Meditații

marți, 10 iunie 2014

Totul este așa cum ar trebui să fie, sau este?




De Pamela Kribbe

”Acest lucru așa a fost să fie”, ”trebuie să existe un scop mai înalt în spatele acestuia”, ”totul este exact așa cum ar trebui să fie”. Remarci ușor de făcut printre cei cu înclinații spirituale. Adeseori, aceste afirmații sunt făcute în cazul unor situații sau evenimente care par lipsite de sens, tragice sau crude. Accidente, boli, regrese grave care ne pun sentimentul justiției la încercare. De ce mi se întâmplă acest lucru, de ce a trebuit să se întâmple asta? Noțiunea că în spatele a tot ceea ce se întâmplă există un scop mai înalt, o mână divină mai bine zis, este liniștitor. Dar este oare adevărat?

Ideea că totul se întâmplă așa cum ar trebui, este o noțiune deterministă: ea afirmă că există o putere mai înaltă care predetermină ceea ce se va întâmpla în viețile noastre pământești. Această putere mai înaltă poate fi Dumnezeu, sau sufletul vostru sau sinele vostru mai înalt. Oricare ar fi aceasta, puterea creatoare nu vă aparține vouă ci acestei surse mai înalte. Ideea că noi suntem ființe umane care au liber arbitru și putem alege liber este, prin urmare, grav afectată.

Astfel, apare un paradox: pornind dintr-un punct de vedere spiritual, cei mai mulți oameni consideră puterea lor de a face alegeri și de a-și asuma responsabilitatea pentru viața lor a fi esențială pentru cine ei sunt. Dacă nu ar fi fost vorba despre acea putere, întreaga noțiune a creșterii interioare și a transformării ar fi devenit desuetă. În același timp, există statutarea, adeseori sunând ca o invocare, că ”totul este așa cum ar trebui să fie”, sau cum o spun alții, ”totul este în ordinea divină”.

Această ”plutire bucuroasă” că totul se petrece exact așa cum trebuie să se petreacă, mă uimește și mă enervează în același timp. Mai înainte de toate, pe pământ există o masivă suferință care este evidentă și numai dacă vă uitați aleator în orice ziar din orice zi. Există o intensă suferință la nivel fizic, emoțional și spiritual în multe, multe ființe umane, și la fel și în natură. Deci, cum este totul exact așa cum ar trebui să fie? În al doilea rând, există paradoxul menționat mai sus că liberul arbitru și predestinarea nu merg bine împreună. Acesta este un punct de vedere demn de luat în seamă atunci când aduceți pe tapet ideea că totul este bine și în ordine divină. În al treilea rând, am observat că atunci când acest mesaj este scos la iveală, adeseori apare o notă tipică de milă, un fel de condescendență spirituală, transmițând ceva de genul: ”Ah, copile, văd că încă nu înțelegi, prins cum ești în îndoielile, stările și emoțiile tale toate-prea-umane, dar într-adevăr există un înțeles mult mai înalt în spatele a tot ceea ce se întâmplă, și într-o zi îți vei da și tu seama.”Oamenii spun de multe ori bine, sunt sigură, dar totuși ...  

Când de-abia mă vindecasem de o depresie severă cu episoade psihotice în 2010, și încă mă mai luptam pentru a mă împăca cu această experiență îngrozitoare, cineva mi-a spus: ”Este destul de clar că a trebuit să treci prin asta, și scopul ei a fost de a-ți permite ca acum tu să ajuți persoanele cu afecțiuni similare.” Nu am putut răspunde la această sugestie pentru că simțeam că nu primesc aer, dar mai târziu mi-am dat seama că, de fapt, au fost făcute trei sugestii implicite: 1. Depresia a fost predeterminată și nu aș fi putut să o previn, 2: Că s-a întâmplat pentru binele meu personal chiar dacă m-am simțit îngrozitor, și 3. Scopul spiritual din spatele acesteia ar fi fost să mă facă să devin un profesor și un vindecător mai bun pentru alți oameni. Sugestia din urmă m-a promovat automat la martiriu. Ceea ce s-a întâmplat de fapt a fost că eu m-am sacrificat și am trecut prin iad pentru salvarea altora. Ei na. Ce mod măgulitor de a fi pusă pe un astfel de piedestal; dar am bănuit că cineva are acolo un echilibru șubred.   

