vineri, 13 martie 2015

Actualizare 13 Martie 2015


 Din ciclul Actualizări

Cei care astăzi v-ați trezit, așa ca mine, cu o senzație, o tristețe, un dor, o impresie că pierdeți ceva, mai priviți o dată la această stare, dar schimbați unghiul din care o priviți. După cum știți ne îndreptăm spre Eclipsa de Soare din 20 Martie și Echinocțiul de Primăvară din 21 Martie. De asemenea, exploziile solare din ultimele zile putem spune că ”pregătesc” terenul la ceea ce urmează să aibă loc.

Nu pierdem NIMIC din ceea ce este important pentru noi ci doar acele tipare și structuri care nu ne mai folosesc. Mintea noastră percepe această situație ca o pierdere deoarece sunt instrumentele și cadrul în care ea a funcționat. Nu vă lăsați furați de peisaj, priviți dincolo de el. Absolut TOT ceea ce se petrece acum, tot ceea la ce renunțăm acum, mai cu voie, mai fără voie, servește mersului nostru înainte ca Umanitate, ca întreg.

Nu uitați, muntele nu este doborât de nici o furtună, oricât de mult ar urla vântul sau ar turna ploaia! Sunt momente în care este necesar să ne amintim legătura noastră cu tot ceea ce ne înconjoară. O idee minunată ar fi să cereți ajutor Elementelor Naturii. Sunt mai mult decât dornice să ne ajute.


Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.