au început să mi se prelingă pe față. ”Nu plânge – mi-au spus ființele de acolo – ajută-i să o vadă”. ”Cum să-i ajut, nu vedeți că le vorbesc degeaba? Unii nici măcar nu mă văd, alții nu mă bagă în seamă. Ce pot să fac eu?” Și eram foarte amărâtă. ”Așează-te în fața Porții și privește-o. Privește-o cu toată atenția ta, cu toată ființa ta. Concentrează-te pe ea. Stai în tăcere și privește Poarta. Ia-o în inima ta. Doar privește-o. Așa cum ai vrea să o privească și ei. Ajută-i să o vadă prin ochii tăi nu prin cuvintele tale.”

M-am așezat în fața Porții. Și am început să privesc Poarta. Priveam Poarta ca și cum era singurul lucru care exista. Studiam fiecare detaliu, fiecare îmbinare. Exista doar Poarta. Înaltă și nu prea. Avea o lumină aparte și cu cât o priveam mai atent cu atât părea să strălucească mai tare. O simțeam cum prinde viață, o simțeam că este vie. Am început să zâmbesc acelei Porți, să-i vorbesc spunându-i că este frumoasă, cea mai frumoasă Poartă pe care am văzut-o vreodată. Și pe măsură ce-i vorbeam, ea strălucea și mai viu. Iar eu eram și mai bucuroasă. Eram doar eu și Poarta când am auzit o voce ”Ia uită ce Poartă frumoasă este aici. Oare unde duce?” Am privit uimită în direcția vocii. Un grup de oameni se uita la mine. Am vrut să deschid gura și să le spun că Poarta este vis-a-vis, eu doar mă uit la Poartă. În acel moment însă o voce mi-a răsunat în cap: ”Acum ai înțeles? Numai așa o poți face vizibilă și pentru alții. Luând-o în tine, ai devenit Poarta și ai făcut-o vizibilă și pentru alții. TU ești Poarta.” ”Am înțeles – le-am răspuns, am înțeles acum.”  ”Și ce să fac acum că au văzut-o?” – am întrebat. ”Caută următoarea Poartă ... caută următoarea Poartă....” mi-a răspuns ecoul. Și m-am trezit în lacrimi care-mi curgeau pe față și cu cuvintele care-mi răsunau în continuare în gând ”TU ești Poarta.... caută următoarea Poartă.....”

Namaste!

Monica Poka