Ceea ce iese în evidență în ceea ce privește toate cele trei sugestii este marele decalaj dintre ceea ce eu am simțit în legătură cu ceea ce s-a întâmplat și adevărul spiritual ”real”. Pe scurt, ceea ce am simțit a fi rău pentru mine a fost ”în realitate” un lucru bun, ceea ce am vrut să previn mai presus de orice, a fost ”în realitate” predestinat și ceea ce eu am experimentat ca fiind procesul meu personal în timpul depresiei, a fost ”în realitate” ceva ce eu am luat asupra mea în scopul de a deveni un profesor mai bun pentru alții. Furia, tristețea și disperarea pe care le-am simțit după ceea ce mi s-a întâmplat, au fost pur și simplu aiurelile ego-ului meu care nu s-a putut preda ordinii mai înalte a lucrurilor. Acest exemplu arată o linie generală de raționare care poate fi aplicată la numeroase situații diferite. Tendința generală este de a se uita la o situație sau la un eveniment care la prima vedere pare teribil, tragic sau absurd, și apoi să-l netezească cu ajutorul principiului spiritual ”lucrurile sunt întotdeauna exact așa cum trebuie să fie” sau ”există o ordine divină care guvernează evenimentele așa încât la nivel mai profund totul este bine”.

Ce să faceți cu această abordare tipică de netezire? Noțiunea că totul este prederminat și se desfășoară în acord cu voința divină, nu poate fi respinsă pe criterii logice. Este o afirmație metafizică de necontestat, care nu poate fi contestată (sau afirmată!) prin dovezi empirice. Cu toate acestea, ea intră în conflict cu sentimentul nostru profund că suntem în măsură să ne influențăm viețile, că avem liberul arbitru și puterea de a alege. Ideea că ”totul este bine așa cum este” sau că ”totul este așa cum ar trebui să fie” este în conflict cu ceea ce noi simțim în viața noastră de zi cu zi. Ori de câte ori un principiu spiritual este în conflict flagrant cu bunul simț, cu sentimentele noastre zilnice, acest lucru flutură un steag roșu pentru mine. Eu cred că adevărata spiritualitate este destul de compatibilă cu intuițiile și instinctele noastre naturale. Chiar mai mult de atât, eu cred că prin natura sentimentelor noastre noi ne putem conecta cu sufletele noastre. Mai mult decât mintea și ideologiile pe care ea le aduce, este inima, locul în care se dezvoltă sentimentele și intuițiile noastre care formează poarta de acces către adevărul spiritual. Ori de câte ori există un mare decalaj între ceea ce simțiți cu adevărat bun și adevărat pentru voi și ceea ce învățătura spirituală declară a fi bun și adevărat, eu aș alege întotdeauna în favoarea sentimentului uman ca fiind piatra de încercare corespunzătoare. Aerul de superioritate impasibilă cu care pretențiile spirituale contraintuitive sunt adesea făcute nu este de nici un ajutor.

Și atunci? Dacă lucrurile nu sunt predeterminate, dacă nu există nici o semnificație mai înaltă în spatele a tot ceea ce se întâmplă, este atunci viața un simplu joc al coincidențelor? Nu există nici o poveste mai mare, nici un scop pentru toate? Și dacă totul este liber și deschis și voi încă mai credeți în Dumnezeu, atunci de ce permite Dumnezeu atât de multă durere și suferință; care ar fi explicația pentru asta? Aș dori să susțin că există motive spirituale semnificative pentru care lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă, dar asta nu înseamnă că ceea ce se întâmplă este corect și bine. Există un motiv pentru orice, dar asta nu înseamnă că ar fi și trebuit să se întâmple. Afirmația mea este că există o diferență între recunoașterea unei logici spirituale din spatele unor evenimente care au loc și a crede în predestinare. Există într-adevăr legi spirituale care funcționează în viețile noastre, dar ele nu sunt în contradicție cu liberul nostru arbitru.

Pentru a clarifica ceea ce vreau să spun haideți să luăm exemplul de mai sus. Depresia mea a fost cauzată în mod clar de fricile și credințele negative din interiorul meu. Cred că ține de scopul sufletului meu să aducă aceste frici și credințe negative la suprafața conștientizării mele la un moment dat, astfel încât acestea să poată fi vindecate. Dar asta nu înseamnă că lucrurile au trebuit să se întâmple exact așa cum au făcut-o sau că nu aș fi avut posibilitatea unei alegeri cu privire la ceea ce s-a întâmplat în viața mea. Îmi amintesc foarte clar că înainte ca depresia să mă ia în stăpânire (și a trebuit să fiu spitalizată), am primit mai multe semnale, în special de la corpul meu care mi-a arătat că eram foarte stresată și că ar trebui să trag frâna. Am eșuat în a face acest lucru și asta nu a fost predeterminat. Există o explicație pentru faptul că nu am acționat pe baza bănuielilor mele intuitive și a semnalelor venite de la corpul meu: mi-era frică să nu eșuez, mi-era frică să spun ”nu” oamenilor pentru că am apreciat recunoașterea lor și mi-a fost frică să nu fiu respinsă. Acest lucru explică de ce nu am tras frâna la timp; cu toate acestea, chiar dacă au existat motive clare la mijloc, încă tot era alegerea mea. Însuși faptul că am fost conștientă de aceste semnale și bănuieli, arată că a fost loc pentru alegere.  

Deci, în retrospectivă am făcut unele alegeri proaste. Acum, nu este de nici un folos blamarea la nesfârșit în legătură cu alegerile mai puțin norocoase pe care cineva le-a făcut în trecut. Reproșurile pe care cineva și le face în mod aspru dă naștere la sentimente de vinovăție care sunt distructive și contraproductive (vorbesc din experiența personală aici). Să te judeci pe tine însuți nu este foarte util. Cu toate acestea, să spun că nu aș fi putut să ajut cu nimic pentru că așa trebuia să se întâmple ar însemna să trec în cealaltă extremă; aceasta ar fi negare pură. Nu există nici o îndoială asupra faptului că aș fi putut face alte alegeri. Cel mai bun mod de a privi în urmă la ceea ce s-a întâmplat este cu o privire plină de compasiune și blândețe. Fiind plin de compasiune față de tine însuți, recunoști că ești o ființă umană supusă greșelii și atunci devine mult mai ușor să înveți din propriile greșeli. Dacă ești în stare să te ierți pe tine însuți, poți vedea capcanele trecutului drept lecții semnificative care ți-au permis să câștigi o anumită perspectivă și să faci alegeri mai bune în viitor. În acest fel, situațiile tragice pot deveni semnificative și pline de înțeles, nu pentru că ele sunt în mod intrinsec bune sau de dorit (de multe ori ele nu sunt), ci pentru că sunteți pregătiți să învățați din ele și chiar să fiți transformați de ele. Astfel, dacă ceva are o semnificație spirituală, aceasta nu este determinată de obiectivul evenimentului în sine, ci de modul în care voi experimentați și interpretați acel eveniment.  

În acest fel liberul arbitru și un anumit grad de determinare pot fi reconciliate. Imaginați-vă că sufletul vostru a dorit să trăiască anumite experiențe în această viață. Acesta este motivul pentru care sufletul vostru a ales să se confrunte cu anumite probleme, care au fost un fel de pre-programare în viața voastră. Anumiți oameni pe care-i întâlniți, diferitele oportunități sau obstacole care vă apar în cale, pot să fi fost stabilite în prealabil. Cu toate acestea, întrebarea esențială este modul în care tu, omule, cu libera ta alegere, vei răspunde la aceste întâlniri și situații și în ce măsură poți detecta scopul și înțelesul în ceea ce ți se întâmplă. Acest lucru nu este fixat, și este scopul final al sufletului tău să îmbrățișezi lecțiile inerente din provocări prin iubire și acceptare. În acest fel, în viitor veți face alegeri diferite și veți atrage în viața voastră mai multe întâlniri și situații pozitive, eliminând nevoia de a face față din nou și din nou aceleiași provocări.

De multe ori este foarte greu să răspundeți cu încredere și acceptare celor mai grave provocări din viața voastră. De aceea am spus că este scopul final al sufletului vostru. Adeseori este o luptă uriașă să recunoașteți valoarea unei experiențe profunde a pierderii sau durerii sau respingerii. Rezistența și disperarea sunt normale și foarte umane. Totuși eu cred că aceasta este cea mai profundă invitație a sufletului nostru pentru noi: să îmbrățișăm chiar și cea mai întunecată parte a vieții noastre și a noastră înșine cu înțelegere și căldură, și nu pentru că aceasta este ”bună așa cum este”, ci pentru că acceptarea și lucrul cu ea este singura cale de ieșire. Este singura cale către lumină.

Când am fost în mijlocul depresiei mele psihotice, nu am experimentat nici o explicație sau sens a ceea prin ce am trecut. Și pentru cei dragi mie a fost un coșmar. Am fost dusă în cele din urmă la secția de psihiatrie a spitalului împotriva voinței mele. Recuperarea mea a început acolo. După ce mi-am revenit, am aflat cum este atunci când o suferință profundă dă roade. De îndată ce m-am întors către lumină și am vrut să trăiesc din nou, am experimentat o profundă bucurie și am luat act de abundența din viața mea ca niciodată mai înainte. Ceea ce mi s-a părut firesc înainte, a devenit o sursă de uimire și de profundă recunoștință. M-am oprit de multe ori în fața casei mele întorcându-mă de la magazin cu cumpărărturile, și doar m-am minunat de faptul că există și pentru mine un loc pe pământ, unde pot trăi cu cei doi oameni pe care-i iubesc cel mai mult, soțul și fiica mea. Am fost surprinsă de reala îngrijire și susținere care mi-a fost oferită de oamenii din jurul meu; cei care mi-au fost doar cunoscuți înainte, acum mi-au devenit prieteni intimi. Nu numai că totala cădere pe care psihoza mi-a adus-o mi-a dat o nouă apreciere a ceea ce am luat ca fiind de la sine înțeles înainte, aceasta mi-a dat, de asemenea, unele noi perspective de durată care acum mă ajută să-mi trăiesc viața cu mai puțină frică și mai multă împlinire. Câțiva ani mai târziu, am scris o carte despre noaptea întunecată a sufletului meu, care m-a ajutat să integrez mult mai deplin întreaga experiență beneficiind de această perspectivă. După ce am publicat această carte (în olandeză – sper să fie publicată în limba engleză la sfârșitul acestui an) am primit scrisori de la oameni care care s-au recunoscut pe ei înșiși în povestea mea și s-au simțit susținuți și alinați de aceasta. Astfel, noaptea neagră a sufletului meu a câștigat în înțeles. Treptat, această experiență îngrozitoare apare într-o lumină diferită, lumina vindecării și a înțelesului deplin. Totuși, acest lucru nu înseamnă însă că a fost ceea ce ”trebuia să se întâmple” sau că a fost cu ”adevărat” un lucru bun.

Este totul așa cum ar trebui să fie? Este totul bine așa cum este? Nu! Există multă suferință și tragedie pe pământ. Eu cred că noi atragem unele situații negative în viețile noastre pentru a deveni conștienți de negativitatea din noi înșine (furie, frică, neîncredere). Aceste situații pot fi în parte predeterminate. Dar scopul din spatele acestor provocări este ca noi să facem alte alegeri în viitor astfel încât să ne putem elibera de negativitate și să încetăm să o atragem în viața noastră. Un eveniment dureros sau tragic nu este intrinsec bun sau valoros; acesta va deveni așa doar atunci când oamenii vor avea curajul și claritatea minții de a găsi înțelesul din el și de a fi transformați prin el. Avem de ales care este modul în care răspundem la ”ceea ce este”. Avem potențialul de a transforma negativitatea și durerea prin atitudinea noastră interioară, și să ne facem viața mult mai ușoară și mai plină de bucurie pentru noi și alții. Acesta este adevăratul scop al spiritualității. Ordinea mai înaltă pe care o căutăm cu disperare în spatele evenimentelor exterioare din viețile noastre, nu se află în afara noastră. Avem nevoie să creem singuri: aceasta este misiunea noastră ca și copii liberi ai lui Dumnezeu.

© Pamela Kribbe


link catre articolul original

Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.